GÂNDURI BLONDE

Diferența între restaurant și biserică e cantitatea

Sătptămâna trecută am citit un articol, cred că era de prin US, despre ce mamă denaturată și de trei lei ești dacă duci copilul la restaurant și îi dai tabletă. Pe lângă judecata fără milă a situației punctale: copil plus una bucată device, apare și comentariul cum că la restaurant lumea vine să ia msa în liniște și zgomotul de la device-urile copiilor este îngrozitor

Ultima dată când am verificat cârciuma nu era nici bibliotecă, nici biserică. E adevărat că la diferența cu biserica te poți zăpăci un pic, mai ales dacă ai venit să te împărtășești. Dar există un amănunt esențial, cantitatea. Dacă primești mai mult de o linguriță de vin și n-ai două babe care să te împingă din spate jinduind să lingă cu proteza lor aceeași linguriță care tocmai te-a binecuvântat și pe tine, mai mult ca sigur ești la restaurant.

De asemenea dacă vezi chelnărul îmbrăcat într-o rochie lungă, neagră și în loc de pix umbă în mână cu o cruce, nu o face pentru că se roagă să nu ardă bucătarul mâncarea și tu să dai șpagă generoasă, ci probabil ești la biserică.

În mod aboslut surprinzător și de neînțeles lumea la restaurant vorbește, dacă nu e în Elveția, loc în care te poți bucura de liniște mormântală (la prima masă la restaurant în Elveția am crezut c-am nimerit la priveghi). Ba oamenii mai au și tupeul îngrozitor să-i spună chelnărului comanda cu voce tare, pfuu ce necivilizați, sau să nu-și dea telefoanele pe silent. Cine naiba mai vine la restaurant cu telefonul sau nu joacă mima cu chelnerul????

Articolul pomenea de faptul că dacă tot ai scos copilul din casă să vorbești cu el. Aici m-a bulversat, păi și cu liniștea cum stăm? Am venit să ascultăm liniștea sau să lăsăm copilul să vorbească liber? Eu personal cred că e mai pe tăcute cu tableta, dar poate sunt subiectivă.

Nu vreau să mai reiau părerile personale despre plăcerea oamenilor de a judea părinții. Spun doar atât, un copil cu acces la tabeltă într-o seară la restaurant poate fi un epsiod extrem de izolat în viața lui. Nimic nu-ți sugerează că aia nu este excepția excepțiilor, așa cum un copil care vorbește cu părinții la restaurant nu-ți garantează că reprezintă regula. Poate singura dată când vorbește cu părinții este la restaurant și în rest este lipit de tabletă.

church.jpg

Sursa foto:pexels.com

 

 

VIAŢA DE ZI CU ZI

Uite că nu vreau să plătesc pentru modernizare

De obicei, când mă supără un furnizor, nu fac publică chestia asta, sau mă rog, nu public virtual ci țin pentru bula mea reală. Bine, mai puțin când e vorba de Urgent Cargus pentru că nu vreau să-și mai ia și alți oameni țeapă, plus că e păcat să nu faci public cum se pipi pe tine un client service.

Când am ajuns în Anglia, mi-am ales ca furnizor de cablu și net Virgin Media. Mi s-a părut că e semn de la divinitate, eu în zodia fecioarei trebuia să-mi iau net de la ceva ce era Virgin. Totul bine și frumos până a trecut anul și am primt acasă o scrisorică prin care mi se spunea cum îmi va crește cu 2 lire pe lună abonamentul, pentru că ei investesc în modernizare și servicii mai bune …. de toți banii.

Am tratat cu indiferență cele 2 lire extra până am mai primit un răvaș de amor de la aceeași companie, prin care mă informau că au moderanizat și anul trecut dar, pentru că eram client nou, nu mi-au luat bani și îmi iau anul ăsta și pentru anul trecut (doar am folosit și eu modernizarea), încă aproape 2 lire, plus că nu mai beneficiez de oferta specială. La un calcul sumar, cu modernizări cu tot îmi creștea factura cu 20 de lire. Exclus! I-am sunat politicos ca să le spun că drumurile noastre se despart aici dacă nu-mi fac o ofertă de nerefuzat. Mi-au făcut și am rămas împreună.

Între timp am aflat veste bună că UPC Romania și Virgin Media sunt parte a aceluiași trust, motiv pentru care n-am putut să mai folosesc acceași adresă de email pentru ambele servicii. Nu m-am prins bine de ce, dacă tot sunt acceași mamă și același tată, dar am lăsat de la mine.

Până când, zilele trecute, primesc un email de la UPC prin care mă informează că îmi va crește factura cu vreo 3 Ron pentru că…exact, compania investește în modernizare. Două luni, de atât au avut nevoie ca să investească în modernizare și în Ro, unde evident nu se pune problema să suni, să le spui că pleci cu arme și bagaje la competiție, și ei să-ți facă o ofertă personalizată. Nope, nu-ți convine, pleci că găsim alți fraieri.

Cu experiența asta de aici mă aștept să primesc informări de modernizare în fiecare an. Doar că eu sunt zgârcită, nu-mi place să investesc, vreau să rămână lucrurile învechite sau, dacă sunt țâță de mâță (cum se zice la mine la țară), vreau să vin la de-a gata, să dea altcineva banii și eu doar să mă bucur de realizări. Așa că trebuie să mă despart și de UPC.

Vreo recomandare? Am fost în relație și cu Digi și cu Romtelecom, total necompatibili, despărțiri furtunoase.

phone.jpg

Sursa foto: pexels.com

GÂNDURI BLONDE

În ritmul ăsta o să uităm cum să vorbim

Uzina la care prestez face o treabă abolsut oribilă cu managementul parcării. prin urmare la fiecare 4 săptămâni îmi vine rândul la non-parking week pentru o săptămână, moment în care sunt obligată să-mi plimb delicata făptură cu transportul public.

Bine, aș putea să merg pe jos, sunt doar două stații de autobuz până la birou, dar nici prin gând nu-mi trece să fac așa efort și să risc să alterez tocurile la pantofii ăia scumpi. Dacă nu merg cu mașina nu mai sunt atentă la trafic, ci încep să mă uit în jur, la oameni.

Am avut o revelație. Oamenii nu mai știu să socializeze. În autobuz, așteptând autobuzul sau mergțnd pe stradă, toți sunt absorbiți de propria viață virtuală. Nimeni nu se uită pe geam în autobuz, toți sunt cu ochii în telefon, chiar dacă sunt în grup de doi, trei, fiecare este complet pătruns de telefonul propriu. În stație la fel, toată lumea este cu ochii în ecran de mă mir că-și dau seama cănd vine mașina în care trebuie să se urce.

Pe drum la fel, marea majoritate fie poartă niște căști imense și ascultă muzică sau poate cărți, fie se deplasează uitându-se în ecranul tefelonului. Ar putea să se întâmple orice în jurul lor și ar afla doar seara la știri. Ar putea trece pe lângă găina cu ouă de aur și n-ar vedea-o.

Ciudat este că fenomenul ăsta îl văd și la restaurant. oamenii stau la masă și nu-și vorbesc. Fiecare comunică cu prietenii virtuali! În ritmul ăsta o să ajungem să nu mai știm să vorbim.

Eu mi-am propus să reduc prezența internetului în viața mea și să mă bucur de socializarea tradițională (dap, aia stropită cu licoarea lui Bachus 😛 ). Nu mă mai uit de 10 ori pe zi la Facebook sau Instagram (dap, ratez multe noutăți așa) și nu mai intru în panică dacă virgin media eșuează în a-mi livra net.

virtual.jpg

Sursa foto: pexels.com

GÂNDURI BLONDE

Să fie galben, să fie portocaliu, sau mai bine negru?

De vreo 17 ani sunt blondă. Ced că de mai mult în realitate dacă adun și copilăria. Da, m-am născut blondă. Am aflat că pe urmă blondul s-a făcut mai roșcat, de nu înțelegea nimeni cu care vecin semăn, s-a transfomat iar în blond, ca ulterior să se stabilizeze la unica, deosebita și distinsa culoare șaten deschis.

Este acea culoare de șobolan. Dap, eaxct aia care nu-ți aduce niciun beneficiu. Nu ești nici blondă, nici brunetă, nici arămie, nici nimic. Ești doar anostă. Cum am făcut 18 ani (după vreo 3 zile în realitate) mi-am jurat să lupt împotriva acestei culori. Am început cu negru (dacă vreți să țineți copii departe de butelie vă trimit o poză), am luat la rând TOATE nuanțele de roșcat, ca apoi să decid într-o zi să mă întorc la originile blonde.

După ce m-am făcut blondă nu m-am vopsit niciodată acasă. N-am talentul necesar pentru o astfel de operațiune, așa că am lăsat experții. În Anglia am dat peste o chinezoiacă, nu-nțeleg un cuvânt din ce zice, dau din cap pozitiv la orice întrebare îmi adresează, dar face o treabă super bună cu părul meu (de toți banii). Mi-a făcut niște suvițe geniale, când ies de la ea îmi vine să întorc capul după mine pe stradă.

Doar că vopsitul la coafor durează cam 2 ore, pe care în ultimul timp nu prea le-am avut. Așa că m-am gândit să mă vopsesc singură, până la urmă două nuanțe de blond sunt mai bune decât blond cu rădăcini negre. Eu am fost fooarte mulțumită de rezultate așa că am amânat vizita la chinezoaica mea. Până ieri.

M-a așezat pe scaun și a rămas fără cuvinte. Atât zicea: no, no, how could you do this? why? no, no (în timp ce mai punea puțin mâna pe părul meu, se mai dădea doi pași în spate), this is orange. No, no, NO, no no no. Și a mai chemat un coleg care a început și ăla: no, no, oh no, I don`t know, is orange. Și au început amândoi: no, no, maybe if you make it black? Ceee? Negru? La banii pe care îi dau vreau blond.

Trei ore am stat la Nang dar am ieșit de acolo cu fața curată părul rezolvat. La plecare, după ce i-am lăsat un bacșiș menit să o facă mai zâmbitoare, mi-a spus ferm: if you decide to be orange again don`t come to me! Eu cred că totuși mă place

blonde

Sursa foto:pexels.com

 

VIAŢA DE ZI CU ZI

Am câștigat la loto!!!!

În seara aceasta am primit vestea cea mare. Am câștigat 900.000$ la loteria din Carolina de Nord. Faptul că n-am participat e un amănunt minor pe care vreau să-l trec cu vederea.

Mi-au trimis un email în care mi-au spus că mă așteaptă să mă duc să ridic banii. Ziceți voi că n-a dat norocul ăla mare peste mine. Na, că nu țin poste degeaba.

Doar că tare mi-aș dori să fiu milionară și parcă e păcat să mă împiedic acum la sfârșit. Așa că mă gândeam să luăm exemplul Kylie Jenner, și să-mi donați și mie câte un dolar, să mă faceți prima milionară care câștigă la loto fără să joace? Promit să mă gândesc la voi pe urmă 😛

Această prezentare necesită JavaScript.

Sursa foto: giphy.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Referendumul privit de pe margine

În general nu mă interesează cine ca face sub cearceaful lui, îl am pe al meu de care să mă preocup. Referendumul l-am privit de pe margine. De ce? Păi, în bula mea limitată nu cunosc nicio persoană homosexuală, cu atât mai puțin una care ar vrea să se căsătorească. Așa că pentru mine chestia asta a fost un fel de țara arde și baba se piaptănă.

Nu știu care sunt probleme/dorințele, lucrurile cu care se confruntă comunitatea LGBT așa că mi-a fost greu să fiu pro sau contra. Cred cu tărie că cine vrea să se căsătorească găsește soluții, așa cum cred cu tărie că poți să iubești fără certificat. Cum spuneam, poate e vederea mea limitată, din bula tradițională în care trăiesc.

Dar din bula asta a mea am văzut pe net o tonă de ură. Brusc, dacă nu ești susținător fervent al comunității LGBT, ești un încuiat și un limitat. Știu, este cea mai nefericită comparație, dar am simțit lucrurile ca acum câțiva ani, când cine nu era Brigitte Bardot și nu susținea câinii vagabonzi era un călău îngust la minte.  Și exact ca atunci, când cei mai mari susținători n-ar fi luat acasă un câine nici plătiți în aur, și acum, cei mai mulți ar face AVC dacă mâine ar afla că au un copil homosexual.

Românului îi place să-și dea cu părerea și să fie aprig la mânie. Democrația presupune însă ca cel de lângă tine să aibă dreptul la o altă opinie. Poate mai bună, poate mai rea, dar are dreptul la o opinie diferită. Dacă în cazul căsătoriilor putem să ne dăm toți cu părerea, căci tradițional sau nu cu o relație suntem toți datori în viața aceasta, la adopții aș zice să lăsăm experții.

De pe margine este foarte ușor să vorbești, să crezi că înțelegi, să te mai bazezi pe o emisiune sau două văzute la TV și să te convingi că ai tabloul complet. Din păcate nu e chiar așa. Cei care mă cunosc personal știu că adopția nu mi-e străină și că știu poate mai mult decât media generală, dar tot sunt departe.  Știu însă asta: un copil adoptat pleacă în viață cu un sac de întrebări fără răspuns, de frici, de angoase, cu nevoia de confirmări,  cu nevoia de a lupta zi de zi cu faptul că el este diferit.

Același copil, pe lângă lupta proprie, ar trebui să ducă și lupta părinților, să mai accepte încă un capitol la care este diferit. Și nu, nu-mi vindeți fraza cu îi e mai bine decât în centrul de plasament. Evident că da. Doar că din păcate nu acesta este subiectul emisiunii.

Dați-vă un pas în spate, închideți ochii și imaginați-vă că aflați într-o zi că propria mamă NU v-a vrut, v-a lăsat fără să privească în urmă. Sigur, acum sunteți în cea mai iubitoare familie de pe pământ și aveți toate bunurile materiale visate vreodată, dar ați fost părăsit, propriul părinte nu v-a considerat bun de păstrat. Adăugați la asta faptul că mama este un el sau că tata este o ea. Practic ați tras lozul norocos și aveți toate excepțiile posibile pe această lume. Now live with it!

E foarte greu să-ți imaginezi ceva până nu trăiești cu adevărat. Așa cum cred că e greu să-ți imaginezi acum ce vei face dacă afli că ai un copil homosexual. Eu chiar nu știu. Astăzi îmi spun că o să vreau să trec peste sentimentele mele egoiste și să-l știu fericit. Pentru că asta cred eu că e datoria oricui este sau se visează părinte, să treacă dincolo de orice dorință, vis sau aspirație proprie, pentru binele copilului.

 

grassSursa foto:pexels.com