VIAŢA DE ZI CU ZI

Se mărită fata noastră!

Dap, hai, pregătiți rochiile, darul, verificați emailul pentru invitație, că mai am un pas și mă mărit, din nou. Că doar omul învață din greșeli, dar din câte?

Eu în viață n-am prea avut noroc în dragoste, deși faptul că încă mai am șansa să-l găsesc pe EL cică se pune la noroc, discutabil. N-am fost nici ghinionul pământului, ceva la care până și popii să se declare neputincioși și să considere aghiasma apă de ploaie, doar că nu știam ce-mi lipsește. Dar a venit soarele și pe strada mea, în sfârșit am aflat ce am de făcut și nimic nu-mi mai poate sta în cale. Sunt câteva chestii simple de care dacă mă ocup, pe urmă stau liniștită pe balcon și mă uit în zare după prinț (sper să nu întârzie mult, că e un frigul naibii pe balcon la englezii ăștia).

Am căutat pe net cum să faci să scapi de ghinion, și în afară de mixtură de menisc de găinușă virgină crescută la sol, amestecat cu ochișor de broască proaspăt spovedită și cu gheară de vultur născut în peșteră mai sunt câteva chestii simple și ușor de aplicat.

  1. Dragostea trece prin stomac. Nu se preciza exact prin stomacul cui, dar bănuiesc faptul că prin al lui. Mi-aș dori un mire care nu e omnivor, dar acu dacă nu se poate nu mai am pretenții. Deci deduc faptul că trebuie să gătesc. Nu-i bai. Am văzut eu la televizor că oul este cel mai complet aliment și știu trei feluri de a-l găti! Na, că asta am rezolvat-o. Mai am și un super prăjitor de pâine, ca să nu mai spun că fac un ceai de te lingi pe degete!
  2. Lasă-l liber. Eu credeam că trebuie să-l iau de bărbat d-aia nu m-am prins cât de liber. Adică îi dau voie să închidă ușa la baie când face pipi, să se ducă singur la magazin, sau merg până acolo încât îl las să se ducă singur la mă-sa? Mie mi se pare periculos, dar dacă face bine la relație pot să fiu dispusă să încerc după ce îmi iau anumite măsuri de siguranță că la mă-sa nu-i va fi resetat softul.
  3. Fii mereu pozitivă. Uite aici recunosc că în trecut am greșit. Am umblat cu negativul.  Na, nimieni nu le știe pe toate de la început. Dar promit că voi fi zen-ul zen-ului de acum înainte. Până la urmă  nu văd ce ar putea să-mi strice pozitivul când să zicem el se așează cu o bere în față la TV și cu mâna în chiloți, da, pentru mirosul de panseluțe, în timp ce eu car bidoanele cu apă. Pe bune, aș fi chiar complet deplasată dacă m-aș enerva. Sau dacă îmi tot repetă fraza: copiii sunt ai mamei deci ea trebuie să aibă grijă de ei. Cum să nu-l iubești? N-ai cum!
  4. Înucurajează-l. Aici iar sunt confuză. Îi spun hai că poți când îl trimit la piață să cumpere cireșe d-alea inimă de porumbel? Sau când îi spun că trebuie să facă un drum de 12 ore singur cu soacră-sa și două mătuși? E suficient?
  5. Arată-i că-i deasupra ta. Domne dacă nu s-a prins că e deasupra e nasoală treaba. Și de ce tre să-i arăt? N-aș putea să-i spun: iubitule mai slăbește naibii duoăj de kile că în curând mă afund în saltea? Dăcât întreb.
  6. Ține casa curată. Aici sunt rezolvată. V-am zis e muzeu! Doar că predecesorii au fugit de la muzeu, deci tre să-l împăiez sau să pun lacăte la ușă că nu știu de ce bărbații au o genă care îi face să respingă ordinea și disciplina în casă. Nu e vina lor, pur și simplu e gena, cam cum e cu glanda, știți

După cum vedeți lucrurile nu sunt complicate ba chiar mi se pare floare la ureche. Până acum am trăit în întuneric dar de acu am simțit lumina.

Bine, acum că am făcut o recapitulare îmi dau seama că o să rămân fată bătrână :((((marriageSursa foto: pexels.com

Reclame

4 gânduri despre „Se mărită fata noastră!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s