VIAŢA DE ZI CU ZI

Mi s-a făcut dor de casă

Nu mai sunt chiar așa împotriva englezilor, au mai apărut câteva raze de soare, nu prea multe să nu facem insolație, și parcă, parcă viața pare mai roz. Domne, dar tot mi-e dor de casă. De apartamentul meu din sectorul 5, ăla pe care-l avea Marean pe persoană fizică, de locul meu de parcare pe care-l apăram cu prețul vieții, de Lidl-ul de la colț, ca să nu mai pomenesc de Mega că mă ia plânsul

Am și aici la parter un Sainsbury, care ar fi un fel de Mega dar nu se compară. În primul rând că în magazin faci pneumonie. Cum s-au făcut 15 grade afară cum au dat druml la aerul condiționat, sau cred că țin pe undeva niște frigidere deschise. Pur și simplu îți paralizează mintea când intri acolo și singurul tău gând este să apuci ce prinzi și să ieși cât mai repede. Lucru care face bine la afacere, căci în 9 din 10 cazuri nu reușești să te mai concentrezi și ajungi acasă cu plasa plină de chestii care nu-ți trebuie

Se mai încălzește puțin treaba cu amabilitatea vânzătorilor, dar tot nu se compară. Au politețea aia rece, ciudată. Nu te întreabă nimeni dacă vrei o ”punguliță”, ci rece și brutal dacă vrei un ”bag”! Bleah. Iar la sfârșit, după ce ți-au așezat cumpărăturile în ”bag” te întreabă la fel de rece dacă vrei bonul. Normal că nu! Altceva era când se uita suav în ochii mei fata de la Mega și-mi șoptea dulce: ”vă pun bonulețul în punguliță”?

Ute, chiar când scriu simt cum răzbate căldura din diminutivele alea și inima mea se înmoaie ca o înghețată la soare. Pfuuu, ce vremuri. Și dacă hai, cu magazinul reușesc să nu mă deprim maxim, totul se năruie dimineața când ies din casă. Mi-e dor de interescția de la răzoare dimineața la ora opt, când era o luptă pe viață și pe moarte să treci de primul semafor, și numai eroii adevărați treceau și de al doilea înainte să le taie fața autobuzul 368.

Fiecare zi în traficul ăla era un fel de victorie. Ajungeai la muncă și te priveai cu respect: am trecut de intersecție, înaintea multor fraieri și fără să lovesc mașina. Privirea aia de vultur ca să găsești oportunitatea să o iei pe contrasens, mâna pe claxon, piciorul încordat pe accelerație, gata să lase mașina să țâșnească la cea mai mică ocazie, îți puneau adreanlina în mișcare.

Aici ies din garaj și trebuie să traversez un fel de bulevard, unde e coadă de mașini pe ambele sensuri, ca să ajung pe drumul dorit. Nu mă claxonează nimeni, nu se uită nimeni la mine cu privirea triumfătoare: ”nu-mi tai tu mie calea, bitch că eu m-am trezit de la șase”, ba din contră, se opresc și mă lasă să trec. Mai au puțin și se dau jos din mașină ca să mă invite politicos. Chestia asta îmi distruge moralul. Eu eram un fel de Xena a intersecțiilor, și acum? Sunt un nimeni.

Să vă mai povestesc și de faptul că în parc nu găsesc nicio mămică, o bunică, cineva să-mi spună unde greșesc în educația copilului? Nimic. Sunt rămasă fără direcție în viață. Trebuie să mă întorc acasă, înainte să-mi pierd valorile.

home_4Sursa foto: pexels.com

Reclame

7 gânduri despre „Mi s-a făcut dor de casă

  1. Ce comica esti…..esti o norocoasa eu in Romania nu am avut parte de nicio caserita amabila sa imi dea „bonulet” zambind…ba din contra…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s