VIAŢA DE ZI CU ZI

Dacă nu-ți urăști țara ai trăit degeaba

Ieri mi-am luat nana. Nu, nu la funduleț, ci la idei, sau mai precis la gura bogată care lasă ideile din capul blond să vadă lumina zilei. Cred că mi s-a răcit gura la cât de mult m-am plâns eu de Londra și cât de mult am întrebat de ce naiba te-ai muta aici cu salariul minim pe economie? Banii sunt puțini pentru anglia, vremea e complet depresivă, mâncarea proastă, femeile urâte.

Dacă tot vrei să emigrezi pentru un trai puțin mai bun mergi într-o țară în care costul vieții e mai rezonabil, lumea e mai primitoare și clima mai prietenoasă. Nicăieri nu umblă câinii cu covrigi în coadă, nicăieri nu te așteaptă nimeni cu brațele deschise că ai venit tu, Gheorghe Dacul, să-i luminezi pe ei. Și în țările astea, în care curge apă caldă tot timpul, este șomaj, corupție, foamete, rahat politic, etc.

Ieri gândeam cu voce tare, cu niște oameni pe lângă mine,  și tot așa mă întrebam ce-i mână în luptă pe românii care vin aici cu salariu de 1000 de lire. Poate sunt eu prea cheltuitoare, poate nu știu eu să fiu chivernisită și m-am învățat cu prea mult, dar sincer nu văd care este plus valorea adăugată vieții la venitul ăsta.

Gândurile mele au stârnit un potop de reproșuri, că nu înțeleg, că e diferență uriașă între 2500 ron în Ro și 1000 de lire în Anglia și cum pot să fiu nemulțumită de țara al cărei locatar temporar sunt? Pe hârtie da, diferența este uriașă, doar că practica ne omoară.

Siteul numbeo face o comparație între costul vieții în diverse orașe din lume și-ți spune cam cât trebuie să câștigi în Papua ca să-ți permiți același standard de viața ca-n Tuvalu, și-ți și detaliază cam care sunt ariile cu diferențe majore. Făcând o comparație afli că la Londra față de București :

  • chiria e cu 451% mai scumpă
  • utilitățile cu 184% mai scumpe
  • coșul zilnic cu 88% mai scump
  • restaurantul cu 130% mai scump

În concluzie, viața pe care ți-o oferi la Londra cu 1000 de lire, ai putea să o duci la București cu 2000 de Ron, presupunând că plătești chirie în ambele locații. Așa că revin cu întrebarea de ce să te muți printre străini și să vezi soarele trei zile pe an?

Și de ce dacă te-ai mutat în altă țară, cu plusurile și minusurile de rigoare,  pe care le-ai cântărit și au ieșit la pozitive pentru tine, trebuie să dai cu fecale pe țara natală și să-l împroști cu noroi pe ăla care are tupeul să nu fie Romanian hater?

Dacă ai ars tot, ai pârjolit fântânile și ai fugit în munți, iei notă mică la purtare dacă nu-ți urăști țara? Numa întreb

badboySursa foto: pexels.com

 

Reclame

Un gând despre „Dacă nu-ți urăști țara ai trăit degeaba

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s