VIAŢA DE ZI CU ZI

La final de an căci nu pot să mă abțin

E utima pe anul acesta, promit! De obicei nu scriu despre parenting decât ca să mai remarc eforturile și pildele demne de desene animate ale noului curent. Am zis mereu că asta cu părințeala e o chestie de instinct și, așa cum reușesc animalele să crească pui fără manuale, ne-om descurca și noi oamenii fără cărți și directive.

Dar uite că de ieri mi-am schimbat părerea. Vreo oră în aeroport și alte 3 în avion aș fi dat orice pentru o mamă d-asta atinsă de noul trend de parenting. Una care, deși are nervii complet creți, a mâncat suficient menisc de prepeliță pe pat de frunză din arborele zenului încât să țipe în interior nu la exterior.

Da, știu pare complet incredibil dar, atunci când copilul urlă ca și cum îl taie cineva, să încerci să țipi și tu mai atre ca el de din start o bătălie pierdută. Chiar dacă la pachet cu părințenie apare încă o coardî vocală, o mână, mirosul dispare complet, dezvolți surditate selectivă și înveți să dormi cu ochii deschiși, niciodată nu poți să țipi atât de mult și de tare cât un copil de 2-3 ani. Nu ștu ce au ei în plămâni, cred că un megafon și niște baterii, căci altfel nu-mi explic cum ceva atâț de mic scoate un zgomot atât de mare.

Doar că părinții de ieri nu s-au prins de treaba asta, și pe măsură ce copila urla , urlau și ei, pe rând că altfel nu putea unul singur să țină pasul cu ea, ba tac-su i-a dat și o palmă peste mâini când aia mică s-a tăvălit pe jos că vrea sucul pe care el i-l dăduse întâi pe la nas și acum i-l refuza. Și pentru a avea concert complet, mai aveau și un bebeluș sub un an care n-a vrut să fie mai fraier decât sor-sa și ne-a arătat și el ce poate.

Deci scena arăta cam așa: bebelușul urla în brațe la mă-sa, mă-sa țipa la copila de 2-3 ani care se tăvălea pe jos, tca-su încerca să o ridice de jos trăgând-o de geacă în timp ce țipa așternativ la copilă să tacă și la nevastă să potolească bebelușul!

Sincer, ar trebui să nu se dea voie să faci al doilea copil mai devreme de 3-4 ani după primul, după ce ai dovedit că ești capabil să stăpânești situația cu primul și să fii la zi cu orele de somn. Dap, e adevărat, combinația de copil mic și lipsă acută de somn poate fi letală, dar dacă n-ai reușit să ”reglezi” atmosfera la primul copil ce naiba te face să crezi că vei reuși la al doilea, mai ales dacă între ei este o diferență de vreun an?? Crede cineva că brusc la al doilea apare inspirația divină? Mmmm, nu prea, ci doar că în loc de 4 ore de somn o să ai două și în loc de un mic urlător o să ai doi.

Să avem un 2018 mai liniștit, cu mai multe mame Zen 🙂

La Mulți Ani!

anul acestaSursa foto: pexels.com

 

 

8 gânduri despre „La final de an căci nu pot să mă abțin

Lasă un răspuns