VIAŢA DE MAMĂ

Sincer, eu n-am nicio vină

Acum câțiva ani, când am devenit mamă de băiat, mi s-a spus să fiu atentă cum îl cresc, să iau aminte la toate lucrurile pe care le reproșez acum seminției masculine și să nu le sădesc în fi-miu, măcar pe mine să nu mă-njure nor-mea. Mda, mamele sunt vinovate de tot ce fac băieții lor, mai exact au dat greș cu ăia șapte ani de acasă.

M-am speriat așa de tare că am băgat un program de training intensiv. Am scris pe frigider lista cu AȘA NU și cu AȘA DA ca să stau focusată pe obiectiv, am citit cărți, am citit articole scrise de cine trebuie, am făcut incantații, am dat cu tămie, cu aghiasmă, n-am precupețit niciun efort. Degeaba.

Oameni buni e scris în ADN. N-are nicio legătură cu cine ți-e mamă sau ce face ea ca să te aducă pe calea cea bună, genele sunt gene. GI Jane să fiu și am mai multe șanse de succes să cuceresc singură două insule pustii și pline de animale sălbatice decât să-l învăț pe fi-miu să strângă după el.

În primul rând s-a născut cu surditate selectivă. La început am crezut că face pe șmecherul și mă ignoră, că vrea să-mi arate cine-i șeful în casă. Nope, chiar nu mă aude. Dacă face altceva, și de obicei face, nu reușeste să mă audă și pe mine, poate doar dacă-mi iau sirena lui Roaită. Pentru că da, nu se poate focusa pe două lucruri în același timp. Dacă-i zic să tragă farfuria mai aproape de el în timp ce mănâncă îi curge din gură, așa că mai bine tac.

În al doilea rând nu vede. Adică are tot ce-i trebuie la locul lui, dar pur și simplu nu poate observa anumite lucruri. De exemplu șosetele pe care și le aruncă pe jos de cum intră în casă. Când vrea să le strângă ( as se citi când îl pun eu) nu le mai vede, ale naibii șosete fug din calea lui ca dracul de tămâie. E un fenomen foarte ciudat. Când îi zic sã-și strângã mașinuțele nu le vede, dar la magazin îi sar în ochi precum nebunele de zici că-i singurul copil de acolo. După stâlp, sub prosop și doi pluși să fie pitită una și el tot o găsește!

În al treilea rând e discromat. Nu știu dacă s-a născut așa sau a devenit pe parcurs într-o încercare disperată de a mă face pe mine să înțeleg că important este să-ți acoperi corpul, nu contează culorile. În primul rând avem o luptă permanentă referitoare la costumul lui Adam. Trebuie să-i reamintesc zilnic faptul că acest costum nu implică și haine (ziceți-mi și mie care-i treaba cu bărbații și statul dezbrăcați???). Când își pune tricou roșu cu șosete negre până la genunchi, sandale, șapcă albastră și pantaloni verzi și se uită la mine cu niște ochi nevinovați, mi-e și rușine să mai zic ceva.

Mă jur că nu e vina mea pentru faptul că nu vede gaura de le WC și este nevoit să facă pipi pe colac. Nu vede că avem cuier în baie și că prosopul NU trebuie să stea pe jos sau că farfuriile nu se duc singure de la masă în chiuvetă, nu vede! E peste puterile mele, defecțiunea e din fabrică. Dar nu mă las, lupt în continuare! Garda moare și nu se predă 🙂

Aaaa, și mai am o chestie care mă omoară, mâna în chiloți. Să mă lămurească și pe mine cineva, nu se simte, trebuie să îl cauți tot timpul ca să te asiguri că nu l-ai pierdut? Întreb doar așa, pentru cultura generală!

boy_ADN

Sursa foto: pexels.com

2 gânduri despre „Sincer, eu n-am nicio vină

  1. Mie mi se pare un bărbat adevarat! Ce nu reusesti tu o sa reuseasca partial nora! De injurat oricum o sa te injure si daca (sau poate mai ales) daca reușești! Pai ea ce sa mai faca in timpul liber? Eu cred ca dupa shopping cea mai mare bucurie a femeilor e sa educe partenerul de viață! E bine ca are deja dezvoltat auzul selectiv si orbul găinii (îi spun unele femei- nu spun care!)
    Bun venit acasa ai redevenit…tu!

Lasă un răspuns