VIAŢA DE ZI CU ZI

Mirosul ăla de plăcinte calde și iubire

La fi-miu la școală vine o mămică de genul celor care ajung la emisiunea „viața mea la 300 de kg”. N-am urmărit-o, dar îmi imaginez că are un minivan cu care vine, altfel nu știu ce suspensii îi fac față. Femeia asta este cel mai vesel om pe care l-am văzut vreodată, iar băiatul ei la fel. Intră pe poartă râzând amândoi, rumeni în obraji, ăla mic cu o claie roșcată și creață care se încăpățânează să obstrueze o fățucă pistruiată, și se distrează amândoi de minune încercând să facă puțină disciplină în acest haos.

Puștiul are aparat auditiv dar se poartă de parcă toată lumea e a lui, iar maică-sa nu schițează niciun gest care să amintească de acest impediment. Îi dă cel mai strașnic și autentic pupat înainte de a intra în clasă, parcă aștepți cu sufletul la gură să auzi ”țoc” și mereu îi urează o zi bună. Când îi vezi pe amândoi îți vine să te arunci la pieptul ei. Parcă este Mammy din Pe aripile vântului, când trec pe lângă ea îmi vine să o amușin, tot căutând mirosul ăla de iubire și de ceva bun.

De cozonaci, da, d-ăia care miros de la parter, de parcă simți că nu mai reușești să apeși butoanele de la lift de poftă, de pâine aburindă scoasă din cuptor, plăcintă d-aia cu mere și cu scorțișoară, gogoși  d-alea care parcă transmit mirosul pe sub ușă, ăsta îmi închipui eu că este parfumul acestei femei

Sclifositele alea slabe, sunt toate numa o acritură 😊homeSursa foto: pexels.com

5 gânduri despre „Mirosul ăla de plăcinte calde și iubire

Lasă un răspuns