GÂNDURI BLONDE

Călătoria cu avionul nu mă dezamăgește niciodată

Nu chiar niciodată, am avut un singur zbor în care așteptările nu mi-au fost confirmate, dar a fost cu Qatar Airways și nu se pune. În rest, de fiecare dată, lucrurile se întâmplă exact cum anticipez. Mai stau uneori cu inima la gură, că dacă cine știe cum și de ce ceva lipsește din peisaj, dar asta numai dacă nu merg cu Tarom.

În afara înaltelor servicii pe care le oferă compania aeriană, a amabilității ieșite din comun a însoțitorilor de zbor, întotdeauna pe aceste curse apare și grupul clasic de călători, ăia care părcă se vorbesc să meargă la aceeași oră spre aceeași destinație

Prima din grup este proaspăta mămică cool. Din aeroport o vezi cât este de relaxată și cum filozofia modernă de creștere și educare a progeniturii a pătruns-o până la oase. În momentul în care se așează în avion începi să înțelegi și de ce. Vorbește tare, foarte tare, atât de tare încât bietul copil nici nu poate să adoarmă,  cu o voce calmă, studiată și pițigăiată, explicând copilului în permanență, cu cuvinte de adult, ce se întâmplă în jurul lui. Ce dacă are doar 4-5 luni, niciodată nu e prea devreme să învețe semnele de ”fumatul interzis”, ”păstrați centura” sau ”toaletă ocupată”

Vorbește tot zborul, îi explică copilului, obosit și plictisit de vorbăria ei, că trebuie să învețe răbdarea (la 5 luni, yeah, right), că o ceartă stewardesa dacă se ridică, cum să mediteze pentru a se calma și alte chestii d-astea menite să pătrundă ușor atenția și inteligența unui bebeluș de 5 luni

Urmează călătorul care se grăbește. De obicei cam toți dar sunt câțiva care se remarcă decisiv în goana asta de a fi primii. Cei care te mână de la spate de parcă ar mâna cireada la câmp atunci când se urcă în avion. Ce dacă ai vrea și tu să-ți așezi lucruile frumos în compartimentul de bagaje, să împăturești cu atenție pardesiul ăla care-ți place, ca să nu arați ulterior de parcă ai fi dormit într-o pungă de un leu. Nicio șansă. Se aruncă peste tine pe locul lor de zici că astea s-ar da pe principiul primul venit primul servit, și singurul tău scop în viață este să te așezi pe ce este de drept al lor. 

Tot la grăbiți sunt și cei care se ridică în picioare când avionul încă mai rulează pe pistă la aterizare și încep să-și scoată bagajele din compartimentul de deasupra. Ignoră cu eleganță maximă strigătele stewardeselor, și se uită la  ele cu o privire care le transmite să zică mersi că n-au tras maneta de urgență, că doar ei se grăbesc.

Din aceeași categorie mai face parte cel care te calcă pe picioare și face orice ca să coboare din avion înaintea ta. Dap, ăla care trăiește cu părerea fermă că tu n-ai nici cel mai mic gând să cobori din avion,  ba chiar e convins că  vrei să faci zborul dus-întors dintr-o bucată. Ăla care nu pricepe că până nu cobori și tu, în toată lentoarea ta, autobuzul ăla  nu se va deplasa  la terminal doar pentru augusta lui persoană. 

Despre cei care se așează la coadă la poarta de îmbarcare din momentul în care s-a afișat poarta și nici morți nu s-ar da la o parte pentru cei care se îmbarcă cu prioritate sau au locuri mai în față, nu mai pomenesc. Dap, ăia care au locul 450 în avion dar vor neapărat să urce primii, să evalueze ei de pe locul din spate toți pasagerii.

Bineînțeles că din peisaj nu poate lipsi stewardesa aia care te pălmuiește de fiecare dată când deschide gura. Aia care consideră un atac la propria-i persoană faptul că tu, în micimea ta sufletească, ți-ai ales să călătorești taman cu avionul ei. Nu te-ai gândit că poate o fi și ea obosoită, mai are cumpărături de Crăciun de făcut, nooo, tu te-ai proțăpit în aeronava ei și acu mai vrei să-ți servească și cafea!!! Burghezule.

Ea îi transmite aceste sentiment de profund respect pentru călători și colegei care face anunțurile, colegă care are are nevoie de câteva minute bune să se prindă unde mergem și îi ține pe toți pasagerii în suspans, dându-le pentru câteva momente speranța că Ba….s-ar putea finaliza Bali, că doar prețul biletului cam de destinația aceea este. Când în sfârșit se prinde unde călătorim realizează că n-are niciun sens să le dea vreo instrucțiune celor care au locuri în dreptul ieșirilor de urgență, par oameni isteți, să citească singuri pe uși. Oricum, dacă ajungem la momentul ăla, scapă cine poate

Ăștia îmi încântă mie fiecare zbor. Și mereu îi găsesec, cum spuneam nu e dată îm care să lipsească măcar unul dacă ești pe Tarom.

Sursa foto: pexels.com 

4 gânduri despre „Călătoria cu avionul nu mă dezamăgește niciodată

  1. La mine mai e „omul de afaceri român” ala care doar dintr-un ghinion teribil zboară cu noi plebea cu Blue air pentru o 100€ fiindcă la Lufthansa toate biletele de peste 600€ erau vândute! La asta ii este asa de greață de situația în care se găsește încât ti se face si tie greață! Nu mă pot opri sa nu mi-l închipui ce mutra are cand merge la Bolentin Vale la mă-sa in fundul grădinii!

Lasă un răspuns