VIAŢA DE ZI CU ZI

Cu viața socială nu-i de glumit

Întotdeauna am visat să am o carieră strălucită. De vreo câțiva ani m-am și hotărât ce vreau, să stau acasă și să mă uit în zare. Să mă uit așa la nori, la stele și să-mi fac o carieră din asta. La uitatul ăsta în zare aș aduga și să ascult liniștea. Doar că aveam idei preconcepute, credeam că nu e mare lucru și că oricine e în stare de așa ceva. Greșit, foarte greșit.

În urmă cu vreo câțiva ani, nu înțelegeam de ce s-ar plânge de oboseală cineva care stă acasă. Pe bune, ce te obosește? Și pentru că Dumnezeu nu dă cu parul, anul trecut am stat cinci luni acasă. Cele mai aglomerate luni din viața mea. În fiecare zi eram absolut ruptă de oboseală, a trebuit să mă angajez din nou ca să mă mai odihnesc și eu.

Lumea crede că e ușor să stai zilnic la cafea, să-ți modelezi programul după fiecare prietenă, ca să poți să bei cafea cu toate. Între două cafele să alergi la coafor, apoi la ceva shopping, iar la o cafea și ferească sfântul să mai ai și manichiură în aceeași zi că e prăpăd. Și cu toate astea pe cap să mai faci și niște poze pentru Facebook, eventual să mai postezi ceva și pe Instagram. Păi abia ăți ajunge ziua.

La fel cum aveam ideile astea greșite despre cei care stau acasă le aveam și despre cei care spuneau că ies două trei seri pe săptămână în oraș. Pfuuuaaaa, păi ce viață e asta? Cel mai ușor lucru din lume, să ieși la cârciumă să bei ceva și să te hlizești cu niște prieteni. Nici că puteam să fiu mai departe de adevăr. Săptămâna asta am ieșit de trei ori. Sunt praf de oboseală, trei zile de ședințe și nu mă storceau așa de puteri.

În primul rând să te duci direct de la muncă în bar, fără să treci și tu pe acasă să te shimbi în ceva comod e un fel de supereroism. Acolo să zâmbești și să găsești subiecte de conversație cu toți, asta în timp ce mai și bei un pahar de ceva. Știu, știu vinul dezleagă limba, ei, la mine îi face nod. Toată chestia asta cere experineță și dăruire, e o întreagă artă și promit să nu mai iau lucrurile în râs de acum înainte

Norocul meu că până la următoare ieșire planificată am câteva zile să-mi revin, numa să n-apară ceva spontan.

social lifeSursa foto: pexels.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Voi cât de ”ușurel” călătoriți?

Eu încă aștept momentul ăla când voi face bagajul perfect, ăla în care n-o să-mi iau la mine sandalele albastre și la destinație să descopăr că-mi trebuiau alea verzi. Am crezut de vreo două ori că am reușit, dar m-am grăbit ca fata mare la măritat.

Întotdeauna iau la mine un bagaj cuprinzător, că nu se știe niciodată de ce ai nevoie, și de ce să cheltui bani aiurea în vacanță? Ăsta este principiul după care mă ghidez de fiecare dată. După ce a apărut și copilul cele două valize alea mele, d-alea mari, s-au făcut trei, că doar nu o să mă duc în vacanță să splăl, și copiii sunt imprevizibili.

Așa se face că mereu plec cu două pijamale, dacă udă copilul una, 3-4 perechi de pantaloni, două geci (în vacanța de la Lisabona s-a aruncat îmbrăcat în ocean deci tare bine mi-a prins încă o geacă), tricouri să fie și să se asorteze cu puloverele care sunt tot pe principiul să fie. Aaa, și două perechi de pantofi că dacă una s-o dezlipi.

Iar bagajul pentru mine trebuie să se asorteze cu cel al copilului, că doar n-o să-l pun să-i crape obrazul de rușine la cârciumă că mă-sa are sandale galbene și poșetă roz! Așa ceva chiar nu se face, trebuie să avem grijă de echilibrul emoțional al copilului. Prin urmare îmi iau la mine câte două-trei ”schimburi” pentru fiecare zi. Nu, nu reușesc să iau două bluze și trei fuste și să le tot combin între ele timp de 5 zile, ba dacă mai pun și o pereche de pantaloni deja îmi depășește imaginația.

Am câteva lucruri care pentru mine reprezintă esențialul și nu pot să le scot din bagaj. De exemplu nu plec niciodată fără prosoapele mele. Nu pot pur și simplu să mă șterg cu alea de la hotel, pentru că am văzut eu într-un reportaj cum se spală prosoapele la hotel! Bleah! Tot în trusa de must have intră: uscătorul de păr, al meu, ăla care nu zburătăcește, șamponul, peria rotundă, fixativul ăla mare (alea mici miros a spray de gândaci), gel de duș (nu le suport p-alea de la hotel), poșetă mare și poșetă mică, papucii mei și o carte de citit.

Și s-a umplut valiza aia mică 🙂 Trec la aia mare în care îmi pun și eu ”câteva cârpițe” să nu arăt ca fugită de acasă. Pantaloni, pantofiori, tricouri, două/trei jachețele, două/trei sutiene, că doar n-oi pune pe sub bluza neagră sutienul mov, pușchea pe limbă, o rochiță, una subțire, să fie, că doar nu cere de mâncare și o gecuță, hai două că poate mi-o fi cald, poate mi-o fi frig. Și am redus bagajul la minim, n-am pus tot ce mi-ar fi trebuit.

Dacă are cineva un secret, o formulă magică prin care să mă limitez la strictul necesar fără să-mi petrec vacanța plângându-mă că ”am plecat ca proasta-n fudul gol, de parcă le căram în mână”, sunt numa ochi și urechi.

travelSursa foto: pexels.com

 

VIAŢA DE ZI CU ZI

Selfie cu orice preț

Eu nu-mi fac poze căci am două mâini stângi când e vorba să încadrez ceva în peisaj, plus că de cele mai multe ori mă ia cu fiori când mă uit ce fel am ieșit în poze. Bine, am și eu momentele mele bune, că doar nu există pădure doar cu uscături, dar cele mai multe sunt proaste. Dacă n-a bătut lumina la exact 38,46 de grade din partea de nord vest, soarele nu era exact la longitudine 068° 16′ 36” W și luna nu era în sextet cu Uranus, pozele sunt un dezastru. Știți, alea în care arăți atââât de bine, încât selfiul tău ar putea fi folosit cu succes ca să nu se apropie copiii de butelie.

Îmi place în schimb să mă holbez la cum își documentează alți oameni viața în imagini, și evident sunt atât de generoși încât le împart cu semenii lor. Domne, există unghiuri bune și unghiuri proaste. Pardon, și unghiuri foarte proaste. Dacă te-ai prins în unghiul ăla foarte prost, de ce naiba mai împarți cu publicul? Și chiar crezi comentariile alea cu ”minunat-o”, ”ce frumi ești”? Io sincer stau prost cu vederea dar tot remarc pozele alea pe lângă care păpușa chucky pare Ileana Cosînzeana.

Smartfonurile au două funcții de bază când faceți poze: prima este lumina. Da, știu pare ireal unde a ajuns tehnologia, dar dai cu degetul pe ecran și apare un pătrățel cu semn de soare. Ăla am auzit că face magii dacă îl centrezi pe fețișoara proprie. A doua funcție este editarea, e ca și cum ai avea photoshop în telefon. Nu trebuie decât puțină răbdare înainte să dați share la poză și garantat cindy crawford în pictorialul ei ăla bun o să pară o țoapă încercănată pe lângă voi.

Dacă n-aveți funcțiile astea două și dacă dimineața când vă treziți nu sunteți o combinație între Halle Berry, Sophia Loren și Elizabeth Taylor, nu faceți selfiuri. Sau faceți, dar fiți egoiști, nu le împărțiți cu publicul.

selfie _2Sursa foto: pexels.com

 

VIAŢA DE ZI CU ZI

Când ești dezorganizat trebuie să asculți sfaturi

Ador, da, pur și simplu ador să-mi dea cineva sfaturi. Cum să zic, trăiesc pentru ele. Cum mă întâlnesc cu cineva, mai ales oameni care nu mă cunosc foarte bine, le cerșesc din priviri să-mi dea sfaturi. Dacă mai sunt și despre cum aș putea să mă descurc muuult mai bine cu educația copilului, în timp ce ei n-au activat nicio zi în meseria de părinte, ce mai, sunt în delir. Singurul regret e că n-am creion și hârtie ca să iau notițe.

Sincer, oamenii ăștia sunt un izvor de inspirație. De piatră să fii și n-ai cum să nu-i remarci sau să nu-i venerezi. Gândiți-vă cu cât respect v-ați uita la mine dacă aș începe să dau sfaturi despre cum se montează o pompă hidraulică pe un arbore motor. Se citește în privirea mea că respir arbori d-ăștia.

Zilele trecute mă plângeam și eu că parcă s-a comprimat timpul, că parcă nu-mi mai ajunge (d-aia mi-am luat cartea despre cum să opresc timpul), că mă trezesc luni și până să-mi dau seama e deja vineri, și nu mai am timp de nimic, și am început să beau cafea ca să nu adorm pe birouri. Moment în care Dumnezeu mă aude și îmi trimite ajutorul. Vedeți, uneori nici nu trebuie să te rogi.

O colegă cu vreo zece ani mai tânără decât mine (la vârsta ei dormeam o dată la trei zile) începe să-mi explice cum ar trebui să fac. Am fost ochi și urechi, că de, îmi plac sfaturile. A început să-mi explice cum își organizează ea ziua, model după care aș putea să mă inspir și eu ca să-mi cresc zen-ul: trezire la 6.30, o oră de sport, mic dejun cu stat liniștit la masă pentru că este cea mai importantă masă a zilei, servici, înapoi acasă la 6 , meditație, citit, hrană pentru suflet, sau o dată la trei zile mers la bazin.

Mi s-a părut că avem programe similare, doar că nu mă prind de ce eu sunt obosită, așa că m-am gândit să-i povestesec cum e săptămâna la mine, că poate vede ea unde greșesc și mă scote din beznă. Trezitul la 6.30 e un lux rezervat pentru weekenduri, în rest la 6 sunt în picioare. Deci aș putea să fac o oră jumătate de sport doar că sunt așa de pasionată de gătit, încât simt nevoia asta de a-i face copilului mâncare proaspătă dimineața. Apoi îmi iau liniștită micul dejun în drum spre școală, la stop, la semafor, și printr-un miracol ajung și la birou.

Tot la șase sunt și eu acasă, după ce am luat copilul de la școală și am mai trecut pe la magazin să iau ceva, căci ăsta mic a venit cu idei prostești de la școală și vrea să mănânce și seara. Apoi seara o petrec și eu tot cu hrană pentru suflet: fac curse de mașinuțe, repet tabla înmulțirii, joc monopoly, fac spelling sau citesc:Patrula Cățelușilor, Cine a furat oul gîștei, Mike the mosue is moving house, d-astea despre înțelesul vieții. Aaa, și tot de două ori pe săptămână mă duc și eu la bazin…cu copilul, plus la fotbal, plus la hockey

Am răsucit ziua pe toate părțile și oricât aș forța-o nu vrea să accepte și niște sport, masă liniștită, baie relaxată în cada plină de spumă, meditație sau doar ceva timp de tăiat frunze la patrupede. Știu, în weekenduri aș putea să recuperez.

Asta e, am recunoscut că sunt o putoare dezorganizată sfaturiSursa foto: pexels.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

N-avem nevoie de urări, avem deja cel mai mare dar ca să fim fericiți

Ziua internațională a femeii nu se sărbătorește în Anglia, evident, la ei totul este pe dos. Pe profilurile românești de Facebook însă, a curs astăzi cu urări, cu flori, cu fericire, cu iubire, cu toate dulcegăriile posibile. Eu sunt în niște grupuri, pe facebook, dedicate celor care au copii cu tumori craniene și am aruncat un ochi și acolo, unde sunt mame din toată lumea, ca să văd dacă există urări pentru ziua femeii.

Mi-ar fi plăcut să le trimit și eu o floare acestor mame care au un curaj pe care puțini și-l pot imagina, mame care mă inspiră în fiecare zi, mame care nu uită să zâmbească și să vadă soarele acolo unde oricare dintre noi ar vedea doar nori și furtună. Uneori, când le citesc, îmi este rușine că eu mă plâng și mă panichez două zile pentru niște muci.

N-am găsit urări, probabil că și ei au ziua mamei pe 11, ca și englezii, dar am găsit o știre tristă. O fetiță de 15 ani pierduse lupta, o fetiță care în afară de curajul de a face față celor 7 recidive a fost ambasadoarea SickKids.

Acest copil a fost cel mai radiat copil din Canada, a primit în 9 ani 123 de doze de radiații,  maximul pe care îl poate primi cineva într-o viață. Povestea ei o puteți citi aici.

Nu contează dacă el v-a adus cel mai mare buchet de flori de 8 martie, nu contează nici măcar dacă v-a adus flori, nu contează dacă v-a spus La Mulți Ani cum au mijit zorii sau dacă și-a adus aminte pe la prânz, nu contează dacă ați primit vreun cadou ieri sau nu.

Copiii sănătoși sunt cel mai mare cadou pe care trebuie să-l celebrăm în fiecare zi.

baby loveSursa foto: pexels.com

VIAŢA DE ZI CU ZI

Am învățat cum să transform hârtia simplă în bani

Eu sunt fascinată de magie. Îmi plăceau la nebunie numerele astea când mergeam la circ, iar filmul ”Now you see me” m-a dus în extaz. Ador să mă tot gândesc cum a făcut nenea ăla de pe scenă de a scos două hârtii de 10 dolari când avea numai una, sau cum a transformat o bulină de hârtie într-o monedă de 10 penny.

Mi-am spus mereu că este iluzie optică, doar nu o taie pe tanti aia sigur, și nici nu-i bagă sulițe prin cap ca pe urmă să o scoată vie și nevătămată, doar că nu pricepeam cum are loc iluzia asta. Ei, când îți dorești ceva mult de tot, ți se întâmplă 🙂

A primit copilul un set de magie și m-am pus la curent cu tot. Transform hârtia colorată în bani, fac iepurele să dipară și  dintr-o hârtie de un dolar fac două de zece. Abia acum mi-am răspuns la întrebarea aia care mă rodea de câțiva ani, de ce nu-și fac magicienii ăștia vreo două teancuri de bani ci se chinuie să dea spectacole. De fapt nu transformă nimic ci totul e o mare păcăleală.  Prin urmare când treceți pe la mine veniți cu o monedă de o liră ca să vă arat cum o transform în hârtie. După ce plecați o fac la loc bani și uite așa mă îmbogățesc din magie 😛

Fi-miu este mega dezamăgit și mă tot întreabă unde e magia. N-a primit cu bucurie aflarea adevărului. Mami, asta e magia. Nu, asta e minciună, magia adevărată care face să dispară banii unde e? Hmm, ăsta e un secret pe care îl dețin doar femeile, îți trebuie doi cromozomi X ca să faci chestia asta 😛

magieSursa foto: pexels.com