VIAŢA DE ZI CU ZI

Ce am înțeles eu din Legoland Windsor

Eu am visat mereu la două lucruri: să am o păpușă Barbie cu garderoba completă și să mă duc la disney. Nu știam eu pe vremea aia, de, eram copil mic și de la țară, că trebuie să mi-l doresc pe Ken, care eventual n-a întâlnit-o niciodată pe Barbie, așa că am umblat să-mi împlinesc visul ăsta și am reușit. A mai rămas pe listă doar dineyland-ul.

Moamă, când au dat ăștia la TV de eurodisney visam numa să strâng cent cu cent și să ajung acolo, să am dovada clară că am reușit în viață și pot să mă laud în fața vecinilor. Cum destinul m-a dus în țara lui Dickens și nu a lui Voltaire, m-am gândit să-mi plimb augusta făptură și la Legoland, fără să am nici cea mai vagă idee că e un parc de distracții.

Da, exact, nu m-am obosit să intru pe site să văd ce se întâmplă acolo, ci mi-am lăsat imaginația să zburde și mă vedeam construind păpușele, castele și nave de război, în timp ce niște sclavi îmi aduc suc rece și mă întreabă cum să-mi facă ziua mai bună.

Am uitat să menționez faptul că eu nu merg în parcuri de distracție din două motive foarte bine întemeiate. Primul, îmi este rău în orice se învârte. Barca dacă merge în cerc pe lac și m-a făcut praf pentru două zile. Îmi vărs și sufletul din mine iar capul parcă e un titirez. Al doilea motiv este că mi-e frică de mor de orice topobag, capsulă, învărtitoare, singurele chestii pe care le accept sunt căluții ăia pentru copii de doi ani. Aaa, și mai am și motivul nr trei, toate accidentele care nu s-au întâmplat niciodată încep cu mine!

Deci cum este la Legoland, așa cum l-am văzut eu. Un parc de distracții foarte mare unde trebuie să petreci o zi întregaă ca să te bucuri de toate atracțiile. Există și varianta două zile cu hotel local, decorat cu teme lego, doar că este la o distanță considerabilă de parc. Parcul este impărțit pe teme: lego city, ninjago, star wars, etc și la fiecare există activități care pot fi adaptate pentru orice vârstă.

  1. IMG_5772Construcțiile din lego sunt impresionante, în special în zona star wars și lego city. Practic în jumătate de oră ești ”turist” în câteva mari metropole și treci cu ușurință de la turnul eiffel la empire state building.

IMG_6609IMG_8714

Zona lego ninjago a fost favorita mea, din păcate a fost ultima pe lista și n-am avut timp pentru  încă o tură. Intri cu ochelari 3D într-un fel de tunel, pe care îl parcurgi în etape, stând într-o capsulă care se rotește, și te lupți virtual cu diverse creaturi. Este super haios, arunci steluțe și bombe doar la simpla mișcare a mâinii. Minusul, este mega cald în acel tunel. Aaa, și zona de rafting a urcat în topul meu de preferițe, mi-ar fi plăcut să fac două trei ture acolo

IMG_8741.JPGUna peste alta un loc interesant, dacă îți plac parcurile de distracții, pentru copii a fost fabulos, n-ar mai fi plecat de acolo. Din păcate la cele mai populare atracții poți să stai la coadă și 30 de minute ceea ce te descurajează să te mai aventurezi la încă o tură, dar măcar ești anunțat dinainte cât ai de așteptat. Pe timpul verii există și o zonă cu water slides și una cu nisip, ceea ce adaugă ore bune la timpul petrecut în parc.

Minusuri: mâncarea de la proastă la foarte proastă (există opțiunea să-ți aduci mâncarea proprie și să faci picnic), hărțile sunt puțin confuze și nu te ajută să prioritizezi în funcție de preferințe, prea puține opțiuni de construcție pură.

Plusuri: Totul foarte bine organizat, toată lumea mega zâmbitoare și gata să te ajute, locuri să stai un bob zăbavă la umbră cam peste tot, magazine, cafenele la tot pasul, senzația de securitate. Aș recomanda parcul? Absolut, dacă n-aveți rău de tiribombe 😛

Concluzii: înainte de disneyland o să am nevoie de minim 6 luni de terapie și de managementul crizelor de panică la vederea învărtitorilor, minim 4 luni de antrenament fizic (am venit ruptă de picioare de la cât am mers) și între 6 și 12 luni de terapie cu hipnoză post eveniment 🙂

3 gânduri despre „Ce am înțeles eu din Legoland Windsor

  1. Faină recenzie despre Lego ăsta. Pentru cine ajunge pe acolo! Păcat doar de banii pe care o să-i cheltuieşti tu cu terapia…😂😂😂

Lasă un răspuns