GÂNDURI BLONDE

Că doar nu era să termin anul fără rezoluții

Evident că după ce mi-au trecut aburii de alcool ai nopții de Revelion m-am apucat să iau marile decizii pentru anul care tocmai a început. Să nu-mi spuneți că voi nu v-ați hotărât deja care-s lucrurile alea pe care musai le veți face anul acesta, pentru că nu vă cred.

Așa cum era de așteptat lista a început cu – voi slăbi, de fapt cu voi face mai mult sport. Și de luni mă apuc, parol. Anul acesta chiar o să port slipul ăla XXS pe care l-am cumpărat acum șase ani. Nu-mi dau termene, n-are rost să pun presiune pe mine, dar la 31 decembrie voi purta slipul ăla, chiar dacă o să taie în carne vie.

  • o să mănânc zahăr, muult zahăr
  • o să fac prăjituri de cel puțin trei ori pe săptămână
  • o să termin rezerva de vin din casă
  • o să rămân un animal carnivor
  • am să refuz să citesc vreo carte sau vreun articol despre parenting, și am să merg în continuare pe instinct
  • o să-mi las chackrele nedesfundate
  • o să fiu critică, dap mai critică decât sunt deja, practic îmi propun să nu ratez nicio șansă la acest capitol
  • o să trăiesc tot anul fără mindfulness, doar așa să văd și eu cum
  • o să continui să rămân nedezvoltată personal și nici n-am să caut să fiu în armonie și echilibru cu mine. Am să râd când am să am chef și am să mă cert aprig când mi-o veni mai la-ndemână
  • o să mă cert cu vecinii care fac zgomot și cu vânzătorii nepoliticoși, de fiecare dată
  • o să reușesc să fac cozonacii perfecți, așa cum îi făcea bunica (probabil tot prin decembrie)
  • o să beau orice băutură colorată cu paiul și doar cu paiul, așa să-mi ajute Dzeu la albul dinților
  • o să râd mai mult, chiar și ca proasta de ce-mi aduc aminte
  • o să văd toate spectacolele de teatru de la Londra, TOATE
  • n-am să caut fericirea, o să o las pe ea să mă găsească dacă vrea, că doar îmi știe adresa
  • o să fie anul meu, AL MEU, ăla în care o să fac doar ce vreau, când vreau și cum vreau.

Și dacă o mai rămâne timp și loc o să citesc mai mult, nu de altă dar în curând teancul de cărți de pe noptieră va fi mai înalt decât veioza. Ce-mi doresc însă cel mai mult este să am curajul să fiu eu, fără să mă mai gândesc la faptul că bunătatea este considerată semn de slăbiciune.

Sursa foto: pexels.com

GÂNDURI BLONDE

De ce au masacrat colindul?

În fiecare an de, Crăciun, apare un colind complet neinspirat, ba aș zice chiar nasol, însoțit de cel puțin două reclame pentru care eu, dacă aș fi clientul, aș cere agenției banii înapoi.

În ultimele trei zile am fost foarte ocupată să mănânc și să beau, mă mir că n-am ajuns la spital, așa că n-am avut timp să mă uit la televizor iar la radio nu m-a marcat nimic decisiv, decât ceva cu sprâncenele Anastasiei. Dar astăzi, când ficatul pur și simplu s-a răzvrătit și mi-a distrus viața socială, am dat drumul la TV să ascult și eu niște muzică, în mintea mea blondă sperând la Merry Xmas, Moșule ce tânăr ești, Leru-i ler, colinde și dulcegării de genul.

Nimic mai greșit. Însă după vreo jumătate de oră de așteptare a apărut și un colind. M-am bucurat ca în dimineața de Crăciun când am văzut că am primit și eu ceva sub brad. Asta până au început versurile. Oi fi ignorantă, poate nu-s în stare să mă adaptez la trend sau să înțeleg gluma sau arta, dar melodie mai stupidă decât asta n-am auzit de câțiva ani buni.

În primul rând Moșul face cadourile jumi-juma, pardon costul lor, pentru că este în criză. Artiștii , cu vreo două-trei excepții sunt necunoscuți, eu n-am reușit să-i identific, dar o fi fost infuzie de talente în ultimul an și jumătate de la plecarea mea din țară, așa că mă abțin de la alte comentarii, mai ales că este colind All Stars!

Fiecare strofă este inundată de versuri într-o notă optimistă cu familia care nu s-a văzut de un an și n-are ce-și povesti, dar sunt fericiți de nu mai pot că mai au o ocazie de ceartă, cu ăia care mănâncă mult sau cei care plimbă prin față farfuria cu sarmale. Lovitura de grație apare la final, când doi flăcăi îl iau la rost pe Moș pentru că se deplasează noaptea ca hoții și evident că nu ratează ocazia să atingă și tenta politică.

Am ascultat și iar am ascultat în speranța că aud și partea pozitivă a cântării, că aud urările de bine de sărbători fercite, știți voi, ”most wonderful time of the year”. Mă tot întreb ce au vrut să spună compozitorul și textierul, ce mesaj au vrut ei să transmită muritorului de rând care n-are talent să creeze frumosul și mai e și cârcotaș când îl crează altul!

De ce nu se poate un cântec de iarnă care să aibă i niște cuvinte normale? Pricep, poate că s-a dorit ceva haios doar că linia între glumă și gafă e foarte fină. Vă las linkul aici că poate n-ați avut ocazia să ascultați minunăția asta și e păcat să o ratați!

Sursa foto: pexels.com

GÂNDURI BLONDE

De Crăciun trebuie să fii mai bun cu toată lumea

Am o relaxare care i-a uimit pe cei din jurul meu, căci eu de obicei sunt cam un fel de chihuahua. Doar că am intrat în spiritul Crăciunului așa că bunătate, blandețe, calm, politețe, respect, sunt posibile, durează doar trei zile, restul de 362 pot să fiu pitbull, taurul furios sau purcelușul isteric.

Numai că există o categorie profesională care mă scoate din calmul meu moldovenesc și nici spiritul crăciunului nu mă bagă la loc. Exact, taximetriștii. Ori sunt eu ghinionul pământului și nimeresc numai uscăturile din pădure, ori pădurea are numai uscături.

Vreau și eu să mă urc într-o zi într-o mașină de taxi, din România, care să fie curată (să nu simt nevoia imperioasă să mă bag în duș cu tot cu haine când ajung la destinație), să nu miroasă de parcă pasagerii dinaintea mea au fost două pisici moarte de vreo săptămână, scaunul șoferului să nu fie lipit de bancheta din spate, muzica din mașină să fie de la un post de radio, oricare, nu de la o ”compilație” atent aleasă de conducătorul auto, să mergem pe drumul lung nu pe scurtături și să nu simtă nevoia să-mi demonstreze calitățile lui de șofer

Și încă un amănunt esențial, să nu creadă șoferul că-s nevorbită și să facă un efort pentru mine. Nu-i nevoie, să mă lase așa în depresia mea. Și dacă se poate să nu scrie mesaje în timp ce conduce? Și să nu fie mașina pe GPL? Sau asta e chiar peste puterile lor?

Sursa foto: pexels.com

GÂNDURI BLONDE

Călătoria cu avionul nu mă dezamăgește niciodată

Nu chiar niciodată, am avut un singur zbor în care așteptările nu mi-au fost confirmate, dar a fost cu Qatar Airways și nu se pune. În rest, de fiecare dată, lucrurile se întâmplă exact cum anticipez. Mai stau uneori cu inima la gură, că dacă cine știe cum și de ce ceva lipsește din peisaj, dar asta numai dacă nu merg cu Tarom.

În afara înaltelor servicii pe care le oferă compania aeriană, a amabilității ieșite din comun a însoțitorilor de zbor, întotdeauna pe aceste curse apare și grupul clasic de călători, ăia care părcă se vorbesc să meargă la aceeași oră spre aceeași destinație

Prima din grup este proaspăta mămică cool. Din aeroport o vezi cât este de relaxată și cum filozofia modernă de creștere și educare a progeniturii a pătruns-o până la oase. În momentul în care se așează în avion începi să înțelegi și de ce. Vorbește tare, foarte tare, atât de tare încât bietul copil nici nu poate să adoarmă,  cu o voce calmă, studiată și pițigăiată, explicând copilului în permanență, cu cuvinte de adult, ce se întâmplă în jurul lui. Ce dacă are doar 4-5 luni, niciodată nu e prea devreme să învețe semnele de ”fumatul interzis”, ”păstrați centura” sau ”toaletă ocupată”

Vorbește tot zborul, îi explică copilului, obosit și plictisit de vorbăria ei, că trebuie să învețe răbdarea (la 5 luni, yeah, right), că o ceartă stewardesa dacă se ridică, cum să mediteze pentru a se calma și alte chestii d-astea menite să pătrundă ușor atenția și inteligența unui bebeluș de 5 luni

Urmează călătorul care se grăbește. De obicei cam toți dar sunt câțiva care se remarcă decisiv în goana asta de a fi primii. Cei care te mână de la spate de parcă ar mâna cireada la câmp atunci când se urcă în avion. Ce dacă ai vrea și tu să-ți așezi lucruile frumos în compartimentul de bagaje, să împăturești cu atenție pardesiul ăla care-ți place, ca să nu arați ulterior de parcă ai fi dormit într-o pungă de un leu. Nicio șansă. Se aruncă peste tine pe locul lor de zici că astea s-ar da pe principiul primul venit primul servit, și singurul tău scop în viață este să te așezi pe ce este de drept al lor. 

Tot la grăbiți sunt și cei care se ridică în picioare când avionul încă mai rulează pe pistă la aterizare și încep să-și scoată bagajele din compartimentul de deasupra. Ignoră cu eleganță maximă strigătele stewardeselor, și se uită la  ele cu o privire care le transmite să zică mersi că n-au tras maneta de urgență, că doar ei se grăbesc.

Din aceeași categorie mai face parte cel care te calcă pe picioare și face orice ca să coboare din avion înaintea ta. Dap, ăla care trăiește cu părerea fermă că tu n-ai nici cel mai mic gând să cobori din avion,  ba chiar e convins că  vrei să faci zborul dus-întors dintr-o bucată. Ăla care nu pricepe că până nu cobori și tu, în toată lentoarea ta, autobuzul ăla  nu se va deplasa  la terminal doar pentru augusta lui persoană. 

Despre cei care se așează la coadă la poarta de îmbarcare din momentul în care s-a afișat poarta și nici morți nu s-ar da la o parte pentru cei care se îmbarcă cu prioritate sau au locuri mai în față, nu mai pomenesc. Dap, ăia care au locul 450 în avion dar vor neapărat să urce primii, să evalueze ei de pe locul din spate toți pasagerii.

Bineînțeles că din peisaj nu poate lipsi stewardesa aia care te pălmuiește de fiecare dată când deschide gura. Aia care consideră un atac la propria-i persoană faptul că tu, în micimea ta sufletească, ți-ai ales să călătorești taman cu avionul ei. Nu te-ai gândit că poate o fi și ea obosoită, mai are cumpărături de Crăciun de făcut, nooo, tu te-ai proțăpit în aeronava ei și acu mai vrei să-ți servească și cafea!!! Burghezule.

Ea îi transmite aceste sentiment de profund respect pentru călători și colegei care face anunțurile, colegă care are are nevoie de câteva minute bune să se prindă unde mergem și îi ține pe toți pasagerii în suspans, dându-le pentru câteva momente speranța că Ba….s-ar putea finaliza Bali, că doar prețul biletului cam de destinația aceea este. Când în sfârșit se prinde unde călătorim realizează că n-are niciun sens să le dea vreo instrucțiune celor care au locuri în dreptul ieșirilor de urgență, par oameni isteți, să citească singuri pe uși. Oricum, dacă ajungem la momentul ăla, scapă cine poate

Ăștia îmi încântă mie fiecare zbor. Și mereu îi găsesec, cum spuneam nu e dată îm care să lipsească măcar unul dacă ești pe Tarom.

Sursa foto: pexels.com 

GÂNDURI BLONDE

Cam ce-ar fi crezut bunicul dacă vedea asta

N-am vorbit niciodată cu bunicul despre război, eram prea mică atunci ca să înțeleg exact ce trăise el. Nu-mi mai amintesc unde și ce a făcut, dar știu că fusese în război și că ajunsese să se însorae cu bunica pentru că primul ei pretendent murise pe front. Ce-mi amintesc însă este că bunicul era un mereu ca scos din cutie. Crescuse la țară, dăduse cu sapa și fusese cu vacile la păscut până când comunismul le-a luat pământurile și i-a mutat la oraș. 

Așa că nu l-am văzut niciodată în haine populare ci mereu era la costum. Nu ieșea din casă fără pălărie, costumul era mereu albastru închis și ziceai că tocmai a fost scos de la presa cu aburi, avea grijă să nu aibă nicio scamă sau vreun fir de praf pe el iar pantofii erau așa de lustruiți că puteai să-ți faci freza în ei. Își asorta impecabil cămașa și cravata, pantalonii erau exact cât trebuie de lungime și când se așeza pe scaun puteai să vezi culoarea perfectă de șosete, în niciun caz glezna sau pușchea pe limbă șosete verede crud și pantaloni gri.

În fiecare săptămână își curăța unghiile, avea trusa lui proprie, nu se încurca cu cea a bunicii. În ziua de astăzi cred că ar fi fost numit metrosexual :). Pentru că toată pedanteria și eleganța asta erau însoțite de un umor extraordinar avea un success nebun la femi.

Acum vreau să mi-l imaginez pe acelși bunic ușor crăcănat cu niște pantaloni mulați, care s-ar termina deasupra gleznei și cu un sacou care pare că îl are de pe vremea când era cu 10 kg mai slab.  Să-i admir glezenele îmbrăcate în șosete portocalii la costum maro sau eventual să-i văd tot piciorul bine apărat de frigul iernii cu o pereche de colanți. Nu pot!

Pentru că nu pot să înțeleg ce e frumos și trendy și elegant la pantalonii care parcă ți-au intrat la apă, la o șosetă de o culoare și alta de o culoare (e ok dacă ai 6 ani), la sacoul pe care parcă l-ai primit la pomană și nu te potriveai perfect cu mortul, la tricoul mulat și dezgolit până la stern sau la pantofii roșii din catifea asortați elegant la niște pantașoni negri care la prima vedere și cu ochiul lin=ber par de trening.

În țara în care copiii nu au voie să meargă în pantaloni lungi la școală până nu trimite consiliul director hârtiuță oficială că a început iarna (ca să-i călească și să-i facă bărbați), sunt foarte curioasă ce credea Braveheart dacă îi vedea pe băieții din ziua de astăzi cu pantalonii lor skinny și cu turul la genunchi. Cum s-ar fi urcat băieții ăștia pe cal dintr-o săritură? Și să zicem că reușeau să se urce, cum naiba stăteau ei călare cu blugii ăia mulați când nici pe scaun nu poți să stai bine. 

Cred că bietul Braveheart se răsucește în mormânt. Imaginați-vă ce ar simți lupul dacă ar afla într-o zi că urmașul lui este un pudel!

În imaginea de mai jos, persoana cu fes albastru este un băiat care da, are pantaloni scurți cu sclipici și ștrampi. I rest my case!!!

Sursa foto: my iPhone

GÂNDURI BLONDE

Ce trebuie să faci ca să primești micul dejun la pat

Nu, nu să dormi în bucătărie. Nu, fie ți-l faci singur, fie ai mega noroc și ai găsit-o pe EA, fie joci într-un film siropos în care regizorul crede că asta este scena decisivă în care iubirea celor doi nu va mai fi pusă la îndoială. Deci se ia următoarea scenă care poate fi aplicată oricărui film

El care dorme dus, într-un pat alb, cu soarele care bate pe el de zici că numa pe el îl vede pe pământ, dar el continuă să doarmă profund de n-a auzit cum a bătut ea ouăle să-i facă omlețică sau clătituțe, nici tigaia sfârâind și deschide brusc ochii, vioi nevoie mare, exact când se apropie ea de pat.

Și nu o să vă vină să credeți dar este mort de foame. E ca și cum ea ar fi vorbit cu Pavlov. Așa că el, nespălat pe dinți, cu ochii încă lipiți de somn, în maieu alb (ați observat că toți ăștia care primesc micul dejun la pat dorm în maieu alb?), îi zâmbește larg și deschide gura ca un bebeluș pentru a primi primul dumicat făcut de căprioara care paște în poiana inimii lui.

Căprioara are o precizie de chirurg căci îmbrăcată în camașa lui, cum altfel, se tolănește pe pat ținând farfuria într-un echilibru perfect, îl sărută languros, dap înainte ca el să se spele pe dinți (bleah), și-i și dă prima furculiță cu bucatele atent gătite. Aaaa, am uitat să precizez, niciodată, dar niciodată ea nu-i aruncă omleta pe farfurie ca la fraieri ci are grijă să facă un decor demn de concurs.

Lui atât îi trebuie, o îmbucătură și e gata de acțiune, de acea acțiune…Practic asta este tot ce are nevoie ca să se stârnească, o linguriță de mâncare de la ea. Să mai spună cineva că dargostea nu trece prin stomac. El nici n-a deschis ochii până ea n-a adus păpica și abia după masă a trecut și la dragoste!

Vreau să știu și eu dacă astea sunt scene din viața reală (n-am trăit și n-am auzit nici la prieteni).

breakfast in bedSursa foto: pexels.com