GÂNDURI BLONDE · VIAŢA DE MAMĂ

Îmi place totuși ceva în Anglia

Sunt o cârcotașă. Na, am recunoscut. Bine, de fapt nu sunt cârcotașă doar ca să mă aflu în treabă și nici în exces, ci atât cât să cresc puțin calitatea vieții, că doar spre asta tinde orice muritor, nu? D-aia tot mă iau de englezi, pentru că se mulțumesc cu foarte puțin și vreau să-i stimulez să ceară mai mult de la viață, nu doar fish and chips 😊

Deja la birou nu pot să mă mai plâng, ăia îmi zic mereu că am standarde înalte și nu ne potrivim. Dap, faptul că vreau cartofii curățați de coajă (na, uite așa vreau eu să renunț la seleniu) și morcovii răzuiți mă pune pe un piedestal. Ei, în toate nemulțumirile mele londoneze, pe lângă priveliștea din sufragerie, care face toți banii în alea trei zile pe an cât e soare, îmi place școala. Nu sistemul educațional ca atare, ci modul în care sunt organizate școlile.

Din punct de vedere academic încă nu mă prind dacă presiunea asta enormă pusă pe copil să citească și să scrie cursiv la cinci ani, sau ideea că de la 4 ani trebuie pregătiți pentru școală și adio odihnă de prânz, va da roade în viitor. Fără dubiu, scrisul și cititul oferă o independență extraordinară, dar mă întreb dacă toată oboseala asta nu vine cu un cost. Da, sunt mândrâ că la nici șase ani fi-miu știe să scrie și să citească în două limbi, dar sunt convinsă că nu reprezintă un barometru al rezultatelor viitoare. Eu sunt de părere că fiecare are ritmul lui, momentele lui, și atâta timp cât mergi la școală vei învăța scrisul și cititul. Niciun copil nu face la 18 ani în pampers sau stă cu suzeta în gură, toți renunță la ele în ritmul lor.

Dar ce apreciez la școli este securitatea, disciplina și egalitatea. Securitatea există la orice școală, privată sau de stat, și pleci de acolo cu sentimentul că nu trebuie să stai cu teamă că-ți iese copilul în stradă, sau pleacă cu altcineva. Disciplina de asemeni nu se discută, poate cam riguros totuși. Egalitatea însă cred că e marele avantaj, avantaj pe care îl aduce uniforma. Eu am fost la școlă pe vremea odioasei dictaturi, prin urmare urăsc uniforma. M-am enervat când m-au pus englezii să îmbrac copilul în culori terne și anumite tipare, până și pantofii grebuie să fie de un anumit fel.

Dar după șase luni îi văd beneficiile. În primul rând că nu -și face copilul zob hainele alea bune. Deja a rupt două perechi de pantaloni de școală în genunchi, cred că se aruncă pe teren ca fotbaliștii, altfel nu-mi explic performanța. În al doilea rând sunt toți egali. Nu știe niciunul ce sunt părinții celuilalt sau ce resurse materiale are alt coleg, ceea ce îi face să se evalueze după felul în care se poartă, nu după brandurile care aleargă pe ei. Toate școlile primesc și copii care sunt în grija statului. Inclusiv cele private au câteva locuri ptr astfel de copii, cu rezultate foarte bune, care altfel n-ar avea parte de un mediu mai stimulant. La școlile de stat, acești copii au întâietate la înscriere.

În curtea școlii nu-ți dai seama care a venit cu mașina proprie și care cu bus-ul consiliului local, sunt toți la fel, niște copii care au venit la școală și încearcă ceva distracție înainte de ore. Viața copiilor instituționalizați este și așa destul de gra, fără să mai fie nevoie să se lupte cu o școală proastă sau cu marginalizare din partea copiilor care au bani de un pantof din piele.

School

Sura foto:pexels.com

Lasă un răspuns