VIAŢA DE ZI CU ZI

Cum ar zice Moromete, ca să se mire proștii!

Exact asta îmi vine în minte de fiecare dată când cineva mă ia la rost, pe un ton superior, de ce fac sau nu fac ceva anume în educația/creșterea copilului. Cum zice tata de multe ori, ”ce-i treaba măgarului de unde beau oile apă”, așa întreb și eu ce-i treaba ta ce aleg eu pentru copilul meu?

Iar preferata mea este discuția despre școlile private. Le-am auzit pe toate (cred eu) căci copilul a fost ”instituționalizat” de la un an și jumătate, în învățământ privat: costurile, calitatea dascălilor, costurile, acreditarea, calitatea copiilor, calitatea părinților, mediul artificial, calitatea academică scăzută, nu îl pregătește pentru viața reală și să nu uit, costurile .

Dacă cu grădinița am mai avut parte de clemență, decizia de școală privată a atras după sine un val de păreri și sfaturi nesolicitate. În primul rând am aflat câți oameni se gândesc la economiile mele, căci ăsta era primul argument, cât costă. Dacă făceam pe milionara și afirmam că ăștia sunt banii de semințe a luăla micu, începea discuția cu momentul prielnic când să fac această investiție evident secondată de calitatea execreabilă a dascălilor din privat. Acu, n-or fi mai deștepți, dar măcar se poartă mai frumos.

Chestia cu ”dă copilul la școală privată în clasa a cincea că până atunci nu face decât română și matematică”, pentru mine echivalează cu lasă că-l învăț să se spele pe mâini și să dea bună ziua pe la 10 ani, că acum oricum până atunci mai uită. Alegerea mea pentru școala privată nu a fost calitatea academică a orelor de româna și matematică. Dap, pentru asta poate să stea și acasă, sau să meargă la școală în Ferentari.

Eu cred că fundația academică se face din primele clase, când copilul trebuie să considere școala un loc de descoperire, nu un calvar unde trebuie să facă ecuații și să scrie corect 20 de cuvinte. Orice copil care este la școală va învăța în final să scrie, să citească și să socotoească. În ritmul lui, dar va învăța. Doar că școala nu e doar un loc al creierului, este și un loc al emoțiilor, emoții pe care nu putem să le ignorăm până când copilul face 10 ani.

Da, am vrut pentru băiatul meu un loc în care i se acordă atenție, un loc în care emoțiile și trăirile lui sunt luate în seamă, un loc în care să învețe prin trăiri și emoții pozitive nu negative. Un loc care să fie o extensie a mediului protejat de acasă, un loc în care să învețe respectul nu frica față de dascăl, argumentarea nu cearta, gândirea nu memorarea, să își ceară drepturile cu inteligență nu cu forța. La 15 copii în clasă, vrei nu vrei îți vine râdul să deschizi gura de două ori pe zi și înveți să-ți spui opinia, nu să stai ascuns în carpacea ta

Sunt ferm convină că fiecare om se naște cu un talent care așteaptă să fie descoperit. Știu oameni care după 40 de ani au devenit pictori, actori, sculptori, muzicieni, scriitori, pentru că abia atunci și-au descoperit talentul.

Îmi doresc din suflet ca băiatul meu să nu-și irosească jumătate din viața până descoperă acel talent unic al lui. Eu cred cu tărie că suntem diferiți și pentru fiecare dintre noi funcționează altceva. Nu spun că școlile de stat nu sunt bune sau că școlile private sunt aur curat, spun doar că pentru copilul meu asta a fost alegerea potrivită, și trăiesc cu vaga senzație că-l cunosc cam cel mai bine 😛

Dacă ar trebui să aleg doar un ciclul de învățământ la școală privată ar fi ciclul primar. Aș începe mereu cu o fundație solidă.

dumb boySursa foto: pexels.com

Un gând despre „Cum ar zice Moromete, ca să se mire proștii!

Lasă un răspuns