VIAŢA DE ZI CU ZI

Ce știe o bucată de hărtie despre mine

De două zile muncesc de rup. N-am avut timp de nimic, de scris, de citit, nici măcar să mă uit pe facbook să mai zic și eu un La Mulți Ani, ba am uitat că azi e Sf Maria și am spălat! Dap, eu care țin post miercurea și vinerea am spălat de Sf Maria!! Dar promit să nu se mai întâmple. Să muncesc, nu să spăl 😛

Șefa mea s-a gândit să facă în miezul verii o ședință de ”clădit echipa”. Mor, pur și simplu mor când iau parte la rahaturile astea corporatiste în care toți ne ofilim de plictiseală cu niște exerciții de rahat și la sfărșit fumăm pipa prietenie sub formă de o halbă de bere și se numește că ne-am clădit. Bleah, too old for this shit, cum ar zice francezul!

Partea interesantă la întâlnirea asta a fost că am făcut un test de înțelegere a comportamentului (îl mai făcusem și acum 15 ani când m-am apucat de muncă) și de înțelegere cum să comunici eficient cu cei diferiți de tine – DISC  (puteți citi mai multe despre acest test aici)

Pe scurt, ai patru culori: roșu (comportament dominant, driver), galben (ray of sunshine), verde (peace maker) și albastru (analytic). Testul îți dezvăluie cum ești tu natural și care îți este comportamentul adaptat. Nimeni nu este doar o culoare, toți suntem o combinație din cele 4 culori în proporții diferite.

Testul îți spune și cum te percepi tu și cum te percep ceilalți. Eu sunt roșu cu galben, așa am fost și acum 15 ani, doar că mă străduiesc să-mi cresc latura analitică, cu rezultate modeste până acum. Șocant a fost să aflu că oamenii mă percep arogantă, mândră și superioară. Pe mine! Eu care sunt pâinea și bunătatea lui Dzeu? Modestia întruchipată! Mda, bine, să zicem că mă privesc într-un mod pozitiv, și am o părere bună despre mine, dar dacă n-am eu atunci cine? Și când mă uit în oglindă zău că sunt mândră de ce-a făcut mama.

După două zile de oboseală să vină bomba asta! Pfuu. Păi ce știe ea o bucată de hârtie cum sunt eu? Cum să zici tu că din combinația de roșu cu galben iese flacără? Toată lumea știe că iese un frumos portocaliu. Și portocaliu e căldură și bunătate, nu? Poate și cu un pic de încredere, dar acu ce portocaliu n-are încredere în el? 😛

paper

Sursa foto: pexels.com

 

VIAŢA DE ZI CU ZI

Ce am înțeles eu din Legoland Windsor

Eu am visat mereu la două lucruri: să am o păpușă Barbie cu garderoba completă și să mă duc la disney. Nu știam eu pe vremea aia, de, eram copil mic și de la țară, că trebuie să mi-l doresc pe Ken, care eventual n-a întâlnit-o niciodată pe Barbie, așa că am umblat să-mi împlinesc visul ăsta și am reușit. A mai rămas pe listă doar dineyland-ul.

Moamă, când au dat ăștia la TV de eurodisney visam numa să strâng cent cu cent și să ajung acolo, să am dovada clară că am reușit în viață și pot să mă laud în fața vecinilor. Cum destinul m-a dus în țara lui Dickens și nu a lui Voltaire, m-am gândit să-mi plimb augusta făptură și la Legoland, fără să am nici cea mai vagă idee că e un parc de distracții.

Da, exact, nu m-am obosit să intru pe site să văd ce se întâmplă acolo, ci mi-am lăsat imaginația să zburde și mă vedeam construind păpușele, castele și nave de război, în timp ce niște sclavi îmi aduc suc rece și mă întreabă cum să-mi facă ziua mai bună.

Am uitat să menționez faptul că eu nu merg în parcuri de distracție din două motive foarte bine întemeiate. Primul, îmi este rău în orice se învârte. Barca dacă merge în cerc pe lac și m-a făcut praf pentru două zile. Îmi vărs și sufletul din mine iar capul parcă e un titirez. Al doilea motiv este că mi-e frică de mor de orice topobag, capsulă, învărtitoare, singurele chestii pe care le accept sunt căluții ăia pentru copii de doi ani. Aaa, și mai am și motivul nr trei, toate accidentele care nu s-au întâmplat niciodată încep cu mine!

Deci cum este la Legoland, așa cum l-am văzut eu. Un parc de distracții foarte mare unde trebuie să petreci o zi întregaă ca să te bucuri de toate atracțiile. Există și varianta două zile cu hotel local, decorat cu teme lego, doar că este la o distanță considerabilă de parc. Parcul este impărțit pe teme: lego city, ninjago, star wars, etc și la fiecare există activități care pot fi adaptate pentru orice vârstă.

  1. IMG_5772Construcțiile din lego sunt impresionante, în special în zona star wars și lego city. Practic în jumătate de oră ești ”turist” în câteva mari metropole și treci cu ușurință de la turnul eiffel la empire state building.

IMG_6609IMG_8714

Zona lego ninjago a fost favorita mea, din păcate a fost ultima pe lista și n-am avut timp pentru  încă o tură. Intri cu ochelari 3D într-un fel de tunel, pe care îl parcurgi în etape, stând într-o capsulă care se rotește, și te lupți virtual cu diverse creaturi. Este super haios, arunci steluțe și bombe doar la simpla mișcare a mâinii. Minusul, este mega cald în acel tunel. Aaa, și zona de rafting a urcat în topul meu de preferițe, mi-ar fi plăcut să fac două trei ture acolo

IMG_8741.JPGUna peste alta un loc interesant, dacă îți plac parcurile de distracții, pentru copii a fost fabulos, n-ar mai fi plecat de acolo. Din păcate la cele mai populare atracții poți să stai la coadă și 30 de minute ceea ce te descurajează să te mai aventurezi la încă o tură, dar măcar ești anunțat dinainte cât ai de așteptat. Pe timpul verii există și o zonă cu water slides și una cu nisip, ceea ce adaugă ore bune la timpul petrecut în parc.

Minusuri: mâncarea de la proastă la foarte proastă (există opțiunea să-ți aduci mâncarea proprie și să faci picnic), hărțile sunt puțin confuze și nu te ajută să prioritizezi în funcție de preferințe, prea puține opțiuni de construcție pură.

Plusuri: Totul foarte bine organizat, toată lumea mega zâmbitoare și gata să te ajute, locuri să stai un bob zăbavă la umbră cam peste tot, magazine, cafenele la tot pasul, senzația de securitate. Aș recomanda parcul? Absolut, dacă n-aveți rău de tiribombe 😛

Concluzii: înainte de disneyland o să am nevoie de minim 6 luni de terapie și de managementul crizelor de panică la vederea învărtitorilor, minim 4 luni de antrenament fizic (am venit ruptă de picioare de la cât am mers) și între 6 și 12 luni de terapie cu hipnoză post eveniment 🙂

VIAŢA DE ZI CU ZI

Socoteala de acasă nu se potrivește cu nimic

N-am nici cea mai vagă idee care este culoarea mea naturală de păr. Dacă mă uit în pozele din fragedă pruncie aș zice un șaten deschis, ceea ce eu în termeni cât se poate de serioși numesc culoare de șobolan, d-aia am și vrut să scap de ea imediat ce s-a ivit ocazia, a se citi am făcut 18 ani și am avut dreptul de vot asupra părului propriu. În cuget și-n simțiri sunt blondă.

Doar că n-am fost dintotdeauna blondă ci am încercat toate variantele, și când zic toate nu glumesc. Prima dată m-am făcut brunetă cu reflexe albăstrii, exact cu două zile înainte de examenul la facultate. Nu-i de mirare că n-am intrat, sunt ferm convinsă că mie mi s-au dat subiecte separate atunci când m-au văzut. Arătam exact ca Morticia.

Între momentul acela și cel în care am ajuns în anul doi de facultate (5 ani mai târziu 🙂 ) am avut toate culorile. Dap, toate. Vreo trei nuanțe de negru, gama completă de portocaliu de la culoarea prună la aia de pe sticla de mirinda, după care m-am stabilizat la blond, și aici paleta completă ca să nu plictisim. Aaa, plus permanent, spiralat și oaie merinos, ca să văd ce mă avantajează :P. Așa că de vreo 20 de ani sunt blondă și cu părul creț ca paiul.

Zilele trecute am vrut să fac un experiment acasă, să mă vopsesc singură. Acuma cât de greu poate să fie? Doar am făcut liceul, șase ani de facultate, un master și încă vreo câteva cursuri, oi ști și eu să amestec niște vopsea și să o dau pe păr. Am luat cea mai scumpă vopsea, doar merit tot ce e mai bun, și m-am bucurat ca un copil în ziua de crăciun, că manopera pe care o dădeam chinezoaicei mele o bag în buzunar :).

Am avut ceva mustrări de conștiință că o las pe Nang fără un client, dar pe urmă mi-am adus aminte că pot să-mi iau niște pantofiori cu suta de lire pe care i-o dădeam ei. Am atâtea prietene care se vopsesc singure cu rezultate spectaculoase! Nu, n-a fost și cazul meu. Toată școala pe care am făcut-o nu ajută cu nimic la pus vopseaua uniform, la nimic!!!

Arăt ca și cum am trecut în grabă prin tunelul groazei în care se dădea cu spray de culori de la blond la gri. Habar nu am unde am greșit. Am urmat exact instrucțiunile de pe cutie, și da, știu să citesc, ba am mai stat cinci minute în plus să fiu sigură că e blondul acela, dap, acela! M-am dat și cu balsam la sfășit, degeaba.

Parcă văd satisfacția de pe fața chinezoaicei când mă voi duce la ea să mă facă iar comercială. Mă rog doar ca răzbunarea ei să nu fie cruntă și să nu mă coste mai mult de 200 de lire să revin la o culoare normală pentru retina muritorului de rând 🙁

coaforSursa foto:pexels.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Dacă pică guvernul să mă anunțați și pe mine

Anul acesta m-am hotărât să fiu în vacanță. Ei, chiar tot anul e un vis, dar la fiecare 2 luni mai plec și eu o săptămână pe undeva. Și uite așa trăiesc de la o vacanță la alta. ”Decât” că parcă n-am plecat. De pe plajă răspundeam la emailuri, de pe la castele mai aruncam un ochi la Facebook, de la terasă, că tot făceam pauză, mai comentam pe blog.

Nu bun. Așa că mi-am propus ca ultima vacanță să fie d-aia de pe vremuri, fără telefon, fără net, fără ”viață socială virtuală”. Am inchis datele celulare pentru majoritatea aplicațiilor și emailuri (am lăsat pentru Instagram dar nu mă ziceți la nimeni. Acu nu poți să tai răul din rădăcină, începi cu câte o cracă, pe rând), inclusiv pentru whatsapp. Dap, niște colegi deștepți s-au gândit să facem grup de whatsapp pentru echipa noastră și șefa și-a dorit să fie parte din el. Nu mai e nevoie să mai spun nimic, înțelegeți voi.

Intru pe facebook seara, ca să nu ratez vreo zi de naștere și în alea 5 min de scroll mai apuc să dau și câte un like, prea puțin timp pentru comment, să nu vă supărați pe mine. Vreau să mă bucur la maxim de săptămâna asta în care bat plaiurile englezești. Dap, mi-am propus să văd țara în lung și-n lat. Prin urmare vă rog să-mi dați și mie un sms dacă mai vine Trump cu o idee fulger, dacă moare Iliescu sau dacă pică guvernul. Dacă e vorba de regină să nu vă deranjați, că aflu sigur 🙂

vacanta

Sursa foto: nu mi-o mai amintesc, este de foarte mult timp în calculatorul meu

VIAŢA DE ZI CU ZI

Mama Mia 2, dezamăgire cu flăcăi tomnatici

Îmi propusesem să fiu ca profesorii și toată vara să am vacanță. Mă rog, toată vara școlară englezească, 6 săptămâni, măcar de la blog și de la Facebook. Dar n-am putut, mi se întâmplă lucruri pe care nu pot să le țin doar pentru mine. Am fost la Mama Mia 2!

Eu nu mă las ușor dusă de val când vine vorba de seria a doua sau a treia a unui film. Mă duc cu speranțe mici, mici și în general cu sentimentul de Toma necredinciosul, pregătită să fiu dezamagită. Bine, dacă nu e vorba de Bruce Willis, pe care au încercat să-l omoare în vreo patru serii și în final regizorul s-a lăsat păgubaș și a încercat să-l pensioneze. Treaba încă se debate și aici, deja s-au chinuit două filme și el încă se ține tare.

Cu aceste sentimente m-am dus la Mama Mia 2. E adevărat că d-abia așteptam să mai bălesc puțin pe Colin Firth și Pierce Brosnan, așa flăcăi tomnatici cum sunt ei. Plus că se anunțau să fie prezente toate vedetele septuagenare de pe planetă.

Cum să o spun eu delicat, nu vreau să vă dezamagesc, dar nu vă grăbiți să vă duceți la film, puteți să așteptați să vină la HBO. Între timp mai uitați-vă la prima parte, de mai multe ori, ca să vă aduceți aminte de ce ați vrut să vedeți și partea a doua.

Nu dau din casă în caz că n-ați fost deja la film, dar vedetele alea mari pentru care ați vrea să pierdeți 90 de minute din viața apar abia în ultima jumătate de oră. Meryl Streep doar vreo 10 minute, Cher 15 în care încă nu-ți dai seama dacă e ea sau o hologramă. Copilul m-a întrebat dacă e moartă. I-am zis că nu, e doar împăiată! Oameni buni, nu i se mișcă niciun mușchi pe față, doar gura parcă e comandată de cineva de la distanță!

Pierce Brosnan e pe post de bocitoare șefă cam tot filmul, apare și Andy Garcia cu un rol de genul, nu trebuie să faci mare lucru, dar te-am adăugat pe afiș ca să vină fraierii. Bine,  face ceva, se regăsește cu Cher și se iubesc ca-n prima zi (două minute nu vă agitați). Suedezul și cu Colin Firth apar cam cu vreo 20 de minute înainte de final și să tot spună vreo 6 replici. Prietenele Donnei, nu dansează, nu glumesc, bocesc, dar măcar sunt bine conservate

Tot filmul este despre tinerețea Donnei, care sinceră să fiu pare cam petardă, nici vorbă de feneia aia cu suflet bun și ghinionistă în dragoste. Sfârșitul e lacriomgen rău, atât eu cât și copilul am bocit de parcă ne pieriseră toate neamurile, dar de, om fi noi mai sensibili.

Concluzia, dezamăgire. Cântăceală multă, cu melodii care nu sunt neapărat din repertoriul consacrat ABBA, cu actori tineri și necunoscuți, cu un scenariu care parcă n-are nicio legătură cu prima parte, cu lipsa unei povești care să te atragă, cu o abordare regizorală demnă de un simplu muzical în care povestea este trunchiată în favoarea dansului și a cântecului.

mamma miaSursa foto: pexels.com