VIAŢA DE ZI CU ZI

Ce face blonda când nu poate să doarmă

Astăzi se presupunea că este sâmbătă, prin urmare dorm cât vrea neuronul meu. Greșit, foarte greșit. Aseară m-am culcat la 1 (noaptea da, noaptea, nu vă mai gândiți la prostii) și dimineață la 6 mi s-a dat trezirea. De data aceasta nu copilul, încă sforăie patul sub el, ci o pârdalnică de alarmă care nu știu de la ce a fost.

Doar că eu am sărit din pat ca-n armată, crezând că e senzorul de monoxid de la boilerul de gaz. Urăsc tot ce funcționează pe gaz, mi-e o frică să nu sar în aer ceva de speriat. La București totul era electric, am zis că dacă sar în aer măcar să fie de la vecini :P.

Și dacă n-am avut somn, m-am apucat de gătit ca să mă calmez că afară e noapte și până și blocul simt cum sforăie. Așa că am băgat repejor o tartă cu mere. Pentru că am suflet bun, vă las mai jos rețeta (este cel mai bun aluat de tartă pe care l-ați mâncat în viața voastră, iar la fructe puteți varia), că poate nici voi n-aveți somn sau vi se face poftă 🙂

Pentru aluat

  • 250 grame de făină
  • 125 de grame de unt nesărat
  • 1 lingură de apă rece
  • 1 ou
  • un vârf de sare

Important este ca untul să fie la temperatura camerei altfel aluatul iese sfărâmicios. Puneți untul, sarea și făina împreună și amestecați ușor cu degetele până se face o textură ca de nisip. Apoi puneți oul și apa și amestecați iar. Dacă frământați prea tare iese aluat sfărâmicios, așa că nu-l munciți mai mult de 2-3 minute. Când e gata puneți-l pe o folie de plastic și întindeți-l cam la grosime de 1 cm. Rulați folia și băgați aluatul la frigider 30 de minute.

Eu ca să-l transfer ușor în tavă, mai pun pe el o folie de plastic când îl întind. În felul acesta nu rup aluatul dar, fiecare după experiență. Îl puneți în forma de tartă, pliați bine pe margini și mai lăsați 20 de minute la frigider.

Eu fac uneori cu merele rase, alteori cu ele tăiate, uneori fac cheescake, depinde de chef. Azi mi-a fost lene să rad mere. La merele tăiate felii, trebuie să mai puneți ceva unt topit deasupra, smântână îndulcită (aici e double cream), zahăr și chiar niște brandy sau vin de porto ca să prindă o culoare arămie, altfel merele se usucă și rămân crude. La cuptor ține-ți 20 de minute la 220 de grade. Și gata 🙂

tartă mereSursa foto: arhiva proprie

 

2 gânduri despre „Ce face blonda când nu poate să doarmă

Lasă un răspuns