VIAŢA DE ZI CU ZI

Cum am trăit eu prima zi de școală

Ieri am luat o pauză, n-am scris nimic, n-am muncit nimic, am lăsat copilul nemâncat și nespălat, casa năpădită de gândaci, vasele nespălate și m-am pus la curent cu noutățile din prima zi de școală. Da, știu, și voi așteptați cu sufletul la gură pozele minunate care zic eu că-s chiar mai bune decât alea în costum de baie.

Am trăit emoția fiecărui copil, am cunoscut fiecare tovarășă, fiecare clasă, fiecare buchet de flori primit de tovarășa, fiecare ceremonie de început. Aproape că am și plâns. Anul acesta mi-am dedicat timp special doar pentru această activitate, o zi întreagă, și am așteptat cu înfrigurare să se termine prima zi ca să pot lua toate pozele la rând. Și nu, nu m-am bazat doar pe ce îmi dă feisbuc în notificări, am luat fiecare prieten din listă și i-am studiat profilul.

La cei fără copii nimic interesant, cred că dacă nu se apucă și ei de procreat îi scot din listă. Dar la ceilalți, eeeeee, altfel vede omul viața. Și pozele ca pozele, dar statusurile fac toți banii, mai ales cele care însoțesc doar pozele cu părinții. Întreb și eu așa dintr-o curiozitate de femeie blondă cu creierul mic, de ce naiba ești tu ca părinte emoționat că începe copilul clasa a 3 a, sau a 4 a, sau a 6 a, și de ce te pozezi în curtea școlii și te postezi public? Și de ce toate textele sunt cu ”începem școala cu emoție și speranță”. Speranță la ce?

Chiar e vreun părinte care crede că al lui copil așteaptă cu emoție să înceapă școala? În afară de cei mici și fraieri care merg la clasa zero și nu știu că tocmai urmează 13 ani de încartiruire fermă? Voi ați așteptat vreodată cu nerăbdare să înceapă școala? Eu nu. În fiecare an chiar speram să o dea naibii cineva cu untură, să o mănânce câinii.

Îmi și imaginez că orice copil tremură de fericire când se gândește că gata, s-a dus somnul ăla bolnav până la 10 dimineața și se va trezi proaspăt și activ la 7, că în loc să se culce la 11 noaptea va merge în pat de la 9, că doar și-a propus să ducă o viață sănătoasă.

Plus că s-a săturat de leneveală și de vacanțe la mare și întâlniri cu prietenii și joacă și târât de pe canapea pe fotoliu. Bleah. Bine că începe școala căci i-a fost un dor de îi dădeau lacrimile după teza la matematică, sau temele alea mișto din culegerea de chimie, ca să nu mai vorbim de istorie și de grija pe care a dus-o toată vara că nu știa ultima bătălie a lui Ștefan cel Mare, sau de la ce înălțime începe pădurea de conifere!

Cred că de aici vine emoția și speranța părintelui, că în sfârșit nu se mai perpelește copilul de dorul școlii. Sau poate se trage de la articolele în care toți guru ăștia parentali explică cum școala începe și pentru tine, nu doar pentru copil. Aaaa, sigur? Știu că la prima vedere și cu ochiul liber nu pare dar pe cuvântul meu de om și de onoare că am fost la școală, toți cei 12 ani plus facultate, și am verificat și cică se pune școala chiar dacă ai făcut-o în secolul trecut, n-are termen de expirare (recunosc faptul că scriu cam urât, bine, hai, scriu foarte urât și aș beneficia de niște lecții de caligrafie)

Sau știu, știu,  de la articolele alea cu mamele care merg cu copilul în prima săptămână de grădiniță sau de școală și stau toată ziua cu el în bancă sau pe holuri, ca să se adapteze echilibrat și armonios …. copilul? Na, să știți că exact așa ne duceau și pe noi părinții, chiar îmi amintesc foarte bine cum tata avea penarul lui, cu Pif și Hercule, și mama ghiozdan cu ciocănitoarea Woody!

Oare așa o să meargă cu ei și la facultate? Dar la nuntă, oare la nuntă vor putea să semneze singuri sau îi ajută mamițica??? ”Decăt” întreb. Aș fi murit de rușine dacă mergea mama cu mine la școală în clasa a cincea, sau dacă mai și făcea public lucrul ăsta. Bine că nu exista facebook atunci.

Și eu am emoții că a început copilul școala, dar sunt raportate la factorul timp, la cât de repede au trecut anii de a și ajuns la școală, și ca mâine o să plece să muncească și nu o să mai am obligații :))))bright kidSursa foto: pexels.com

 

Lasă un răspuns