VIAŢA DE MAMĂ

7 semne că ești o mamă perfectă

Am câteva bloguri de parenting pe care le citesc frecvent, mai mult pentru că le citeam pe scriitoare dinainte de a deveni mămici. Evident că articolele lor sunt un mix de mămicenie și viața de dincolo de mămicenie. În plus preiau multe articole/ noutăți de le eveniment/bloguri dedicate de parenting. Din când în când mai citesc și aceste preluări deși sunt extrem de selectivă și de cârcotașă.

Tot citind și citind mi-am dat seama că există câteva semne care arată că ești o mamă perfectă, adică normală 😛

  • măcar o dată ai uitat acasă ghiozdanul copilului, costumul de sport sau ai ajuns la bazin și ai realizăt că ăla micu` n-are ochelarii, sau casca, sau papucii, sau prosopul și îl ștergi cu niște șervețele. În cazuri extreme relizezi că ai uitat acasă slipul. Dar să nu te agiți, nuditatea nu mai este un subiect tabu
  • măcar o dată n-ai avut mâncare în frigider și ai combinat suc de roșii cu mămăligă,  două lămâi și o frunză de pătrunjel. Evident i-ai spus că e o delicatesă pe care o va întâlni doar în casa ta și ar fi bine să o țină secretă, căci rețetele astea sofisticate costă o avere
  • măcar o dată ai ajuns ultima la o serbare școlară pe lângă care Oscar-ul părea un eveniment din spatele blocului
  • măcar o dată ai visat la vremurile alea de dinainte, alea în care erai propriul tău stăpân și ai fost geloasă pe colegele care au plecat de la birou direct în bar pentru o seară ca-ntre fete. Nu că nu ți-ai iubi copilul, dar tot ai scăpat un oftat, evident de fericire că tu te duci acasă să faci o cursă de mașinuțe și nu trăiești o viață superficială prin locuri de pierzanie
  • măcar o dată ai culcat copilul nespălat. Ai trecut peste prejudecăți, până la urmă chestia asta cu spălatul zilnic e inventată mai nou de frunizorii de apă ca să ne crească facturile. În sceolul trecut și regii aveau păduchi și în cel mai rău caz  a doua zi o să lași muult timp geamurile larg deschise și o să speli așternuturile
  • măcar o dată i-ai ignorat complet urletele. L-ai lăsat să se desfășoare în toată splendoarea în timp ce tu te-ai uitat tâmp în zare (dacă erai în magazin te-ai prefăcut că nu e al tău), de parcă toată inteligența s-ar fi scurs din ochii tăi, și la sfârșit l-ai întrebat dacă vrea ceai de tei sau de fructe.
  • măcar o dată te-ai bucurat că e la bunici, chiar și doar pentru câteva ore. Dap, după ce a ieșit pe ușă, te-ai aruncat pe canapea cu cel mai larg zâmbet din lume și cu speranța că te vor suna să-ți spună cât de dulce e nepoțelul și cum vor să-l mai țină cel puțin două zile.

Cam pe astea le-am consemnat eu, dar dacă mai sunt și altele care să mă facă să mă simt bine, d-abia aștept să le aud 🙂

forget_2Sursa foto:pexels.com

VIAŢA DE MAMĂ

Care e fantezia voastră cea mai mare?

Tot n-am rezolvat cu boilerul, nu miros încă, dar presimit că nici mult nu mai am. Mie când mi se întâmplă d-astea mă ia depresia și mă visez că sunt Cenușăreasa și vine și la mine o zână să mă ajute. M-am gândit și m-am tot gândit, și iar m-am gândit, ce-aș face dacă ar veni Zâna cea Bună și mi-ar spune că poate să-mi îndeplinească o dorință? Care ar fi fantezia mea cea mai mare?

Să mi-l aducă pe Prinț, o caleașcă aurită, un pantof de sticlă, să fiu frumoasa balului? Nope. Aș vrea să dorm până la 10, să am un mic dejun în liniște urmat de două trei ore de citit pe terasă. Bine, hai, nu întind coarda, să dorm până la 8-9 într-o dimineață, doar într-una. Doar atât, fără mic dejun, fără citit. Promit să fiu o mamă mai bună după asta

N-am nici cea mai vagă idee dacă sunt o mamă bună sau rea, n-am văzut până acum normele de părinte bun, și cred că nimeni nu poate să spună asta obiectiv. Dacă ai făcut treabă bună sau nu, afli după vreo 16-18 ani, când oricum e prea târziu să mai schimbi ceva.

Pe mine mă copleșesc remușcările aproape zilnic și simt că aș fi putut să fac altfel (a se citi mai bine), că puteam să ajung mai repede la after school, că puteam să mai citesc seara încă o poveste, să-i fac mâncarea favorită, să mai fac o cursă de mașinuțe, să nu fiu ultima care duce proiectul la școala, să gătesc brioșele nu să le cumpăr când e ”bake sale”, să mă implic mai mult în asociația părinți-profesori (momentan mă strâmb de câte ori aud de o nouă inițiativă a acestui grup).

Că aș putea să râd mai mult, să nu mai fiu zilnic într-o continuă alergătură, să cânt mai mult, să fiu mai veselă, să nu mai fiu atât de obosită, să nu mă mai simt vinovată pentru că-mi doresc timp pentru MINE. Nu știu cum fac alte mame, cum jonglează cu slujbe și copii și par că n-au depus nici un efort, când eu arăt zilnic de parcă am scăpat din tunelul vitezei. Știți momentele alea în care nu-ți mai pasă nici dacă a băut apă din vasul de WC atâta timp cât nu mai strigă că-i e sete.

Poate dacă dorm puțin mai mult o să reușesc să-i dau apă de la chiuvetă.

Fantezia voastră care este? Când închideți ochii și vă dați frâu liber imaginației, ce visați să vi se întâmple?

fantasySursa foto: pexels.com

PARENTING

Dar eu de ce să nu scriu despre parenting?

Săptămâna trecută m-a întrebat cineva de ce nu scriu despre parenting, să mă canalizez pe o nișă că prea sunt haotică și scriu despre ce-mi trece prin minte (am pus la pozitive faptul că se consideră că am minte :P). Am apreciat critica doar că m-am uitat precum curca-n lemne la propunerea de a scrie despre parenting.

  • păi ce știu eu despre parenting?
  • cum ce? o grămadă, doar ai un copil.
  • da, dar n-am nicio pregătire specializată
  • cum nu? ești medic
  • da, dar de oameni mari și de alte părți ale corpului nu de căpuț și de corazon
  • și ce, copilul e un omuleț mai mic
  • ăăă, nu chiar, e o cu totul altă mașinărie

Adică lucrurile stau cam așa, te trezești într-o dimineață, te duci în baie și în timp ce te speli pe dinți te uiți în oglindă și-ți zici: băi, am față de guru de parenting. Câți copii am? Doi, trei? Sunt încă în viața (și eu și ei), aaa, atunci mă fac super-guru. Uită-te la ăștia mici: nu scuipă, nu mușcă și nu miros urât. Păi să spună cineva că nu mă pricep la parenting.

Psihologia copilului? Fitze. Pregătire profesională, studii pe cohorte de mii de pacienți făcute în zeci de ani de zile? Mofturi. Am copii, pot să dau lecții și altora, ba chiar să le iau și bani. Cu cât schimbi mai mulți pamperși cu atât te faci mai expertă, nu, nu în șters la cur ci în psihologia ”producătorului de rahat”. Ce simte el când îi dai pampersul jos, din ce parte trebuie să începi ștersul în așa fel încât el să simtă toată dragostea pe care o nutrești pentru acest act și miasmele deosebite care-ți îmbată simțurile până la extaz. Pentru că orice mamă bună știe că un viitor de succes începe cu ștersul la cur.

Cu fiecare ml de lapte regurgitat pe umărul tău delicat mai adaugi o filă la lucrarea ta despre acest domeniu. Doar se știe că pe tine te-au așteptat toate mamele din lume să le deschizi mintea, să le arăți că viitorul copilului depinde numai și numai de felul în care-l țin de mână în prima zi de școală. Numai fraierii cred că succesele lui academice au vreo legătură cu metoda de predare, profesorul sau sinapsele din capul lui.

Pentru că în ziua de astăzi nu mai interpretazi faptele copilului ca pe vremuri. Nope. Totul trece prin mindfulness, dezvoltare personală, aliniere între corp și suflet și curățire de chacre.

Mi-a zis un prieten: ”fată dragă e plin de pantofari care se cred coacheri”. Eu cred că mai e loc de unu doi pantofari, pentru că aparent lumea e desculță. prin urmare caut parteneri serioși pentru afacere prosperă. Copil am, mai e nevoie și de altceva?

giphy4

Sursa foto: pexels.com, giphy.com

 

VIAŢA DE MAMĂ

Sincer, eu n-am nicio vină

Acum câțiva ani, când am devenit mamă de băiat, mi s-a spus să fiu atentă cum îl cresc, să iau aminte la toate lucrurile pe care le reproșez acum seminției masculine și să nu le sădesc în fi-miu, măcar pe mine să nu mă-njure nor-mea. Mda, mamele sunt vinovate de tot ce fac băieții lor, mai exact au dat greș cu ăia șapte ani de acasă.

M-am speriat așa de tare că am băgat un program de training intensiv. Am scris pe frigider lista cu AȘA NU și cu AȘA DA ca să stau focusată pe obiectiv, am citit cărți, am citit articole scrise de cine trebuie, am făcut incantații, am dat cu tămie, cu aghiasmă, n-am precupețit niciun efort. Degeaba.

Oameni buni e scris în ADN. N-are nicio legătură cu cine ți-e mamă sau ce face ea ca să te aducă pe calea cea bună, genele sunt gene. GI Jane să fiu și am mai multe șanse de succes să cuceresc singură două insule pustii și pline de animale sălbatice decât să-l învăț pe fi-miu să strângă după el.

În primul rând s-a născut cu surditate selectivă. La început am crezut că face pe șmecherul și mă ignoră, că vrea să-mi arate cine-i șeful în casă. Nope, chiar nu mă aude. Dacă face altceva, și de obicei face, nu reușeste să mă audă și pe mine, poate doar dacă-mi iau sirena lui Roaită. Pentru că da, nu se poate focusa pe două lucruri în același timp. Dacă-i zic să tragă farfuria mai aproape de el în timp ce mănâncă îi curge din gură, așa că mai bine tac.

În al doilea rând nu vede. Adică are tot ce-i trebuie la locul lui, dar pur și simplu nu poate observa anumite lucruri. De exemplu șosetele pe care și le aruncă pe jos de cum intră în casă. Când vrea să le strângă ( as se citi când îl pun eu) nu le mai vede, ale naibii șosete fug din calea lui ca dracul de tămâie. E un fenomen foarte ciudat. Când îi zic sã-și strângã mașinuțele nu le vede, dar la magazin îi sar în ochi precum nebunele de zici că-i singurul copil de acolo. După stâlp, sub prosop și doi pluși să fie pitită una și el tot o găsește!

În al treilea rând e discromat. Nu știu dacă s-a născut așa sau a devenit pe parcurs într-o încercare disperată de a mă face pe mine să înțeleg că important este să-ți acoperi corpul, nu contează culorile. În primul rând avem o luptă permanentă referitoare la costumul lui Adam. Trebuie să-i reamintesc zilnic faptul că acest costum nu implică și haine (ziceți-mi și mie care-i treaba cu bărbații și statul dezbrăcați???). Când își pune tricou roșu cu șosete negre până la genunchi, sandale, șapcă albastră și pantaloni verzi și se uită la mine cu niște ochi nevinovați, mi-e și rușine să mai zic ceva.

Mă jur că nu e vina mea pentru faptul că nu vede gaura de le WC și este nevoit să facă pipi pe colac. Nu vede că avem cuier în baie și că prosopul NU trebuie să stea pe jos sau că farfuriile nu se duc singure de la masă în chiuvetă, nu vede! E peste puterile mele, defecțiunea e din fabrică. Dar nu mă las, lupt în continuare! Garda moare și nu se predă 🙂

Aaaa, și mai am o chestie care mă omoară, mâna în chiloți. Să mă lămurească și pe mine cineva, nu se simte, trebuie să îl cauți tot timpul ca să te asiguri că nu l-ai pierdut? Întreb doar așa, pentru cultura generală!

boy_ADN

Sursa foto: pexels.com

GÂNDURI BLONDE · VIAŢA DE MAMĂ

Îmi place totuși ceva în Anglia

Sunt o cârcotașă. Na, am recunoscut. Bine, de fapt nu sunt cârcotașă doar ca să mă aflu în treabă și nici în exces, ci atât cât să cresc puțin calitatea vieții, că doar spre asta tinde orice muritor, nu? D-aia tot mă iau de englezi, pentru că se mulțumesc cu foarte puțin și vreau să-i stimulez să ceară mai mult de la viață, nu doar fish and chips 😊

Deja la birou nu pot să mă mai plâng, ăia îmi zic mereu că am standarde înalte și nu ne potrivim. Dap, faptul că vreau cartofii curățați de coajă (na, uite așa vreau eu să renunț la seleniu) și morcovii răzuiți mă pune pe un piedestal. Ei, în toate nemulțumirile mele londoneze, pe lângă priveliștea din sufragerie, care face toți banii în alea trei zile pe an cât e soare, îmi place școala. Nu sistemul educațional ca atare, ci modul în care sunt organizate școlile.

Din punct de vedere academic încă nu mă prind dacă presiunea asta enormă pusă pe copil să citească și să scrie cursiv la cinci ani, sau ideea că de la 4 ani trebuie pregătiți pentru școală și adio odihnă de prânz, va da roade în viitor. Fără dubiu, scrisul și cititul oferă o independență extraordinară, dar mă întreb dacă toată oboseala asta nu vine cu un cost. Da, sunt mândrâ că la nici șase ani fi-miu știe să scrie și să citească în două limbi, dar sunt convinsă că nu reprezintă un barometru al rezultatelor viitoare. Eu sunt de părere că fiecare are ritmul lui, momentele lui, și atâta timp cât mergi la școală vei învăța scrisul și cititul. Niciun copil nu face la 18 ani în pampers sau stă cu suzeta în gură, toți renunță la ele în ritmul lor.

Dar ce apreciez la școli este securitatea, disciplina și egalitatea. Securitatea există la orice școală, privată sau de stat, și pleci de acolo cu sentimentul că nu trebuie să stai cu teamă că-ți iese copilul în stradă, sau pleacă cu altcineva. Disciplina de asemeni nu se discută, poate cam riguros totuși. Egalitatea însă cred că e marele avantaj, avantaj pe care îl aduce uniforma. Eu am fost la școlă pe vremea odioasei dictaturi, prin urmare urăsc uniforma. M-am enervat când m-au pus englezii să îmbrac copilul în culori terne și anumite tipare, până și pantofii grebuie să fie de un anumit fel.

Dar după șase luni îi văd beneficiile. În primul rând că nu -și face copilul zob hainele alea bune. Deja a rupt două perechi de pantaloni de școală în genunchi, cred că se aruncă pe teren ca fotbaliștii, altfel nu-mi explic performanța. În al doilea rând sunt toți egali. Nu știe niciunul ce sunt părinții celuilalt sau ce resurse materiale are alt coleg, ceea ce îi face să se evalueze după felul în care se poartă, nu după brandurile care aleargă pe ei. Toate școlile primesc și copii care sunt în grija statului. Inclusiv cele private au câteva locuri ptr astfel de copii, cu rezultate foarte bune, care altfel n-ar avea parte de un mediu mai stimulant. La școlile de stat, acești copii au întâietate la înscriere.

În curtea școlii nu-ți dai seama care a venit cu mașina proprie și care cu bus-ul consiliului local, sunt toți la fel, niște copii care au venit la școală și încearcă ceva distracție înainte de ore. Viața copiilor instituționalizați este și așa destul de gra, fără să mai fie nevoie să se lupte cu o școală proastă sau cu marginalizare din partea copiilor care au bani de un pantof din piele.

School

Sura foto:pexels.com

VIAŢA DE MAMĂ

La grădiniță trebuie să te duci cu lecțiile făcute

Zilele trecute m-a întrebat o mămică la ce grădiniță este ficiorul și dacă o recomand. În dulcele stil clasic al unui om cu mari sechele de marketing și cu ceva de la vânzări am dat-o cotită, mai exact i-am băgat chestia cu ”depinde”. Eu sunt mulțumită de grădinița aleasă, dar de unde să știu dacă e cea potrivită pentru altcineva? A bifat criteriile mele, dar dacă altă mamă are alte must haves?

M-am pus pe căutat grădinițe fără să am în cap niște chestii clare ci cumva eram sigură că am să simt locul potrivit. Urmăream doar ca directoarea/ educatoarea să vorbească corect românește. La primul ”decât” am zburat pe ușă fără cale de întoarcere. Eu am avut și am piticul ăsta că degeaba vorbește el trei limbi străine dacă româna e ca pe maidan, sau ca în sectorul cinci :). Aaaa și să  nu văd pisici prin curte, cu atât mai puțin prin clădire…I hate them!

Dacă  ar fi să o iau de la început aș avea câteva criterii foarte clare, așa cum am făcut cu școala (aici e o întreagă telenovelă). Am umblat cam 6 luni până m-am hotărât la grădinița aceasta, la care am ajuns complet din greșeală, căci capul meu blond a încurcat numele cu al altei grădinițe la care aveam programată o vizită. Nu vă zic ce față au făcut când eu am intrat ca o divă la ora programată, spunând că am vorbit cu directoarea. Să vă spun că directoarea era chiar în fața mea? Am vizitat grădinița, a bifat marea parte  lucrurilor pe care le doream și am primit și bonus, era pe strada de lângă casă.

#1. Primul criteriu ar fi să fie lângă casă. La început nici n-am luat în calcul așa ceva. Aveam mașină și nu mă interesa cât fac pe drum dacă ajung la grădinița perfectă. În primul rând că nu există grădinița perfectă :). Faptul că grădinița este pe strada de lângă bloc are megaaaa avantaje: copilul petrece foarte puțin timp în trafic, nu este nevoie să-l trezesc cu nu știu cât timp înainte, când am lucrat de acasă nu a trebuit să străbat tot Bucureștiul pentru a ajunge la grădiniță, a putut să-l ia oricine de la grădi și să-l aducă acasă chiar și pe jos.

#2 Să aibă programul prelungit și flexibil. La mine chestia asta a exclus din start grăsinițele de stat (bine, plus faptul, că stau în sectorul cinci, if you get my point): progamul zilnic se termina pe la 17 – 17.30 și când îți era lumea mai dragă aveau vacanțe. La privat nu e așa. Chiar și când au fost ninsorile alea mari au chemat ceva personal pentru a avea grijă de copiii care nu aveau cu cine să stea acasă, căci nu toți părinții au primit liber când a nins. În rest, programul este până la șase dar dacă ai o sedință dimineața devreme sau seara tărziu îl poți lăsa de la 7 și să-l iei la 19 :). Toată vara grpdinița este deschisă și are un program conceput special pentru acei copii care n-au bunici să-i țină în vacanța mare.  Închid o săptămână pentru igienizare.

ABC

Tot vizitând am început să-mi dau seama ce-mi place și ce nu și ce e important pentru mine.

#3 Dormitor separat. Deși am găsit niște grădinițe foarte frumoase, cu personal super drăguț, faptul că se dormea și se învăța în aceeași clasă (se trăgeau niște paturi din perete) m-a făcut să zic pas. Apoi am vrut ca să aibă paturi normale nu salteluțe sau tărgi puse pe jos și dormitor adevărat nu o improviație prin poduri. Vroiam ca grădinița, din anumite puncte de vedere, să simuleze cât mai mult mediul de acasă iar dormitul era un aspect important la vârsta aceea. O după-amiază fără somn făcea o seară de neuitat:).  Fiecare grupă are dormitorul ei și fiecare copil patul lui pe care și-l poate ”personaliza” cu plușurile aferente.

#4 Bucătărie proprie. Un alt must have la mine în listă a devenit apoi mâncarea. Ioan NU mânca mai nimic. Masa de prânz era un fel de ruletă rusească, aveam mai multe șanse să câștig zilnic la 6 din 49 decât să-l conving să mănânce de două ori aceeași mâncare. Așa că am vrut să se gătească mâncarea acolo, să existe posibilitatea să-i facă ceva personalizat sau să-i dea două porții din felul care îi plăcea.. N-am respins nici ideea de catering (dacă în rest totul era conform dorințelor mele) dar nu m-am simțit confortabil cu mâncarea gătită pe undeva și transportată în plastic la grădiniță. Plus că porțiile de la catering se fac conform normelor de gramaj stabilite pentru diverse vârste. Este destul de puțină mâncare. De exemplu am testat copilul pentru școală și aprte din proces a fost să petreacă o zi în grpdinița școlii. Ioan mi-a zis că nici n-a putut să se atingă de mâncarea aia în palstic ”mirosea urât și avea culoare urâtă mami”

#5 Spații mari, camere separate pentru fiecare grupă. Am vrut foarte mult, în afara unui număr redus de copii în grupă, lucrurile să fie foarte bine separate și cu camere separate chiar dacă avem două grupe mari. Sunt grădinițe acre dacă depășesc numărul de copii agreat inițial pentru o grupă, mai aduc o educatoare, dar totul se face la grămadă. Aici fiecare 15 copii au clasa lor, educatorii lor. Au inclusiv clădirea separată: grupele mici într-un corp și mijlocie și mare în alt corp, lipit de primul.

 

#6 Curte care să nu fie spre o stradă cu trafic intens, să aibă tartan pe jos și un spțiu generos ca să poată acoate copiii zilnic afară, atunci când vremea o permite.

school

#7 Programa educațională. La capitolul învățătură am vrut profesori diferiți pentru fiecare ”materie” ca să nu se atașeze copilul în mod ”mămos” de un educator anume. În rest există o programă a ministerului și multe opționale, cam aceleași pe la toate grădinițele private, diferă doar felul cum sunt implementate. Doar omul sfințește locul și un educator bun poate totuși să nu aibă chimie cu un copil.

Cum am mai spus a contat mult limba română, și modul în care se predă totul în așa fel încât să fie totul fun dar și educativ, să se stimuleze setea de cunoaștere. Toții copiii din grupa lui Ioan știu să scrie și să citească. Se face și engleză zilnic, dar depinde de fiecare copil cât vrea să reproducă din ceea ce învață. Al meu nici picat cu ceară nu ți-ar zice o propoziție în engleză (în germană cu atât mai puțin), dar dacă îl iei la mai pe ocolite și cu răbdare știe o grămadă de cuvinte. Eu mă prefac că nu știu engleză și el mă corectează: ”mami hen e găină nu cap” 🙂

copii scoala

Prin urmare aș putea recomanda grădinița cuiva care are criterii similare cu ale mele.  Dacă o mamă caută grădiniță cu germană intensiv cu siguranță nu aceasta este opțiunea. Să nu uităm și de buget. Eu am făcut atunci un buget maxim de atins penru toate ”bifele” mele. Evident sunt opțiuni mai ieftine sau mai scumpe. Eu mi-am urmat instinctul care mi-a spus că asta este și nu-mi pare rău.

Chiar dacă nu mi-au plăcut întodeauna toate lucrurile, mai exact educatoarele, serbările (sufăr fizic la serbări) și faptul că avea uneori tot meniul pe bluză, Ioan a fost ok. A învățat extrem de multe, și este stimulat în fiecare zi să afle mai mult, a mers cu drag la grădiniță, n-a plâns nici măcar o zi, a fost înconjurat de multă afecțiune și grijă, au făcut multe activități extra, și nu a avut nicodată vreo indigestie sau ceva de genul. Muciii, ehhh asta este altă poveste pentru care îmi trebuie timp mult, iese un roman fluviu 😛

 

Sursa foto: pixabay.com