VIAŢA DE ZI CU ZI

Da`un tantrum nu facem și noi?

Când nu eram mamă aveam un ochi de scorpie, acum am doi. Nu, pe bune, cea mai nasoală chestie din lume mi se părea să se dea copilul cu curu de pământ în magazin. Acu îi zice tantrum, când am născut eu îi zicea scandal, criză de furie sau de personalitate. La alegere pentru fiecare.

Așa că atunci când eram gravidă mă rugam la toți sfinții să nu o ia copilul razna în public. Acasă ești și tu mai relaxat, ai mai multe butoane pe care să apeși, pe când în public e mai greu, opțiunile sunt limitate la: îți arăt eu acasă, lasă că-ți dau eu ca să ai motive de bocit și scandal, și alte vorbe d-astea de alint, șoptite evident printre dinți. Doar că-s doar vorbe, și știe și ăla micu că e doar teorie de capul tău.

Aparent m-am rugat bine, când m-am rugat, am ales sfinții ăia cu ceva influență, ăia care știu pe cine trebuie, și ieșirile în public au fost în general scutite de manifestări de personalitate. Acasă, ehh, aici a mai încercat și el marea cu degetul. dar a aflat că mare-i învolburată :P.

Doar că în viață, de ce ți-e frică d-aia nu scapi. Chiar dacă nu te lovesc direct, ”tantrumurile” astea vin de unde nici nu te aștepți. În cazul meu de la una bucată copil de prietenă. Pot să scriu despre ea că nu știe pe limba lui Burebista și n-are cum să se recunoască în poezie.

Ați simți vreodată că cineva vă irită nervii numa când deschide gură? Că în clipa în care începe să și miște, parcă mintea voastră își imaginează doar cămăși de forță? Ei, așa e copilul ăsta. Nimic nu-i stă în cale. Vrea apă rece la exact 19,4 grade, păi să faci bine să ai termometrul cu tine altfel jar mănânci. Dacă licoarea hidratantă are 19, 5 începe scandalul. Fotbaliștii ăia care se tăvălesc numa dacă cineva s-a gândit să treacă pe lângă ei sunt nimic pe lângă ăsta micu. Ia tot terenul de la un capăt la altul și mai face și retur.

În tot acest timp mă-sa îl roagă cu frumosul să se ridice, să meargă acasă, să meargă la izvor să ia apă proaspătă. Degeaba. Puștiul când începe spectacolul e artist adevărat, nu se oprește la mijloc, duce show-ul până la capăt. Seara trecută, în toiul jocului cu alți kinderi s-a decis că vrea acasă. S-a dus la mă-sa și a zis ”hai”. A fost așa de hotărât că până și eu era să mă ridic. Domne, porunca e poruncă, nu te joci cu ea. Vorba aceea: I say jump, you say how high!

Față de mine, copilul are sentimente amestecate, care merg mai mult spre ură. Dar orice dragoste adevărată așa începe. Mamă-sa nu înțelege de ce cu mine se poartă diferit. Poate pentru că aproape l-am dat jos din mașină în plină ploaie, în timp ce el îmi striga: you can`t do that? Oh, yes, I can, just watch me. Sau poate pentru că de fiecare dată când rămâne singur cu mine îi transmit ”the look”, aia pe care o avea De Niro în Meet the Fockers? Totul stă în negociere 😛

Cum sunt maimuțele dresate la circ, așa-s părinții acestui copil. Mă aștept într-o zi să apară cu ei la terasă, în lesă, să-i pună să sară prin cercuri și să le dea câte un cub de zahar drept recompensă. Nu-s sigură că se pot purta suficient de frumos ca să primească banană.

tantrumSursa foto: pexels.com

 

SaveSave

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s