VIAŢA DE ZI CU ZI

N-ai ce să faci, englezii n-au oameni frumoși

Am cugetat adânc până să ajung la concluzia asta. M-am uitat în toate părțile, din toate unghiurile și vă spun că numai aici există oameni urâți. Buun, foarte adevărat că pe engelzoiace nu le dă frumusețea afară din casă, ba zici că se trag cam toate din Muma Pădurii, deși nu despre asta e vorba în poveste. Dacă ați început să vă gândiți la trăsăturile fizice ați greșit, înseamnă că v-ați născut pe vremea mea și trăiți din amintiri.

Așa am crezut și eu mult timp, căci atunci când eram fată la mama acasă când ziceai de cineva că e frumos te refereai la fizic, pentru suflet găseai alte epitete. Numa că acu s-a mai schimbat treaba. Peste tot în Ro nu citesc decât: vă mulțumesc oameni frumoși, am avut ocazia să lucrez cu oameni frumoși, La Mulți Ani oameni frumoși, m-am întâlnit cu oameni frumoși, felicitări oameni frumoși, a plouat sau a nins cu oameni frumoși. Unde întorci capul mai răsare câte un om frumos de unde nici nu te aștepți.

Ai avut bunul simț să te ridici în tramvai și să-i dai locul unei bătrânici în baston? Ești om frumos. Ai lăsat o gravidă la casa prioritară la supermarket, exact, ești un frumos.  Ai mâncat cu gura închisă? Ești frumos. I-ai zis săru`mâna lu Tanti Nuți de la 5? Ești un om frumos. Nope, nu ești bun, nu te-a educat mămică-ta cum trebuie, n-ai șapte ani de acasă, n-ai respect, n-ai maniere, ești frumos!

Însă în Anglia însă n-ai să vezi asta. Îți trântesc o urare seacă sau un simplu mulțumesc, nici prin gând nu le trece să vorbească despre oamenii frumoși. Mai zic ei de câte unii că-s buni, că-s generoși, că-s de treabă, că-s altruiști, dar frumoși….nici gând.

De exemplu zilele trecute, la mine în fața blocului, o fată de vreo 19 ani se uita după cai morți să le ia potcoavele și a căzut de pe bicielată. În afară de o panică imensă în creierașul ei, nu s-a produs altă rană. Eu am văzut incidentul în timp ce intram în garaj. Până am parcat eu mașina și am ajuns la intrare erau deja 2 trecători care se opriseră să o ajute și care au stat cu ea până a venit salvarea/mămica din dotare.

Oameni frumoși? Nici vorbă, erau amândoi urâți ca munca într-o zi de sâmbătă. Buni la suflet, fără doar și poate, generoși, omenoși, cum vreți voi să le spuneți. Când în sfârșit fata a pleact nu le-a zis: thank you, you are such beautiful people, ci thank you, you are very kind!

Deci, concluzia, englezii sunt urâți și n-au nici cel mai mic simț al frumosului. Niște fraieri

La multi ani

Sursa foto:pexels.com

 

VIAŢA DE ZI CU ZI

În mod oficial și public o urăsc pe Andreea

Sigur, întrebarea firească este: cine naiba e Andreea asta care mă scoate din minți. Este una surdă și care cred că e și ușor nătângă sau face pe șmechera. Cine are Vodafone sigur o cunoaște pe Andreea.

Anul trecut, după ce uzina s-a dispensat de serviciile mele, am decis să nu mai plătesc abonament la telefon și să merg ca-n studenție pe cartelă preplătită. Pfuuua, viață de boier, n-ai timp să consumi cât primești de 5 EUR. Când m-am mutat în Anglia, dintr-un sentiment profund patriotic, am decis să-mi păstrez și numărul românesc, și cam o dată la 3-4 luni îl și folosesc.

În mintea mea îngustă și orientată absolut fără nicio justificare pe binele clientului, am crezut că dacă ai cartelă ești anonim și în general complet neinteresant pentru rețeaua de telefonie pe care o utilizezi. Doar că împreună cu cartela a intra în viața mea și Andreea, care mi-a spulberat orice vis de anonimat.

Andreea mă sună cam de două ori pe săptămână: ”bună, sunt Andreea, consultantul tău Vodafone”. Am încercat să-i spun că io nu-s prietenoasă, că n-are rost să-și irosească timpul pentru mine, că-s și zgârcită, nimic, ea tot mă sună. Cu sunatul ăsta insistent m-aș mai descurca, pentru că de ceva vreme nu-i mai răspund, mă gândesc chiar să blochezul numărul ei permanent, ce mă enervează e că-i surdă și toantă. Dacă să zicem chiar ai proasta inspirație să vrei ceva de le serviciul de clienți Vodafone n-ai nici cea mai mică șansă să treci de ea, Andreea, și să vorbești cu o persoana civilizată.

Te ia la întrebări că cică să te ajute să ajungi mai repede unde vrei. Da, sigur, și marmota cu ciocolata. Pe urmă se preface că nu înțelege ce vrei, te pune să repeți, după care îți dă sugestii și la sfârșit îți închide telefonul. 40 de minute a durat să pot să ajung să vorbesc cu cineva. 40 de minute în care n-am fost on hold, cu muzică, așa cum era pe vremuri. 40 de minute în care Andreea m-a întrebat scopul și durata vizitei și până n-am răspuns cum a vrut ea n-am obținut nimic.

Evident că n-aveam nevoie să ajung unde m-a trimis ea, dar cel puțin am putut să vorbesc cu cineva care avea doi neuroni ce făceau sinapsă. Prin urmare în mod oficial și public o urăsc pe Andreea și mi-e dor de zilele când sunatul la client service se solda cu mesajul: ”please hold the line in order to keep your call priority”

andreeaSursa foto: pexels.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Uite că nu vreau să plătesc pentru modernizare

De obicei, când mă supără un furnizor, nu fac publică chestia asta, sau mă rog, nu public virtual ci țin pentru bula mea reală. Bine, mai puțin când e vorba de Urgent Cargus pentru că nu vreau să-și mai ia și alți oameni țeapă, plus că e păcat să nu faci public cum se pipi pe tine un client service.

Când am ajuns în Anglia, mi-am ales ca furnizor de cablu și net Virgin Media. Mi s-a părut că e semn de la divinitate, eu în zodia fecioarei trebuia să-mi iau net de la ceva ce era Virgin. Totul bine și frumos până a trecut anul și am primt acasă o scrisorică prin care mi se spunea cum îmi va crește cu 2 lire pe lună abonamentul, pentru că ei investesc în modernizare și servicii mai bune …. de toți banii.

Am tratat cu indiferență cele 2 lire extra până am mai primit un răvaș de amor de la aceeași companie, prin care mă informau că au moderanizat și anul trecut dar, pentru că eram client nou, nu mi-au luat bani și îmi iau anul ăsta și pentru anul trecut (doar am folosit și eu modernizarea), încă aproape 2 lire, plus că nu mai beneficiez de oferta specială. La un calcul sumar, cu modernizări cu tot îmi creștea factura cu 20 de lire. Exclus! I-am sunat politicos ca să le spun că drumurile noastre se despart aici dacă nu-mi fac o ofertă de nerefuzat. Mi-au făcut și am rămas împreună.

Între timp am aflat veste bună că UPC Romania și Virgin Media sunt parte a aceluiași trust, motiv pentru care n-am putut să mai folosesc acceași adresă de email pentru ambele servicii. Nu m-am prins bine de ce, dacă tot sunt acceași mamă și același tată, dar am lăsat de la mine.

Până când, zilele trecute, primesc un email de la UPC prin care mă informează că îmi va crește factura cu vreo 3 Ron pentru că…exact, compania investește în modernizare. Două luni, de atât au avut nevoie ca să investească în modernizare și în Ro, unde evident nu se pune problema să suni, să le spui că pleci cu arme și bagaje la competiție, și ei să-ți facă o ofertă personalizată. Nope, nu-ți convine, pleci că găsim alți fraieri.

Cu experiența asta de aici mă aștept să primesc informări de modernizare în fiecare an. Doar că eu sunt zgârcită, nu-mi place să investesc, vreau să rămână lucrurile învechite sau, dacă sunt țâță de mâță (cum se zice la mine la țară), vreau să vin la de-a gata, să dea altcineva banii și eu doar să mă bucur de realizări. Așa că trebuie să mă despart și de UPC.

Vreo recomandare? Am fost în relație și cu Digi și cu Romtelecom, total necompatibili, despărțiri furtunoase.

phone.jpg

Sursa foto: pexels.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Am câștigat la loto!!!!

În seara aceasta am primit vestea cea mare. Am câștigat 900.000$ la loteria din Carolina de Nord. Faptul că n-am participat e un amănunt minor pe care vreau să-l trec cu vederea.

Mi-au trimis un email în care mi-au spus că mă așteaptă să mă duc să ridic banii. Ziceți voi că n-a dat norocul ăla mare peste mine. Na, că nu țin poste degeaba.

Doar că tare mi-aș dori să fiu milionară și parcă e păcat să mă împiedic acum la sfârșit. Așa că mă gândeam să luăm exemplul Kylie Jenner, și să-mi donați și mie câte un dolar, să mă faceți prima milionară care câștigă la loto fără să joace? Promit să mă gândesc la voi pe urmă 😛

Această prezentare necesită JavaScript.

Sursa foto: giphy.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Referendumul privit de pe margine

În general nu mă interesează cine ca face sub cearceaful lui, îl am pe al meu de care să mă preocup. Referendumul l-am privit de pe margine. De ce? Păi, în bula mea limitată nu cunosc nicio persoană homosexuală, cu atât mai puțin una care ar vrea să se căsătorească. Așa că pentru mine chestia asta a fost un fel de țara arde și baba se piaptănă.

Nu știu care sunt probleme/dorințele, lucrurile cu care se confruntă comunitatea LGBT așa că mi-a fost greu să fiu pro sau contra. Cred cu tărie că cine vrea să se căsătorească găsește soluții, așa cum cred cu tărie că poți să iubești fără certificat. Cum spuneam, poate e vederea mea limitată, din bula tradițională în care trăiesc.

Dar din bula asta a mea am văzut pe net o tonă de ură. Brusc, dacă nu ești susținător fervent al comunității LGBT, ești un încuiat și un limitat. Știu, este cea mai nefericită comparație, dar am simțit lucrurile ca acum câțiva ani, când cine nu era Brigitte Bardot și nu susținea câinii vagabonzi era un călău îngust la minte.  Și exact ca atunci, când cei mai mari susținători n-ar fi luat acasă un câine nici plătiți în aur, și acum, cei mai mulți ar face AVC dacă mâine ar afla că au un copil homosexual.

Românului îi place să-și dea cu părerea și să fie aprig la mânie. Democrația presupune însă ca cel de lângă tine să aibă dreptul la o altă opinie. Poate mai bună, poate mai rea, dar are dreptul la o opinie diferită. Dacă în cazul căsătoriilor putem să ne dăm toți cu părerea, căci tradițional sau nu cu o relație suntem toți datori în viața aceasta, la adopții aș zice să lăsăm experții.

De pe margine este foarte ușor să vorbești, să crezi că înțelegi, să te mai bazezi pe o emisiune sau două văzute la TV și să te convingi că ai tabloul complet. Din păcate nu e chiar așa. Cei care mă cunosc personal știu că adopția nu mi-e străină și că știu poate mai mult decât media generală, dar tot sunt departe.  Știu însă asta: un copil adoptat pleacă în viață cu un sac de întrebări fără răspuns, de frici, de angoase, cu nevoia de confirmări,  cu nevoia de a lupta zi de zi cu faptul că el este diferit.

Același copil, pe lângă lupta proprie, ar trebui să ducă și lupta părinților, să mai accepte încă un capitol la care este diferit. Și nu, nu-mi vindeți fraza cu îi e mai bine decât în centrul de plasament. Evident că da. Doar că din păcate nu acesta este subiectul emisiunii.

Dați-vă un pas în spate, închideți ochii și imaginați-vă că aflați într-o zi că propria mamă NU v-a vrut, v-a lăsat fără să privească în urmă. Sigur, acum sunteți în cea mai iubitoare familie de pe pământ și aveți toate bunurile materiale visate vreodată, dar ați fost părăsit, propriul părinte nu v-a considerat bun de păstrat. Adăugați la asta faptul că mama este un el sau că tata este o ea. Practic ați tras lozul norocos și aveți toate excepțiile posibile pe această lume. Now live with it!

E foarte greu să-ți imaginezi ceva până nu trăiești cu adevărat. Așa cum cred că e greu să-ți imaginezi acum ce vei face dacă afli că ai un copil homosexual. Eu chiar nu știu. Astăzi îmi spun că o să vreau să trec peste sentimentele mele egoiste și să-l știu fericit. Pentru că asta cred eu că e datoria oricui este sau se visează părinte, să treacă dincolo de orice dorință, vis sau aspirație proprie, pentru binele copilului.

 

grassSursa foto:pexels.com

 

 

VIAŢA DE ZI CU ZI

Cuvântul baie este sinonim cu urgență

Nu știu cum este pe la alte case dar la noi baie= urgență! Cum să spun eu, când rostesc acest cuvânt, în orice context, dar mai ales în cel care implică prezența mea în acea cameră, în creierul copilului meu se declanșează mecanismul de urgență.

Să zicem că până în acel moment se juca liniștit cu mașinuțele.Aș putea să-i spun că vreau să dorm două ore și nici nu-s sigură că m-ar auzi, sau că plec două zile la cumpărărturi și ar da liniștit din cap dar, dacă pronunț cuvântul baie, se ridică precum suricatele și începe să intre în panică. Dacă aparent toate problemele lumii păreau cât de cât rezolvate sau cel puțin neinteresante pentru el, devin brusc arzătoare.

Exact când am intrat eu în duș apare ceva ce nu suportă amânare. E ceas elvețian. Cum pornesc robinetele, cum se dă ușa de perete și începe expunerea problemelor. Și nu, nu pot aștepta cele câteva minute cât mă spăl, pentru că lumea ar putea pieri dacă nu răspund eu pe loc. Cum îmi pun pastă pe periuța de dinți, cum răsare ca din pământ cu niște întrebări la care așteaptă un răspuns elaborat.

La început îl anunțam că sunt în baie, ca să știe în caz că are nevoie de ceva. Evident, de fiecare dată avea nevoie de ceva. Acum și dacă merg pe tactica; taci și fă pe ascuns, tot mă dibuiește ăsta micul. Cred că a pus senzori la robineți. Aaa și bineînțeles că intră în orice moment nu se limiteazp doar la cele ce implică procesul de curățare.

Cred că-mi comand niște uși cu cheie.

baie

Sursa foto:pexels.com