VIAŢA DE ZI CU ZI

Visele devin realitate

Zilele trecute spuneam că am un singur vis, să dorm. Că dacă ar veni Moș Crăciun, Zâna cea Bună, Zâna cea Rea, Zmeul Zmeilor și Făt Frumos, la toți le-aș cere să-mi îndeplinească acceași dorință: să dorm într-o zi până la 8.

Și na că s-a împlinit. Pe nepusă masă fi-miu a avut primul lui somn în deplasare, la un vecin din bloc , vineri seara. După ce mi-a zis cât de dor o să-i fie de mine și cum atunci când se va însura tot cu mine va sta (Doamne, promit să merg mai des la biserică, măcar la bătrânețe să stau și eu singură) a rămas acolo.

De la 9 seara, vinerea, am rămas singură. Singură singurică. Era o liniște mormântală în casă. Mereu am crezut că prima dată când voi rămâne singură îmi fac de cap. Dau drumul la muzică, fac petrecere, beție, ceva care să marcheze momentul.

L-am marcat, prin tăcere. Nici măcar n-am deschis televizorul, ci m-am tolănit pe canapea și  am ascultat liniștea. Uitasem ce bine e să stai așa, fără niciun zgomot în jur, fără să faci nimic, fără să-ți treacă vreun gând prin cap. De stat am stat până târziu, ca-n visele mele, nu pentru a mă uita tâmp în zare, ci pentru că am avut de lucru.

Eiii, dar a venit dimineața, dimineața aia pe care mi-o doream, ca să mă trezesc târziu și să beau o cafea pe balcon, privind Tamisa în liniște. Mda, am băut cafea, am privit și gârla, la 5 dimineața când m-am trezit. Cum, cum se poate așa ceva? Să primesc în sfârșit ce am visat și să dau cu piciorul?

E clar, m-au ajuns bătrânețile, trebuie să-mi revizuiesc lista de dorințe.

vise.jpgSursa foto:pexels.com

6 gânduri despre „Visele devin realitate

Lasă un răspuns