VIAŢA DE MAMĂ

Doar atât vreau, n-am nevoie de mai mult

Cei care au lucrat în corporație știu că începutul de an vine cu mărețul moment de setare a obiectvelor și a planului de dezvoltare personală! Woww! Este clipa aia când îți spune șeful cum vrea el să te ajute să ajungi acolo unde dorești, să ”strălucești”. De obicei fac mare mișto pe tema aceasta dar anul ăsta, pentru prima dată, am fost serioasă mai ales că a venit într-un moment în care echipa s-a restructurat

Eu sunt un fel de veteran al corporațiilor, sunt la numărul 5, sunt un fel de mercenar cum bine îmi zice un prieten: cine plătește mai bine se bucură de serviciile mele. Prin urmare sunt vulpe bătrînă și la mine nu mai merge cu vreau să te ”empower”. Hai, fugi de aici că tu vrei să mă pui să muncesc în locul tău. Lasă-mă așa, fără ”empowerment”, că am mai fost și mi-a plăcut. Și nu, nu cumpăr nici textele: ” vreau să te ajut să strălucești”, Ei lasă, merge și fără strălucire. Abilitatea mea fabuloasă, brand-ul ăsta personal, ăla la care am lucrat atâția ani, este aceea că pot să mimez munca atât de bine încât să ajung acasă obosită. Doar nu o să mă stric acum când sunt aproape de pensie.

Plus că trebuie să jelesc alături de colegii care vor pleca, să-i susțin în greaua încercare, chiar ne-a dat uzina jumătatea de zi liberă ca să fim alături de ei. Mda, de aceia care încă nu-și revin din șoc, nu vor să priceapă că sunt doar un mic pătrățel într-o organigramă și că nimeni nu e de neînlocuit. Astăzi, în timp ce ăștia se lamentau, mie îmi venea în minte numai cântecul :”ia-ți mireasă ziua bună”. Nu știu de ce!!! Mă uitam la ei, mă gândeam că pachetul de despărțire după ce au stat 20 de ani la uzină și au fost directori trebuie să aibă multe zerouri și-mi venea melodia asta în minte. Pfuu, n-aș fi avut eu norocul ăsta! Dar eu așa sunt, n-am niciodată noroc, nu câștig la loto, nu găsesc și eu bani pe jos, nu câștig și eu un premiu, cât de mic.

Cu toată atmosfera asta de jale m-am gândit ca anul acesta să fiu ca o carte deschisă, să spun ce vreau. Vreau să fiu mamă. Acum 6-7 ani aș fi râs cu hohote de cineva care-mi spunea că se mulțumește cu atât, că ăsta este obiectivul ei de carieră. Cum, cum poți să te limitezi la atât? Astăzi asta vreau să fiu. Nu, nu vreau să nu mă mai duc la muncă doar că-mi este de ajuns ce fac acum. Bine, în sufletul meu tot mai sper ca vreo mătușă bogată, despre care încă nu știu că există, să mă numească unica ei moștenitoare și să nu mai muncesc. N-am nevoie să fiu mare ”manajer”, să urc pe scara ierarhică, să ajung în nu știu ce rol până la 45 de ani, să fac milionul până la 46, nu, mulțumesc. Vreau să fiu liberă să mă bucur de o zi cu soare alături de copilul meu (știu, slabe șanse la Londra) fără să o plănuiesc în avans, să vin acasă lăsând ppt-urile și excel-urile la serviciu, unde le e locul și să nu-l sacrific pe el ca să ajung la nu știu ce sedință. Mie chiar îmi este de ajuns să fiu mama lui!

Sursa foto: pexels.com

VIAŢA DE MAMĂ

Someone has anger issues, you better admit it!

Luni dimineață, frig, aglomerat, evident în întârziere cu alea două minute care fac diferența, cu englezii politicoși care-s cei mai proști șoferi din lume și nici morți nu s-ar apropia la mai puțin de 1,5 m de mașina din față.

Ratez două semafoare, pentru motivul prezentat mai sus, forțez trecerea la al treilea și în sfârșit mă văd școala la orizont când un băiet cu un ditamai mai IMS-ul se gândește să-mi taie fața. Moment în care mă decompensez și încep să-i spun tot ce am pe suflet. Am folosit cuvinte din DEX căci eram cu copilul în mașină și la radio era o melodie echivalentul lui ”de Crăciun fii mai bun”. Așa că nu i-am zis nimic de mă-sa și de organele ei, nici de morții familiei, nu mi-am băgat, nu mi-am scos. M-am limitat la a-mi exprima părerea despre capacitățile lui intelectuale și ale berzei care l-a adus, la care am adăugat ceva epitete despre forma capului.

Deci mă calmez, las presiunea să iasă, respir adânc, ușurată, parchez în fața școlii, opresc motorul și deodată aud din spate o voce calmă: 

Someone has anger issues. You better admit it!

Atât am mai fost în stare să zic: Gus-fra-baaa! Și n-are decât 6 ani, la 10 cred că mă dă jos de la volan 😛

Sursa foto:pexels.com

VIAŢA DE MAMĂ

Cum îl crești așa îl ai, corect? Greșit!

Dacă n-ați auzit fraza asta înseamnă că nu v-ați născut pe plaiurile mioritice și atunci e greu să-i înțelegeți esența. După ce am devenit mamă și am avut proasta inspirație să merg cu copilul în parc la Moghioroș unde am avut plăcerea nebună să aud această vorbă de înțelepciune la orice acțiune a mea legată de copil.

Îl lași să plângă? Cum îl crești așa îl ai, o să fie un plângăcios! Îl iei în brațe? Pfuaaa, cum îl crețti așa îl ai, o să fie un alintat și un escroc sentimental! Îi dai să mănânce la cerere? Aoleuu, cum îl crești așa îl ai, toată viața o să tragi cu el și o să te scoale noaptea să-i faci de mâncare. Și evident exemplele pot continua.

Dar să fi știut eu atunci ce știu acum, le-aș fi dat pilduitoarelor peste nas. N-are nicio legăură cum îl crești, ce valori sădești în el, copilul în final o să facă exact așa cum vrea el. Te chinui ani de zile, îi arăți calea cea dreaptă, îl înveți principiile sănătoase și speri să faci om din el. Speranțe deșarte.

Uite de exemplu fi-miu. A venit vineri acasă și mi-a spus că a mâncat conopidă la școală. Conopidă fiartă cu puțină sare pe deasupra. Bine, puteam să trăiesc cu chestia asta, greșeli facem toți, e și el mic, e greu să se țină de valorile tradiționale. Deja mă pregăteam să-i țin un discurs despre viața sănătoasă și principiile de viață de la care nu ne abatem, când ăsta micu` a lovit nemilos.

Mi-a spus că atunci când mergem acasă o roagă pe bunică să-i facă o budincă de conopidă! Cum,  cum să spună așa ceva când eu din clipa în care a deschis ochii i-am explicat că leguma asta e iarba dracului și nici nu trebuie să-i pronunțăm numele?? Cum să tânjească după budincă de conopidă când eu am investit ani în a șterge chestia asta albă cu miros de șosete nespălate din mintea lui? De unde? La mine în casă n-a văzut așa ceva!

Și ca și cum durerea asta nu era sufiecientă ieri m-a rugat să-i fac o supă de roșii pentru că i s-a făcut poftă. Copilul meu, sînge din sângele meu, carne din carnea mea, gene din genele mele, crescut cu valori și principii de viață ajunge să-mi ceară supă de roșii și să poftească la conopidă.

Deci n-are nicio legătură cum îl crești. Influențele lumii externe pot strica într-o clipă toată truda de o viață și practic ai în față un străin. Nimic din ce-ai predicat tu ani de zile nu i-a rămas în minte, parcă ai scris pe o tablă pe acre vine conopida altcineva și o șterge

Mai rămâne să-mi spună că vrea ciorbă de cartofi și mâncare de bame!

cleaningSursa foto: pexels.com

VIAŢA DE MAMĂ

7 semne că ești o mamă perfectă

Am câteva bloguri de parenting pe care le citesc frecvent, mai mult pentru că le citeam pe scriitoare dinainte de a deveni mămici. Evident că articolele lor sunt un mix de mămicenie și viața de dincolo de mămicenie. În plus preiau multe articole/ noutăți de le eveniment/bloguri dedicate de parenting. Din când în când mai citesc și aceste preluări deși sunt extrem de selectivă și de cârcotașă.

Tot citind și citind mi-am dat seama că există câteva semne care arată că ești o mamă perfectă, adică normală 😛

  • măcar o dată ai uitat acasă ghiozdanul copilului, costumul de sport sau ai ajuns la bazin și ai realizăt că ăla micu` n-are ochelarii, sau casca, sau papucii, sau prosopul și îl ștergi cu niște șervețele. În cazuri extreme relizezi că ai uitat acasă slipul. Dar să nu te agiți, nuditatea nu mai este un subiect tabu
  • măcar o dată n-ai avut mâncare în frigider și ai combinat suc de roșii cu mămăligă,  două lămâi și o frunză de pătrunjel. Evident i-ai spus că e o delicatesă pe care o va întâlni doar în casa ta și ar fi bine să o țină secretă, căci rețetele astea sofisticate costă o avere
  • măcar o dată ai ajuns ultima la o serbare școlară pe lângă care Oscar-ul părea un eveniment din spatele blocului
  • măcar o dată ai visat la vremurile alea de dinainte, alea în care erai propriul tău stăpân și ai fost geloasă pe colegele care au plecat de la birou direct în bar pentru o seară ca-ntre fete. Nu că nu ți-ai iubi copilul, dar tot ai scăpat un oftat, evident de fericire că tu te duci acasă să faci o cursă de mașinuțe și nu trăiești o viață superficială prin locuri de pierzanie
  • măcar o dată ai culcat copilul nespălat. Ai trecut peste prejudecăți, până la urmă chestia asta cu spălatul zilnic e inventată mai nou de frunizorii de apă ca să ne crească facturile. În sceolul trecut și regii aveau păduchi și în cel mai rău caz  a doua zi o să lași muult timp geamurile larg deschise și o să speli așternuturile
  • măcar o dată i-ai ignorat complet urletele. L-ai lăsat să se desfășoare în toată splendoarea în timp ce tu te-ai uitat tâmp în zare (dacă erai în magazin te-ai prefăcut că nu e al tău), de parcă toată inteligența s-ar fi scurs din ochii tăi, și la sfârșit l-ai întrebat dacă vrea ceai de tei sau de fructe.
  • măcar o dată te-ai bucurat că e la bunici, chiar și doar pentru câteva ore. Dap, după ce a ieșit pe ușă, te-ai aruncat pe canapea cu cel mai larg zâmbet din lume și cu speranța că te vor suna să-ți spună cât de dulce e nepoțelul și cum vor să-l mai țină cel puțin două zile.

Cam pe astea le-am consemnat eu, dar dacă mai sunt și altele care să mă facă să mă simt bine, d-abia aștept să le aud 🙂

forget_2Sursa foto:pexels.com

VIAŢA DE MAMĂ

Care e fantezia voastră cea mai mare?

Tot n-am rezolvat cu boilerul, nu miros încă, dar presimit că nici mult nu mai am. Mie când mi se întâmplă d-astea mă ia depresia și mă visez că sunt Cenușăreasa și vine și la mine o zână să mă ajute. M-am gândit și m-am tot gândit, și iar m-am gândit, ce-aș face dacă ar veni Zâna cea Bună și mi-ar spune că poate să-mi îndeplinească o dorință? Care ar fi fantezia mea cea mai mare?

Să mi-l aducă pe Prinț, o caleașcă aurită, un pantof de sticlă, să fiu frumoasa balului? Nope. Aș vrea să dorm până la 10, să am un mic dejun în liniște urmat de două trei ore de citit pe terasă. Bine, hai, nu întind coarda, să dorm până la 8-9 într-o dimineață, doar într-una. Doar atât, fără mic dejun, fără citit. Promit să fiu o mamă mai bună după asta

N-am nici cea mai vagă idee dacă sunt o mamă bună sau rea, n-am văzut până acum normele de părinte bun, și cred că nimeni nu poate să spună asta obiectiv. Dacă ai făcut treabă bună sau nu, afli după vreo 16-18 ani, când oricum e prea târziu să mai schimbi ceva.

Pe mine mă copleșesc remușcările aproape zilnic și simt că aș fi putut să fac altfel (a se citi mai bine), că puteam să ajung mai repede la after school, că puteam să mai citesc seara încă o poveste, să-i fac mâncarea favorită, să mai fac o cursă de mașinuțe, să nu fiu ultima care duce proiectul la școala, să gătesc brioșele nu să le cumpăr când e ”bake sale”, să mă implic mai mult în asociația părinți-profesori (momentan mă strâmb de câte ori aud de o nouă inițiativă a acestui grup).

Că aș putea să râd mai mult, să nu mai fiu zilnic într-o continuă alergătură, să cânt mai mult, să fiu mai veselă, să nu mai fiu atât de obosită, să nu mă mai simt vinovată pentru că-mi doresc timp pentru MINE. Nu știu cum fac alte mame, cum jonglează cu slujbe și copii și par că n-au depus nici un efort, când eu arăt zilnic de parcă am scăpat din tunelul vitezei. Știți momentele alea în care nu-ți mai pasă nici dacă a băut apă din vasul de WC atâta timp cât nu mai strigă că-i e sete.

Poate dacă dorm puțin mai mult o să reușesc să-i dau apă de la chiuvetă.

Fantezia voastră care este? Când închideți ochii și vă dați frâu liber imaginației, ce visați să vi se întâmple?

fantasySursa foto: pexels.com

PARENTING

Dar eu de ce să nu scriu despre parenting?

Săptămâna trecută m-a întrebat cineva de ce nu scriu despre parenting, să mă canalizez pe o nișă că prea sunt haotică și scriu despre ce-mi trece prin minte (am pus la pozitive faptul că se consideră că am minte :P). Am apreciat critica doar că m-am uitat precum curca-n lemne la propunerea de a scrie despre parenting.

  • păi ce știu eu despre parenting?
  • cum ce? o grămadă, doar ai un copil.
  • da, dar n-am nicio pregătire specializată
  • cum nu? ești medic
  • da, dar de oameni mari și de alte părți ale corpului nu de căpuț și de corazon
  • și ce, copilul e un omuleț mai mic
  • ăăă, nu chiar, e o cu totul altă mașinărie

Adică lucrurile stau cam așa, te trezești într-o dimineață, te duci în baie și în timp ce te speli pe dinți te uiți în oglindă și-ți zici: băi, am față de guru de parenting. Câți copii am? Doi, trei? Sunt încă în viața (și eu și ei), aaa, atunci mă fac super-guru. Uită-te la ăștia mici: nu scuipă, nu mușcă și nu miros urât. Păi să spună cineva că nu mă pricep la parenting.

Psihologia copilului? Fitze. Pregătire profesională, studii pe cohorte de mii de pacienți făcute în zeci de ani de zile? Mofturi. Am copii, pot să dau lecții și altora, ba chiar să le iau și bani. Cu cât schimbi mai mulți pamperși cu atât te faci mai expertă, nu, nu în șters la cur ci în psihologia ”producătorului de rahat”. Ce simte el când îi dai pampersul jos, din ce parte trebuie să începi ștersul în așa fel încât el să simtă toată dragostea pe care o nutrești pentru acest act și miasmele deosebite care-ți îmbată simțurile până la extaz. Pentru că orice mamă bună știe că un viitor de succes începe cu ștersul la cur.

Cu fiecare ml de lapte regurgitat pe umărul tău delicat mai adaugi o filă la lucrarea ta despre acest domeniu. Doar se știe că pe tine te-au așteptat toate mamele din lume să le deschizi mintea, să le arăți că viitorul copilului depinde numai și numai de felul în care-l țin de mână în prima zi de școală. Numai fraierii cred că succesele lui academice au vreo legătură cu metoda de predare, profesorul sau sinapsele din capul lui.

Pentru că în ziua de astăzi nu mai interpretazi faptele copilului ca pe vremuri. Nope. Totul trece prin mindfulness, dezvoltare personală, aliniere între corp și suflet și curățire de chacre.

Mi-a zis un prieten: ”fată dragă e plin de pantofari care se cred coacheri”. Eu cred că mai e loc de unu doi pantofari, pentru că aparent lumea e desculță. prin urmare caut parteneri serioși pentru afacere prosperă. Copil am, mai e nevoie și de altceva?

giphy4

Sursa foto: pexels.com, giphy.com