PARENTING

De Crăciun Îmi Doresc Răbdare

E greu să mă gândesc ce vreau de crăciun pentru că la mine Craciunul a venit într- o duminică din mai acum 4 ani şi jumătate şi de atunci primesc câte un cadou în fiecare zi. Nu toate mă aşteaptă sub brad, nu toate sunt aducătoare de zâmbete, dar toate sunt la categoria wowwww!

dear-santa_3

Aşa că, anul acesta vreau ca moşul să-mi aducă mai multă răbdare şi mai multă inventivitate. Aţi observat că există oameni pentru care parcă totul merge din plin? Acei oameni îşi aleg şcoala care trebuie atunci când trebuie, se căsătoresc cu persoana care trebuie, exact atunci când trebuie, fac copii atunci când trebuie. Parcă totul în jur este într-o conspiraţie pentru ca acestor oameni totul să li se întample atunci când trebuie, nicio secundă mai devreme sau mai târziu. Am studiat o parte dintre aceşti oameni şi toţi sunt calmi şi blânzi şi parcă miros a bun şi bine şi a bucurie în toate zilele anului nu doar de crăciun. Şi ştiţi ceva, toţi au ceva în comun, o iubire incredibilă în copilărie, acea iubire fără graniţe, fără condiţii, fără note, fără „doar dacă”

De aceea vreau răbdare, răbdare să descopăr feluri noi în care să-i arăt iubirea, răbdare să fiu şi eu din nou copil cu el şi mai vreau inventivitate ca să găsesc acele feluri noi şi inedite în care să-i transimt în fiecare zi că pentru mine crăciunul este în mai, că fiecare zi este o sărbătoare, că iubirea mea este acolo ca să fie şi el unul dintre acei oameni cărora totul li se întâmplă atunci când trebuie.

Dragă moşule, se poate? Vrei să vorbesc şi cu Harry Potter sau Gandalf? Să dea şi ei o mână de ajutor?

Sursa foto: hiren.into

PARENTING

Mame, Va Ordon: Alaptati!

N-am mai urmarit-o pe Urania dar sigur zilele astea e Mercur retrograd sau am Luna Neagra in Casa onlineului sau planetele au luat-o razna ca mi s-a luat de mamele astea de le stiu si le fac ele pe toate

breastfeeding

 

In ultimul timp a aparut asa o noua specie: mama eroina, mama care face totul ca la carte, pardon mama dupa care se rescriu cartile.  Mama asta este peste tot, si ai sau n-ai copii tot dai de ea caci este gata sa te pregateasca pentru meseria de parinte sau….sa-ti spuna cat de incomplet esti fara copii. O recunosti usor caci are cateva caractersitici de baza:

  1. Incepe prin a naste natural, fara  anestezie ca altfel nu e  natural. Se roaga la Dzeu sa aiba fo’ douaj de ore de travaliu ca sa fie cea mai smechera din grupul ei. Dupa care ,evident ca alapteaza natural. Nu spune nimic de dureri de sani, de gingiile de dinozaur a lu’ ala micu’, de toate vrajile facute ca sa vina laptele, de hainele ude non-stop si de faptul ca i s-a acrit sa manance broccoli si iarba ca sa creasca productia de lapte. Nuuu, alaptatul este cel mai frumos sentiment trait vreodata! Cum? N-ai alaptat? Si ce daca esti barbat?
  2. Alapteaza fix 1 an, 7 luni, 6 ore si 45 de secunde…Ce? Te-ai oprit la si patruj de secunde? Pfuuu esti varza! Ai gresit complet, i-ai distrus viitorul copilului. Oricum, oricat ai alapta gasesti o Ecaterina Teodoroiu d-asta care mai are doua minute in plus sau stie pe una care mai are vreo doua minute in plus. Procesul de alaptare nu-l opresti cand vrei si nu decizi daca il vrei. Intrebi frumos comitetul de mame eroine daca ai voie sa opresti. Sa nu te impinga ala micu cu cornite si codita sa zici ca nu mai poti, ca ti-e si tie foame de o friptura si parca ai baga si un tortulet si ca te-ai saturat sa arati ca maimuta din filme cu puiul atarnat de tzatza si la wc, ca mai primesti doua luni de alaptare
  3. Marsaluieste pentru etalarea tzatzelor sub nobilul act de alaptat in public, de drept al copilului de a manca oriunde si oricum. Sa lasam libertatea asta si pentru cele care poate vor deveni candva mame si au deja cupa D? Ca sa se obisnuiasca zic 😛
  4. Jura moarte vesnica biberoanelor, formulelor de lapte si focul Gheenei mamelor care nu alapteaza! Cum adica nu poti? Pai nu stim povestea de la Cea Al Carei Nume Nu-l Rostim, cu bunica, careia din dragoste ptr nepot i-a venit laptele?
  5. Incepe diversificarea copilului……ati ghicit: la timp si totul BIO. N-ai diversificat taman la 5 luni 6 zile 2 ore si 19 secunde? Gresit!. N-ai inceput cu avocado, mango, lapte de cocos si nu stiu ce ciumpaliciucaba? Tu chiar nu-ti iubesti copilul? Cum te poti numi mama? Ia putin si citeste nu mai face dupa capul tau.
  6. Propovaduieste sus si tare ca daca n-ai copil ai trait degeaba si nu esti completa. Eu la inventarul de dupa copil n-am gasit nimic in plus?!!?. Si chiar daca ai facut unul tot nu te-ai ridicat in ochii ei. Daca n-ai doi copii aia nu e familie.

Si uite asa, ca si cum inceputul n-ar fi destul de greu le gasesti si pe eroinele astea care te fac praf la creierii capului ca ai esuat la minutele de alaptat, numarul de copii si gramele de cacuta facute de progenitura!

Photo credit: imgflip.com

PARENTING

Puncte De Cotitura

Nu incetez sa ma minunez cum apar idolii astia experti in psihologia copilului si in parenting. Deci daca am 2-3 copii si stau acasa si am grija de ei ma fac expert in psihologia copilului si pot sa tin seminarii de parenting si educatie? Si sa mai primesc si bani? Pai un copil e gata, ma apuc si de urmatorii doi  🙂

Meseria de parinte nu se invata din carti sau de la guru inchipuiti,. De multe ori drumul devine abrupt si avem nevoie de o harta cand credem ca ne-am pierdut definitiv. Consecventa si atitudinea calma mie nu mi-au fost intotdeauna la indemana dar, le-am considerat teluri f importante.  Fiecare copil este diferit si in spatele unor metode/sfaturi despre educatie este o munca masiva de cercetare pe esantioane numeroase de „subiecti” (copii de diferite varste si familiile lor). Daca al meu copil reactioneaza la ceva nu inseamna ca pot sa ma fac expert si sa zic: gata asta e metoda si doar asa se face!!!

touchpoints_4

De exemplu este o cucoana (ca nu-i pot spune doamna), al carei nume nu-l voi da ca sa nu-i fac reclama, care se considera experta si invata alte mamici cum sa foloseasca la randul lor experientele avute de EA cu copiii ei  – deci nimic bazat pe studiu pe termen lung ci doar pe observatia si experienta proprie, care la doi-trei kinderi ma scuzati dar nu e semnificativ statistica. Eu cred ca printre resursele cele mai importante pe care le are fiecare parinte sunt experientele propriei copilarii, nu ale altora!!!! Unul dintre maretele sfaturi oferite in plen de cucoana mentionata,  a fost: daca al vostru copil vrea sa se urce pe masa , nu-i spuneti nu, ci va urcati si voi ca sa-l sustineti!!

Hai nu zau? Pe bune? As fi vrut sa fiu in sala sa intreb cine a facut-o asa desteapta si care este scopul sa las kinderul pe masa? Care este experienta extraordinara care se va adauga la cresterea si dezvoltarea copilului meu daca il las sa se urce pe masa si fac si eu la fel? Dupa mine astea sunt texte de mame care stau acasa si se plictisesc, si s-au gandit sa reverse asupra noastra, muritorii de rand, un pic din prea plinul lor de desteptaciune! Auzi cucoana? Lasa-ma proasta!

Ia mergi tu la munca de la 08 la 18.00  zilnic, mai fa si piata, calca, spala, fa curat, lectii, plimba kinderii pe la sporturi si multe altele si sa-mi spui atunci ce chef de psiho-pupu d-asta si de urcat pe masa mai ai! O si vad pe mama cum s-ar fi urcat cu mine pe masa ca sa-mi arate ca ma sustine! La ce ma sustinea mai exact nu stiu!

Am citit o singura carte despre parenting modern (si va invit sa o cititi) care aplica exact aceleasi principii ca si ala old school folosit de mama si este bazat pe experienta de zeci de ani si cu mii de copii, a unor oameni cu studii specializate. Cartea spune asa: copilul are nevoie DOAR de dragoste si DISCIPLINA!!! Fara acestea va ajunge un individ incapabil sa fie independent si sa se adapteze la schimbari. Cand ma refer la disciplina nu inseamna ca trebuie sa-l bateti cu biciul ci sa impuneti in cel mai frumos si calm mod posibil LIMITE!

Barry Brazelton- Puncte de cotitura

Hai ca m-am ambalat! Ma duc sa fac cateva sarituri de pe masa ca sa-mi creasca stima 😛

PARENTING

8 reguli de parenting – de la lume adunate

Am tot întrebat în stânga și în dreapta, la mamele cu mai multă exepriență decât mine, cum rămâi cu mintea întreagă ca parinte (al meu are abia 6 și uneori simt că Prozacul este complet depășit)?

Well, așa din învățătura poporului,am extras 8 reguli de bază!!! I mean SUNT MUSAI.parenting-rules_2

  1. Asta este favorita mea.  Având în vedere că jobul de parinte este pe viață, există ceva ce trebuie să faceți din prima zi de viață a copilului……dezvoltați surditate selectivă. Nu e ușor, dar cu practică reușiți. Pentru mine a fost salvatoare de viață această regulă și oricum și copilul va auzi ce vrea și când vrea.
  2. Nu vă propuneți sub nicio formă sa purtați alb în primii 5 ani de viață ai copilului. (eu aș zice chiar șase, două perechi de pantaloni și una bucată fustă au fost ”exorcizate” săptămâna aceasta). Doar dacă aveți mintea deschisă și acceptați că rochiile, sacourile, bluzele, fustele sau pantalonii albi se pot asorta usor și trendy cu urme de măr, afine (mmm alb cu mov…de vis) ciocolată, culori, carioci, puțin lapte regurgitat și orice ar putea lăsa o pata la care Omo, Ariel, Persil și toți sfinții detergenților se declară neputincioși.
  3. Atitudinea contează. Indiferent cat se smiorcaie copilul in magazin, eventual mai face si o runda doua de tavaleala pe podea, cate servelete da jos de pe masa la restaurant, cat de multa mancare scapa pe fata de masa si cat de tare isi manifesta bucuria iesitului in societate, ramaneti demna si priviti zambitoare in jur. Cum bine zice o prietena :”draga si pe noi ne-au deranjat copiii altora” 🙂
  4. Nu va propuneti sa participati activ la toate conversatiile copilului (mai ales cand sunteti in masina). Invatati sa stapaniti bine cuvintele: ahaaa,  aaa bun, da da bine, corect, exact, da mami, ai dreptate puisor, continua, repeta, stai sa ma mai gandesc, si orica va trece prin minte ca poate mima participarea la discutie.
  5. Declarati deschis permanent sezonul de mers cu rotile prin casa, mai exact cu rotile facute din masinute mici, mici si metalice siii….ca sa fie senzatia completa, cu colturi ascutite. Daca aveti fete…va invidiez!
  6. Declarati-va invinsi in lupta cu bunicii (sper sa nu citeasca si mama fraza asta ca altfel am multe explicatii de dat).  Nu aveti cum sa castigati. Intodeauna ei vor sti mai bine nevoile copilului (chiar daca voi traiti in Canada si vad copilul doar pe FaceTime), reactiile, ce e bine si ce nu. Nu sunteti parinti rai dar…ei sunt mai buni. Asa ca mai bine predati armele de la inceput
  7. Trimiteti partenerul, un prieten sau un bunic la sedintele cu parintii, chiar si la cele de la gradinita. Nu are rost sa va pierdeti timpul explicandu-le mamicilor doritoare de performante ca Grigorescu e putin mort si nu poate preda pictura la grupa mica.
  8. Mersul in parc trebuie precedat musai de atitudine antisociala, ochelari de soare mari (chiar daca e iarna, intunecat si vant pentru binele vostru nu renuntati la ei) si casti in urechi (d-alea mari sa fie vizibile de la distanta)daca nu vreti sa aflati cat de neevoluat e copilul vostru ptr varsta lui, cat de prost il hraniti si in general cat de nepriceputa sunteti. Eu am descoperit alt truc: imi iau de crosetat in parc. Credeti-ma par de la tara si nimeni nu se apropie de mine 🙂 🙂 🙂

Orice mai stiti va rog impartasiti!

the-skirt-is-vintage

Photo credit: pinterest