VIAŢA DE ZI CU ZI

Da`un tantrum nu facem și noi?

Când nu eram mamă aveam un ochi de scorpie, acum am doi. Nu, pe bune, cea mai nasoală chestie din lume mi se părea să se dea copilul cu curu de pământ în magazin. Acu îi zice tantrum, când am născut eu îi zicea scandal, criză de furie sau de personalitate. La alegere pentru fiecare.

Așa că atunci când eram gravidă mă rugam la toți sfinții să nu o ia copilul razna în public. Acasă ești și tu mai relaxat, ai mai multe butoane pe care să apeși, pe când în public e mai greu, opțiunile sunt limitate la: îți arăt eu acasă, lasă că-ți dau eu ca să ai motive de bocit și scandal, și alte vorbe d-astea de alint, șoptite evident printre dinți. Doar că-s doar vorbe, și știe și ăla micu că e doar teorie de capul tău.

Aparent m-am rugat bine, când m-am rugat, am ales sfinții ăia cu ceva influență, ăia care știu pe cine trebuie, și ieșirile în public au fost în general scutite de manifestări de personalitate. Acasă, ehh, aici a mai încercat și el marea cu degetul. dar a aflat că mare-i învolburată :P.

Doar că în viață, de ce ți-e frică d-aia nu scapi. Chiar dacă nu te lovesc direct, ”tantrumurile” astea vin de unde nici nu te aștepți. În cazul meu de la una bucată copil de prietenă. Pot să scriu despre ea că nu știe pe limba lui Burebista și n-are cum să se recunoască în poezie.

Ați simți vreodată că cineva vă irită nervii numa când deschide gură? Că în clipa în care începe să și miște, parcă mintea voastră își imaginează doar cămăși de forță? Ei, așa e copilul ăsta. Nimic nu-i stă în cale. Vrea apă rece la exact 19,4 grade, păi să faci bine să ai termometrul cu tine altfel jar mănânci. Dacă licoarea hidratantă are 19, 5 începe scandalul. Fotbaliștii ăia care se tăvălesc numa dacă cineva s-a gândit să treacă pe lângă ei sunt nimic pe lângă ăsta micu. Ia tot terenul de la un capăt la altul și mai face și retur.

În tot acest timp mă-sa îl roagă cu frumosul să se ridice, să meargă acasă, să meargă la izvor să ia apă proaspătă. Degeaba. Puștiul când începe spectacolul e artist adevărat, nu se oprește la mijloc, duce show-ul până la capăt. Seara trecută, în toiul jocului cu alți kinderi s-a decis că vrea acasă. S-a dus la mă-sa și a zis ”hai”. A fost așa de hotărât că până și eu era să mă ridic. Domne, porunca e poruncă, nu te joci cu ea. Vorba aceea: I say jump, you say how high!

Față de mine, copilul are sentimente amestecate, care merg mai mult spre ură. Dar orice dragoste adevărată așa începe. Mamă-sa nu înțelege de ce cu mine se poartă diferit. Poate pentru că aproape l-am dat jos din mașină în plină ploaie, în timp ce el îmi striga: you can`t do that? Oh, yes, I can, just watch me. Sau poate pentru că de fiecare dată când rămâne singur cu mine îi transmit ”the look”, aia pe care o avea De Niro în Meet the Fockers? Totul stă în negociere 😛

Cum sunt maimuțele dresate la circ, așa-s părinții acestui copil. Mă aștept într-o zi să apară cu ei la terasă, în lesă, să-i pună să sară prin cercuri și să le dea câte un cub de zahar drept recompensă. Nu-s sigură că se pot purta suficient de frumos ca să primească banană.

tantrumSursa foto: pexels.com

 

SaveSave

VIAŢA DE ZI CU ZI

Prima ”petrecere” LGBT

Ieri am participat la prima petrecere LGBT. La birou. Nu era chiar o petrecere ci mai mult un marș. M-a mirat și m-a intrigat existența, deoarece este prima dată când particip la o festivitate realizată de un grup care se consideră “minoritar” și doreste într-un fel șanse egale.

Uzina face o treabă absolut fantastică în susținerea celor care au dizabilități fizice. Și, repet, fantastică. Este a cincea companie la care lucrez și toată logistica și suportul oferit oamenilor mai puțini norocoși cu forma fizică este demnă de admirat. Așa că am rămas uimită să văd că nu acest grup militează pentru ceva, ci grupul LGBT.

N-am nici cea mai măruntă curiozitate să știu cine ce face la el/ea sub cercea, dar evident că m-a mâncat ca pe maimuță să văd despre ce este vorba. Bine, recunosc și-au făcut reclamă cu un tort care arăta fenomenal și n-am putut să rezist (slăbesc de mâine).

Vroiau condiții de lucru egale și deschiderea spre diversitate! Menționez faptul că lucrez la o companie farmaceutică nu la una de chat unde Vasile să se simtă discriminat că n-a putut să se despoaie el erotic la telefon pentru Gheorghe, ci a fost trimisă Maria!

La anagajare nu m-a întrebat nimeni orientarea sexuală, ba am făcut și un training în care mi-au explicat că astea sunt info sensibile și nu trebuie să le dezvălui nimănui. Da, se presupune că aș fi hetero pentru că am un copil, deși existența unui urmaș în ziua de astăzi nu mai presupune neapărat actul sexual classic. Poți să fii gay și să recurgi oricând la o eprubetă donatoare

Adică pe bune, ce ar trebuie să-ți ofere compania în plus de ceea ce-mi oferă mie, un presupus umanoid heterosexual? Și de ce? Nu există discriminare, pentru că în primul rand nu există documentare a ceea ce faci sub cearceaf, sau deasupra lui, sau unde  mai vrei. Deci ce-ai putea să ceri? Loc de parcare special? De ce? Ai două picioare foarte funcționale și homosexualitatea nu este o boală. Ore de lucru reduse? Dacă alaptezi le primești oricum, indiferent cine este mama/tatăl copilului pe care-l alăptezi. Deci ce ai putea să vrei? Singurul lucru la care aț putea să văd o discriminare este lipsa budei comune. Dap încă avem bude separate pentru bărbați și femei. Poate dacă ești femeia bărbat sau bărbatul femeie ai vrea să te duci să golești bășica udului în toaleta potrivită sufletului tău,  nu anatomiei cu care te-a adus mă-ta pe lume.

Aici cred că ar fi susținuți și de comunitatea hetero că doar toți ne-am zgâit ce mișto dansau lunaticii din Ally McBeal și ne-ar place sa facem pișulică în același timp cu Robert Downey Jr!

Am aflat astfel despre mulți colegi că sunt în tabăra adversă. So what? Nu i-am privit altfel și nu cred că-i privește cineva altfel sau că e un negru la HR care stă și notează pe carnețel că ești pe invers. Și atunci ce ceri? Egalitate la ce? Diversitate la ce? Până la urmă eu nu mă laud nici cu cine mi-e în pat nici cu ce facem în pat, este o chestie intimă.

Dacă nu îmbrățișează compania diversitatea, nu poți tu să te iubești cu cine vrei? Nu prea cred! Și de ce să primești tu ceva în plus față de mine? Aici sunt ușor confuză

LGBTSursa foto: pexels.com

 

 

VIAŢA DE ZI CU ZI

Care este poziția ta preferată?

Toți avem o poziție preferată, și să nu spuneți nu, pentru că nu vă cred. A mea de exemplu este cu picioarele ridicate, dar nu perfect, ci doar parțial și ușor îndoite. Nu contează cum încep căci în final ajung cu picioarele ridicate, și am o predilecție pentru dreptul, pe care-l trag bine spre piept, stângul de obicei îl bag sub mine. La birou da, despre poziția asta vorbim, să nu-mi spuneți că vă gândeați la postii. Deși pe mine mă relaxează, există oameni răi care sunt enervați de obiceiul ăsta al meu.

N-am avut nicio problemă cu poziția asta, până când ieri m-am trezit cu o gaură în picior. N-am văzut-o până acum , nu știu când a apărut ci doar că ieri brusc am găsit-o acolo. Evident că nivelul de panică a ajuns la maxim, am înroșit internetul și am trecut prin toate bolile care ar putea în vreun fel să ducă la așa ceva.

Sunt convinsă că n-are rost să vă mai spun că nu m-am încurcat cu chestii ușoare, ci am trecut la cele mai rare sindroame din lume, că doar și eu sunt o ființă aparte și n-aș putea să am o boală d-asta obișnuită. Am studiat cromozomii, genele alele, ce modificări genetice puteam să am pe vreun braț mic și necăjit de genă, nimic nu mi-a scăpat.

După o zi de căutat și citit am găsit diagnosticul: cap blond 100%. fără vreo influență brunetă. V-am spus că-mi place să stau cu picioarele ridicate și chiar și atunci când mănânc, nu numai când lucrez, ridic piciorul drept și sprijin gamba puternic de marginea mesei, în timp ce bag stângul sub mine. Genunchiul drept stă tot timpul lipit de cotul drept, de zici că-s siamezi și când mănânc mâna trebuie să ocolească tot piciorul ca să ajungă la gură.

Ei, asta a dus la o urmă adâncă în picior, cam cum sunt urmele lăsate pe deget de verighetă, știți ca să suferi în toate felurile posibile pentru o greșeală. Cu timpul trece. Urma, nu căsătoria.

Asta vroiam să spun, aveți grijă cum stați la birou sau când lucrați, că cine știe cu ce semne vă treziți

legs_2P.S. Acum scriu cu piciorul ridicat 😛

Sursa foto:pexels.com

 

VIAŢA DE ZI CU ZI

După vară vine toamna

Deși există niște oameni răutăcioși care spun că Marea Britanie nu are patru anotimpuri, ci doar unul singur, cel ploios, asta este cât se poate de departe de adevăr. Să nu-i credeți. Toți am învățat la școală că după vară vine toamna și că toamna vine cu ploi. Na, uneori toamna e mai ploioasă, alteori e mai secetoasă, dar dacă vine după vară, sigur e toamnă.

V-am spus zilele trecute că la Londra a fost vară. Aproape o săptămână, ba am avut și temperaturi de 29 de grade, mă așteptam din clipă în clipă să se declare cod de caniculă. A fost atât de vară încât eu am scos fustița roz, aia pentru care m-ar fi dezbrăcat toate colegele de școală ale copilului, și el a ieșit în mânecă scurtă.IMG_2112IMG_1316img_8088.jpgAșa cum spuneam că am învățat, dacă a fost vară, urmează toamna. 10-11 grade, răcoare, dai drumul la căldură în casă, scoți hainele alea groase pe care le băgasei la începutul verii și te aștepți la ploi, multe ploi. Ei, acum ziceți-mi și mie de ce e lumea supărată și nu înțelege? Scrie undeva cât durează vara? Nuu, e după cum vrea ăl de sus! O dată mai mult, altă dată mai puțin.

Niciodată nu poți să-i mulțumești pe toți. Când e vară, de ce e vară, când e toamnă de ce nu e vară! OfffIMG_8027

VIAŢA DE ZI CU ZI

De mâncare îmi dați și mie?

Sunt fericită pentru că am văzut și eu vară la Londra. Îm ultimele trei zile, cam toată săptămâna de fapt, am avut temperaturi care par normale în orice altă țară pentru această dată din calendar. Aici când e soare nu stai să te mai gândești, lași tot ce aveai de făcut și te bucuri de vară că cine știe când ți se mai întâmplă.

Nu e ca la București să zici: lasă că mă bucur de soare weekendul viitor, ăsta mi-am propus să văd cele cinci serii de la House of Cards. Nope, aici șansa următoare s-ar putea să fie la anul! Bineînțeles că noaptea plouă. Toată noaptea. Spre disperarea lui fi-miu care ar vrea să ude el florile, nu ploaia

Așa că ne-am adaptat la cerințele locale și am stat mai mult pe afară, având astfel ocazia să văd cum își cresc englezii copiiî. Cola de la șase ani și chiar mai devreme, este regula. Totul evident garnitură la fish and chips sau inele de calamar, cea mai oribilă mâncare pe care a inventat-o mintea omenescă, după brocolli, conopidă și verzișoare de bruxelles 😛

Iar ”educația” alimentară începe de timpuriu. Astăzi lângă masa noastră stătea o familie cu un bebeluș sub un an. Bebeluș care pe post de prânz sau cină sau ce o fi fost,  a primit amărâtul două pachețele de piure de suc, din comerț evident. Nu, nu borcănale ci chestiile alea care se vând la supermarket, punguțele alea care se storc direct în gură. (nu dau numele că nu am nimic cu firma și să nu se interpreteze greșit), în timp ce mumă-sa și tac-su balotau niște paste și niște fripturi de-ți ploua în gură.

Și de ce se chinuia mă-sa să-i dea mizeria aia de suc, d-ai scuipa ăla mic și se strâmba, în timp ce întindea mâinile după orice din farfuriile lor.

Nu sunt organică, mult timp credeam că asta înseamnă să ai organe, și i-am dat copilului sare, zahăr și am gătit cu ulei. Ceva efecte nasoale se văd, pentru că a început să-mi întoarcă vorba, să aibă replică la orice și să mă strâmbe pe la spate.

Cu toate astea când era mic m-am străduit să cumpăr perele, sau merele, sau ce fructe îi mai plăceau măriei sale și să le fac eu piure. Nu, nu erau fructe bio de la bunica din grădina din fundul muntelui, dar măcar știam că au numai pesticide nu și conservanți. Cât de greu poate să fie să dai o pară pe răzătoare? Știu, ești suflet milos și tre să-i ajuți și p-ăia care fac mâncare pentru bebeluși, că au și ei salarii, chirii de plătit. Da pentru un suc de fructe???

Într-un final mama copilului se înduplecă și îi dă o bucățică de castravete. N-am înțeles de ce nu i-a dat un cartof sau o pastă ci castravete crud care mie mi se pare destul de greu de ronțăit de un copil fără dinți, chiar și când e fără coajă (nu era cazului acestui castravete). Și nu-i dă toată bucățica, ci bagă ea în gură, mușcă și îi dă ăluia mic ce a scos din gura ei.

Ăsta a fost momentul când m-am îngrețoșat maxim. am vrut să mă ridic să-i dau cuțitul meu ca să nu-i mai dea bietului copil mâncare molfăită în gura ei. Nu e prima mamă la care văd obiceiul ăsta. Or fi fost lupi și nu m-am prins eu? Sau vulturi care ziua se transformă în oameni? Bleah

Și mă mai mir de ce englezii sunt niște grași cărora le lipsesc principiile igienice de bază. Au busola dereglată de mici.

foodSursa foto: pexels.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Dacă nu-ți urăști țara ai trăit degeaba

Ieri mi-am luat nana. Nu, nu la funduleț, ci la idei, sau mai precis la gura bogată care lasă ideile din capul blond să vadă lumina zilei. Cred că mi s-a răcit gura la cât de mult m-am plâns eu de Londra și cât de mult am întrebat de ce naiba te-ai muta aici cu salariul minim pe economie? Banii sunt puțini pentru anglia, vremea e complet depresivă, mâncarea proastă, femeile urâte.

Dacă tot vrei să emigrezi pentru un trai puțin mai bun mergi într-o țară în care costul vieții e mai rezonabil, lumea e mai primitoare și clima mai prietenoasă. Nicăieri nu umblă câinii cu covrigi în coadă, nicăieri nu te așteaptă nimeni cu brațele deschise că ai venit tu, Gheorghe Dacul, să-i luminezi pe ei. Și în țările astea, în care curge apă caldă tot timpul, este șomaj, corupție, foamete, rahat politic, etc.

Ieri gândeam cu voce tare, cu niște oameni pe lângă mine,  și tot așa mă întrebam ce-i mână în luptă pe românii care vin aici cu salariu de 1000 de lire. Poate sunt eu prea cheltuitoare, poate nu știu eu să fiu chivernisită și m-am învățat cu prea mult, dar sincer nu văd care este plus valorea adăugată vieții la venitul ăsta.

Gândurile mele au stârnit un potop de reproșuri, că nu înțeleg, că e diferență uriașă între 2500 ron în Ro și 1000 de lire în Anglia și cum pot să fiu nemulțumită de țara al cărei locatar temporar sunt? Pe hârtie da, diferența este uriașă, doar că practica ne omoară.

Siteul numbeo face o comparație între costul vieții în diverse orașe din lume și-ți spune cam cât trebuie să câștigi în Papua ca să-ți permiți același standard de viața ca-n Tuvalu, și-ți și detaliază cam care sunt ariile cu diferențe majore. Făcând o comparație afli că la Londra față de București :

  • chiria e cu 451% mai scumpă
  • utilitățile cu 184% mai scumpe
  • coșul zilnic cu 88% mai scump
  • restaurantul cu 130% mai scump

În concluzie, viața pe care ți-o oferi la Londra cu 1000 de lire, ai putea să o duci la București cu 2000 de Ron, presupunând că plătești chirie în ambele locații. Așa că revin cu întrebarea de ce să te muți printre străini și să vezi soarele trei zile pe an?

Și de ce dacă te-ai mutat în altă țară, cu plusurile și minusurile de rigoare,  pe care le-ai cântărit și au ieșit la pozitive pentru tine, trebuie să dai cu fecale pe țara natală și să-l împroști cu noroi pe ăla care are tupeul să nu fie Romanian hater?

Dacă ai ars tot, ai pârjolit fântânile și ai fugit în munți, iei notă mică la purtare dacă nu-ți urăști țara? Numa întreb

badboySursa foto: pexels.com