VIAŢA DE ZI CU ZI

Viața pe partea greșită a drumului

Puteți să-mi spuneți cum vreți, să mă pârâți și la Regină, să mă certați și să-mi ziceți că-s îngustă la minte domne`dar englezii conduc pe partea greșită a drumului. Încă încerc să înțeleg de ce mama naibii, când statisticile arată că 80% dintre locuitorii planetei sunt dreptaci, tu îi pui să schimbe vietezele cu stânga. Mda, hai, că am auzit și eu de cutie automată dar sincer n-am văzut-o prea populară în Regat.

Eu conduc foarte bine, și nu, nu pentru o femeie ci conduc foarte bine în general, și da, mașina 🙂 Știu, știu că nu contează de câți ani am permis ci câți km am făcut, well destui încât să-mi fie apreciat talentul. Puteți să apaludați oricând, nu mă supăr. Am condus orice fel de mașină și am un instinct natural de a mă conecta cu vehiculul cum făceau ăia în Avatar cu un Ikran

Am condus toate felurile de mașini, chiar și un Crafter (adică van) așa că mi-am zis că inclusiv pe partea greșită a drumului voi face performanță. La cât de faină mi-s n-am cum să nu mă descurc.

Știți bancul ăla cu Maria care se emancipează și-i zice lui Ion că ea de azi nu mai face nimic în casă și tre să facă el, iar după trei zile când o întreabă prietenele cum a  fost ea răsupunde: în prima zi n-am văzut nimic, a doua zi n-am văzut nimic, în a treia zi am început să văd puțin cu ochiul stâng? Ei așa și eu.

În prima zi nu mi-am dat seama că am oglinzi sau lunetă și în afară de parbriz niciun gemuleț nu mi-a atras atenția, mulțumesc Doamne că am ajuns teafără. A doua zi am înțeles că dacă mă lovesc cu mâna dreaptă de portieră înseamnă că schimbătorul de viteze e în stânga. În a treia zi am început să mă uit timid și-n oglinda retrovizoare doar că am văzut un autobuz d-ăla cu etaj, m-am speriat, și de frică mi-am promis să nu mă mai uit în locuri care nu mă interesează.

A patra zi i-am agățat unuia oglinda și uite așa am descoperit că poți să te uiți și în partea stângă că nu pierzi nimic, ba câștigi; a cincea zi am intrat în sensul giratoriu și am ieșit pe banda care trebuie fără să dau ocol de trei ori; după o săptămână am reușit să mă duc direct la portiera din dreapta, să nu mă mai urc în stânga, să mă așez pe scaun și să întreb cine naiba mi-a furat volanul și pedalele.

Acum aștept să mă obișnuiesc și cu faptul că centura de siguranță e în dreapta și nu în stânga 🙂 . Sper să nu învăț taman când plec.

condus

 

 

Lasă un răspuns