VIAŢA DE MAMĂ

Someone has anger issues, you better admit it!

Luni dimineață, frig, aglomerat, evident în întârziere cu alea două minute care fac diferența, cu englezii politicoși care-s cei mai proști șoferi din lume și nici morți nu s-ar apropia la mai puțin de 1,5 m de mașina din față.

Ratez două semafoare, pentru motivul prezentat mai sus, forțez trecerea la al treilea și în sfârșit mă văd școala la orizont când un băiet cu un ditamai mai IMS-ul se gândește să-mi taie fața. Moment în care mă decompensez și încep să-i spun tot ce am pe suflet. Am folosit cuvinte din DEX căci eram cu copilul în mașină și la radio era o melodie echivalentul lui ”de Crăciun fii mai bun”. Așa că nu i-am zis nimic de mă-sa și de organele ei, nici de morții familiei, nu mi-am băgat, nu mi-am scos. M-am limitat la a-mi exprima părerea despre capacitățile lui intelectuale și ale berzei care l-a adus, la care am adăugat ceva epitete despre forma capului.

Deci mă calmez, las presiunea să iasă, respir adânc, ușurată, parchez în fața școlii, opresc motorul și deodată aud din spate o voce calmă: 

Someone has anger issues. You better admit it!

Atât am mai fost în stare să zic: Gus-fra-baaa! Și n-are decât 6 ani, la 10 cred că mă dă jos de la volan 😛

Sursa foto:pexels.com

VIAŢA DE MAMĂ

Cum îl crești așa îl ai, corect? Greșit!

Dacă n-ați auzit fraza asta înseamnă că nu v-ați născut pe plaiurile mioritice și atunci e greu să-i înțelegeți esența. După ce am devenit mamă și am avut proasta inspirație să merg cu copilul în parc la Moghioroș unde am avut plăcerea nebună să aud această vorbă de înțelepciune la orice acțiune a mea legată de copil.

Îl lași să plângă? Cum îl crești așa îl ai, o să fie un plângăcios! Îl iei în brațe? Pfuaaa, cum îl crețti așa îl ai, o să fie un alintat și un escroc sentimental! Îi dai să mănânce la cerere? Aoleuu, cum îl crești așa îl ai, toată viața o să tragi cu el și o să te scoale noaptea să-i faci de mâncare. Și evident exemplele pot continua.

Dar să fi știut eu atunci ce știu acum, le-aș fi dat pilduitoarelor peste nas. N-are nicio legăură cum îl crești, ce valori sădești în el, copilul în final o să facă exact așa cum vrea el. Te chinui ani de zile, îi arăți calea cea dreaptă, îl înveți principiile sănătoase și speri să faci om din el. Speranțe deșarte.

Uite de exemplu fi-miu. A venit vineri acasă și mi-a spus că a mâncat conopidă la școală. Conopidă fiartă cu puțină sare pe deasupra. Bine, puteam să trăiesc cu chestia asta, greșeli facem toți, e și el mic, e greu să se țină de valorile tradiționale. Deja mă pregăteam să-i țin un discurs despre viața sănătoasă și principiile de viață de la care nu ne abatem, când ăsta micu` a lovit nemilos.

Mi-a spus că atunci când mergem acasă o roagă pe bunică să-i facă o budincă de conopidă! Cum,  cum să spună așa ceva când eu din clipa în care a deschis ochii i-am explicat că leguma asta e iarba dracului și nici nu trebuie să-i pronunțăm numele?? Cum să tânjească după budincă de conopidă când eu am investit ani în a șterge chestia asta albă cu miros de șosete nespălate din mintea lui? De unde? La mine în casă n-a văzut așa ceva!

Și ca și cum durerea asta nu era sufiecientă ieri m-a rugat să-i fac o supă de roșii pentru că i s-a făcut poftă. Copilul meu, sînge din sângele meu, carne din carnea mea, gene din genele mele, crescut cu valori și principii de viață ajunge să-mi ceară supă de roșii și să poftească la conopidă.

Deci n-are nicio legătură cum îl crești. Influențele lumii externe pot strica într-o clipă toată truda de o viață și practic ai în față un străin. Nimic din ce-ai predicat tu ani de zile nu i-a rămas în minte, parcă ai scris pe o tablă pe acre vine conopida altcineva și o șterge

Mai rămâne să-mi spună că vrea ciorbă de cartofi și mâncare de bame!

cleaningSursa foto: pexels.com

VIAŢA DE MAMĂ

7 semne că ești o mamă perfectă

Am câteva bloguri de parenting pe care le citesc frecvent, mai mult pentru că le citeam pe scriitoare dinainte de a deveni mămici. Evident că articolele lor sunt un mix de mămicenie și viața de dincolo de mămicenie. În plus preiau multe articole/ noutăți de le eveniment/bloguri dedicate de parenting. Din când în când mai citesc și aceste preluări deși sunt extrem de selectivă și de cârcotașă.

Tot citind și citind mi-am dat seama că există câteva semne care arată că ești o mamă perfectă, adică normală 😛

  • măcar o dată ai uitat acasă ghiozdanul copilului, costumul de sport sau ai ajuns la bazin și ai realizăt că ăla micu` n-are ochelarii, sau casca, sau papucii, sau prosopul și îl ștergi cu niște șervețele. În cazuri extreme relizezi că ai uitat acasă slipul. Dar să nu te agiți, nuditatea nu mai este un subiect tabu
  • măcar o dată n-ai avut mâncare în frigider și ai combinat suc de roșii cu mămăligă,  două lămâi și o frunză de pătrunjel. Evident i-ai spus că e o delicatesă pe care o va întâlni doar în casa ta și ar fi bine să o țină secretă, căci rețetele astea sofisticate costă o avere
  • măcar o dată ai ajuns ultima la o serbare școlară pe lângă care Oscar-ul părea un eveniment din spatele blocului
  • măcar o dată ai visat la vremurile alea de dinainte, alea în care erai propriul tău stăpân și ai fost geloasă pe colegele care au plecat de la birou direct în bar pentru o seară ca-ntre fete. Nu că nu ți-ai iubi copilul, dar tot ai scăpat un oftat, evident de fericire că tu te duci acasă să faci o cursă de mașinuțe și nu trăiești o viață superficială prin locuri de pierzanie
  • măcar o dată ai culcat copilul nespălat. Ai trecut peste prejudecăți, până la urmă chestia asta cu spălatul zilnic e inventată mai nou de frunizorii de apă ca să ne crească facturile. În sceolul trecut și regii aveau păduchi și în cel mai rău caz  a doua zi o să lași muult timp geamurile larg deschise și o să speli așternuturile
  • măcar o dată i-ai ignorat complet urletele. L-ai lăsat să se desfășoare în toată splendoarea în timp ce tu te-ai uitat tâmp în zare (dacă erai în magazin te-ai prefăcut că nu e al tău), de parcă toată inteligența s-ar fi scurs din ochii tăi, și la sfârșit l-ai întrebat dacă vrea ceai de tei sau de fructe.
  • măcar o dată te-ai bucurat că e la bunici, chiar și doar pentru câteva ore. Dap, după ce a ieșit pe ușă, te-ai aruncat pe canapea cu cel mai larg zâmbet din lume și cu speranța că te vor suna să-ți spună cât de dulce e nepoțelul și cum vor să-l mai țină cel puțin două zile.

Cam pe astea le-am consemnat eu, dar dacă mai sunt și altele care să mă facă să mă simt bine, d-abia aștept să le aud 🙂

forget_2Sursa foto:pexels.com

VIAŢA DE MAMĂ

Care e fantezia voastră cea mai mare?

Tot n-am rezolvat cu boilerul, nu miros încă, dar presimit că nici mult nu mai am. Mie când mi se întâmplă d-astea mă ia depresia și mă visez că sunt Cenușăreasa și vine și la mine o zână să mă ajute. M-am gândit și m-am tot gândit, și iar m-am gândit, ce-aș face dacă ar veni Zâna cea Bună și mi-ar spune că poate să-mi îndeplinească o dorință? Care ar fi fantezia mea cea mai mare?

Să mi-l aducă pe Prinț, o caleașcă aurită, un pantof de sticlă, să fiu frumoasa balului? Nope. Aș vrea să dorm până la 10, să am un mic dejun în liniște urmat de două trei ore de citit pe terasă. Bine, hai, nu întind coarda, să dorm până la 8-9 într-o dimineață, doar într-una. Doar atât, fără mic dejun, fără citit. Promit să fiu o mamă mai bună după asta

N-am nici cea mai vagă idee dacă sunt o mamă bună sau rea, n-am văzut până acum normele de părinte bun, și cred că nimeni nu poate să spună asta obiectiv. Dacă ai făcut treabă bună sau nu, afli după vreo 16-18 ani, când oricum e prea târziu să mai schimbi ceva.

Pe mine mă copleșesc remușcările aproape zilnic și simt că aș fi putut să fac altfel (a se citi mai bine), că puteam să ajung mai repede la after school, că puteam să mai citesc seara încă o poveste, să-i fac mâncarea favorită, să mai fac o cursă de mașinuțe, să nu fiu ultima care duce proiectul la școala, să gătesc brioșele nu să le cumpăr când e ”bake sale”, să mă implic mai mult în asociația părinți-profesori (momentan mă strâmb de câte ori aud de o nouă inițiativă a acestui grup).

Că aș putea să râd mai mult, să nu mai fiu zilnic într-o continuă alergătură, să cânt mai mult, să fiu mai veselă, să nu mai fiu atât de obosită, să nu mă mai simt vinovată pentru că-mi doresc timp pentru MINE. Nu știu cum fac alte mame, cum jonglează cu slujbe și copii și par că n-au depus nici un efort, când eu arăt zilnic de parcă am scăpat din tunelul vitezei. Știți momentele alea în care nu-ți mai pasă nici dacă a băut apă din vasul de WC atâta timp cât nu mai strigă că-i e sete.

Poate dacă dorm puțin mai mult o să reușesc să-i dau apă de la chiuvetă.

Fantezia voastră care este? Când închideți ochii și vă dați frâu liber imaginației, ce visați să vi se întâmple?

fantasySursa foto: pexels.com

PARENTING

Dar eu de ce să nu scriu despre parenting?

Săptămâna trecută m-a întrebat cineva de ce nu scriu despre parenting, să mă canalizez pe o nișă că prea sunt haotică și scriu despre ce-mi trece prin minte (am pus la pozitive faptul că se consideră că am minte :P). Am apreciat critica doar că m-am uitat precum curca-n lemne la propunerea de a scrie despre parenting.

  • păi ce știu eu despre parenting?
  • cum ce? o grămadă, doar ai un copil.
  • da, dar n-am nicio pregătire specializată
  • cum nu? ești medic
  • da, dar de oameni mari și de alte părți ale corpului nu de căpuț și de corazon
  • și ce, copilul e un omuleț mai mic
  • ăăă, nu chiar, e o cu totul altă mașinărie

Adică lucrurile stau cam așa, te trezești într-o dimineață, te duci în baie și în timp ce te speli pe dinți te uiți în oglindă și-ți zici: băi, am față de guru de parenting. Câți copii am? Doi, trei? Sunt încă în viața (și eu și ei), aaa, atunci mă fac super-guru. Uită-te la ăștia mici: nu scuipă, nu mușcă și nu miros urât. Păi să spună cineva că nu mă pricep la parenting.

Psihologia copilului? Fitze. Pregătire profesională, studii pe cohorte de mii de pacienți făcute în zeci de ani de zile? Mofturi. Am copii, pot să dau lecții și altora, ba chiar să le iau și bani. Cu cât schimbi mai mulți pamperși cu atât te faci mai expertă, nu, nu în șters la cur ci în psihologia ”producătorului de rahat”. Ce simte el când îi dai pampersul jos, din ce parte trebuie să începi ștersul în așa fel încât el să simtă toată dragostea pe care o nutrești pentru acest act și miasmele deosebite care-ți îmbată simțurile până la extaz. Pentru că orice mamă bună știe că un viitor de succes începe cu ștersul la cur.

Cu fiecare ml de lapte regurgitat pe umărul tău delicat mai adaugi o filă la lucrarea ta despre acest domeniu. Doar se știe că pe tine te-au așteptat toate mamele din lume să le deschizi mintea, să le arăți că viitorul copilului depinde numai și numai de felul în care-l țin de mână în prima zi de școală. Numai fraierii cred că succesele lui academice au vreo legătură cu metoda de predare, profesorul sau sinapsele din capul lui.

Pentru că în ziua de astăzi nu mai interpretazi faptele copilului ca pe vremuri. Nope. Totul trece prin mindfulness, dezvoltare personală, aliniere între corp și suflet și curățire de chacre.

Mi-a zis un prieten: ”fată dragă e plin de pantofari care se cred coacheri”. Eu cred că mai e loc de unu doi pantofari, pentru că aparent lumea e desculță. prin urmare caut parteneri serioși pentru afacere prosperă. Copil am, mai e nevoie și de altceva?

giphy4

Sursa foto: pexels.com, giphy.com

 

VIAŢA DE MAMĂ

Sincer, eu n-am nicio vină

Acum câțiva ani, când am devenit mamă de băiat, mi s-a spus să fiu atentă cum îl cresc, să iau aminte la toate lucrurile pe care le reproșez acum seminției masculine și să nu le sădesc în fi-miu, măcar pe mine să nu mă-njure nor-mea. Mda, mamele sunt vinovate de tot ce fac băieții lor, mai exact au dat greș cu ăia șapte ani de acasă.

M-am speriat așa de tare că am băgat un program de training intensiv. Am scris pe frigider lista cu AȘA NU și cu AȘA DA ca să stau focusată pe obiectiv, am citit cărți, am citit articole scrise de cine trebuie, am făcut incantații, am dat cu tămie, cu aghiasmă, n-am precupețit niciun efort. Degeaba.

Oameni buni e scris în ADN. N-are nicio legătură cu cine ți-e mamă sau ce face ea ca să te aducă pe calea cea bună, genele sunt gene. GI Jane să fiu și am mai multe șanse de succes să cuceresc singură două insule pustii și pline de animale sălbatice decât să-l învăț pe fi-miu să strângă după el.

În primul rând s-a născut cu surditate selectivă. La început am crezut că face pe șmecherul și mă ignoră, că vrea să-mi arate cine-i șeful în casă. Nope, chiar nu mă aude. Dacă face altceva, și de obicei face, nu reușeste să mă audă și pe mine, poate doar dacă-mi iau sirena lui Roaită. Pentru că da, nu se poate focusa pe două lucruri în același timp. Dacă-i zic să tragă farfuria mai aproape de el în timp ce mănâncă îi curge din gură, așa că mai bine tac.

În al doilea rând nu vede. Adică are tot ce-i trebuie la locul lui, dar pur și simplu nu poate observa anumite lucruri. De exemplu șosetele pe care și le aruncă pe jos de cum intră în casă. Când vrea să le strângă ( as se citi când îl pun eu) nu le mai vede, ale naibii șosete fug din calea lui ca dracul de tămâie. E un fenomen foarte ciudat. Când îi zic sã-și strângã mașinuțele nu le vede, dar la magazin îi sar în ochi precum nebunele de zici că-i singurul copil de acolo. După stâlp, sub prosop și doi pluși să fie pitită una și el tot o găsește!

În al treilea rând e discromat. Nu știu dacă s-a născut așa sau a devenit pe parcurs într-o încercare disperată de a mă face pe mine să înțeleg că important este să-ți acoperi corpul, nu contează culorile. În primul rând avem o luptă permanentă referitoare la costumul lui Adam. Trebuie să-i reamintesc zilnic faptul că acest costum nu implică și haine (ziceți-mi și mie care-i treaba cu bărbații și statul dezbrăcați???). Când își pune tricou roșu cu șosete negre până la genunchi, sandale, șapcă albastră și pantaloni verzi și se uită la mine cu niște ochi nevinovați, mi-e și rușine să mai zic ceva.

Mă jur că nu e vina mea pentru faptul că nu vede gaura de le WC și este nevoit să facă pipi pe colac. Nu vede că avem cuier în baie și că prosopul NU trebuie să stea pe jos sau că farfuriile nu se duc singure de la masă în chiuvetă, nu vede! E peste puterile mele, defecțiunea e din fabrică. Dar nu mă las, lupt în continuare! Garda moare și nu se predă 🙂

Aaaa, și mai am o chestie care mă omoară, mâna în chiloți. Să mă lămurească și pe mine cineva, nu se simte, trebuie să îl cauți tot timpul ca să te asiguri că nu l-ai pierdut? Întreb doar așa, pentru cultura generală!

boy_ADN

Sursa foto: pexels.com