GÂNDURI BLONDE

De fiecare dată când călătoresc cu Wizz vreau să emigrez

Eu nu mi-am dorit niciodată să emigrez, mereu mă gândesc că Anglia este doar ceva temporar și pentru mine acasă e România. Continui să fiu unul dintre acei oameni care mai cred că în România cerul este mai albastru, soarele este mai strălucitor și copacii mai verzi. Asta până călătoresc cu Wizz, moment în care simt nevoia imperioasă să emigrez, oriunde!

N-am nimic cu Wizz, ba din contră, am tot respectul pentru însoțitorii de bord. Nu știu ce beau și ce mânâncă oamenii ăia, dar vreau și eu căci nu cred că pot altfel să ajung la acel mod de a-mi păstra cumpătul în orice situație.

Ceilalți pasageri sunt cei care mă fac să-mi doresc emigrarea. Cunosc o grămadă de români, atât în țară cât și în afara granițelor ei, oameni educați care știu să se poarte în lume și nu simt nevoia marcantă de a se da în stambă. Doar că nu înțeleg cu ce călătoresc oamenii aceștia pentru că nu-i întâlnesc niciodată. În schimb îi găsesc constant pe ăștia:

Oamenii de afaceri  E plin de ei și îi recunoști cu ușurință pentru că le sună telefonul în premanență, chiar și după ce însoțitorii de bord au anunțat insistent că decolăm, chiar după ce avionul s-a pus în rulare pe pistă, ei mai au ceva de rezolvat. Și evident, telefonul le sună tare ca să afle tot avionul că ei sunt prosperi, să ajungă vecinul de scaun acasă la muică-sa și să-i spună: ”bre, am avut pe unul lângă mine, beton, săracul om nici în avion nu-l lăsau, așa ce-i mergeau afacerile, duduiau”. Eu sunt pe principiul lasă-mă proastă, să cred că ești sărac și amărât să ajung acasă și să zic: ”băi, a stat un amărât lângă mine, nici măcar o dată nu i-a sunat telefonul, pe nimeni nu cunoștea ăla, un sălbatic”

Cei care se grăbesc. Eu cred că această categorie este strâns legată de prima, căci altfel nu pricep de ce te-ai ridica în picioare când avionul încă rulează pe pistă (doar dacă ți-au venit barjele în port și numai tu le poți descărca), însoțitorii de bord nu s-au ridicat de pe scaunele lor, ca să-ți iei bagajul. N-am văzut niciun premiu pentru cel care se dă jos din avion primul, sau poate tocmai d-aia n-am văzut pentru că nu mă grăbesc. Toți coborâm din avion până la urmă și dacă nu ești la burduf mai trebuie să-i și aștepți pe puturoșii ăia care nu vor să se înghesuie pe culoar, niște fraieri care d-aia n-au ajuns nicăieri în viață

Cei care-și iau loc la ieșirea de urgență. Ăștia-s favoriții mei. Își iau loc la ieșirea de urgență ca să poată să-și îndese papornițele vuitoanele la picioare. Când însoțitorul de bord le explică în mod repetat și cu calm că dacă e vreun loc unde nu poți să-ți pui geanta ăla este, ei se uită cu un dispreț și mai că vor să spună: ”zău pepușe, de câte ori te-ai prăbușit tu, ca să știi că trebuie să-mi iau geanta de aici?”. La asta n-ai cum să răspunzi, chiar n-ai cum. Dacă nu te-ai mai prăbușit, practic n-ai experiență.

Cei care vorbesc tare. Asta cred că e o molimă care îi cuprinde pe toți românii înainte să se suie în avion. Practic din momentul în care pășesc pe aeroport simt nevoia să strige sus și tare că au ajuns, să împărtășească cu ceilalți fiecare pas al călătoriei și să se știe că ei sunt români. Normal că atunci când se urcă în avion e ca și cum ar fi într-o mică familie și doar cu familia nu vorbești în șoaptă și nici n-ai secrete față de ea!

Cei care aplaudă. Asta mă dă peste cap de fiecare dată. aplaudatul la aterizare. De unde le-o fi venind ideea asta? Eu n-am mai mers de ani buni cu trenul sau cu maxi-taxi, așa se face și acolo când ajungi la destinație? Întreb ca să nu greșesc, daca asta e moda, mă conformez, doar că n-am mai văzut și pe la alte popoare.

La cei de deasupra se mai aduagă, ăia cu șapca pe vârful capului, cei care beau automat vodka cu suc de roșii (așa e de fiță), pișăcioșii (ăia care se ridică să se ducă la toaletă din clipa în care s-a ridicat avionul în aer) și ăia care simt nevoia să facă puțină conversație. Ei, toți ăștia îmi stârnesc așa o dorință de emigrare, ceva de speriat!

Sursa foto:pexels.com

GÂNDURI BLONDE

Hai să dăm școala cu untură ca să o mănânce câinii

Eu sunt genul care am mers școală și în mare parte mi-a și plăcut. Bine, nu chiar tot și nu chiar tot timpul. Prin clasa a șasea am devenit lider de chiul organizat, dar totul era făcut în interesul școlii, pentru că doar se știe că îți dai seama cât de mult îți place un lucru doar atunci când nu-l mai ai.

Chestia asta cu școala mi-a prins destul de bine după ce am devenit părinte, căci ploaia de întrebări la care sunt expusă zilnic mi-ar fi consumat ani dacă trebuia să caut fiecare răspuns. Uite așa am aflat la ce mi-a folosit să știu la ce înălțime începe pădurea de foioase, să știu în care parte a globului e frig când la noi e cald, ce orașe se află la polul nord și ce orașe se află la polul sud, care-i capitala statutlui Vanuatu și unde trăiește peștele pacu!

E adevărat că am învățat și multe lucruri pe care nu le-am folosit, lucruri pe care dacă nu le-aș fi știut aș fi trecut prin viață fără să mă doară. Dar una peste alta, când trag linie cred că am ieșit mai mult pe plus. Bine, aș fi putut să fiu autodidactă și n-aș mai fi avut nevoie de școală, dar nu e cazul.

De la o vreme am văzut curentul ăsta: hai să dăm foc la școală (noi visam să o dăm cu untură ca să o mănânce câinii), cine face colegiul și facultatea e fraier, școala nu te învață nimic, nu te pregătește pentru viață. Posibil ca școala să nu-ți dea mură-n gură informații despre cum să faci un credit sau investiții financiare, dar dacă ai fost puțin atent la mate nu mai ai nicio scuză dacă-ți iei credit în franci elevțieni.

Și poate nu vreau să mă fac broker sau să fac afaceri. Poate vreau să mă fac medic și, deși știrile din ultima perioadă ne-au demonstrat că există și excepții, cu persoane total fără pregătire care ajung să fie ”medici”, am nevoie să studiez, chiar dacă nu la școală măcar de la cineva care a studiat la școală. Sau poate vreau să fiu astronaut, sau arheolog, sau să construiesc o clădire impresionantă.

Nu spun că nu sunt oameni cu succes financiar care n-au trecut neapărat prin școală. N-am căutat statistici, dar dacă mă uit în top 500 rapid majoritatea și-au trimis măcar odraslele să se educe. Da, sigur, dacă vrei să fii antreprenor și afacerea ta să fie de vânzări online s-ar putea să nu ai nevoie de studii fabuloase la început. Dar poate pe termen lung, dacă vrei să fii global?

Lămuriți-mă și pe mine care-i treaba cu acest curent? Am deschis televizorul mai târziu și am ratat vreun studiu important? Eu chiar cred că este bine să mergi la școală măcar ca să înveți să te exprimi căci în viață e mai bine ”să fi futut” decât ”să fii futut”, părerea mea

Sursa foto: pexels.com

GÂNDURI BLONDE

Ce am înțeles eu despre mindefulness

Dacă am rămas numai câțiva la muncă uzina vrea să ne țină în priză. Băi nene, sunteți puțini, vrem să fiți apți de muncă și cu motoarele la maximum, așa că luați de aici cu mindefulness. Nu știți ce e ăla? Nici noi, dar asta nu ne împiedică să vă dăm vouă.

Poate n-am prins eu exact care e treaba, poate sunt încă la ”sistemul limbic arhaic”, așa ne-a zis doamna care ne-a băgat în mindfulness, deși nu-s convinsă că știa bine cine-i sistemul limbic, cred că se gândea că e ceva legat de limbă după cum ne-a expus problema, dar am înțeles așa:

  • puterea e în tine. Știu, nici eu nu mă așteptam la așa revelație, pur și simplu mi-a schimbat viața
  • ia cu respirație adâncă și ai grijă să treacă pe la belly. Eu știam că doar dragostea trece prin stomac, dar sunt deschisă la noutăți
  • respiră până la trei și expiră. P-asta n-am putut să o fac pentru că-mi amintea de momentul când am născut și mi-a fost teamă că cine știe ce-mi scapă prin vagin
  • că un domn care a avut mare succes profesional a divorțat și acum îi pare rău că n-a petrecut timp cu copiii când erau mici. No, dacă nici asta nu e revelație, nu știu care mai e!
  • că trebuie să te hotărăști ce vrei căci nu se poate și cu sufletul în rai și cu….. Sigur? Sigur, sigur?
  • că trebuie să lași feeling-ul să vină la tine și să lași corpul să se simtă ca un elastic. Io acum credeam că tre să fiu ușoară, dacă sunt elastică io zic că-s încordată 🙂

Și cireașa de pe tort, fuck corporation, live your life like you want! Ce? Stai puțin că nu pricep. Corporația mă învață să o…. și anume posed sălbatic? Poate n-am înțeles bine, pentru că era mindefulness în grup, ceea ce m-a bulversat și mai tare, cum să posedăm coporația în grup, sau poate pentru că eram între două ședințe și eu nu-s capabilă să plec așa după o sedință și să-mi zic: relax fato! acum! Dar mi-a zis tanti că pentru că mă domină creierul de reptilian și nu pot să mă desprind de lumea exterioară. În cazul ăsta cred că vrea să i-o tragem corporației la nivel spiritual și eu nu mă bag, vreau fapte nu vorbe!

Dar una peste alta a fost bine. M-am ținut de mână cu niște oameni, am mai deschis câte un ochi să văd dacă a trecut timpul și am terminat să ne relaxem, mă mai duc. Am dormit foarte bine după și pun la CV că stau bine cu mindefulness-ul 😛 Bine, tot shopping-ul rămâne în top, dar v-am spus, sunt reptiliană, n-ai ce să te aștepți de la mine.

Sursa foto:pexels.com

GÂNDURI BLONDE

Mi-e dor de vremea când dacă ieșeai ultimul mă-ta era curvă!

Când eram eu copil nici nu știu dacă exista psiholog, oricum nu era ceva ce era pe toate drumurile. Erau psihiatrii, la care ajungeai doar în cazuri ”serioase”. Nu pot să spun dacă era bine sau rău, pot doar să spun că oamenii n-aveau neapărat nevoie de un străin, chiar cu studii fabuloase în spate, ca să găsească sensul vieții. Nu trebuia să dai bani nimănui ca să-ți spună că puterea esta în tine, că ”vorba dulce mult aduce” sau că totul se poate rezolva cu calm și niciodată cu scandal.

Să nu-mi spuneți că mamele nu făceau depresie post-partum sau că ele se nășteau cu adevărul absolut în creșterea copiilor, că adolescenții nu erau adolescenți, sau că părinții n-aveau probleme la serviciu. În primul rând concediul de maternitate nu era nici pe departe generos cum este acum, pamperșii nu existau nici măcar în vis, formulele de lapte, biberoanele anatomice și protecțiile pentru sâni păreau ceva desprins din filmele SF. Mama n-avea mașină de spălat automată, fensi-șmensi detergenți să scoată petele, fier de călcat cu nu-ș ce aburi, sterilizatoare, pungi de congelat mâncarea sau mixere de făcut piureuri. Și a supraviețuit fără psiholog. Dar mama avea prieteni

Pe vremea mea niciun copil n-ajungea la psihilog pentru că l-a împins altul în curtea școlii sau pentru că nu era cel mai bun în clasă. Nimeni nu era tarat pe viața de o notă mică, de faptul că nu toți copiii din clasă vroiau să se joace cu el, sau pentru că era ”aragaz cu patru ochi” (cei care au făcut școala prin anii `80 știu ce înseamnă asta). Chestiile de genul: ”cine iese pe ultimul loc mă-sa-i curvă”, sau ”cine nu chiulește azi e prost”, sau ”cine n-a pupat-o pe Gina e labagiu” erau la ordinea zilei și nimeni n-a ajuns la psiholog, niciun copil n-a fost pedepsit pentru că folosește cuvinte urâte, nicio mamă n-a ajuns opărită la școală pentru că un ”element distructiv din clasă de la fi-su/fi-sa a făcut-o curvă”. Nope, cel care ieșea ultimul își accepta soarta că mă-sa e curvă și că el nu știe să alerge!

Copiii reușeau să-și rezolve conflictele singuri, prieteniile însemnau ceva și dacă cineva nu vroia să se joace cu prietenul tău nu te mai jucai nici tu cu acela. Nu era nevoie de un adult în mijlocul etapei de joacă, dacă astăzi nu vroiam să-ți dau jucăria mea era ok, nu dădeai fuga la mama ta și la mama mea, ca să vină ele să-mi spună că trebuie să împart! Nimeni nu era destinat pierzaniei pentru că nu făcea ”activități”, majoritatea am învățat să înotăm și să skiem la vârsta adultă (dacă am învățat) și uite că n-am fost excluși din cercul de prieteni. Am trăit absolut normal fără Karate, aikido, mindlab, cursuri de art &craft și robotică. N-a murit nimeni din plictiseală sau pentru că juca ”mingea pe maidan”, pentru că și-a murdărit pantalonii de noroi sau a băgat în gură bomboana scăpată de jos (și bacterii existau și atunci) și nici n-a avut nevoie de ajutor specializat ca să ”trateze această eating garbage disorder”

Dar toți pe vremea aceea aveam prieteni. Ăia care ne ascultau și-și dădeau cu părerea (erau un fel de psihologi) indiferent de ora din zi sau din noapte. Pur și simplu apăreai la ușa lor și boceai, înjurai, coborai în prăpastie și te ridicai la suprafață. Când ți se întâmpla ceva de bine sau de rău dădeai fuga la prieten la ușă, ca să despicați firu`n patru, nu așteptai miercuri ora 14:30 când ai ședința la psiholog.

Cred cu tărie că sunt momente când ai nevoie de ajutor specializat, dar mai cred cu tărie că infuzia asta de coach-eri de viață și de psihologi vine din faptul că cel mai bun prieten este ecranul, care fir-ar el să fie te ascultă, dar nu dă niciun răspuns, un sfat cât de mic. Nu cred că în ziua de astăzi viața este mai grea sau mai stressantă decât acum 30 de ani. Cine n-a trăit în comunism poate să-și spună minciuna asta.

Mie chiar mi-e dor de vremurile alea fără psiholog, fără ”tare” pe viață, chiar dacă de vreo două-trei ori cred că mama a fost ”curvă” 🙂

Sursa foto;pexels.com

GÂNDURI BLONDE

Glutenul și glanda să-i arză focul

Cum spuneam deja au început curele de slăbire și metodele sunt care mai de care mai degrabă promițătoare să aducă topirea kilogramelor ca prin minune și să lupte eficient împotriva ”glandei”, dar mai ales să-i ajute pe cei care ”se îngrașă fără să mânânce nimic” 🙂 Regret să fiu ”bad guy” dar am niște vești cutremurătoare despre miturile astea.

1.NU EXISTĂ, da, nu există chestia ”nu mănânc nimic și tot mă îngraș”. N-ai cum să te infometezi și să crești în greutate sau să nu pierzi din greutate. Pentru cei/cele care mai cred în inepția asta le las o poză mai jos ca să vadă cum arată înfometarea și să distrugem mitul cu ”mă îngraș și dacă respir” (poate dacă respiri 10 mititei cu cartofi prăjiți și o cola, light). Poza face parte din experimentul Minnesota, care a avut loc între anii 1944 și 1945 și a avut ca obiectiv evaluarea impactului fiziologic și psihologic ca urmare a dietei restrictive prelungite

2. Tratamentele și dietele minune care promit să-i ajute pe cei cu obezitate hipotalamică, cei care au învins glanda dar s-au blocat în ”creier”, sunt frecție cu spirt la picior de lemn. Obezitatea hipotalamică există, dar apare doar ca urmare a unei leziuni suferite la nivelul hipotalamusului. Deci ghinion, nici asta nu justifică faptul că mănânci conștient trei șaorma cu de toate la micul dejun.

Și nu vă repeziți să cumpărați dispozitivul Modius inventat de …cercetătorii britanici sau să vă duceți pe la nu știu ce cabinete de health and wellness care promit să vă ”influențeze creierul”, căci studiile de specialitate nu menționează niciun fel de tratament care să funcționeze, pe termen lung și cu aplicabilitate extinsă, pentru obezitatea hipotalamică, așa că e bine să nu investiți în vise. Dacă înțelegeți ceva fiziopatologie nu vă trebuie prea mult să realizați de ce Modius ăsta este sortit eșecului.

3. Dietele gluten free. Pentru toți ceilalți, care doar au dormit în frigider în perioada sărbătorilor, există dietele vegane și gluten free. Astea sunt favoritele mele. Să zicem că pe cea vegană reușesc să o înțeleg, deși știu o grămadă de vegani care se lăfăie în haine mărimea XL, în timp propria-mi persoană care este carnivoră devotată se zbate cu XS. Aici aș avea oarecare presupuneri, cum că nu te saturi cu 200 gr de spănăcel dacă n-are și un oușor alături, așa că mergi la 1 kg și uite așa se clădesc caloriile.

P-aia gluten free însă nu reușesc să o apuc de nicăieri, e un fel de molimă alimentară, deși eu am așa o presimțire că dacă fac un sondaj printre cei care au eliminat glutenul din alimentație și-i întreb cine este acesta și cu ce se ocupă el, o să fie tăcere. Cu toate acestea studiile științifice au dovedit că dieta fără gluten are efect sigur. Dap, finațele vor scădea dramatic , încă se cercetează impactul asupra greutății.

Eliminarea glutenului are indicație doar la cei cu boală celiacă sau cu intoleranță dovedită la gluten. La restul, îmi scuzați franchețea, este caca maca trendy flendy. N-ai de ce să scoți glutenul atâta timp cât n-ai intoleranță dovedită, asta însemnând cu analize, nu cu părerea vecinei de la trei care a auzit ea la colega de servici că ar avea o verișoară a cărei soră a scos glutenul și după accea a slăbit 17kg. Normal, a renunțat la pâine, paste și patiserie, mă mir că a slăbit numai 17 kg. Că doar nebun să fii să mânânci pâine fără gluten, mai bine mesteci niște cretă.

Și uite așa tot nu reușesc să deslușesc psihologia umană.Respingem tot ce ține de religie pentru că n-avem dovezi, dar credem fără dubiu în dieta gluten free, în faptul că suntem intoleranți la gluten deși niciun test pe lumea asta nu ne-a dezvăluit acest lucru și nici nu înțelegem exact cum e treaba cu glutemul ăsta, free sau nu.

Vă rog din suflet ca atunci când vă apucați de o dieta să ”nu credeți până nu cercetați”

Sursa foto: pexels.com

GÂNDURI BLONDE

Hai că s-a dat startul la detox

Pentru cei care ați deschis televizoarele mai târziu am o veste de proporții pantagruelice; s-a dat startul detoxului de iarnă, vedeți să nu-l ratați. În cazul în care nu ați fost atenți la detalii vă reamintesc faptul că în cultura românească există patru perioade mari de detox, pe care orice creștin cu frică de Dumnezeu le urmează cu sfințenie. Primul detox debutează în prima zi de post a crăciunului, că doar păcatele mele nu intri în post plin de spurcăciuni. E ca și cum te-ai duce la spovedanie cu jumări în buzunar.

Apogeul acestei prime cure de detox o reprezintă ultima săptămână de dinainte de crăciun când cantitățile de fasole ating valori istorice, că doar se știe din moși strămoși calitatea de necontestat a fasolei în curățarea trupească. Nu dau detalii că înțelegeți voi. Nevoia de purificare este dovedită științific, pentru a putea învinge lupta cu porcul pe care orice creștin evlavios trebuie să-l dovedească între crăciun și revelion. Practic dacă n-ai avut măcar o dată greață, o colică sau n-ai crescut vănzările de digestive, ai ratat sărbătorile.

Nici nu începe bine anul nou că și debutează a doua perioadă de detox, cea care te pregătește psihic și fizic pentru runda trei, cea din postul paștelui, care este urmată apoi de apogeul detoxului, ăla dinainte de vacanța de vară. Detoxului ăsta de vară nu-i scapă nimic. Până și musca se pregătește să arate bine în bikini, mai ales că s-a dovedit faptul că este total nerelevant cât și ce mânânci, cât și dacă faci sport, atâta timp cât ai toxine în corp.

Atenție, detoxul ăsta are și el regulile lui, nu se face așa, după ureche. Începe cu convingerea clară că ești plin de toxine pe care doar câmpuri întregi de spanac pisat cu zmeură, khale și kiwi le pot îndepărta. Pentru un rezultat garantat se adaugă lămâie, pepene, și fructe. Doar fraierii și neinițiații cred că organismul e capabil să se descurce cu ceva dacă nu-l inunzi cu bălării și fructoza din fructe (care dacă n-ați aflat este zahăr) sau îți pun întrebări de genul cum, cum mă face el spanacul curat ca un prunc nou-născut?

Eu în toată ecuația asta am două necunoscute. Bine, am mai multe, dar pe alea nu le află nici Pitagora. Prima, de ce naiba trebuie să mănânci ca porcul de sărbători? De ce ai nevoie taman de zilele astea și nu poți să faci lucruile metodic, tot timpul anului? De ce vrei să câștigi un sprint când ai putea să țintești spre maraton? Bun, acuma să zicem că așa a fost să fie și a trebuit să ții steagul în familie și pe tine a fost nădejdea să mănânci și să bei. Asta îmi ridică a două întrebare, de ce nu poți să slăbești fără detox? Ai decis că vrei să intri iar în blugii ăia șmecheri cu care ai făcut ravagii la banchetul dintr-a 11-a, ok, de ce nu poți să slăbesti cu tot cu toxine? Întreb pentru un prieten.

Sursa foto: pexels.com