VIAŢA DE ZI CU ZI

Cartea multă dăunează la grup, grupul de pe Facebook

Am vrut și eu să mă înscriu într-un grup de mame, românce, în UK. Am vrut în mai multe grupuri, nu numai unul, dar n-am avut răbdare să le acord atenție și să decid că pe termen lung ar putea fi o achiziție valoroasă. Grupul acesta însă părea cu mame normale și era destul de mare încât să mă pierd printre membrii, dar în același timp să-mi poată oferi ceva informații utile.

Vroiam și eu să mai aflu chestii de mămici de genul: în ce locuri de joacă mai mergem, unde se organizează o petrecere de copii care să nu te coste o avere, bone recomandate, școli, cluburi, unde te vopsești, cine face o pedichiură ca lumea, lucruri pentru care orice mamă și-ar dori o recomandare. Când ajungi brusc într-un loc nou durează până te prinzi cum stă treaba în cușca respectivă și ”review-urile” te pot direcționa puțin.

Am citit regulile grupului, care excludeau postările despre religie și vaccinuri, și am făcut cerere de înscriere ca orice cetățean respectuos. Și am așteptat. A trecut prima săptămână și nada. Am fost convinsă că doar capul meu blond a apăsat pe butonul ”trimite”, nu s-a întâmplat și în realitate. Așa că am mai făcut cerere încă o dată.

Surpriză, de data aceasta am primit răspunsul că nu mă pot primi în grup deoarece ”profilul meu nu se potrivește cu cel al grupului”. Ăăăă, cum adică? M-am uitat la profilul meu, am poză drăguță, par normală zic eu, nu vorbesc urât în public, nu scuip, nu mușc și nu miros urât. Practic, sunt precum un animal de casă bine întreținut.

Răspunsul administratorilor mi-a stârnit curiozitatea așa că am mai săpat oleacă și am aflat că minusul meu e școala. Dap, practic ei nu primesc doctori în grup, și nu de teama că ar putea promova vaccinuri, ci din principiu.

Ia să vezi cum îmi fac eu grupul meu ”dă dăștepte”, unde vorbim și de religie și de pedichiură și de vaccinuri. Sîc

groupSursa foto: pexels.com

2 gânduri despre „Cartea multă dăunează la grup, grupul de pe Facebook

Lasă un răspuns