VIAŢA DE ZI CU ZI

A venit momentul discuției tată-fiu

Cei care au lucrat vreodată în coporație știu că întodeauna, taman când te pregătești să pleci și tu în vacanță, vine momentul discuției ”tată-fiu: și, ce ai de gând să faci cu viața ta?” Cam asta simt eu de fiecare dată când aud chestia asta cu mid-year review.

Pentru cei care n-au lucrat în coporație, ăsta e primul moment din an când șeful încearcă să-ți spulbere visele de avansare sau de bonus. Al doilea moment e la sfârșitul anului când îți zice cu mâna pe inimă că mai ai și anul viitor să iei bonus, nu trebuie să te grăbești.

După 15 ani și tot am dificultăți să răspund la întrebarea asta: și, unde te vezi la anul? Ăăă, pe o plajă. bând cocktails, fără să știu cine e outlook, și singura mea slujbă să fie tăiatul zilelor din calendar? Pe cuvânt, ce să vreau? 20 de ore de muncă pe zi, o cartelă mai strălucitoare cu care să trec la barieră, un loc de parcare mai în față?

Mai nou am o șefă de coșmar. Prima reacție e să fugi, a doua să o iei la palme și pe urmă să fugi. E genul a cărei poză o pui pe butelie ca să nu se apropie copiii de ea. Dap, femeia e urâtă și la exterior, dar mai ales la interior. Pe lângă ea o poamă acră pare un borcan cu miere. În plus ea e tot ce nu sunt eu :

  1. Fluturaș social. Nope, pe mine lasă-mă antisocială. Dacă vreau să mă împrietenesc cu cineva sigur reușesc, n-am nevoie de uzină să ne scoată la o bere și să ne ”lipească”.
  2. Politically correct. Diplomația e ceva ce mi-a fost șters din ADN. Am citit eu că nu-i bine să ții nimic în tine că dăunează la sănătate. Când chiar vreau să fiu diplomată, zâmbesc, după ce ți-am zis tot ce aveam la corazon, ca să vezi că nu-s ranchiunoasă :). Nu, nu te iau cu ”how may I help you?”, ”happy to help”, ci cu ”tu ce pana mea mai vrei, nu vezi că am treabă?” și cu privirea ”dacă mă întrebi ceva acum te pun la blesteme”.

Deci ce să-i spun? Că așa n-am chef de rahaturile astea corporatiste cu planul de dezvoltare și de mutra ei și să mă lase să-mi văd de treabă? Că nu, nu vreau să avansez în carieră, e ok unde sunt acum, pot să echilibrez rezonabil munca cu prezența în viața copilului?  Că nu, nu vreau să ajung CEO și sunt prefect mulțumită cu ce fac acum, dacă bineînțeles nu mi-ar mai freca ea ăia doi neuroni care au supraviețuit oxigenării?

Sau să fiu sinceră și să-i spun că mă văd într-o casă la ocean, după ce am câștigat la loto suficient cât să nu mai muncesc vreodată (nu joc, dar asta nu mă împiedică să sper că voi câștiga), scriind o carte și având propriul meu pastry shop?

Luni mă întâlnes cu ea pentru discuția tată-fiu, așa că, ajutați-mă și pe mine cu idei, ce să-i spun că vreau, că mie tot numa statul degeaba pe plajă îmi vine-n minte 🙂

father and sonSursa foto: pexels.com

Reclame

10 gânduri despre „A venit momentul discuției tată-fiu

      1. Ce reacție ar avea dacă i-ai spune chiar despre statul degeaba? Vezi că nu pot posta comentariu decât ca răspuns la un altul, nu direct…

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s