PARENTING

Dar eu de ce să nu scriu despre parenting?

Săptămâna trecută m-a întrebat cineva de ce nu scriu despre parenting, să mă canalizez pe o nișă că prea sunt haotică și scriu despre ce-mi trece prin minte (am pus la pozitive faptul că se consideră că am minte :P). Am apreciat critica doar că m-am uitat precum curca-n lemne la propunerea de a scrie despre parenting.

  • păi ce știu eu despre parenting?
  • cum ce? o grămadă, doar ai un copil.
  • da, dar n-am nicio pregătire specializată
  • cum nu? ești medic
  • da, dar de oameni mari și de alte părți ale corpului nu de căpuț și de corazon
  • și ce, copilul e un omuleț mai mic
  • ăăă, nu chiar, e o cu totul altă mașinărie

Adică lucrurile stau cam așa, te trezești într-o dimineață, te duci în baie și în timp ce te speli pe dinți te uiți în oglindă și-ți zici: băi, am față de guru de parenting. Câți copii am? Doi, trei? Sunt încă în viața (și eu și ei), aaa, atunci mă fac super-guru. Uită-te la ăștia mici: nu scuipă, nu mușcă și nu miros urât. Păi să spună cineva că nu mă pricep la parenting.

Psihologia copilului? Fitze. Pregătire profesională, studii pe cohorte de mii de pacienți făcute în zeci de ani de zile? Mofturi. Am copii, pot să dau lecții și altora, ba chiar să le iau și bani. Cu cât schimbi mai mulți pamperși cu atât te faci mai expertă, nu, nu în șters la cur ci în psihologia ”producătorului de rahat”. Ce simte el când îi dai pampersul jos, din ce parte trebuie să începi ștersul în așa fel încât el să simtă toată dragostea pe care o nutrești pentru acest act și miasmele deosebite care-ți îmbată simțurile până la extaz. Pentru că orice mamă bună știe că un viitor de succes începe cu ștersul la cur.

Cu fiecare ml de lapte regurgitat pe umărul tău delicat mai adaugi o filă la lucrarea ta despre acest domeniu. Doar se știe că pe tine te-au așteptat toate mamele din lume să le deschizi mintea, să le arăți că viitorul copilului depinde numai și numai de felul în care-l țin de mână în prima zi de școală. Numai fraierii cred că succesele lui academice au vreo legătură cu metoda de predare, profesorul sau sinapsele din capul lui.

Pentru că în ziua de astăzi nu mai interpretazi faptele copilului ca pe vremuri. Nope. Totul trece prin mindfulness, dezvoltare personală, aliniere între corp și suflet și curățire de chacre.

Mi-a zis un prieten: ”fată dragă e plin de pantofari care se cred coacheri”. Eu cred că mai e loc de unu doi pantofari, pentru că aparent lumea e desculță. prin urmare caut parteneri serioși pentru afacere prosperă. Copil am, mai e nevoie și de altceva?

giphy4

Sursa foto: pexels.com, giphy.com

 

PARENTING

La ce vârstă îi luăm copilului primul iPad

Toți am citit celebrele articole care spun cum Steve Jobs și marii inovatori ai tehnologiei nu-și lasă copiii la tabelete/ smartphone și nu cred că există parinte care să nu fi fost criticat într-un fel sau altul când vine vorba de utilizarea tehnologiei la copii: fie că îl lași prea mult (deși acest prea mult este destul de variabil), fie că nu-i oferi acces la lumea în care trăiește. Sigur ați văzut aceste extreme în care: copilul fie se uită la tabletă, smartphone sau TV ca Adam la mărul cunoașterii, fie respiră tabletă și televizor, eventual în același timp.

Da, putem să vorbim despre cum eram noi când eram mici doar că noi nu aveam aceste ”ispite” și nici nu visam la ele. Pe de altă parte am avut și noi acces la tehnologia revoluționară a timpului: ne cufundam în lumea poveștilor radiofonice sau a celor de la pickup, plecam toată stradă în mare grabă la ora 3 când se difuza ciocănitoarea Woody, sau jucam până târziu în noapte prințul persiei la HC-85. Deci de ce atunci era bine și acum nu? Ar trebui să-i cumpărăm copilului un iPad? La ce vârstă?

copil la tableta

În realitate nu tabletele sunt problema ci modul în care sunt utilizate de copii: vârsta la care începe utilizare, timpul petrecut în fața ecranului și conținutul vizionat. Academia Americană de Pediatrie recomandă intrezicerea totală a dispozitivelor mobile pentru copilul sub 2 ani și limitarea accesului la două ore pe zi după această vârstă, și nu datorită deficitului de atenție care ar putea apărea ci datorită necesității ca un copil să învețe din contact uman, din situații reale.

‘Unlike screen images, words don’t move, make noises, sing or dance. Ultimately, screen images render the printed word simply boring at a crucial phase when the child’s mind is developing, The ability to focus, to concentrate, to lend attention, to sense other people’s attitudes and communicate with them, to build a large vocabulary—all those abilities are harmed.-  Dr Aric Sigman

Copiii, ca și adulții, pot deveni cu ușurință scalvii ecranelor mai ales într-o perioadă în care creierul lor este însetat de cunoaștere, de dorința de explorare a mediului înconjurător și de înțelegere a emoțiilor. Există cercetări extinse care au făcut legătura directă între timpul excesiv petrecut în fața ecranelor și obezitate, tulburări de somn, agresivitate, depresie, reducerea abilităților sociale și a performanțelor școlare.

În afara impactului asupra abilităților sociale și a capacității de conectare cu lumea reală, există și impact asupra sănătății. OMS încadrează telefoanele mobile, incluzând și tabletele cu 4G,  în grupa 2B:”possibly carcinogenic to humans

Cu toate acestea timpul petrecut în fața televizorului sau a tabletei nu este întotdeauna dăunător. Există multe aplicații educaționale și programe de televizor care pot crește abilitățile școlare ale copiilor, îmbunătăți coordonarea, reacțiile rapide sau pot ajuta în procesul de cunoaștere a lumii. Copilul meu a învățat multe despre animale, pe care avem puține șanse să le vedem în viața reală, de la TV sau aplicații, a învățat să formeze literele sau cifrele cu degetele, la vârsta când nu putea să țină creionul în mână și kitul montessori nu a fost bine primit, a învățat coordonarea unor mișcări pe care într-adevăr noi le învățam live când trăgeam cu praștia sau cu scobițe 🙂

Concluzia: Trebuie să ne adaptăm la lumea în care trăim cu măsură și cu atenție și să nu folosim tableta/televizorul sau telefonul ca un substitut pentru prezența noastră în viața copilului.  Așa că switch off from time to time 🙂

child and tehnoclogy

Sursa foto: gettyimages

PARENTING

Filmele și lecțiile de parenting

Am povestit cum acum ceva timp un băiețel de la grădinița lui fi-miu a fost exmatriculat pe motiv de agresiune și crize de comportament. Cred că principala cauză a exmatriculării a fost faptul că părinții nu au vrut să accepte că băiatul ar putea avea o problemă, sau măcar să verifice dacă are o problemă, ci l-au luat pe nu în brațe și au susținut că e doar puțin obraznic. Well, nu știu ce făceam în locul lor dar să vă povestesc o situație similară din serialul care m-a captat în ultimul timp- Big Little Lies.

Un copil de clasa întâi sau a doua este acuzat în prima lui zi de școală, într-o nouă comunitate, că ar fi strîns de gât o fetiță. Evident că părinții fac mai mult scandal decât copiii sau cadrele didactice și din acel moment puștiulică este privit cu circumspecție, se ajunge chiar la crearea unei petiții ca să-l suspende din școală, mai ales că agresiunile asupra respectivei fetițe continuă chiar dacă ea refuză să spună cine este cel care o maltratează. În tot acest timp mama băiețelului abordează situația cu un calm care parcă te scoate pe tine din răbdari, fiind compliantă la toate discuțiile și măsurile suplimentare de supraveghere cerute de școală: psiholog, învățător suplimentar, etc. În contrast este mama fetiței abuzate care face scandal și cere măsuri extreme

Deși își crede băiatul din prima zi, prima mămică e atât de rațională și logică, încât la un moment dat îți vine ție să te ridici și să o tragi de mânecă să se trezească:

hei cucoană, apără-ți copilul, luptă pentru dreptatea lui, nu mai da un sfert de gând acuzelor, nu mai încerca să pui la îndoială cuvintele lui, uite-l ce dulce și nevinovat e! Plus că nimeni nu-l mai acuză direct pe el!!!

Copilul însă fusese rezultatul unui viol așa că mama pornește de la premiza că genele agresive ale tatălui s-ar putea regăsi în copil și educația ei n-a fost cea corectă pentru a le reprima. Wow! Cât de echilibrat trebuie să fii încât să te dai doi pași în spate și să vezi întreg tabloul? Să accepți că poate e mai bine să nu pleci de la idei preconcepute?  Să accepți că dincolo de orgoliile și instinctele tale cel mai important este să faci ce-i mai bine pentru copil.

Se descoperă că nu acest băiețel era cel vinovat, ci un altul care provenea dintr-o familie foarte bogată, foarte iubitoare și primitoare….de la exterior:). În realitate mama, Nicole Kidman, încasa niște mega bătăi de la tată. Prima reacție când află este evident de surpiză, dar nu de respingere sau de negare a posibilității ca superbul ei copil să fie în realitate bătăușul școlii, ba acceptă că mediul în care crește copilul combinat cu genele, i-ar putea crea senzația că violența este o soluție. Dar cea mi tare lecție de parenting este când ajunge acasă și vrea să-l facă pe puștiulică să mărturisească!

Scena e tare căci intră în casă val vârtej, îi spune bonei să dispară și te aștepți să-l ”joace-n picioare” pe micul delicvnet, mai ales că dăduse și ea semne de violență (o căpăcea soțul dar nici ea nu rămânea datoare 🙂 ). În schimb îl ia pe puștiulică în brațe cu o mega blândețe, și îi spune că vrea să stie ce face el la școală, că nu-i va face nimic rău, că toți facem lucruri rele uneori și că ea îl poate ajuta dacă știe ce se întâmplă. Evident copilul spune tot și mai apar niște scene în care ea continuă să-l asigure de dragostea și suportul ei și să-i spună că e un copil bun. Ulterior se duce și vorbește cu mama fetiței abuzate și-și cere scuze!

Oare care ar fi fost deznodământul poveștii dacă mămica copilului din clasa lui Ioan ar fi  abordat problema cam așa?

celeste

Sursa foto:dailymail.com

 

 

 

PARENTING

Câți neuroni se pierd la naștere

Am vrut să mă înveselesc de dimineață și am început să citesc și eu la o cafea știrile. Doar că de la știri am ajuns și la diverse articole care mai de care mai plin de sfaturi despre viața (bune și astea că nu se știe când dai peste ceva nou). Unul mi-a atras atenția în mod deosebit, nu-l voi pune aici căci sincer nu vreau să fac reclamă respectivei ”duamne”, căci era despre parenting neconvențional. Da, nu se mai vorbește de parenting modern ci de ăla neconvențional care, în umila mea opinie, lasă loc de interpretare. De exemplu bătaia cu furtunul de la mașina de spălat poate să se încadreze perfect în neconvențional.

Articolul ăsta m-a dus cu gândul la impactul puternic pe care îl are nașterea asupra mamei. Deși este considerat un proces normal și femeile sunt născătoare de vreo câteva mii de ani, în ultimul timp medici constată că acest fenomen produce asupra mamei schimbări dintre cele mai neașteptate. Nu se știe de ce și care este algoritmul prin care se stabilește numărul acestora, dar femeile la naștere pierd ceva neuroni.

Neuronii pierduți din nefericire nu ajung la pruncul nou-născut ci probabil se elimină cu placenta sau intră în stare de hibernare în urma mică de creieraș cu care mama rămâne după naștere. Cred cu tărie în acest lucru căci doar așa pot să-mi explic transformarea profundă de la femeie gânditoare activă la schimbătoare de pamperși a unor ființe vii. Sigur ați dat peste mamele astea care cred că dacă vrei să fii working mom nu ți-ai dorit copilul, iar dacă ferească sfântul visul tău e să vindeci cancerul și nu să inventezi lingurița perfectă care să facă bebelușul raw-vegan de la naștere meriți să fii afurisită pe veci și să ți se ia copilul.

Domne așa e, copilul îți dă un nou scop în viață dar poți să mai ai și altul, zic eu. E adevărat că dacă ai un singur neuron ăla nu se poate concentra decât într-un singur loc, dar dacă ai doi, nu-i păcat să nu faci două treburi deodată? Femeile pe vremuri făceau cîte 10 copii (mătușa lui tata a avut 13, dar aș zice că unchi-su merită laudele), aveau grijă de gospodărie și mai mergeau și la munca câmpului și pe bune dacă și-a clădit vreuna statuie (dacă ați văzut așa monument let me know că mă duc și io să-l văd). Băi și nici nu era vreunul dintre cei 10 țânci crescut cu psihopupu, co-sleeping, attachement și alte baliverne.

Și dacă mă uit așa la evoluția omenirii s-au descurcat oleacă în viață și ăia, au inventat apa caldă, butelia cu gaz, antena cu elemenți să ne uităm la ruși, furculița și cuțitul. Mda, s-ar putea să o fi făcut pentru că nu s-au jucat părinții cu ei când erau mici și de plictiseală au zis: băi ia să inventez eu niște elemente chimice să arunc în aer casa părintească, pentru că ășta nu m-au primit în patul lor când eram mic (na, aș zice că-i firesc pe undeva că dacă stătea în patul conjugal, adio 10 frați)

E plin internetul de mame scriitoare de legi ale parentingului pe lângă care poruncile din scriptură sunt simple anecdote. Eu zic că dacă ne ducem la o mamă d-asta sectantă acasă avem mari suprize și realitatea bate online-ul. Ce mă uimește pe mine este succesul pe care-l au cuconeturile astea care încearcă să stabilească record după record la îmbrobodit fraierele pe net. Să povestești ce ți se întâmplă ție este ok, căci sunt multe întrebări pe care le are o tânără mamă și să vezi că mai suferă și alta ca tine îți dă speranță. Dar de aici, până la a te face guru….

Ia, că de mâine îmi fac blog de parenting, mai iau în gașcă vreo două-trei mame, că unde-s mulți puterea crește (șțtept doritoare), și pe urmă facem și vizite la domiciliu să vedem dacă se aplică teoria în mod corect 😛 . Oare să-mi fac rost și de niște moaște? Sau de o mantie ceva? Aștept idei 🙂

audrey

P.S. N-am nimic cu mamele care vor să se dedice copilului, e o chestie de alegere pentru fiecare, dar nici nu înseamnă că dacă vreau să și muncesc I am a bad mom!

Sursa foto: pinterest.com

 

PARENTING

Ce învață copilul când îi dai afară colegul bătăuș

În fiecare zi reușesc să fiu surprinsă de paranoia unor mame, de lipsa lor totală de înțelegere și delicatețe dincolo de propria odraslă, de încercarea de a ține copilul într-un borcan de sticlă până la adânci bătrâneți. Genul acela de mame care la 40 de ani îi vor spune copilului ”puișorul mamii” și îi vor lega șireturile la pantofi și-i vor șterge mucii să nu obosească mititelul de 1,90 și 280 de kg.

Ieri eram cu capsa pusă, am niște întâlniri zilnice cu stomatologul și nu d-alea amoroase, și am zis că-mi face bine dacă socializez puțin cu mamele de la grădiniță. A fost o decizie complet greșită pe care încă o regret. Cred că în fiecare colectiv este câte un copil diferit, câte un copil care iese cumva din normele trasate de societate, care se adaptează mai greu la regulile grupului sau chiar încearcă să le schimbe. Dar pe de o parte cred că diversitatea este frumusețea oricărui grup și a prieteniilor și cred că este importantă în dezvoltarea copiilor apariția unui coleg diferit. În viață întâlnești oameni diverși și ce faci îi excluzi pe cei care nu-ți seamănă sau pui etichete?

Anyway la fi-miu în grupă a apărut la începutul anului școlar un copil nou și dferit. Diferit în sensul că dă dovadă de hiperactivitate și agresivitate atunci când dorește să-și impună punctul de vedere sau să capteze atenția. Ioan mi-a povestit despre el, că nu-i lasă să doarmă și că a mușcat educatoarea și face prostioare și Miss îl pedepește. Ok, n-am intrat în amănunte că nu era copilul meu ci am vrut mai mult să sondez părerea copilului meu despre cel nou și impactul asupra lui. Evident ca orice element perturbator de reguli băiețelul respectiv este idolul tuturor celorlați băieți care au oareșcare sânge în instalație (nu vorbim de ăia care se joacă cu păpuși) și de multe ori atrage și alți mici delicvenți în răsturnarea castronului cu ciorbă.

N-am comentat nimic la grădiniță, n-am întrebat ce este cu copilul dar întâmplâtor am aflat că puștiul ar avea ceva probleme de ”comportament”. Am clasat subiectul până când o mămică, care vroia să-l izoleze pe Ioan după varicelă de ziceai că avusese ciumă, a pornit un întreg scandal legat de copilul problemă. Copilul ei, care este cam legat cu cordonul ombilical încă, susține că vine bătut zilnic de elementul perturbator. Acum nu vă imaginați că e cu ochii vineți, ci cred că mai degrabă e vorba de îmbrânceli și o oarecare lipsă de chimie. Să fim serioși copiii sunt sub supraveghere, există camere în toată grădinița și poți să vezi dacă într-adevăr copilul tău este coleg cu Bruce Lee și zilnic este sacul lui de antrenament. Niciun alt copil din grupă nu este bătut sau molestat în afara micilor hârjoneli speicifice vârstei și faptului că sunt băieți și da, este puțin probabil că vor sta frumos să ia ceaiul pe covor.

Doar că această mămică n-a înțeles că viața de băiat presupune să te mai și bați, că în viață nu te place toată lumea și că uneori trebuie să faci față unor oameni mai puțin drăguți, așa că a făcut preisuni asupra grădiniței să exmatriculeze copilul problemă ptr că prăinții nu vor să-l ducă la psiholog. Acum întreb și eu li dacă îl duc de mâine la psiholog nu o să mai bată? Orice terapie  are rezultate în timp. Va dura până când copilul va învăța să se controleze și să-și stăpânească furia.

Nu știu ce aș fi făcut în locul părinților al căror copil este pus la colț. Nu știu ce făceam dacă Ioan venea bătut zilnic de un alt copil. Știu că nu mi-a plăcut atitudinea educatoarei de a-i învăța pe copii să stea departe de cel care bate și nici a mamei cu copilul ”bătut”. Ce îi transmiți copilului tău? Că toți trebuie să fim la fel? Că nu confruntăm problemele ci ne ferim de ele? Că dacă cineva e altfel vine mami și-l dă afară din grup? Că judecăm și punem etichete imediat ce nu ne convine ceva? Nu știm ce probleme are copilul sau părinții lui. Bănuiesc faptul că nu le e ușor nici oamenilor acelora.

Dar ce face copilul tău dacă mâine întâlnește pe stradă pe cineva cu Down? Fuge? Cheamă poliția? Se uită cruciș sau o cheamă pe mami să-l dea afară din parc pe copilul diferit? De ce nu-l lăsăm să-și poarte singur războaiele, să învețe să se descurce și cu cei care nu-l plac sau sunt agresivi sau diferți.  Și copilul ”problemă” ce va învăța de aici? Că este rău? Sau gata brusc de mâine e îngerașul îngerașilor căci și-a învățat lecția? Pe bune? Eu nu cred că există copil rău. Mi se pare urât din partea acestei mame, din partea grădiniței și a tuturor celor care în loc să încerce să ajute copilul îl pedepsesc. Îmi este foarte milă de copilul respectiv și de părinții lui. Ce ușor este să aruncăm în loc să reparăm!

badboy

Sursa foto: istockphoto.com

 

PARENTING

În parenting să ne duelăm

De două zile umblu pe la magazinele de articole de copii pentru un scaun de mașină. Am trecut la etapa următoare,yuppiiii, și dacă pentru bebeluși găsești ce vrei pe unde vrei, la ăștia mai mari se complică treaba. Pe siteuri zici că ai ajuns pe tărâmul făgăduinței, dar realitatea și vânzătorii ne omoară. O să scriu o carte despre scaunele astea că un articol nu e suficient, am ajuns în pantelimon ca să iau ce vreau după ce văd și live produsul, nu doar pe vorbe.

Oricum într-unul dintre magazine doi părinți cu băiețelul de vreo 6 ani. Oamenii bine îmbrăcați, păreau genul care au trecut pe la școală și au și înțeles ceva din ea. Erau chiar de admirat așa ca familie deși el părea ușor plictisit și nervos de faptul că se află într-un magazin de copii. Ei și rămân eu cu gura căscată de admirație și de nervi că vânzătorul era incapabil să proceseze cuvintele mele: sca-un a-u-to gru-pa 2, când mă trezesc din reverie vocile ridicate ale familiei menționate. Copilului i se pusese pata pe o mașinuță (d-aia nu-l iau eu pe Ioan cu mine, să nu îi testez rezistența la ispită și mie la stress 🙂 ), iar mă-sa încerca să-i explice că nu ăla este motivul pentru care au venit (n-am înțeles de ce veniseră că se uitau haotic pe la toate produsele, poate era momentul de familie). Tac-su se uita cruciș și plictiseala lui vădită creștea pe măsură ce kinderul se agața de mașinuță ca un buldog de os.

Era clar și evident că pentru prima dată în viață copilul experimenta NU la magazin, căci avea o privire de șoc și groază în ochișori. La fel de clar și evident era că mamei i se pusese pata să revoluționeze educația copilului atunci și acolo și se gândise să înceapă printr-un Nu categoric. Era ca la meciurile de tenis. Eu m-am dat mai deoparte și priveam că era prea mișto să plec, mi-a trecut și supărarea pe vânzător. Mingea era când la mamă în teren când la puștiulică, deși ăla micu conducea decisiv. Se tăvălea pe jos, dădea din picioare și țipa în timp ce articula: ”da de ce? da o vreau?” Ți se rupea inima, îmi venea să-i cumpăr eu mașinuța, zău.

Mămicuța dăi cu frumosul, v-am zis că experimenta restricțiile și explicațiile: ”nu se poate, nu e momentul, nu pentru asta am venit, ai destule mașinuțe, te rog ridică-te, te roagă mami frumos, îți explic în mașină. NUUUU, nuu, nuuu, vreau să-mi explici acum”. Păi n-are explicație, i s-a pus ei pata pe tac-tu ăla mofluz și nu vrea să-ți ia ție mașinuța pe care în alte dăți chiar ea ți-o propunea, așa că ceartă-te cu tac-tu. Între timp tatăl dă ordin: ”potolește-l pe fi-tu că ne face de râs. uite vezi , ți-am zis că-l răsfeți”.Mda, începuse să iasă la iveală frumusețea și coeziunea cuplului.

Și ăla micu continua cu tăvălitul, mă-sa cu frumosul și cu raționalul deși oleacă crispată că-i cam pieriseră ideile (eu am vrut să-i dau o mână de ajutor da meciul mă ținea cu suflteul la gură și vroiam să văd cum o învinge puștiul, la umilire așa). Măi și în frumusețea asta de spectacol, tatăl intervine decisiv și schimbă soarta meciului. Până și eu am fost luată prin surprindere și lăsată cu gura căscată. Îl culege de pe jos pe ăla micu de o aripioară, îi trage două directe de dreapta la fund, îl reduce la tăcere (de uimire kinderul a tăcut instant) și îi explică victorios mamei:” așa se face nu cu psihologia ta”. Sîc 🙂 Vă imaginați sper că puștiul a băgat o șarjă de plâns incredibilă, că acu mai era și nervos că îi stricase tac-su victoria.

Eu abia în mașină mi-am dat seama că am asistat la lupta dintre parentingul modern și ăla tradițional. Nu m-am prins cine a câștigat căci puștiul nu părea să fie adeptul niciunui curent, aaa și mă-sa i-a cumpărat mașinuța, deci învingător la puncte…puștulică 🙂

manusi-box

Sursa foto: pinterest.com