VIAŢA DE ZI CU ZI

Moaca de mers cu taxiul

La un moment dat am citit un interviu cu un om de afaceri american care reușise el să facă nuș ce mare avere (nu-mi aduc aminte numele că neamțul ăla Alzheimer mi-a sucit mințile) și reporterul întreabă:

  • Cum ați ajuns la acest succes?
  • Printr-o serie de decizii bune
  • Și cum ați ajuns să luați aceste decizii bune?
  • Din experiență
  • Și pe ce se bazează experiența dumneavoastră?
  • Pe decizii proaste!

Uite că omul avea dreptate și întotdeauna după o serie de decizii proaste, alea bune vin natural sau, mă rog, speri. Așa eram și eu în rarele momente când mergeam cu taxiul. Fără să par în vreun fel cu prejudecăți, poate sunt eu ghinionistă și atâta tot, dar cred că pentru a fi taximetrist ai nevoie de ceva lipsuri neuronale și o tonă de nesimțire. Eu îi nimeream pe ăi mai merituoși dintre ăștia, cu cele mai murdare mașini, cu cel mai mult tupeu și cu cea mai proastă limbă română vorbită, că de scris nu cred că se punea problema.

Și încercam eu să fiu amabilă, să nu comentez când fumau, sau că pute în mașină mai rău ca la cocina de porci a lu` bunicu, că mă ocolesc pe la Pitești ca să ajung pe DN1 și etc. Tăceam mâlc, mai mult de frică recunosc, și mă urcam în mașină cu cea mai zâmbitoare față posibilă (cei care mă cunosc știu că asta e un efort major). To-tal gre-șit căci asta îmi aducea ”dăcât” povestea vieții lor, muzică tare, fumat și șmecherie cât cuprinde.

Așa că am dezvoltat moaca și atitudinea de taxi. Domne mă urc în mașină cu cea mai acră față posibilă, pe lângă care un cocktail de grapefruit cu lămâie, varză murată și zeamă de corcodușe pare un borcan cu miere sau pe lângă care fața socarei când îi spui că nu o primești în vizită pare angelică. Nu scot un cuvânt, am o față de zici că mi-au dispărut toate neamurile cu milioanele de dolari și dacă șoferul ar scoate un cuvânt i-aș lua gâtul; îl pun să dea stația și muzica mai încet, să închidă geamurile și dacă este murdar în mașină comentez.

Îi explic de la început că eu știu clar cât face cursa deci nu mă interesează pe unde merge că tot atâta va primi, și de asemenea pe mine să nu mă bruscheze că eu am rău de mașină și vomit. Nu ne grăbim că d-aia am plecat din timp unde am treabă ca să ajung teafără, deci fără șmecherii care să-mi demonstreze că Schumacher de la el a învățat să piloteze.

Dacă am bagaj i-l las cu o grație regească să-l pună în portbagaj, nu schițez nici măcar un deget să-l ajut, ba mai fac și scandal dacă nu-l scoate cu atenție și-mi zgârie valiza la destinație. Despre șpagă nici nu se pune problema, că doar mie nu-mi dă nimeni șpagă ca să vin la muncă. Nu le place ce fac? Perfect, să schimbe slujba.

Așa că am ajuns să primesc o urmă de respect de la șoferi și să nu mai aud povestea vieții lor în cinci minute sau să mă intoxic cu manele și carpați până la aeroport. Bine, dacă este o femeie șofer îmi iau mutra amabilă, că de ele chiar mi-e frică. Eu sunt mică și slabă și într-o luptă corp la corp clar pierd 🙂

angry womenSursa foto: pexels.com

Un gând despre „Moaca de mers cu taxiul

Lasă un răspuns