VIAŢA DE ZI CU ZI

Mi se rupe inima de mila ducesei

Prima zi de muncă a săptămânii a fost evident dedicată nunții regale. Ce ne-a plăcut, ce nu ne-a plăcut, pe cine iubim, pe cine urâm, de cine râdem, de cine ne e milă, cum ne-am fi îmbrăcat noi, cum am fi urcat dealul pe tocuri,  cât o să dureze căsnicia (pariurile se învârt cam pe la 3-4 ani), dacă e iubire sau doar pasiune, d-astea, mărunte

Și când eram noi în tonul analizei încep oamenii să o căineze pe ducesă. Amărâta de ea, cum o să suporte viața asta, că nu știe în ce s-a băgat și că iubirea nu poate să treacă peste neajunsurile astea, că avea și ea bani, nu-i trebuiau ai lui (da, amândoi sunt milionari, ea are vreo două și el vreo două sute, dar cine mai ține socoteala). În primul moment n-am văzut tabloul complet, dar pe urmă m-am redresat și le-am dat dreptate.

Cum să trăiești o viață întreagă fără să poți să pui picior peste picior în public? Cum să poți să mergi mai departe știind că niciodată în viața ta nu vei mai avea ocazia să freci cada cu clor sau să cauți cu disperare un detartrant pentru piatra de la robinete? Absolut inimaginabil. Să nu freci tu bine cu Triumf uleiul sărit în cuptor după ce-ai făcut fripturică?

Să ți se spargă și ție o țeavă la baie și să nu mai ai ocazia să-l chemi pe nea Costel, instalatorul, care să-ți spună cu satisfacție: ior haines, ăla dinaintea mea a făcut treabă de mântuială, practic și-a bătut joc de palat? Să duci o viață d-asta oribilă în care n-ai tu rate la bancă, n-ai tu facturi de plătit, nu trebuie să verifici dacă a șters femeia de servici praful de pe bibliotecă, nu trebuie să faci de mâncare? Chair că nu știe în ce s-a băgat

Să trebuiască să apeși pe buton ca să vină cineva. Și dacă greșești butonul? Să vrei să te duci și tu la țară la bunici, și mă-ta mare să stea într-un castel de 200 de camere . Cum să nu-ți iasă ea în întâmpinare cu plăcinte calde și să-ți dea camera de la stradă? Biata fată, câte sacrificii trebuie să facă.

Mă gândesc și eu că nici cea mi mare dragoste din lume nu poate să depășească așa ceva. Să știi că nu trebuie să mai muncești niciodată în viața ta. Cum să stai așa, degeaba, să tai frunză la patrupede? Să te ocupi doar cu ținut de discursuri și tăiat de panglicuțe când e cumnată-ta gravidă. Nicio ființă umană nu poate să supraviețuiască ritmului ăsta nebun.

Și colac peste pupăză să n-ai cont pe feisbuc! Asta e prea de tot, pune capac la neajunsuri. Dacă n-ai cont la nenea Mark, practic nu exiști social. Păi cum să nu poți să te lauzi tu cu trandafirii de la iubi sau cu ultimul cadou primit de ziua ta? Să nu pui tu nicio poză din vacanța ta de 5 stele? Nu dai și tu un check in la supermarket? Nu, nu, așa ceva e indamisibil, nici nu mai pot să scriu că-mi curg lacrimile șiroaie pe tastatură.

Eu îi scriu un mesaj, să-i spun să mă caute când o avea nevoie că o înțeleg din tot sufletul, ba o primesc și-n vizită că nu stă departe, și-o las să arunce un ochi la feisbucul meu. Dacă aduce o prăjiturică, o las și la instagram.

Off, mi se rupe inima de mila ei!

royal wedding

Sursa foto: kensingtonpalace twitter account

 

Reclame

5 gânduri despre „Mi se rupe inima de mila ducesei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s