GÂNDURI BLONDE

Mi-e dor de vremea când dacă ieșeai ultimul mă-ta era curvă!

Când eram eu copil nici nu știu dacă exista psiholog, oricum nu era ceva ce era pe toate drumurile. Erau psihiatrii, la care ajungeai doar în cazuri ”serioase”. Nu pot să spun dacă era bine sau rău, pot doar să spun că oamenii n-aveau neapărat nevoie de un străin, chiar cu studii fabuloase în spate, ca să găsească sensul vieții. Nu trebuia să dai bani nimănui ca să-ți spună că puterea esta în tine, că ”vorba dulce mult aduce” sau că totul se poate rezolva cu calm și niciodată cu scandal.

Să nu-mi spuneți că mamele nu făceau depresie post-partum sau că ele se nășteau cu adevărul absolut în creșterea copiilor, că adolescenții nu erau adolescenți, sau că părinții n-aveau probleme la serviciu. În primul rând concediul de maternitate nu era nici pe departe generos cum este acum, pamperșii nu existau nici măcar în vis, formulele de lapte, biberoanele anatomice și protecțiile pentru sâni păreau ceva desprins din filmele SF. Mama n-avea mașină de spălat automată, fensi-șmensi detergenți să scoată petele, fier de călcat cu nu-ș ce aburi, sterilizatoare, pungi de congelat mâncarea sau mixere de făcut piureuri. Și a supraviețuit fără psiholog. Dar mama avea prieteni

Pe vremea mea niciun copil n-ajungea la psihilog pentru că l-a împins altul în curtea școlii sau pentru că nu era cel mai bun în clasă. Nimeni nu era tarat pe viața de o notă mică, de faptul că nu toți copiii din clasă vroiau să se joace cu el, sau pentru că era ”aragaz cu patru ochi” (cei care au făcut școala prin anii `80 știu ce înseamnă asta). Chestiile de genul: ”cine iese pe ultimul loc mă-sa-i curvă”, sau ”cine nu chiulește azi e prost”, sau ”cine n-a pupat-o pe Gina e labagiu” erau la ordinea zilei și nimeni n-a ajuns la psiholog, niciun copil n-a fost pedepsit pentru că folosește cuvinte urâte, nicio mamă n-a ajuns opărită la școală pentru că un ”element distructiv din clasă de la fi-su/fi-sa a făcut-o curvă”. Nope, cel care ieșea ultimul își accepta soarta că mă-sa e curvă și că el nu știe să alerge!

Copiii reușeau să-și rezolve conflictele singuri, prieteniile însemnau ceva și dacă cineva nu vroia să se joace cu prietenul tău nu te mai jucai nici tu cu acela. Nu era nevoie de un adult în mijlocul etapei de joacă, dacă astăzi nu vroiam să-ți dau jucăria mea era ok, nu dădeai fuga la mama ta și la mama mea, ca să vină ele să-mi spună că trebuie să împart! Nimeni nu era destinat pierzaniei pentru că nu făcea ”activități”, majoritatea am învățat să înotăm și să skiem la vârsta adultă (dacă am învățat) și uite că n-am fost excluși din cercul de prieteni. Am trăit absolut normal fără Karate, aikido, mindlab, cursuri de art &craft și robotică. N-a murit nimeni din plictiseală sau pentru că juca ”mingea pe maidan”, pentru că și-a murdărit pantalonii de noroi sau a băgat în gură bomboana scăpată de jos (și bacterii existau și atunci) și nici n-a avut nevoie de ajutor specializat ca să ”trateze această eating garbage disorder”

Dar toți pe vremea aceea aveam prieteni. Ăia care ne ascultau și-și dădeau cu părerea (erau un fel de psihologi) indiferent de ora din zi sau din noapte. Pur și simplu apăreai la ușa lor și boceai, înjurai, coborai în prăpastie și te ridicai la suprafață. Când ți se întâmpla ceva de bine sau de rău dădeai fuga la prieten la ușă, ca să despicați firu`n patru, nu așteptai miercuri ora 14:30 când ai ședința la psiholog.

Cred cu tărie că sunt momente când ai nevoie de ajutor specializat, dar mai cred cu tărie că infuzia asta de coach-eri de viață și de psihologi vine din faptul că cel mai bun prieten este ecranul, care fir-ar el să fie te ascultă, dar nu dă niciun răspuns, un sfat cât de mic. Nu cred că în ziua de astăzi viața este mai grea sau mai stressantă decât acum 30 de ani. Cine n-a trăit în comunism poate să-și spună minciuna asta.

Mie chiar mi-e dor de vremurile alea fără psiholog, fără ”tare” pe viață, chiar dacă de vreo două-trei ori cred că mama a fost ”curvă” 🙂

Sursa foto;pexels.com

6 gânduri despre „Mi-e dor de vremea când dacă ieșeai ultimul mă-ta era curvă!

  1. Oricum treaba asta cu programarea la psiholog e o gluma buna! Am facut un tratament care ma facea alternativ ori sa vreau sa ma sinucid ori sa ucid pe toti din jur. Am primit programare la psiholog…. intr-o luna! Nu ma intreba cati am omorat in luna aceea ca nu iti spun!

    1. 😂😂😂. Eu cred în psihologi, am o prietenă bună care este paiholog, dar cred că trebuie să apelezi la ei în momentele necesare, nu pentru că ți s-a șifonat tivul la fustă🤪

      1. Păi nu-i vorbă daca crezi sau nu ci ca psihologul ori este consultat de urgenta ori nu mai este nevoie!La mine n-a mai fost nevoie dupa un număr oarecare de victime!

Lasă un răspuns