VIAŢA DE ZI CU ZI

Bine, și chiloții unde îi uscăm?

Astăzi când meditam eu gânditoare cum să plec mai devreme de la birou, am primit un telefon de la administratorul clădirii pe care o binecuvântez cu nobila-mi făptură, în Anglia.

  • Bună, ai cumva chiloții la uscat?
  • Ăăă, ce să am?
  • Chiloții, chiloții, îi ai la uscat?
  • Nu maică, îi am pe mine (asta mi-a trecut prin minte să-i spun). Răspunsul oficial: nope, nu eu, vecinii, sunt chiloții lor, ai greșit apartamentul!

Când mi-am ales apartamentul la Londra am fost că ăia orbiți de dragoste. Văzut, plăcut, semnat. Defecte? Ce defecte, maică, lasă că ne înțelegem noi pe parcurs. Am văzut priveliștea la Tamisa, bucătăria utilată complet Miele (am inclusiv sertar de încălzit farfuriile, asta așa, ca să mă dau mare) – proprietarul meu este chef- și loc de parcare, n-am mai stat pe gânduri. Fu dragoste la prima vedere. N-am verficat dacă am curent sau gaz, dacă sunt ploșnițe sau molii în casă, dacă se închid geamurile, sau câte robinete am la baie (cine a stat vreodată în Anglia știe cât de valoros este să ai UN SINGUR robinet, nu două).

După ce am semnat actele și m-am așezat confortabil să beau un aperol, pe balconul cu vedere la gârlă, am început să citesc ce-am semnat :). M-a luat cu leșin de la lingurică. Trebuie să reciclez gunoiul, n-am voie să fac grătar pe balcon, am voie să fac grătar în grădină după ce cer aprobare și n-am voie să usuc rufele pe balcon sau să expun altceva în afară de flori și mobilier de terasă. Ceee?

Eu fată simplă de la țară, întindeam cearceafurile alea albe, frumos scrobite pe culme, ca să vadă tot satul ce gospodină sunt. Să strălucească în soare, să moară toate vecinele de ciudă, că așa am văzut eu la reclamele pentru detergent. Dacă ții rufele în casă, cu ce te mai lauzi?

Așa că m-am uitat stânga, m-am uitat dreapta pe balcoane numa flori. Deci chiar era pe bune, lucrurile se usucă în casă. Eu știam că rufele doar se spală în familie, de uscat merge și în public.  A trebuit să fac niște inginerii și niște invenții pentru care merit măcar două-trei brevete, ca să țin astă iarnă zacusca, gogoșarii și murăturile pe balcon (v-am spus că eu în casă am 25 de grade, constant. Acum numa ce-am dat drumul la centrală :)). Dar am reușit.

Acum vreo lună s-au mutat niște vecini, cu trei copii, și mai din țările cu căldură multă și case fără uși. Au ignorat cu eleganță orice regulă și au făcut grătar pe balcon, gătesc zilnic cu ușile larg deschise, pe balcon sunt toate acareturile care nu încap în casă și au întins și două sfori ca să atârne cearceafurile.

În ochii mei vecinii ăștia erau niște vajnici luptătoti ai rezistenței chiloților care au dreptul să se usuce la soare, sau la ploaie, sau la vânt. Aveam cel mai profund respect pentru curajul lor. Până astăzi, când m-a sunat administratorul și am aflat că simțul estetic englezesc i-a înfrânt și pe ei. Nu mai are omul nicio bucurie în viață 😦

chilotiSursa foto: pexels.com

Reclame

6 gânduri despre „Bine, și chiloții unde îi uscăm?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s