VIAŢA DE ZI CU ZI

Atenție, avem o vrăjitoare în bloc

Măcelarul de la colțul blocului e un englez tipic, gras și bătrân care îmi zice ”love” de câte ori mă vede. Inițial m-am bucurat, până am văzut că le zice ”love” tuturor octogenarelor care cumpără de la el. Stabilisem noi o relație de prietenie, bazată evident pe sumele de bani pe care le cheltuiesc în magazinul lui, dar era o prietenie frumoasă.

Asta până zilele trecute când m-am gândit că vreau să am preparate tradiționale la masa de paște și el m-ar putea ajuta. L-am întrebat timid și cu toată dulceața de care sunt eu în stare dacă poate să mă ajute și pe mine cu un cap de miel, că de, mi s-a făcut poftă de o ciorbiță ca la mama acasă.

Ăsta a fost începutul sfârșitului. Imaginați-vă niște ochi de melc, pe o față de buldog, cu niște fălci aflate în cădere liberă până la pământ în timp ce mă întreba cu jumătate de glas: vrei să gătești un cap de miel?

  • Da, tehnic, aș vrea să-l fierb
  • Și îl vrei tăiat bucăți?
  • Nuu, întreg
  • Cu ochi și dinți și limbă
  • Da, nu-i bai, îl cosmetizez eu acasă
  • Vrei să-ți dau un cap de miel întreg, pe care tu să-l tai bucăți acasă?

Am încercat să-i explic ce-i ciorba de miel, că e o chestie tradițională, cu un gust fabulos și că nu o să-i dau foc să fac din el cine știe ce poțiune magică. L-am pierdut, vedeam în ochii lui cum cu fiecare detaliu, mă consideră și mai ciudată, ca să nu zic nebună. A încercat să îngaime câteva cuvinte care semănau a conversație dar n-a reușit. Dacă tot l-am lăsat fără cuvinte, am mers la nivelul următor și i-am cerut jumătate de miel.

Sunt convinsă că tot blocul va afla că există o vrăjitoare printe ei.witchSursa foto: pexels.com

3 gânduri despre „Atenție, avem o vrăjitoare în bloc

Lasă un răspuns