VIAŢA DE ZI CU ZI

La români iarba e sacră

Eu de cum am deschis ochii pe lumea asta, înainte să știu să spun mama, sau tata, sau caca, sau papa, am știut să spun: ”NU călcați iarba, NU rupeți florile”. Aveam tot timpul senzația că dacă fac marele sacrilegiu să calc pe cel mai mic fir de iarbă, din tufișuri va răsări polițistul pajiștii și îi va trimite pe mama și pe tata la închisoarea profonatorilor de iarbă și n-am să-i mai văd niciodată. Știam sigur că dacă vom locui vreodată la casă, de la poartă voi fi avertizată să nu calc iarba. Faptul că e iarba ta nu e motiv de comportament desfrânat.

Așa am educat și copilul. Iarba e iarbă, nu o atingi nici cu o floare. Când ne-am mutat în Anglia am crezut că mor de inimă când am văzut păcătoșii de englezi tolăniți pe iarbă pe unde apucau, ba își mai puneau și câte un pleduleț. Să vă mai spun că lasă și animalele pe iarbă? Am zis, am zis că asta e țară de păgâni, n-au nimic sfânt!

Domne`, la români iarba e sacră, e mai ceva ca vaca la indieni. Nici nu respiri în preajma ei, cu atât mai puțin să o atingi cu vreo parte a corpului . Cine a mai auzit vreodată ca iarba să fie făcută pentru a fi călcată? Doar se știe din moși strămoși că acolo unde calcă omul, păcătos prin naștere,  nu mai crește iarba și rolul ei este doar să-i faci pe vecini să moară de ciudă că a ta e mai verde și mai deasă.

Necredincioși, țară de necredincioși!

grass_2Sursa foto: pexels.com

 

VIAŢA DE ZI CU ZI

Să se însoare ăsta micu pentru că nu mai rezist

Chiar nu mai rezist. Simt că-mi iau lumea-n cap dacă nu se însoară ăsta micu mai repede. Să fiu și eu liniștită, să-mi văd de existența mea netulburată.

Nu știu cum e în Ro dar aici e isterie națională că se găsi prințișorul ăla mic să-și pună pirostriile. Bine domne, am înțeles. Povești, prinți, prințese, basmul cu căprioara de rasă mixtă care paște în poiana inimii lui, dar până când? Până când o viață amară și un destin trist? Unde deschizi televizorul hop o emisiune cu nunta regală.

L-au luat pe ăsta micu pe toate părțile. De la naștere la nuntă, prin câte a trceut, cât de demn a fost el al moartea mă-sii și ce rea coana regină că l-a pus să meargă după carul mortuar. Helllo, cine țipa în presă acu douăj de ani că vor să-i vadă cum o bocesc pe tanti Diana? Și acu se supără pe mam` mare că le-a făcut pe plac.Pfuua

Doar că n-a fost deajuns să vorbească despre el, despre cum fata asta a răsărit din joben și l-a eliberat de toate fricile și angoasele, cum l-a făcut ea om. Nope, toți marii analiști și jurnaliști regali s-au perindat pe la TV și și-au dat cu părearea. Prilej cu care au mai scos de la naftalină poveștile Diana-Charlie și Cămiluța -Charlie boy, nunta Lizucăi, moartea lu tac-su, Wallis Simpson, și tot rahatul regal ascuns bine sub preș de câteva decenii

Pe toate canalele, pe absolut toate, se vorbește despre nunta regală, regină, monarhie, ultimele paișpe nunți regale, ultimele divorțuri regale, ultimele pârțuri regale. Până și la CNN tot despre asta vorbesc. În curând și pe Disney Junior o să o văd pe Doctorița Plușica cum se duce să fie de gardă la palat cu ocazia nunții regale, sau pe Minnie cum își caută rochie pentru banchetul regal!

Și colac peste pupăză, vine copilul ăstăzi acasă cu o fițuică de la școală cum că vineri suntem invitați să mâncăm cookies și să bem ceai în cinstea nunții regale!

Dacă nu trec mai repede norișorii ăștia roz și zahărul care se revarsă râuri de peste tot, dau în diabet

wedding_2Sursa foto: pexels.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Mi s-a făcut dor de casă

Nu mai sunt chiar așa împotriva englezilor, au mai apărut câteva raze de soare, nu prea multe să nu facem insolație, și parcă, parcă viața pare mai roz. Domne, dar tot mi-e dor de casă. De apartamentul meu din sectorul 5, ăla pe care-l avea Marean pe persoană fizică, de locul meu de parcare pe care-l apăram cu prețul vieții, de Lidl-ul de la colț, ca să nu mai pomenesc de Mega că mă ia plânsul

Am și aici la parter un Sainsbury, care ar fi un fel de Mega dar nu se compară. În primul rând că în magazin faci pneumonie. Cum s-au făcut 15 grade afară cum au dat druml la aerul condiționat, sau cred că țin pe undeva niște frigidere deschise. Pur și simplu îți paralizează mintea când intri acolo și singurul tău gând este să apuci ce prinzi și să ieși cât mai repede. Lucru care face bine la afacere, căci în 9 din 10 cazuri nu reușești să te mai concentrezi și ajungi acasă cu plasa plină de chestii care nu-ți trebuie

Se mai încălzește puțin treaba cu amabilitatea vânzătorilor, dar tot nu se compară. Au politețea aia rece, ciudată. Nu te întreabă nimeni dacă vrei o ”punguliță”, ci rece și brutal dacă vrei un ”bag”! Bleah. Iar la sfârșit, după ce ți-au așezat cumpărăturile în ”bag” te întreabă la fel de rece dacă vrei bonul. Normal că nu! Altceva era când se uita suav în ochii mei fata de la Mega și-mi șoptea dulce: ”vă pun bonulețul în punguliță”?

Ute, chiar când scriu simt cum răzbate căldura din diminutivele alea și inima mea se înmoaie ca o înghețată la soare. Pfuuu, ce vremuri. Și dacă hai, cu magazinul reușesc să nu mă deprim maxim, totul se năruie dimineața când ies din casă. Mi-e dor de interescția de la răzoare dimineața la ora opt, când era o luptă pe viață și pe moarte să treci de primul semafor, și numai eroii adevărați treceau și de al doilea înainte să le taie fața autobuzul 368.

Fiecare zi în traficul ăla era un fel de victorie. Ajungeai la muncă și te priveai cu respect: am trecut de intersecție, înaintea multor fraieri și fără să lovesc mașina. Privirea aia de vultur ca să găsești oportunitatea să o iei pe contrasens, mâna pe claxon, piciorul încordat pe accelerație, gata să lase mașina să țâșnească la cea mai mică ocazie, îți puneau adreanlina în mișcare.

Aici ies din garaj și trebuie să traversez un fel de bulevard, unde e coadă de mașini pe ambele sensuri, ca să ajung pe drumul dorit. Nu mă claxonează nimeni, nu se uită nimeni la mine cu privirea triumfătoare: ”nu-mi tai tu mie calea, bitch că eu m-am trezit de la șase”, ba din contră, se opresc și mă lasă să trec. Mai au puțin și se dau jos din mașină ca să mă invite politicos. Chestia asta îmi distruge moralul. Eu eram un fel de Xena a intersecțiilor, și acum? Sunt un nimeni.

Să vă mai povestesc și de faptul că în parc nu găsesc nicio mămică, o bunică, cineva să-mi spună unde greșesc în educația copilului? Nimic. Sunt rămasă fără direcție în viață. Trebuie să mă întorc acasă, înainte să-mi pierd valorile.

home_4Sursa foto: pexels.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Oglindă oglinjoară, cine-i cel mai alb din țară?

O știți pe Albă ca zăpada, aia care era prietena piticilor? E o minciună sfruntată, nu era albă, ba dacă o compar cu mine era neagra negrilor. Am senzația că atunci când s-a împărțit pigmentul era coadă mare și la mine s-a terminat, și pentru că eram prea mică n-am strigat: ”dați câte unul să ajungă la toată lumea”.

Toată viața mea am suferit de culoarea asta ”nobilă” și am fost așa de darnică încât i-am transmis-o și copilului. 90% din existența de turist la mare mi-am petrecut-o cu tricoul pe mine, mai ales când eram copil. Îmi amintesc faptul că mă dădea mama cu Lapte Doina (asta era pe atunci) și numa bine mă rumeneam ca un pește în tigaie.

În rarele cazuri când mă lua vitejia și dădeam tricoul jos mă tranformam într-un rac proaspăt fiert, doar antenele îmi mai lipseau. Așa că prima mea bucurie din capitalsim a fost crema solară. Prima dată când m-am dat cu Nivea și am văzut că nu mă tranform în scufița roșie am dat petrecere. Nici nu știți ce înseamnă bucuria de a sta la plajă fără să te prăjești, la propriu. Am plâns mai ceva ca-n ziua de crăciun când am primit păpușa Barbie.

Prin urmare ani de zile am fost fan prima iubire de protecție solară. Apoi de, m-am învățat cu binele și am început să mai explorez, să fac fițe, să vreau produse organice, etc. Însă de fiecare dată singurul meu scop a fost calitatea cremei și factorul de protecție. Nu mi-a trecut nicio secundă prin gând să verific factorii UVA și UVB.

Asta până am dat de articolul acesta. Nu știu dacă deține adevărul absolut, n-am verificat știrea din mai multe surse, dar pe mine m-a pus pe gânduri. La prima evaluare în magazin, de multe ori produsul mai ieftin avea factor UVA mai mare. Și uite așa mi s-a dat algoritmul peste cap și acum trebuie să-mi caut un nou prieten ”blocant” de raze solare 🙁

Dacă știați dați cu piatra, asta e, recunosc faptul că am și eu doar un cap mic și blond. Dacă nu știați, e bine să citiți mai în detaliu etichetele cremelor de protecție solară și poate să vă reorientați

plajaSursa foto: pexels.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Caut partener serios pentru afacere prosperă

De ceva timp mă tot roade un gând de antreprenoriat. Domne, m-am frământat pe toate părțile tot încercând să mă decid ce să fac. Idei și posibilități sunt multe doar că eu vreau investiție minimă, muncă puțină, risc scăzut, succes rapid. Și cum la pasărea chioară îi face Dumnezeu cuib, uite așa m-a străfulgerat și pe mine ideea de geniu.

V-am zis că am aflat despre cum poți să vindeci cancerul. Păi mai sunt atâtea boli care așteaptă leacul miraculos și eu stau și mă irosesc la coporație. Așa că mi-a venit marea idee: fac un ”medicament” homeopat. Îndeplinește toate condițiile mele.

  • Invetiție minimă. La tata la țară crește liber pe malul gârlei cătina. Toată lumea știe despre cătină și beneficiile ei. În plus cătina aia este bio, mai exact este hrănită de răhățel de oaie, bine asezonat cu căcuță de vacă. Mai căutăm o buruiană locală, poate niște șoricioaică, sau trei frați pătați, să facem ”rețeta” mai complicată.
  • Muncă puțină. Culesul de cătină nu e mare filozofie.  toate greutatea stă pe umerii chimistului, și sigur găsim în sat pe cineva cu experiență de câteva decenii.  Având în vedere cum umblă deochiul pe la munte cred că or să se bată babele pe slujba de ”chimist șef”. Va trebui să le testăm și cea mai bună în fiertură de deochi să câștige.
  • Risc scăzut. Aș zice că e chiar zero. Singura problemă pe care o văd este ca baba făcătoare de licori să moară înainte să dea rețeta mai departe. În rest, nu cultivăm nimic, nu irigăm nimic, totul e de la natură. Bio, vegan, glutenfree, deci prindem toate segmentele de populație. N-avem nevoie de nicio aprobare (apa și zahărul n-au nevoie de aprobări), ”fabrica” o facem la tata-n curte deci și asta e gratis. Rețetele de homeopate conțin 1 la un milion substanță activă, în rest zahăr și aditivi. Dacă vreau să fiu posh și să mă arunc la produs premium, bag zahăr brun.
  • Succes rapid. Ăsta e garantat. Românul s-a întors la nuatură, nu mai vrea chimicalele lu` big pharma, ci lucruri ”pure” care să nu intoxice ficatul. Să mai spună cineva că apa nu-i miracol

Îmi mai trebuie un nume pompos. Brandul domne, ăsta face diferența. Și un designer de cutii. degeaba e produsul miraculos dacă nu vine în ambalajul potrivit și la prețul potrivit.

Ca și indicații terapeutice m-am gândit la: creșterea imunității (musai, dacă nu crești imunitatea nu exiști), cancer, tiroidă, deochi (e o chestie serioasă la români deci nu l-aș exclude), migrene, răceli, hepatită, hipertensiune, dureri de stomac, cataractă și eu zic să meargă și la bătături. Să-l fac și pentru epilepsie? Sau Parkinson? Mod de adminstrare: 24 de minute înainte de masă, o pastilă sub limbă, cu capul pe spate și în șezut. După dizolvarea pastilei nu vorbești 13 minute și pentru efect maxim camera în care te tratezi trebuie să aibă 21 de grade.

Deci, cine se bagă? Eu pot să fiu expertul științific, că doar nu m-am dus degeaba la școală. Avem poziții libere în marketing și vânzări.

businessSursa foto: pexels.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Ați făcut vreodată sex în avion?

Zilele astea a fost super cald în Englitera, nuș cum se face da aici nimic nu e ca în alte părți: 2 grade se simt ca -12 și 24 ca plus 36, și coana Regina și-a făcut milă și pomană de noi, muritorii de rând, și ne-a dat o zi liberă.

Așa că am folosit verdeața propriului balcon și în orele alea când cică nu e bine să stai la soare, m-am pus la zi cu serialele. Uite așa am descoperit că s-au cuplat și s-au despărțit în Anatomia lui Grey mai ceva ca-n tânăr și neliniștit. Practic toată lumea s-a culcat cam cu toată lumea, fără să țină cont de sex, religie sau păreri politice, și sunt o familie mare și fericită.

Ei, dar într-unul din episoade, două dintre personaje fac sex în toaleta avionului. Chestia asta m-a pus rău pe gânduri. Nu, nu mă roade curiozitatea cum e cu sexul în budă, chiar dacă e a avionului tot budă este, ci cum naiba încap doi adulți normali acolo și mai fac și sex. Am zburat cu diverse avioane și mi s-a părut o adevărată aventură să intrăm în toiletă un om jumate (eu și copilul), iar când a trebuit să mai dăm și hainele cuiva jos pe mine deja mă trecuseră toate apele și aveam senzația că fac contorsionism.

Așa că imaginația nu mă lasă să vizualiezez doi adulți dezvoltați armonios care să încapă în acel ”lăcaș de pierzanie”. Știu, stiu, dacă zbori cu Emirates la business au și cabină de duș, ba au baia mai mare decât a mea, doar că ăștia nu erau cu Emirates și nici la busines, ci cu o cursă internă prin State

Așa că mă roade și pe mine curiozitatea ca un vierme. În primul rând cum de-ți vine ideea asta să te bagi în WC pentru ceva erotic. Cum să spun, pentru mine numa cuvântul ca atare este opusl clar al oricărei forme de erotism (în unele avione cam pute pe la baie, asta ca să fiu blândă în descriere). Da să zicem că te arde dorința și nu mai ești atent la detalii. Cum faci? Te gândești de acasă care este poziția pe care o folosești, faci calcule matematice cum să intre două persoane în ”lavatory”, sau când ești în focul iubirii îți vin și ideile? Bun, și care e poziția?

M-am uitat și m-am uitat și am studiat și pe bune dacă mă prind cum faci. Da e drept, eu n-am fost bună la matematică deci nu știu cum să calculez unghiul corect.

Așa că, să nu mor proastă, dacă ați făcut chestia asta ziceți-mi și mie cum. Nu e nevoie public, ci anonim și pe mesaj privat să mă deștept numa io nu toată lumea. Aaaa, și încă ceva, chiar se aplaudă ca-n filme? Adică ceilalți pasageri zic moaamăăă ce mișto de ăștia că se iubesc pe unde apucă, și ce dacă s-a zgâlțâit avionul de a trebuit să ne punem centurile, dragostea e dragoste și hai să-i susținem!

airplaneSursa foto:pexels.com