VIAŢA DE ZI CU ZI

Uite așa o iau planetele razna

Taman când zici că gata, ai atins Zen-ul suprem, nimic nu te mai poate mișca, vine cineva și-ți dă planurile peste cap. Uite așa am pățit eu ieri, când a reușit una să mă scoată din calmul meu moldovenesc. Deci și-a bătut aia joc de toată munca mea, în jumătate de oră. După ce mă chinuisem eu luni de zile să așez planetele cu mânuța în așa fel încât să fiu de neperturbat, vine asta și mi le zăpăcește.

A băgat luna neagră în casa discordiei, pe Uranus la aruncat taman în casa lui ”te omor dacă mai zici ceva”, iar Neptun se zbătea ca un pește pe uscat în casa ”dă-mi doamne răbdare, ca să nu o strâng de gât”. Am știut de la început că o să fie o zi proastă, căci am ajuns la birou și cănița mea cu Olaf dispăruse. Ce semn mai rău decât ăsta poate să existe?

Când credeam că am depășit hopul, și termin ziua liniștită, s-a pornit atacul. Vă jur că nu făceam nimic, ci doar mâncam liniștită o salată. Oi fi plescăit? oi fi molfăit? Nu mai știu căci îmi era foame rău. Clar ceva am făcut de am deranjat-o pe colega, care a început să-mi spună cum bucata aia de pui din salata mea a fost o ființă vie, care avea un nume. Prințeso, mie când mi-e foame, uit cum mă cheamă până și pe mine darămite pe o biată găină pe care n-am întâlnit-o niciodată! Și dacă nu ne cunoșteam nu se pune, nu? Nu e ca și cum eram prietene.

Eu nu mă prind cum e treaba asta cu veganismul. E ca la vânzătorii de Biblii, nu te lasă până nu îți vând ceva? N-am nimic cu nimeni, fiecare bagă în gură ce crede că îi face bine și nu e treaba mea. Dar pe cuvânt dacă mă așez lângă unul care balotează mușchiulet de brocolli garnisit cu  pană de rucola și-i spun că planta lui a fost o ființă vie care avea un nume.

Înțlege dorința de a mă salava de la o viață măruntă de mâncător de mortăciuni și de a mă pregăti să trăiesc cât o cioară, dar se poate să nu vreau? Adică io-s ok cu mâncatul de stârvuri și nici nu vreau să fiu nemuritoare. Lasă așa, să trăiesc mai multe vieți, să fie distracția mai mare. Cine știe poate într-una din ele sunt și vegană! Până la urmă trebuie să moară cineva și de bolile astea carnale, să nu rămână doctorii șomeri 🙂

Mă jur că nu m-am chinuit niciodată să conving un vegan că e pe ”drumul pierzaniei”, că legumele lui organice s-ar putea să fie mai ”dopate” decât văcuța mea, n-am intrat în teroria solului poluat sau a semințelor, etc. Dacă am invitat pe cineva la mine acasă am zis din start ce am în mâncare, adică n-am mințit omul ca să văd hai, dacă-i dau făină cu gluten, moare? Și atunci de ce nu mă lași pe mine cu ”limitarea” mea, dacă eu nu te deranjez cu nimic?

De luni îmi pun un șirag de usturoi la gât și așa mă duc la servici, să alung spiritele rele

food

Sursa foto: pexels.com

11 gânduri despre „Uite așa o iau planetele razna

      1. Se prea poate. Că n-o fi a noastră unicat. Vrei să-i fii nașă?! O cheamă Iulia.

  1. Io cred c-au fost ceva spirite in aer, ca si mie mi-a disparut cana ieri! Am vazut-o mai tarziu pe biroul cuiva, csf, nu era sa ma duc sa i-o iau de la gura, nu? Noroc ca e un coleg nou si are o scuza ca nu stia a cui e cana :))

    1. Offf, clar a fost ceva în aer. La noi e cam clar cu cănile: avem d-alea albe, de la Ikea, puse la dispoziție de către uzină, și cele colorate care sigur sunt cu stăpân. Deci și nou dacă ești nu faci greșeli. Luni fac anchetă😜

      1. A, exact asa avem si noi! Doar ca a mea e o cana branduita cu logo-ul firmei, pe care-am primit-o cand eram in UK (in aceeasi firma). Aici in Bucuresti n-are nimeni cana de-asta. Colegul nou, saracu, o fi zis sa ia cana cu logul ca sigur o fi a nimanui si a tuturor :)) L-am inteles, de-aia nici nu m-am suparat, chiar daca ceilalti colegi toti stiu cine e stapanul canii respective :)))))

Lasă un răspuns