VIAŢA DE ZI CU ZI

Lego este un joc esențial pentru creșterea abilităților intelectuale

Știați asta? Nici eu. Ca să fiu sinceră până acum vreo 10-15 ani nici n-auzisem de Lego. La noi la țară corbii cu noutăți ajungeau mai greu. Noi băgam șireturile la pantofi, puneam borcane unele peste altele. sticle, cărți și în general tot ce mai găseam prin casă și se preta încercării unui echilibru fragil. Ăia care aveau superimaginație reușeau să fac și un fel de rachetă sau mașină din suprapunerea divreselor obiecte aflate prin casă, dar era evident necesra ca și privitorul să aibă o suoer creativitate ca să vadă racheta sau orice o fi fost ea.

N-aș zice că lipsa acestui joc mi-a impactat puternic copilăria și dezvoltarea, sau poate da și nu-mi dau seama. După ce am devenit părinte mi-am luat și eu în serios jobul de îmbogățire a productărilor de jucării și am cumpărat tot ce era trendy, ba chiar am și înscris copilul la un club de Lego, sper să mă poată ierta într-o zi. A fost chiar o perioadă când ăsta era cadoul cel mai cool de oferit și de primit. Încă mă mai chinui să scap de toate piesele alea mici, mici, împrăștiate prin locuri din casă în care nu credeam că poate să încapă vreo piesă.

Doar că am citit de curând că am trecut degeaba prin viață dacă n-am înțeles ce aduce Lego în dezvoltarea copilului meu. Dacă n-a avut toată colecția de la duplo încoace practic i-am ratat viitorul. N-are cum, este absolut imposibil ca intelectul lui să se dezvolte dacă a pus grămadă cuburi obișnuite și nu Lego. Faptul că n-a învățat spăscrie al 3 ani și să vorbească două limbi străine îniante să o vorbească p-aia de la mă-sa e consecința directă și unică a lipsei de joc cu lego

După umila mea părere acest joc este o investiție nerentabilă. Te chinui și câteva ore la un moment dat, ca să asamblezi o jucărie cu care ulterior nu te poți juca. Și doar știm bine că visul oricărui copil cu vârste între 6-11 ani este să asude să facă o jucărie pe care să o pună pe un raft și să se mai uite din când în când la ea să fie sigur că nu s-a umplut de praf. Mai ales dacă este băiat și i s-a promis un aruncător de bombe sau o navă spațială care aruncă și ea ceva. Știm cu certitudine că n-are nicio frustrare dacă la prima utilizare începe să piardă din piese, asta în cazul în care s-a gândit să o folosească.

Îmi amintesc și acum de un joc la care a trebuit să fixez pe o grămadă de cuburi care reprezentau un tractor, o nenoricită de capră. După ce m-am chinuit eu să pun pârdalnica de capră în echilibru, copilul s-a gândit să pună tractorul în mișcare și a acționat îniante să reușesc eu să-l opresc. Ia ghici cine s-a chinuit toată ziua să puna capra la loc? Dar uite că m-a descurcat cu treaba asta fără să fi făcut Lego în copilărie. Sau poate d-asta mi-a trebuit atâta timp?

sursa foto: pexels.com

2 gânduri despre „Lego este un joc esențial pentru creșterea abilităților intelectuale

  1. Să știi că de aia ți-a luat atâta timp! Păi?! Da’ eu nu m-am lămurit: ce naiba făcea capra aia pe tractor?!

    1. N-am îndrăznit să o întreb. Dar acum cred că m-ai luminat, ea n-avea treabă acolo și nu știa cum să-mi spună😂😂😂

Lasă un răspuns