VIAŢA DE ZI CU ZI

La străini până și matematică e mai bună

Românul are o plăcere nebună să se plângă mereu de câte ceva și să considere că numa la el e iarba mai amară și oaia mai slabă și câinele mai nătâng. Cum se uită în ograda vecină vede vaca mai lăptoasă, ogorul mai roditor și găina mai infoiată. Deși nu știe, el își imaginează cum e ”dincolo”, ba îți afirmă cu certitudine că doar așa poate să fie, căci știe el bine de la TV și de pe net.

Ieri citeam cum niște mame se plângeau de ”strictețea” din școlile românești și cât de mișto trebuie să fie la școală în străinătate. Domne, așa e! Cum ajungi la aeroport te roagă ăștia să te duci la Cambridge. Sunt atât de disperați să găsească și ei elevi încât se țin de tine ca râia. Totul e dilaila la școală în Anglia, te duci când vrei și dacă vrei. Au și ei așa o fiță cu prezența 98% da nu trebuie să-i bagi în seamă, că asta e așa ca să se dea mari la străini.

În primul rând te duci la orice școală vrei tu, pui degetul pe hartă și pur și simplu ăia te așteaptă cu brațele deschise. E un mic amănunt de care trebuie să țineți cont, dar foarte mic, anume acela că dacă nu stai la maxim 700 de m de școală canci șanse să învețe copilul tău la ea. Acuma e firesc căci și brațele alea deschise cât de lungi să fie?

Și ăștia n-au auzit de curent, vă dați seama? Ei nu știu cum se face curent de la geamul deschis, cum mai cade dosarul și la rearanjare ajunge deasupra. Poate doar dacă ești coana mare, regina, deși la cât de birocrați sunt cred că ar refuza-o și pe ea , de ar trebui biata bătrânică să mute castelul acu la bătrânețe ca să se bucure nepoțeii de educație aleasă. Acuma ce-i mare lucru să te muți lângă școală că oricum bani să cumperi casa ta….slabe șanse.  Chiria costă uneori cât taxa la o școală privată. dar măcar ai satisfacția că nu dai bani să-i îmbuibi pe capitaliștii ăia cu față inumană ci doar hrănești contul bancar al unui proprietar.

Măcar îți rămân bani de haine, căci indiferente de școală, publică sau privată, îmbraci copilul cum vrei. Pe bune, poți în fiecare dimineață să alegi dacă îi dai tricoul cu mânecă scurtă, sau ăla cu mânecă scurtă, jacheta cu matricolă sau jacheta cu matricolă. Nu-i interesează că ție nu-ți plac pantofii lor și dacă tot plătești școala vrei să meargă copilul îmbrăcat cu hainele alea bune. Nope, ne pare rău, nu se poate, cu hainele alea de dumnică îl îmbraci duminica.

Bine, lasă că plec mai târziu de acasă să nu mă vadă vecinii și să creadă că-s o pârlită care n-are pantofi de firmă la copil.  Aaaa, nu se poate, noi la fix ferecăm poarta, punem lacătele și dăm drumul la câini. Privat sau public, dimineața ai 15 minute să predai copilul, după care totul se închide.

Nu, nu te poți plimba tu prin școală ca la tine pe tarla sau să apari când vrei să o verifici pe tovarășa. Dacă nu ai vreo problemă foarte întemeiată ca să iei copilul mai devreme, n-ai șanse să intri pe poarta școlii decât la ora inchiderii. Uiți să iei copilul la fix? Nu-i bai, există o echipă specială care are grijă de puradeii uitați la școală, antrenați special pentru asta și care-i sună pe părinți să le reamintească faptul că au întârziat 30 de secunde, se numește protecția copilului. Niște oameni…..moamăăă, buni de puși pe rană ca să fii sigur că sângerezi până mori.

Cu profesorul poți să vorbești oricând vrei tu în cele două zile pe trimestru în care are programări cu părinții, da absolut oricând. Nu te îngrădesc să vii numavinerea sau numa joia de la 3. Nuuu, ai două zile la fiecare trei luni în care să-ți faci de cap de la 4 la 6!

Dacă nici ăsta nu e sistem liber în care școlarul și părintele fac ce vor, apăi nu știu care mai e!schoolSursa foto: pexels.com

Reclame

Un gând despre „La străini până și matematică e mai bună

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s