VIAŢA DE ZI CU ZI

Vara în Scoția

Titlul este sugestiv pentru a seta locul de desfășurare a acțiunii, deși nu-s comvinsă că aici e vară. N-are ce să fie altceva căci e luna august și de obicei în emisfera aceasta în luna august e vară. Sincer nu știu care ar fi diferența față de iarnă, poate plouă 12 ore în loc de 14?

Doar că de blondele bune la suflet are Dzeu grijă și astăzi n-a plouat. Asta n-aș zice că a fost de mare ajutor. Am vrut să fac pe doamna și n-am venit cu cizme și haină de blană, ba azi m-am ținut tare și nu mi-am luat un șal păturică, dar mâine sparg pușculița. Mai bine săracă decât cu penumonie. Acum când scriu am pe mine două pilote și jinduiesc după niște mânuși.

Ei umblă în tricou, n-am nici cea mai vagă idee de ce sau ce fel de termoreglare au. Ce beau? Ce mănâncă de văd alte grade în termometre? E adevărat că magazinele de whisky sunt precum choișcurile de ziare. Totuși, oameni buni, aici e iarnă, sunt 13-14 grade și ultima dată cred că a fost soare prin ’44. Iarba e de un verde impecabil, semn că n-a făcut cunoștință cu soarele anul acesta.

Primul obiectiv turistic mâine e un magazin cu pulovere, mânuși, îmi iau și o căciulă și niște șosete d-alea lungi de kilt.

Apropo, întreb și eu pentru niște prieteni, se poartă sau nu chiloți pe sub kilt? Eu cred că da căci nu văd cum să reziști fără pe vremurile astea. Ba aș paria chiar pe d-ăia de blană, dar aștept niște informații din surse sigure, dacă are cineva🤪

6 gânduri despre „Vara în Scoția

  1. Pare foarte frumos… Eu nu am fost niciodata acolo, dar mereu m-a fascinat iarba verde din imaginile inregistrate de altii acolo. Cred ca m-as duce doar pentru iarba! Ce ma descurajeaza e ploaia pe vreme rece…

      1. Doamne ferește! Unde mai pui ca am avut destule luni februarie cand am facut grătar in grădina asa ca nu stiu daca iarna germană chiar se poate tine cu vara scotiana!

Lasă un răspuns