VIAŢA DE ZI CU ZI

La câte pârțuri va rezista iubirea noastră?

Ieri în drum spre birou am ascultat o emisiune despre pârțuri. Da, nu mint, despre pârțuri, mai exact despre calitatea și cantitatea gazelor pe care le emani prin partea dorsală în prezența iubitului/iubitei.

În drum spre birou ascult MagicFM, căci e un radio ”serios” (era) și cu muzică de pe vremea mea (Sabrina, Sandra, CC Catch). Subiectul emisiunii era despre Oscaruri și mi-a luat ceva până am prins legătura cu pârțurile. Ideea era să spui pentru ce i-ai da cuiva un Oscar în fiecare zi. Moment în care gazda emisiunii, Ronan Keeting, începe să povestescă cum dă el pârțuri de față cu soața din dotare, numita Storm. Mi se pare periculos să dai vânturi când e furtună prin preajmă, dar fiecare cu plăcerea lui.

Omul e cât se poate de cinstit și recunoaște că s-a dus firoul ăla de la început, mai ales că au trei copii și sunt împreună de pe la 1900 toamna, și acum se simt liberi unul față de celălalt. Atât de liberi încât nu mai pun intestinele la grea încercare și lasă libere, precum un porumbel al păcii, orice gaz care dorește să ”simtă” viața în exterior. Mărturisirea lui a dat curaj ascultătorilor care au început și ei să împărtășească experiența pârțurilor matrimoniale și ușor, ușor s-a trecut de la cantitate, la calitate.

Deja nu mai conta cât de des dai pârțuri, ci ce fel de pârțuri: cu zgomot, cu miros, cât zgomot, ce fel de miros, spui pardon după alea mai zgomotoase și mai îmiresmate, sau deja nu mai e nevoie? Cam în ce moment al relației dai din tine tot? În ce moment nu mai spui nici măcar, pardon? Doar că gazda a vrut să condimenteze și mai mult emisiunea și a început să spună secrete de alcov, cum soața intră peste el, în timp ce dânsul se găsește în procesul de descărcare a colonului, și se spală pe dinți după ce îi dă un țoc pe glabelă.

Asta mi-a pus capac și am schimbat pe Kiss unde cânta  o melodie de corazon.  A depășit puterea mea de înțelegere a iubirii de cuplu. Când ai 90 de ani fie, pentru că oricum nu mai ști ce-a ieșit, pe unde a ieșit și chiar dacă ți-a da seama, ”fuga” până la baie ar putea fi fatală. Dar aia cu ”căcarea” conjugală însoțită de spălat pe dinți și pupat tandru….Pascal Brukner!

Ați văzut ce legătură frumoasă e între dragoste și pârțuri? Cum era aia: până ce moartea ne va despărți? Nuuu, câte pârțuri vom rezista!

fartSursa foto: pexels.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Hai că nici cu rugăciunile nu ne mai descurcăm

Sunt religioasă. Asta nu înseamnă că umblu din casă în casă să vând Biblii, sau că atunci când ne întâlnim îți recit din viața sfinților. Nu, dar țin post mirecurea și vinerea, nu spăl când sunt sărbători cu roșu sau cu cruce neagră, îmi fac cruce când trec prin fața unei biserici, cu mâna, nu cu limba în cerul gurii, pun lumânări, la morți și la vii, și mai spun și câte o rugăciune din când în când.

Nu-mi pierd timpul să explic nimănui motivațiile alegerilor mele religioase, așa cum nu întreb pe nimeni despre motivațiile sale, atâta timp cât acest lucru nu deranjează viața nimănui. Nu te oblig să faci mătănii la mine în casă, așa că nu mă întreba de ce țin post.

Colegii tineri se uită ciudat la mine, pentru că religia nu se mai poartă, post ținea bunica și nu, nu spăl duminica, pentru că spală mașina de spălat :).  Nouă din 10 colegi spun că sunt atei dacă-i întreb ce religie au, deși întrebarea este legată de religia majoritară în țara din care provin. Nu mor de curiozitate dacă nu știu la ce te închini sau dacă te închini.

Când ajung însă la mărturisirea asta cu ateismul, mintea mea se zăpăcește. Dacă ești ateu nu crezi în zeități, deci nu crezi în Isus și-n Dumnezeu. Perfect, nu-i bai, rămâi același om, cu aceleași valori, te plac la fel de mult și dacă nu știi crezul, dar spune-mi și mie de ce sărbătorești Crăciunul și Paștele? Crăciunul reprezintă nașterea lui Isus, iar Paștele învierea sa. Dacă nu crezi în el, ce sărbătorești? De ce faci ouă roșii de Paște, de ce le ciocnești, ce cauți la biserică să iei lumină?

Ce simbolizează pentru tine lumina aia de la 12 noaptea? Sau o faci pentru că așa este cool, să te duci în miez de noapte să aprinzi o lumânare de la Batman ăla care umblă cu o făclie, și pe urmă să te distrezi într-un club? Nu sunt primiți în club cei care n-au trecut pe la biserică?

Nu acuz, ”dăcât” întreb, ca să mă lămuresc și eu cum e treaba asta: sunt ateu, dar mă căsătoresc la biserică, și nici prin cap nu-mi trece să ratez Nașterea sau Învierea.

religion_2Sursa foto: pexels.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

La ce înâlțime începe pădurea de foioase?

Am trecut prin viață fără să mă doară că nu știu să aprind focul cu două surcele, să caut nordul după vegetație, cine din cine izvorăște sau de la ce înălțimi cresc nuș ce plante. Eu în școală eram ocupată să iau note mari la mate și la română, așa era atunci, ne luptam pentru coroniță, și geografia sau istoria erau de umplutură.

Ce e treaba mea când a trăit vreun domnitor, că doar nu-mi ține de foame în viață. Știu câte ceva despre Ștefan Cel Mare, normal, pentru că sunt un fel de urmaș, nu mai e un secret pentru nimeni că Mama Vrâncioaia a fost țiitoarea lui. Mereu însă am avut întrebarea asta, de ce mama?? În mintea mea trebuia să fie o codană, nu o mamaie, din moment ce el s-a tot întors, i-a făcut șapte puradei și a împroprietărit-o cu munți pentru aceste servicii aduse coroanei. Mă rog, pe lângă chestia cu Vrâncioaia, mi s-a spus din fragedă pruncie că pe una dintre odraslele lui o chema Oana, iacă-tă motiv de botez pentru mine.

La fel a fost și la geografie. N-am considerat că trebuie să-mi stressez prea mult neuronii, deși prin clasa a opta am fost și la olimpiadă, că doar cine naiba se aștepta să fii pasionat de geografie când erai la liceu de mate-fizică? Așa că știam să fac grafice de funcții și geometria era un fel de joacă la desert. Am făcut efortul major să învăț capitalele lumii, doar ca să nu o fac pe mama de rușine la ședința cu părinții, dar mai mult n-am putut. Mi-am canalizat energia pentru a dezvolta tehnici subtile de copiat la lucrările de control și m-am afundat în optică, curent alterantiv, chimie organică și integrale.

Doar că să vedeți ce. Când merg cu fi-miu pe stradă sau stăm noi așa, și ne jucăm prin casă, ăsta micu n-are absolut nicio curiozitate să știe cât face radical din 457 la pătrat, nu vrea niciodată să calculăm sinus sau cosinus, ca să nu mai spun că este total neinteresat de combinații de 25 luate câte șapte. Am vrut de vreo două ori să ne jucăm de-a reflexia și refracția, să punem un tanc cu apă, o lentilă concavă, un plan înclinat în fața unei oglinzi, și a început să plângă.  Cum să spun, mie astea îmi dau fiori de plăcere, nu dorm noaptea de emoție să mai fac o mediană ceva sau să scot un izomer, și el nimic.

El în schimb vrea să știe care-i diferența între conifere și foioase, habar n-am de ce că doar nu trăim în pădure, cum s-a format pământul, ce sunt tropicele și meridianele, care sunt zonele tropicale și cele subtropicale, ce animale trăiesc la diferite adâncimi din ocean, ce specii trăiesc în pădurea amazoniană, care-i capitala insulelor Palau sau de ce se numesc așa planetele (șah la regină se numește chestia asta).

De tabelul lui Mendeleev nu m-ar întreba și el!

Dacă mă rătăcesc în pădure n-am nici cea mai vagă idee cum să mă orientez sau cum să supraviețuiesc în lipsa tehnologiei moderne, dar io-s mândră că știu gazeta matematică, cine-i Hollinger și teorema lui Pitagora. schoolSursa foto:pexels.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Ca să nu mă mai întreb de ce copilul nu extrage radicali

Ieri am realizat că i-am ratat viitorul copilului. L-am handicapat cu propriile mâini deși am avut ceva semnale că sunt pe drumul greșit. Dar eu nu și nu.

În primul rând nu l-am pus la sân în primul moment după naștere. Se spune că nașterea naturală e un miracol. E adevărat, căci doar prinr-un miracol reușești să scoți un pepene printr-o gaură de cheie. Așa că eu m-am bucurat atât de tare de acest miracol, încât n-am vrut să-mi atârne nimic de țâțe. Și am mers mai departe cu egoismul și nici nu l-am pus skin to skin.  Am aflat ulterior că dacă l-aș fi iubit suficient aș fi avut și lapte și nu ar fi fost nevoie să-l hrănesc cu chimicale! Sunt ferm convinsă că d-asta nu știe să scrie pe litere ”pronunciation”, dar mă am doar pe mine să mă blamez.

În obtuzitatea mea m-am încăpățant să nu-i miros fiecare scutecel ca să știu dacă are o digestie corectă, ba m-am strâns de nas și m-am strâmbat de câte ori îl schimbam. Poate dacă lăsam scârba și fitzele deoparte și băgam nasul adânc în răhățel aș fi putut să prevăd că o să aibă o problemă în a scrie cifra 9.

L-am lăsat să mănânce zahăr, iar avocado și rucola n-au fost niciodată parte din meniul lui. Nu știu cum mi-a trecut vreodată prin cap că poate ieși un copil normal în aceste condiții. I-am permis să nu-l pronunțe pe ”r” la 8 luni, nu i-am vorbit în engleză din prima clipă, ba nici nu l-am dat la cursuri de engleză de la minim un an. Sunt ferm convinsă că asta și doar asta este cauza pentru care nu știe cât face 1200 ori 24567 și nu extrage radicali deși are aproape șase ani.

Am țipat la el, l-am mai pedepsit, nu i-am dat tot ce a vrut când a vrut, l-am corectat dacă subiectul era în total dezacord cu predicatul, am spus NU, nu i-am luat doar jocuri intelectuale care să-i dezvolte abilitățile de leader și nu l-am culcat doar cu muzică de Mozart. Prin urmare să nu mă mire dacă o să fie un frustrat și un neîncrezător.

Dar mai presus de astea n-am jurat obediență veșnică mamelor perfecte, n-am citit bloguri, n-am acceptat sfaturi, n-am stat în parc să ascult cum ar fi trebuit să fac mai bine. Na, acum să nu mă mai întreb de ce o să fie un handicapat emoțional

pexels-photo-813616Sursa foto: pexels.com