VIAŢA DE ZI CU ZI

Un Paște neobișnuit

A fost primul an în care n-am făcut sărbătorile acasă, în România, primul an în care n-am făcut sau cumpărat cozonac, primul an în care nu m-am trezit sâmbăta dimineața ca să gătesc cantități industriale de mâncare pentru masa de Paște.

Sâmbătă dimineața mi-am petrecut-o în centrul Londrei bucurându-mă de soare și vreme bună (asta se întâmplă o dată pe an, deci când apare soarele lași totul și ieși afară) și urcând peste 300 de trepte până în turnul unei catedrale (asta se pune ca mers la biserică în ziua de Paști)

Nici în săptămâna mare n-am dat în brânci cu pregătirile, ba parcă singurul lucru care m-a făcut să-mi amintesc de aceste sărbători a fost faptul că sunt în vacanță. Mi-am propus să vizitez Anglia, că nu se știe cât mai rezist să nu văd soarele și cred că am avut cea mai bună pregătire pre -Paști de câțiva ani încoace.

Am descoperit niște locuri care n-au legătură cu Londra, locuri care îți fac plăcere sufletului oricât de cârcotaș ai fi și indiferent de vreme. Dacă ajungeți în Anglia și aveți timp să călătoriți în afara Londrei vă recomand câteva locuri care se încadrează într-o excursie de o zi în jurul marii capitale.

  1. Cotswolds, este o regiune de câteva sate, inclusiv cel în care s-a născut Shakespeare, de o frumusețe aparte. Evident sunt câteva mai celebre și mai vizitate și altele complet ieșite de pe radarul turistic. N-am avut timp să le văd pe acestea din urmă, dar cu siguranță sunt pe lista mea pentru la vară. Cotswolds este o salbă de sate medievale, de la 1300, care se află într-un peisaj mirific. Dacă ați văzut Stăpânul Inelelor și v-a plăcut Comitatul hobbiților, neapărat trebuie să vedeți aceste locuri
  2. Regiunea de mai sus poate fi cuplată cu Oxford, deși ar fi cam pe repede înainte în ambele locuri. Oxford nu m-a dat pe spate, poate și pentru că n-am putut să văd cel mai important lucru, biblioteca, deoarece nu primesc copii sub 11 ani și n-am avut suflet să-mi las kinderul afară în ploaie să mă aștepte 🙂
  3. Oxford însă poate fi cuplat lejer cu Stonehedge și Salisbury. În ultimul oraș puteți să admirați o parte din Magna Carta originală și să înțelegeți mai bine istoria acestui document. Merită, plus că este amplasat într-o catedrală superbăIMG_3107.JPG
  4. Winchester este un must see, și nu doar ca să aduceți prinos de recunoștință la mormântul scriitoarei Jane Auten, ci pentru că este un frumos oraș medieval cu o catedrală fabuloasă, iar dacă bisericile nu sunt atractive pentru voi, cu siguranță veți găsi interesantă masa rotundă a regelui Arthur
  5. Pe lista de recomandări aș mai adăuga Canterbury și Bath
  6. De la Canterbury puteți să mergeți la Dover să vă bucurați de stâncile albe și de fortăreața (castelul) localIMG_1158.JPG
  7. În Londra, pe lângă obiectivele obișnuite faceți-vă timp pentru Hampton Court Palace. Din păcate bucătăriile regale sunt în renovare și se redeschid abia în mai, dar chiar și așa palatul este minunat, cu grădini incredibile.

Fiind în vacanța copiilor și imediat după Paști (al lor), în toate aceste locuri erau organizate niște activități pentrun copii (vânătoare de ouă sau iepurași de ciocolată), activități care făceau vizitarea unor obiective turistice mult mai atrăgătoare pentru micuții vizitatori și nici răbdarea părinților nu era pusă la grea încercare 🙂

În Cotswolds, Stonehedge și la Hampton , sigur o să mă duc din nou 🙂bibury_homepage_header

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s