VIAŢA DE ZI CU ZI

Cum e cu fotbalul la englezi

Fi-miu a vrut să facă fotbal. Încă din România mă bătea la cap că vrea și el să alerge mingea. M-am opus ce m-am opus dar, în fața destinului, nu te poți pune de-a curmezișul. Încă mai cred că se ruga ăsta micu` noapte de noapte să ne trimită Dzeu într-o țară unde să se joace fotbal.

Cum să vă spun eu, în Anglia când vine vorba de sport pentru copii ai de ales între fotbal și…fotbal. Dacă vrei să fii posh mai încerci rugby, netball (nici acum n-am priceput ce-i jocul ăsta) sau cricket. Și punct. Copilul juca hockey pe gheață în Ro și am încercat să găsesc un patinoar și aici. Au râs ăștia de mine și cu curul (ca să fiu în ton cu obsesia pentru cur care are loc în țară zilele acestea). Hockey? Pe gheață? Poate vrei pe iarbă, dar e pentru fete.

Așa că am cedat și l-am dat la fotbal. M-am prins eu că fotbalul e treabă serioasă la englezi, dar nu așa de serioasă. Adică suntem la juniori dar nu ne batem joc. Plouă afară? Păi ce, când or juca în cupă fac mutre că ei s-au antrenat doar pe soare? Sunt 5 grade? Și ce? Că doar când or juca în finala ligii nu-și pun izmenele pe ei.

Astăzi erau afară 9 grade când m-am dus să colectez copilul de la ora de fotbal. Eu aveam palton, fular și un pulover de lână pe mine. Copii erau toți pe teren în pantaloni scurți și tricou, d-ăla de costum de fotbal, adică din plastic și dora plasticul este cunoscut pentru calitățile sale termice. L-am întrebat pe antrenor unde joacă când vor începe ploile, că doar Anglia nu-i vestită pentru clima ei uscată și soarele dogoritor. S-a uitat ăla la mine cu un dispreț suveran și mi-a replicat: afară!

Corect, că doar o pneumonie mică n-a ucis pe nimeni și n-o să intrăm cu ghetele murdare să pângărim sala de sport.

P.S. Am pus special poza, căci asta este prima tactică pe care a învățat-o fi-miu, i se spune Neymar junior 😛

fotbalSursa foto: pexels.com

Un gând despre „Cum e cu fotbalul la englezi

Lasă un răspuns