VIAŢA DE ZI CU ZI

Prima vacanță în doi

Am mai fost plecați împreună, dar niciodată doar noi doi. Mereu am căutat să mai fie cineva cu noi, căci parcă îmi era teamă de singurătatea asta în doi. Ce-o să ne spunem 4 zile? Dacă epuizăm subiectele, dacă nu avem nimic de vorbit, dacă nu reusim să găsim lucruri comune? Așa, când sunt mai mulți, te supui voinței grupului și ai o portiță de scăpare. Plus, n-o să ne privească lumea ciudat, n-or să apară întrebările alea stânjenitoare în privirile celor din jur?

Ba da, au apărut și nu doar în priviri ci uneori și în cuvinte, dar nu m-au deranjat deloc, pur și simplu nu mi-a păsat. Am reușit să facem un program care să ne mulțumească pe amândoi (mai mult pe mine, dar asta e) și de vorbit, nu ne-a mai tăcut gura (mai mult lui). Ne-am bucurat de fiecare lucru nou pentru că îl descopeream împreună, pentru că parcă scriam pagină după pagină la cartea noastră cu amintiri. Am făcut și multe poze ciudate pe care nu le vom arăta publicului, am râs mult, am vizitat mult, am obosit mult (mai mult el).

A fost bine doar în doi, mai bine decât mă așteptam. Am avut doar programul nostru, nu a trebuit să ne pliem după nimeni, ci doar după propriile plăceri și puteri. Orarul cu un copil, care nu este atât de mic încât să mai stea în căruț și să-și facă somnul de frumusețe cât tu savurezi o cafea la terasă sau un obiectiv turistic, dar nici așa de mare încât să reziste o zi de mers, este provocator. Dar fiind doar noi n-am simțit că aș fi putut să fiu în altă parte la anumite ore. Cu fiecare concediu descopăr la ele noi resurse fizice și noi plăceri.

Mi-a lipsit totuși interacțiunea cu un alt adult, mai vrei la un moment dat și discuții serioase, și existența cuiva cu care să savurezi un pahar cu vin, cineva care să aprecieze la justa valoare toate bisericile și castelele văzute. Și lui îi plac, faptul că încă n-a învățat istorie însă își spune cuvântul. Totuși am avut cel mai bun partener cu care să mă întrec la mâncat vestitele nata sau pillows (cu mândrie spun că am câștigat, deși ficatul meu a fost pus la grea încercare😀), la alergat pe plaja din Cascais, la imitat suricate și ghicit animale sau la cățărat pe ruine. Nu știu dacă eu am dat în mintea copiilor sau el în cea a adulților, cred că fiecare câte puțin.

Despre Lisabona….sentimente amestecate. Un oraș frumos, nu fabulos, nu l-aș da niciodată pe Roma, Verona sau Paris, care se străduiește să facă față infuziei de turiști. Nu l-aș numi un oraș child friendly datorită dificultăților de a găsi mâncare diversă (dacă nu mănânci pește sau burgeri, greu să găsești o pastă decentă sau o friptură simplă în zonle turistice) și a străzilor în pantă, mai exact sub formă de pârtie neagră (dacă ai copil în căruț sau manducă trebuie să te pregătești de un efort considerabil, iar dacă este pe picioarele lui obosește destul de repede). Este însă un loc în care poți ușor să îmbini lenevitul cu vizitatul, deoarece nu sunt foarte multe obiective turistice, și alea câteva sunt cam concentrate în aceeași zonă, patru zile cu tot cu Sintra și Cascais sunt suficiente.

Un oraș frumos, călduros, mai potrivit pentru adulți, dar minunat pentru o scurtă pauză. Nouă ne-a priit și va rămâne în amintire drept primul loc în care am fost doar noi 😀

Sursa foto: arhiva proprie

Lasă un răspuns