GÂNDURI BLONDE

De ce au masacrat colindul?

În fiecare an de, Crăciun, apare un colind complet neinspirat, ba aș zice chiar nasol, însoțit de cel puțin două reclame pentru care eu, dacă aș fi clientul, aș cere agenției banii înapoi.

În ultimele trei zile am fost foarte ocupată să mănânc și să beau, mă mir că n-am ajuns la spital, așa că n-am avut timp să mă uit la televizor iar la radio nu m-a marcat nimic decisiv, decât ceva cu sprâncenele Anastasiei. Dar astăzi, când ficatul pur și simplu s-a răzvrătit și mi-a distrus viața socială, am dat drumul la TV să ascult și eu niște muzică, în mintea mea blondă sperând la Merry Xmas, Moșule ce tânăr ești, Leru-i ler, colinde și dulcegării de genul.

Nimic mai greșit. Însă după vreo jumătate de oră de așteptare a apărut și un colind. M-am bucurat ca în dimineața de Crăciun când am văzut că am primit și eu ceva sub brad. Asta până au început versurile. Oi fi ignorantă, poate nu-s în stare să mă adaptez la trend sau să înțeleg gluma sau arta, dar melodie mai stupidă decât asta n-am auzit de câțiva ani buni.

În primul rând Moșul face cadourile jumi-juma, pardon costul lor, pentru că este în criză. Artiștii , cu vreo două-trei excepții sunt necunoscuți, eu n-am reușit să-i identific, dar o fi fost infuzie de talente în ultimul an și jumătate de la plecarea mea din țară, așa că mă abțin de la alte comentarii, mai ales că este colind All Stars!

Fiecare strofă este inundată de versuri într-o notă optimistă cu familia care nu s-a văzut de un an și n-are ce-și povesti, dar sunt fericiți de nu mai pot că mai au o ocazie de ceartă, cu ăia care mănâncă mult sau cei care plimbă prin față farfuria cu sarmale. Lovitura de grație apare la final, când doi flăcăi îl iau la rost pe Moș pentru că se deplasează noaptea ca hoții și evident că nu ratează ocazia să atingă și tenta politică.

Am ascultat și iar am ascultat în speranța că aud și partea pozitivă a cântării, că aud urările de bine de sărbători fercite, știți voi, ”most wonderful time of the year”. Mă tot întreb ce au vrut să spună compozitorul și textierul, ce mesaj au vrut ei să transmită muritorului de rând care n-are talent să creeze frumosul și mai e și cârcotaș când îl crează altul!

De ce nu se poate un cântec de iarnă care să aibă i niște cuvinte normale? Pricep, poate că s-a dorit ceva haios doar că linia între glumă și gafă e foarte fină. Vă las linkul aici că poate n-ați avut ocazia să ascultați minunăția asta și e păcat să o ratați!

Sursa foto: pexels.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Nu stau decât două minute

Sigur vă este cunoscută această replică. Dacă n-ați auzit-o înseamnă că n-ați călătorit niciodată cu mașina prin România, ceea ce e mare păcat, pierdeți niște trăiri și niște emoții pe care nimeni și nimic în lume nu le poate egala.

De obicei aparține șoferilor de dubă, taxi și jeep, dar cred că a fost inventată de șoferii de la firmele de curierat. Însă fiind o capodoperă a poporului român a fost repede adoptată și de alte categorii profesionale.

Lucrurile se desfășoară de obicei după următorul scenariu. Tu, cetățean lipsit complet de spirit civic, te gândești să-ți parchezi regulamentar mașina taman în locul în care peste 30-45 de minute va avea treaba și un șofer de la firmele de curierat sau una bucată posesor de jeep. Eu pe măsură ce scriu îmi dau seama că are trebui inventată o aplicație care să semnaleze clar unde vor fi șoferii mai sus menționați pentru a nu mai fi obstrucționați în trafic de fraierii care cred în reguli.

Buun, după ce ți-ar parcat mașina exact, dar exact unde va avea acel șofer treabă, mai ai și tupeul să vrei să pleci în momentul în care el tocmai scotea cheia din contact după ce mașina lui blocase mașina ta. Nu ți-ar fi trecut prin cap să apari și tu 30 de secunde mai devreme sau mai târziu să nu-i strici bietului om frumusețe de parcare.

Păi voi știți cât este de greu să parchezi lipit de două mașini (niciodată nu se blochează doar una) care staționează regulamentar, urcând cu două roți pe bordură? E adevărată măiestrie, pentru că nu-i așa, omul n-a vrut să fie rău și să parcheze în mijlocul străzii așa cum meritau ăia care ies din casă când are el treabă și se grăbește.

Și când îl prinzi cum se dă jos din mașină exact când tu ai vrea să bagi în marșarier îți aruncă vestita replică: ”stau doar două minute!”. Bine, ok, dar eu vreau să plec acum, nu peste două minute. Sigur, îți ceri scuze că programul tău nu se potriveștre perfect cu al lui și chiar vrei să pleci atunci nu peste două minute. ”Doamnă, v-am spus, las ceva și vin în două minute, dacă nu mă țineați de vorbă eram deja înapoi”!

Pentru că da, întodeauna este vina ta. În primul rând prin simplul fapt că ai avut timp să bagi mașina în loc de parcare arâți că ai timp de pierdut, altfel ai fi stat și tu doar două minute și ai fi blocat pe cineva. În al doilea rând dacă tot ai avut timp de stat înseamnă că poți să și aștepți alea două minute spre deosebire de el care se grăbește altfel ar fi putut să parcheze două mașini mai încolo udne era loc liber.

Și în al treilea rând ai avut timp să stai de vorbă și să-i explici că mă-sa și cu tac-su au făcut cea mai mare greșeală când s-au gândit să se înmulțească.

Sursa foto: pexels.com

GÂNDURI BLONDE

De Crăciun trebuie să fii mai bun cu toată lumea

Am o relaxare care i-a uimit pe cei din jurul meu, căci eu de obicei sunt cam un fel de chihuahua. Doar că am intrat în spiritul Crăciunului așa că bunătate, blandețe, calm, politețe, respect, sunt posibile, durează doar trei zile, restul de 362 pot să fiu pitbull, taurul furios sau purcelușul isteric.

Numai că există o categorie profesională care mă scoate din calmul meu moldovenesc și nici spiritul crăciunului nu mă bagă la loc. Exact, taximetriștii. Ori sunt eu ghinionul pământului și nimeresc numai uscăturile din pădure, ori pădurea are numai uscături.

Vreau și eu să mă urc într-o zi într-o mașină de taxi, din România, care să fie curată (să nu simt nevoia imperioasă să mă bag în duș cu tot cu haine când ajung la destinație), să nu miroasă de parcă pasagerii dinaintea mea au fost două pisici moarte de vreo săptămână, scaunul șoferului să nu fie lipit de bancheta din spate, muzica din mașină să fie de la un post de radio, oricare, nu de la o ”compilație” atent aleasă de conducătorul auto, să mergem pe drumul lung nu pe scurtături și să nu simtă nevoia să-mi demonstreze calitățile lui de șofer

Și încă un amănunt esențial, să nu creadă șoferul că-s nevorbită și să facă un efort pentru mine. Nu-i nevoie, să mă lase așa în depresia mea. Și dacă se poate să nu scrie mesaje în timp ce conduce? Și să nu fie mașina pe GPL? Sau asta e chiar peste puterile lor?

Sursa foto: pexels.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

România e cea mai frumoasă țară

Știți emisiunea aceea, ”am întâlnit și români fericiți”? Fi-miu ar fi participat cu succes la ea. Tot ce vede în țară i se pare absolut minunat. Din clipa în care coboară din avion se minunează de tot ce vede de zici că a trăit într-un copac, pe o insulă pustie până acum. Numa’  că nu se aruncă pe jos să pupe glia natală.

Astăzi în timp ce stăteam în trafic, cu zeci de șoferi grăbiți și nervoși care claxonau insistent, n-am înțeles de ce credeau că acest claxonat în grup va elibera în vreun fel intersecția pe care tot ei o blocaseră, fi-miu îmi spune cu cel mai larg zâmbet posibil: ”mami, nicăieri nu e mai frumos ca în România”.

Asta după ce la aterizare a început să strige în gura mare ”zăpadă, zăpadă, ce frumos”, după ce mi-a spus că la televizor se vede mai bine ca în Anglia, că patul e mai bun aici și cerul e mai albastru 🙂

Sursa foto: pexels.com

GÂNDURI BLONDE

Călătoria cu avionul nu mă dezamăgește niciodată

Nu chiar niciodată, am avut un singur zbor în care așteptările nu mi-au fost confirmate, dar a fost cu Qatar Airways și nu se pune. În rest, de fiecare dată, lucrurile se întâmplă exact cum anticipez. Mai stau uneori cu inima la gură, că dacă cine știe cum și de ce ceva lipsește din peisaj, dar asta numai dacă nu merg cu Tarom.

În afara înaltelor servicii pe care le oferă compania aeriană, a amabilității ieșite din comun a însoțitorilor de zbor, întotdeauna pe aceste curse apare și grupul clasic de călători, ăia care părcă se vorbesc să meargă la aceeași oră spre aceeași destinație

Prima din grup este proaspăta mămică cool. Din aeroport o vezi cât este de relaxată și cum filozofia modernă de creștere și educare a progeniturii a pătruns-o până la oase. În momentul în care se așează în avion începi să înțelegi și de ce. Vorbește tare, foarte tare, atât de tare încât bietul copil nici nu poate să adoarmă,  cu o voce calmă, studiată și pițigăiată, explicând copilului în permanență, cu cuvinte de adult, ce se întâmplă în jurul lui. Ce dacă are doar 4-5 luni, niciodată nu e prea devreme să învețe semnele de ”fumatul interzis”, ”păstrați centura” sau ”toaletă ocupată”

Vorbește tot zborul, îi explică copilului, obosit și plictisit de vorbăria ei, că trebuie să învețe răbdarea (la 5 luni, yeah, right), că o ceartă stewardesa dacă se ridică, cum să mediteze pentru a se calma și alte chestii d-astea menite să pătrundă ușor atenția și inteligența unui bebeluș de 5 luni

Urmează călătorul care se grăbește. De obicei cam toți dar sunt câțiva care se remarcă decisiv în goana asta de a fi primii. Cei care te mână de la spate de parcă ar mâna cireada la câmp atunci când se urcă în avion. Ce dacă ai vrea și tu să-ți așezi lucruile frumos în compartimentul de bagaje, să împăturești cu atenție pardesiul ăla care-ți place, ca să nu arați ulterior de parcă ai fi dormit într-o pungă de un leu. Nicio șansă. Se aruncă peste tine pe locul lor de zici că astea s-ar da pe principiul primul venit primul servit, și singurul tău scop în viață este să te așezi pe ce este de drept al lor. 

Tot la grăbiți sunt și cei care se ridică în picioare când avionul încă mai rulează pe pistă la aterizare și încep să-și scoată bagajele din compartimentul de deasupra. Ignoră cu eleganță maximă strigătele stewardeselor, și se uită la  ele cu o privire care le transmite să zică mersi că n-au tras maneta de urgență, că doar ei se grăbesc.

Din aceeași categorie mai face parte cel care te calcă pe picioare și face orice ca să coboare din avion înaintea ta. Dap, ăla care trăiește cu părerea fermă că tu n-ai nici cel mai mic gând să cobori din avion,  ba chiar e convins că  vrei să faci zborul dus-întors dintr-o bucată. Ăla care nu pricepe că până nu cobori și tu, în toată lentoarea ta, autobuzul ăla  nu se va deplasa  la terminal doar pentru augusta lui persoană. 

Despre cei care se așează la coadă la poarta de îmbarcare din momentul în care s-a afișat poarta și nici morți nu s-ar da la o parte pentru cei care se îmbarcă cu prioritate sau au locuri mai în față, nu mai pomenesc. Dap, ăia care au locul 450 în avion dar vor neapărat să urce primii, să evalueze ei de pe locul din spate toți pasagerii.

Bineînțeles că din peisaj nu poate lipsi stewardesa aia care te pălmuiește de fiecare dată când deschide gura. Aia care consideră un atac la propria-i persoană faptul că tu, în micimea ta sufletească, ți-ai ales să călătorești taman cu avionul ei. Nu te-ai gândit că poate o fi și ea obosoită, mai are cumpărături de Crăciun de făcut, nooo, tu te-ai proțăpit în aeronava ei și acu mai vrei să-ți servească și cafea!!! Burghezule.

Ea îi transmite aceste sentiment de profund respect pentru călători și colegei care face anunțurile, colegă care are are nevoie de câteva minute bune să se prindă unde mergem și îi ține pe toți pasagerii în suspans, dându-le pentru câteva momente speranța că Ba….s-ar putea finaliza Bali, că doar prețul biletului cam de destinația aceea este. Când în sfârșit se prinde unde călătorim realizează că n-are niciun sens să le dea vreo instrucțiune celor care au locuri în dreptul ieșirilor de urgență, par oameni isteți, să citească singuri pe uși. Oricum, dacă ajungem la momentul ăla, scapă cine poate

Ăștia îmi încântă mie fiecare zbor. Și mereu îi găsesec, cum spuneam nu e dată îm care să lipsească măcar unul dacă ești pe Tarom.

Sursa foto: pexels.com 

VIAŢA DE ZI CU ZI

Aici îndreptăm dinți, whiskey cumpărați de la colț


Mai nou am o pasiune pentru dentiști, mai specific pentru otodonți și chirurgi. Imediat ce m-am mutat la Londra, înainte să-mi iau casă și mașină am căutat un dentist. La fiecare vizită în țară, înainte să mă văd cu părinții sau cu prietenii, înainte să ajung acasă, direct de la aeroport mă duc la dentist. Bine, uneori primul lucru e restaurantul chinezesc, ăla care-mi place mie, dar pe urmă dentistul.

Iubirea asta s-a sădit în sufletul meu grație tratamentului ortodontic care-mi macină zilele de doi ani. În afara afinității pentru dentiști mai o trăsătură de bază, sunt praf cu numele. Sunt complet retard atunci când trebuie să rețin un nume. Dacă n-ai o insignă în piept, un badge ceva la gât sau un nume memorabil, poți să uiți că peste 5 minute mai știu cum te cheamă. Pe dentistul de la Londra l-am cunoscut acum 18 luni, deci nu suficient de mult timp pentru ca numele lui să se cimenteze în memoria mea. Știu că-l chemă Richard.

Ieri am avut programare la strâns fildeșii și dintr-un motiv complet de neânțeles am simțit nevoia să fiu politicoasă cu medicul și să mă adresez cu numele de familie. Și dăi cu Dr Hennessey în sus și-n jos. Nu mi s-a părut că-mi apreciază politețea, dar știți cum sunt englezii ăștia, constipați. A plecat și când să-mi iau și eu elasticele și să mă duc cu durerea mea, asistenta, care este româncă, îmi șoptește suav: știți, numele lui Richard este Hennersby, Hennessy e o marcă de whiskey (informație eronată, e de cognac).

Păi și eu cum am zis? Nu cu H? Oricum mi-ar fi prins bine niște băutură la măseluță, să mai uit de durere. 

Sursa foto:pexels.com