VIAŢA DE ZI CU ZI

O poză face mai mult decât o mie de vorbe

Eram pregătită să scriu ceva de corazon, d-alea de dai în diabet după ce citești, căci ieri ne-a venit un coleg nou care pe cât este de frumos pe atât este de prostuț săracul, iar spangleza lui n-o pricepe nimeni. Dap, este El Toro și Dumnezeu i-a luat tot ce putea să-i pună în cap, nu i-a lăsat aproape nimic, și i-a pus în toate celelalte părți alea corpului cu o mare generozitate.

Cu El Toro în minte și după ce am mai ascultat ceva muzică blegoasă la radio eram pregătită să ajung acasă, să văd Dirty Dancing și să scriu despre căprioara care paște în poiana inimii mele. Doar că m-am oprit întâi pe la dentist ca să-mi mai strângă dinții pentru că erau prea largi și să nu-i pierd. Dacă m-a mâncat ca pe maimuță să-mi pun aparat la bătrânețe, sufăr.

Nu am talentul să pot exprima în ce s-au transformat sentimentele mele de frumos și de iubire. Mă simt exact ca-n poza asta, exact așa. Doar că mai sunt și blondă 🙁

darla

VIAŢA DE ZI CU ZI

Și, cum se zice la voi Coca-Cola?

Ieri am avut cel mai pur exemplu al sindromului Răducioiu, știți voi, genul care nu ”dă o raită prin cartier” ci se duce într-un ”giro”, care vrea să bea apă ”still” sau care te întreabă ”cum se zice la voi Coca-Cola”. Am mai zis că fi-miu e praf și vorbește rom-gleza, dar nu ratez nicio șansă să-l corectez.

Mie îmi palce limba română deși o vorbesc ca naiba, mai exact sunt praf la gramatică. Dap, mai scap virgula între subiect și predicat, mai scap virgule în plus sau în minus, mai înfulec litere în timp ce scriu, etc. Dar asta este pentru faptul că n-am fost bună la limba română în școală, bine n-am fost bună la nicio materie, o cunoșteau profesorii pe mama și se gândeau că poate într-o zi au nevoie de un doctor. Îmi plăcea la muzică pentru că am voce nu, și ca să nu mă audă behăind îmi dădeau note pentru tăcere.

La română însă excelam la plagiat. Norocul meu că n-am prins vremurile astea că închisoarea plagiatorilor scria pe mine. Dap, știam întotdeauna ce a vrut să exprime autorul pentru că aveam o carte mare de George Călinescu (dacă n-ați copiat comentarii din ea înseamnă că sunteți obscen de tineri și nu mai vorbesc cu voi), nu știu dacă v-o mai aduceți aminte. Era una gen ceaslov cu coperți galbene și cu o grămadă de detaill.

Mie îmi plăcea cartea căci mă ajuta să înțeleg ce-a vrut să spună Coșbuc când a văzut ”Ceahlăul la apus”, eu aș fi zis că doar atât: am văzut Ceahlăul, dar aparent avea mai mult în minte. Sau ce dorea să exprime autorul când Manole a zidit-o pe Ana (eu aș fi zis că doar nebunie care în ziua de astăzi se poate trata, ghinionul Anei că a prins vremurile alea nasoale), sau de fapt ce mesaj a vrut să transmită Ana lui Ion când și-a pus ștreangul de gât (mai bine mor în picioare decât să trăiesc în genunchi? zic și eu), și exemplele pot continua

Cel mai mult și mai mult mi-a plăcut partea de istorie, aia în care am aflat că Frații Văcărescu ar fi vrut să aducă modificări limbii române și să le definească mai aproape de utilitatea lor exactă, cum ar fi de exemplu gât legău și nas-suflete în loc de cravată și batistă. Aici nu era nevoie de interpterare sau de înțeles ascuns:)

Mă întreb cum am fi tradus asta în romgleză: Give și mie un neck-legău să-mi accompany la costumul where îmi pun this nose-suflete?

dumb boy

Sursa foto: pexels.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Începe școala, hai să ne punem pe bocit!

De câteva zile a început școala, sau mai bine zis au început unele școli, și pe FB abundă pozele cu părinți plini de mândrie și copii care nu înțeleg de ce li se întâmplă chestia asta an de an. N-am nimic cu pozele, sunt haioase, deși să fiu sinceră nu le pricep.

Dap, alea de la sfârșit de an au o oarecare explicație, pot să pricep bucuria de sfârșit, mândria premiilor, a reușitei trecerii peste un nou an, etc, dar la început nu pricep și pace, oi fi eu insensibilă. Doar că adevărata enigmă pentru mine sunt afirmațiile mamelor cum că au plâns ele cu lacrimi de crocodil după ce au lăsat odoarele pradă universului educațional

Eu acuma știu că nu toate școlile sunt cool, dar totuși nu pleacă ăia mici în legiunea străină, de cele mai multe ori după 5-6 ore vin acasă. Nu e ca și cum îl lași singur în deșert să se lupte cu animalele sălbatice (bine, niște ecuații d-alea cu două necunoscute ar putea fi numite sălbăticiuni) sau ca și cum l-ai aruncat în groapa cu crocodili înfometați și te rogi să iasă viu.

Plus că nu pricep cine e obiectul lacrimilor? Copilul, se bocește de mila lui că a rămas acolo, că trebuie să meargă la școală, sau de mila mamei? Plânsul de mila mamei ar avea o explicație și îl susțin: iar începe trezitul de dimineață, iar pachețele, iar traiul la minut să nu cumva să prinzi semaforul de la a treia intersecție și să ajungi după ce sună clopoțelul, iar aleargă de a școală a bazin, la fotbal, etc

N-am plâns nici în prima zi în care l-am lăsat la grădinița și avea un an jumate, darămite să plâng când îl duc în clasa a doua. Doar de fericire că mai au și alții oportunitatea să-l asculte cum vorbește încontinuu. Acuma serios, ziceți-mi și mie că dacă trebuie plâng și eu, nu mă dau în lături de la o boceală serioasă. Mâine începe școala nu mă lăsați să mă duc nepregătită 😛

Sursa foto: pexels.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Cea mai mare invenție a omenirii este uscătorul

Săptămâna trecută am fost cu calul la deparazitate, adică am fost cu mașina la revizie. Ultima dată când am plătit eu pentru revizia mașinii cu care îmi plimbam augusta făptură a fost prin 2002. De atunci am avut marea bucurie să am ce mai bună mașină din lune, mașina de firmă. Asta până când am ajuns în regat unde din motive de taxe e mai bine să posezi mașina ta decât a firmei.

Printre multele calități ale poporului englez se află și dorința de conservare. Mai exact nu contează câte grade sunt afară sau ce vârstă ai, ei îți umplu paharul cu gheață și în magazine au 15 grade. Cred că nu le-a zis nimeni că niciun frig din lume nu poate să lupte cu butoaiele de bere pe care le consumă, dar cine-s eu să le distrug visele?

Ghinionul meu a fost că la Londra sunt ultimele zbateri ale coanei vară și când am dus eu mașina la doctor se anunțau 24 de grade. Pfuaa, păi bag rochiță și săndăluțe că cine știe când mai am ocazia să le port. Așa, intr-o doară mi-am luat și un pulovăraș. Greșit, complet greșit. Nu contează câte grade sunt afară, important este câte sunt înăuntru!

În afară de proasta inspirație de mă duce dezbrăcată la service, am dat dovadă și de o mare lene și mi-am propus să stau acolo cele două ore cât dura revizie. De, o nenorocire nu vine niciodată singură. Mi s-a părut mie ciudat când am ajuns că toți lucrătorii aveau cămăși cu mâneci lungi și polar, dar mi-am propus să nu mă las condusă de aparențe.

12 grade! Nu cred că erau mai mult de atât. Dacă vorbeam îmi ieșeau aburi pe gură.  Clientul nostru stăpânul nostru nu era un concept pe care ei să-l valorizeze. Mai degrabă mergeau pe varianta scapă cine poate. Oricum în afară de mine mai erau în sala de așteptare niște tinerei trecuți bine de a 4, a 5-a tinerețe, care veniseră acolo să nu moară singuri acasă. Ălora nu puteai să le dai drumul la căldură că se dezintegrau.

După 30 de minute am intrat în panică. Eram convinsă că mă voi criogena și rămâne copilul orfan. Cu ultimele puteri m-am târât până la baie căci mie când mi-e frig îmi lucrează vezica în exces. La baie am decsoperit fericirea. Dap, era ascunsă într-o cutie mică și albă pe care am urât-o și am blamat-o de atâtea ori (sper să mă ierte), o cutie care aștepta să mă salveze, uscătorul de mâini cu aer cald.

Doamne ce binecuvântare să simți căldură! Doar că ale naibii sunt programate doar pentru 30 de secunde și la un moment dat se blochează. Mi-a fost rușine să stau în baie cele două ore, așa că la fiecare 20 de minute, a se citi la fiecare îngheț, dădeam fuga la baie pentru un moment de fericire. Cam pe la al treilea drum două babe s-au trezit din morți și lucrătorii din service au început să se uite ciudat. Nu mi-a păsat, am avut un singur țel, supraviețuirea.

M-am mai încălzit puțin când a venit factura, cred că mi-au pus la plată și aerul expirat, ba chiar m-a luat cu transpirații. Sau s-or fi gândit că trebuie să cheme deratizarea la baie și m-au penalizat?

Eu nu pricep și pace de ce să stai îmbrăcat până în gât în loc să oprești naibii aerul că oricum afară nu-i caniculă? Să-i dea Dzeu sănătate și viață lungă ăluia care a inventat uscătoarele de mâini cu aer cald, promit să nu mă mai plâng niciodată de ele.

brain washSursa foto: pexels.com

VIAŢA DE MAMĂ

Sincer, eu n-am nicio vină

Acum câțiva ani, când am devenit mamă de băiat, mi s-a spus să fiu atentă cum îl cresc, să iau aminte la toate lucrurile pe care le reproșez acum seminției masculine și să nu le sădesc în fi-miu, măcar pe mine să nu mă-njure nor-mea. Mda, mamele sunt vinovate de tot ce fac băieții lor, mai exact au dat greș cu ăia șapte ani de acasă.

M-am speriat așa de tare că am băgat un program de training intensiv. Am scris pe frigider lista cu AȘA NU și cu AȘA DA ca să stau focusată pe obiectiv, am citit cărți, am citit articole scrise de cine trebuie, am făcut incantații, am dat cu tămie, cu aghiasmă, n-am precupețit niciun efort. Degeaba.

Oameni buni e scris în ADN. N-are nicio legătură cu cine ți-e mamă sau ce face ea ca să te aducă pe calea cea bună, genele sunt gene. GI Jane să fiu și am mai multe șanse de succes să cuceresc singură două insule pustii și pline de animale sălbatice decât să-l învăț pe fi-miu să strângă după el.

În primul rând s-a născut cu surditate selectivă. La început am crezut că face pe șmecherul și mă ignoră, că vrea să-mi arate cine-i șeful în casă. Nope, chiar nu mă aude. Dacă face altceva, și de obicei face, nu reușeste să mă audă și pe mine, poate doar dacă-mi iau sirena lui Roaită. Pentru că da, nu se poate focusa pe două lucruri în același timp. Dacă-i zic să tragă farfuria mai aproape de el în timp ce mănâncă îi curge din gură, așa că mai bine tac.

În al doilea rând nu vede. Adică are tot ce-i trebuie la locul lui, dar pur și simplu nu poate observa anumite lucruri. De exemplu șosetele pe care și le aruncă pe jos de cum intră în casă. Când vrea să le strângă ( as se citi când îl pun eu) nu le mai vede, ale naibii șosete fug din calea lui ca dracul de tămâie. E un fenomen foarte ciudat. Când îi zic sã-și strângã mașinuțele nu le vede, dar la magazin îi sar în ochi precum nebunele de zici că-i singurul copil de acolo. După stâlp, sub prosop și doi pluși să fie pitită una și el tot o găsește!

În al treilea rând e discromat. Nu știu dacă s-a născut așa sau a devenit pe parcurs într-o încercare disperată de a mă face pe mine să înțeleg că important este să-ți acoperi corpul, nu contează culorile. În primul rând avem o luptă permanentă referitoare la costumul lui Adam. Trebuie să-i reamintesc zilnic faptul că acest costum nu implică și haine (ziceți-mi și mie care-i treaba cu bărbații și statul dezbrăcați???). Când își pune tricou roșu cu șosete negre până la genunchi, sandale, șapcă albastră și pantaloni verzi și se uită la mine cu niște ochi nevinovați, mi-e și rușine să mai zic ceva.

Mă jur că nu e vina mea pentru faptul că nu vede gaura de le WC și este nevoit să facă pipi pe colac. Nu vede că avem cuier în baie și că prosopul NU trebuie să stea pe jos sau că farfuriile nu se duc singure de la masă în chiuvetă, nu vede! E peste puterile mele, defecțiunea e din fabrică. Dar nu mă las, lupt în continuare! Garda moare și nu se predă 🙂

Aaaa, și mai am o chestie care mă omoară, mâna în chiloți. Să mă lămurească și pe mine cineva, nu se simte, trebuie să îl cauți tot timpul ca să te asiguri că nu l-ai pierdut? Întreb doar așa, pentru cultura generală!

boy_ADN

Sursa foto: pexels.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Cum să mai scoți ochii în lume după așa gafă?

Toată ziua astăzi n-am fost om. Da ce zic eu, d-abia ce-am reușit să mănânc ceva, și am făcut-o doar gândindu-mă că are copilul nevoie de mamă. Dar ar fi trebuit să știu că doar am visat urât noaptea, se inundase casa și taman sertarul cu ciocolată era cel afectat! Când visezi că nu mai ai ciocolată nu poți să te aștepți la bine.

N-am deschis bine ochii și am și aflat grozăvia care s-a întâmplat. Ducesa, asta mai tânără și mai ciocolatie (vedeți anologia? am visat cicolată, ducesa era cicolatie, nimic nu e întâmplător!), a călcat pe becul modei. Sau cum se zice la noi în popor a dat cu oiștea-n gard. Trei emailuri plus notificări de la două canale de știri aveam pe această temă. Ce contează că e război în Siria sau că a murit McCain, știrea de calibru internațional e cum și-a pus coana mică ștrampii.

Cum, cum să faci așa ceva, să-ți pui ștrampi la rochiță? Faptul că în ziua respectivă erau 12 grade afară nu este o scuză, ca să ne înțelegem bine. Păi ce, ea a intrat în familia regală să stea în puf? Nu, să se sacrifice pentru popor! Că acu doar nu s-o speria de o mică pneumonie. Și mai bine stai două săptămâni în spital decât să te terfelească toate ziarele că n-ai pus pe tine ciorăpeii potriviți.

Ca să înțelegeți despre ce este vorba, mare gafă internațională, și-a pus ștrampi la rochie, la nuș ce eveniment unde cred că era fără ștrampi. Acu cică ar mai fi iertat-o lumea dacă ștrampii erau culoarea piciorului ca să se ”match” cu rochia.

Eu nu sunt un feșăn aicăn da întreb și eu ca omul simplu de la țară, se pun ciorapi negri la rochie și pantofi albi/nude? Am înțeles că trebuia să aibă ciorapi culoarea piciorului, dar culoarea cărui picior? Dacă ne-am uitat bine la piciorușele ei sunt olecuță, numa olecuță, mai spre negru, culoare naturală nu de la solar!

Nu știu zău cum o să trăiască femeia asta cu gafa pe care a făcut-o, sincer! După ce că o duce așa de greu, stă toată ziualica și taie frunză la căței, acu să o mai vorbească și gurile rele că-i înghețase osul princiar și și-a tras și ea o șosețică. Ce oameni, pwhaa! Răi, domne, răi! Cum o să doarmă biata femeie peste noapte, cu grija asta pe suflet?!

legsSursa foto: pexels.com