GÂNDURI BLONDE

We only live once

Nu este un secret faptul că sunt regina neîncoronată a consumului de zahăr. E de mirare că mai am dinți în gură, dinți care rezistă la forțele necruțătoare ale aparatului dentar. O să las cu limbă de moarte ca în coliva mea să pună extra zahăr și crucea de deauspra să o facă din zahăr pudră nu din cacao (bleah).

Dar nu despre zahăr de vorba aici, ci despre alegeri. Un vechi proverb chinezesc spune că toți trăim o sută de vieți, dar ne amintim doar una singură. Am stat de multe ori și m-am gândit, dacă asta este viața mea, ce aș vrea să îmi amintesc? Cum am mâncat goji și migdale jinduind la prăjitura de la cofetărie? Cum n-am făcut niciodată pasul greșit? Cum am pus mereu acel vis, acea plăcere, acea dorință undeva în așteptare, pentru când va fi momentul potrivit?

Când v-ați luat ultima dată ceva doar pentru voi? O cheltuială complet nepotrivită, complet la momentul nepotrivit, de care n-aveați nevoie, dar la care jinduia sufletul vostru? Ceva ce v-a făcut să zâmbiți o zi întreagă atât de plăcerea lucrului achiziționat cât și de vinovăția gestului necugetat? Un moft pentru care a trebuit să sacrificați lucurile necesare? Ceva ce era acolo pe listă, pentru cândva, când toate celelate vor fi rezolvate, când în sfârșit îi va veni rândul?

Eu, o carte de Jane Austen si un curs de scris cu James Patterson. Nu-mi trebuie nici cartea, nici cursul. Mi-ar fi trebuit un fier de călcat nou, cel pe care-l am este o mizerie, și o pereche de pantofi negri, da, nu mai am. Dar cartea are coperți de piele roșie și e scrisă pe foiță subțire ca cea de țigară. Da, am mai citit-o, de multe ori, dar acum are alt farmec și de câte ori o văd în bibilotecă sufletul meu zâmbește. Cursul? Hmm, nici de el n-aveam nevoie, nu e ca și cum mă pregătesc să public un roman și aveam nevoie de ajutor. Dar de câte ori mă gândesc la ziua când îl voi începe, colțurile gurii mi se trag în sus și dezvelesc frumusețe de aparat dentar.

Aaa, și cât am scris rândurile astea am ”ciugulit” două înghețate mars (ai naibii, tare le fac mici) doar pentru că mi s-a făcut poftă. Și dacă oi muri la noapte nu vreau să plec pe lumea celalată cu regretul că pe asta am uitat să trăiesc după pofta inimii.

We only live once!

life.jpg

Sursa foto:pexels.com

VIAŢA DE MAMĂ

7 semne că ești o mamă perfectă

Am câteva bloguri de parenting pe care le citesc frecvent, mai mult pentru că le citeam pe scriitoare dinainte de a deveni mămici. Evident că articolele lor sunt un mix de mămicenie și viața de dincolo de mămicenie. În plus preiau multe articole/ noutăți de le eveniment/bloguri dedicate de parenting. Din când în când mai citesc și aceste preluări deși sunt extrem de selectivă și de cârcotașă.

Tot citind și citind mi-am dat seama că există câteva semne care arată că ești o mamă perfectă, adică normală 😛

  • măcar o dată ai uitat acasă ghiozdanul copilului, costumul de sport sau ai ajuns la bazin și ai realizăt că ăla micu` n-are ochelarii, sau casca, sau papucii, sau prosopul și îl ștergi cu niște șervețele. În cazuri extreme relizezi că ai uitat acasă slipul. Dar să nu te agiți, nuditatea nu mai este un subiect tabu
  • măcar o dată n-ai avut mâncare în frigider și ai combinat suc de roșii cu mămăligă,  două lămâi și o frunză de pătrunjel. Evident i-ai spus că e o delicatesă pe care o va întâlni doar în casa ta și ar fi bine să o țină secretă, căci rețetele astea sofisticate costă o avere
  • măcar o dată ai ajuns ultima la o serbare școlară pe lângă care Oscar-ul părea un eveniment din spatele blocului
  • măcar o dată ai visat la vremurile alea de dinainte, alea în care erai propriul tău stăpân și ai fost geloasă pe colegele care au plecat de la birou direct în bar pentru o seară ca-ntre fete. Nu că nu ți-ai iubi copilul, dar tot ai scăpat un oftat, evident de fericire că tu te duci acasă să faci o cursă de mașinuțe și nu trăiești o viață superficială prin locuri de pierzanie
  • măcar o dată ai culcat copilul nespălat. Ai trecut peste prejudecăți, până la urmă chestia asta cu spălatul zilnic e inventată mai nou de frunizorii de apă ca să ne crească facturile. În sceolul trecut și regii aveau păduchi și în cel mai rău caz  a doua zi o să lași muult timp geamurile larg deschise și o să speli așternuturile
  • măcar o dată i-ai ignorat complet urletele. L-ai lăsat să se desfășoare în toată splendoarea în timp ce tu te-ai uitat tâmp în zare (dacă erai în magazin te-ai prefăcut că nu e al tău), de parcă toată inteligența s-ar fi scurs din ochii tăi, și la sfârșit l-ai întrebat dacă vrea ceai de tei sau de fructe.
  • măcar o dată te-ai bucurat că e la bunici, chiar și doar pentru câteva ore. Dap, după ce a ieșit pe ușă, te-ai aruncat pe canapea cu cel mai larg zâmbet din lume și cu speranța că te vor suna să-ți spună cât de dulce e nepoțelul și cum vor să-l mai țină cel puțin două zile.

Cam pe astea le-am consemnat eu, dar dacă mai sunt și altele care să mă facă să mă simt bine, d-abia aștept să le aud 🙂

forget_2Sursa foto:pexels.com

GÂNDURI BLONDE

Cum te împrietenești cu străinii?

Eu nu sunt un ”social butterfly”, ci mai degrabă sunt precum un câine. Te miros, îți dau târcoale, fac un pipi pe gardul din jur, te privesc de la distanță, ba și mârâi puțin dacă te-ai apropiat și vrei să pui mâna pe mine și abia după ce-mi câștigi încrederea ne împrietenim, dacă ne împrietenim.

Lumea zice că-s ușor prețioasă. Nici pomeneală, sunt doar îngrozitor de timidă, am nevoie să te introduc în ”circle of trust” ca să pot să fiu umană (a se citi prietenoasă).

De săptămâna trecută e nebunie la birou, avem un proiect mare de livrat și taman acum niște colegi au plecat în vacanță, așa că eu fac treabă de trei oameni. Nu știu cum s-a nimerit dar am rămas să ținem steagul 5 ”duamne”, care muncim pe brânci. Cu speranța finalizării foarte aproape le-am propus să ne vedem după ce terminăm treaba și să sărbătorim faptul că mai suntem cu mințile întregi.

Le-am trimis și poze cu recolta din podgoriile vrăncene, ca să nu se teamă că le invit la bătură pe banii lor (o sticlă de vin la cârciumă e cam cât un salariu mediu lunar). Am pus la bătaie vin alb, roșu, rose, șampanie, vișinată, nucată, afinată, tot ce a lăsat mai bun mama Vrâncioaia cu limbă de moarte. Am explicat clar că în zona din care vin eu rîurile au secat și lumea bea numai alcool (pe post de antioxidant), că am vaga bănuială că oricum n-am primit lapte când eram bebeluș, ci vin.

Cred că dacă le ziceam că le chem la spălat rufe erau mai entuziasmate (să ne înțelegm, la petrecerile de companie beau ostășește fetele astea). Au mulțumit în stilul englezesc politicos și au amânat pe termen nelimitat, că întîi să vedem sacii în căruță!

Nu mai am nicio speranță să mă împrietensc cu ele! Dacă nici băutura nu mai leagă relații solide, eu nu mai știu în ce să mai cred. Păi în România dacă făceam oferta asta era la mine ca-n povești, trei zile și trei nopți, mai pleca lumea când seca pivnița. Dar cu străinii ăștia simandicoși….

Singurul mai deschis la minte este un coleg din Suedia, dar el este om de știință nebun și arată ca și cum vine la muncă direct din bar, așa că nu se pune, nu produce Vrancea cât poate să bea ăsta.

Deci, cum mă împrietenesc eu cu englezii? Mă rog, cu englezoaicele?

frienship.jpgSursa foto: pexels.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Cuvântul baie este sinonim cu urgență

Nu știu cum este pe la alte case dar la noi baie= urgență! Cum să spun eu, când rostesc acest cuvânt, în orice context, dar mai ales în cel care implică prezența mea în acea cameră, în creierul copilului meu se declanșează mecanismul de urgență.

Să zicem că până în acel moment se juca liniștit cu mașinuțele.Aș putea să-i spun că vreau să dorm două ore și nici nu-s sigură că m-ar auzi, sau că plec două zile la cumpărărturi și ar da liniștit din cap dar, dacă pronunț cuvântul baie, se ridică precum suricatele și începe să intre în panică. Dacă aparent toate problemele lumii păreau cât de cât rezolvate sau cel puțin neinteresante pentru el, devin brusc arzătoare.

Exact când am intrat eu în duș apare ceva ce nu suportă amânare. E ceas elvețian. Cum pornesc robinetele, cum se dă ușa de perete și începe expunerea problemelor. Și nu, nu pot aștepta cele câteva minute cât mă spăl, pentru că lumea ar putea pieri dacă nu răspund eu pe loc. Cum îmi pun pastă pe periuța de dinți, cum răsare ca din pământ cu niște întrebări la care așteaptă un răspuns elaborat.

La început îl anunțam că sunt în baie, ca să știe în caz că are nevoie de ceva. Evident, de fiecare dată avea nevoie de ceva. Acum și dacă merg pe tactica; taci și fă pe ascuns, tot mă dibuiește ăsta micul. Cred că a pus senzori la robineți. Aaa și bineînțeles că intră în orice moment nu se limiteazp doar la cele ce implică procesul de curățare.

Cred că-mi comand niște uși cu cheie.

baie

Sursa foto:pexels.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Cum e cu fotbalul la englezi

Fi-miu a vrut să facă fotbal. Încă din România mă bătea la cap că vrea și el să alerge mingea. M-am opus ce m-am opus dar, în fața destinului, nu te poți pune de-a curmezișul. Încă mai cred că se ruga ăsta micu` noapte de noapte să ne trimită Dzeu într-o țară unde să se joace fotbal.

Cum să vă spun eu, în Anglia când vine vorba de sport pentru copii ai de ales între fotbal și…fotbal. Dacă vrei să fii posh mai încerci rugby, netball (nici acum n-am priceput ce-i jocul ăsta) sau cricket. Și punct. Copilul juca hockey pe gheață în Ro și am încercat să găsesc un patinoar și aici. Au râs ăștia de mine și cu curul (ca să fiu în ton cu obsesia pentru cur care are loc în țară zilele acestea). Hockey? Pe gheață? Poate vrei pe iarbă, dar e pentru fete.

Așa că am cedat și l-am dat la fotbal. M-am prins eu că fotbalul e treabă serioasă la englezi, dar nu așa de serioasă. Adică suntem la juniori dar nu ne batem joc. Plouă afară? Păi ce, când or juca în cupă fac mutre că ei s-au antrenat doar pe soare? Sunt 5 grade? Și ce? Că doar când or juca în finala ligii nu-și pun izmenele pe ei.

Astăzi erau afară 9 grade când m-am dus să colectez copilul de la ora de fotbal. Eu aveam palton, fular și un pulover de lână pe mine. Copii erau toți pe teren în pantaloni scurți și tricou, d-ăla de costum de fotbal, adică din plastic și dora plasticul este cunoscut pentru calitățile sale termice. L-am întrebat pe antrenor unde joacă când vor începe ploile, că doar Anglia nu-i vestită pentru clima ei uscată și soarele dogoritor. S-a uitat ăla la mine cu un dispreț suveran și mi-a replicat: afară!

Corect, că doar o pneumonie mică n-a ucis pe nimeni și n-o să intrăm cu ghetele murdare să pângărim sala de sport.

P.S. Am pus special poza, căci asta este prima tactică pe care a învățat-o fi-miu, i se spune Neymar junior 😛

fotbalSursa foto: pexels.com