VIAŢA DE ZI CU ZI

În caz că vă apucă pipilică pe nepregătite

Mie îmi place să mă uit la reclame na, fiecare cu fetișul lui. Mă uit în primul rând ca să aflu și eu ce muștar mai mănâncă românii, ce medicamente mai iau pentru balonare sau pentru alte necesități imperioase. Dar favoritele mele sunt reclamele la detergent.

Da, mă visez că într-o zi și eu voi fi exact ca în reclame, la o petrecere simandicoasă sau la o defilare pe podium, îmbrăcată cu cea mai ponosită și mai zdreanță rochie din șifonierul meu, și când niște ciudoase or să se întrebe cum naiba de îmi permit o rochie nouă când eu abia am după ce să beau apă, să scot nonșalant din poșetă, clutch sau buzunarul de la rochie, cea mai mare sticlă de detergent pe  care și-o imaginează omenirea.

Și uite așa ciudoasele să afle că, deși-s o amărâtă și am rochia de la primul război mondial, o spăl cu detergentul minune care o face să arate chiar mai bine decât dacă era nouă. Adică mi-s fată săracă dar dășteaptă foc. Nu, nu mă visez în grădină uitându-mă la vecinul bine lucrat la sală cum profită de tot ce l-am învățat ca să aibă haine curate la întâlnire cu alta. Sunt egoistă, na.

Acuma pentru că am prostul obicei să arunc hainele ponosite visul ăsta tre` să mai aștepte olecuță, dar Dumnezeu mi-a văzut sufletul bun și m-a răsplătit cu altă speranță. Nu știu dacă ați văzut reclama la Uronat. Bine, esența reclamei esete că două pișăcioase râd de a treia pișăcioasă pentru că asta e fraieră și nu știe cum să rezolve  problema cu pipilică în exces.

Adică unde mai găsiți voi atâta bunătate când două prietene te așteaptă ca să fugi tu ca proasta de la probat haine, să le spui pe șoptite de parcă ar fi secertul Sfântului Graal că te pipi pe tine, iar ele să-ți zică ”toanto, păi tu ce credeai că noi suntem mai breze? Nici gând, doar că dăm cu antipipilică”. Și aici vine momentul măreț când, spre deosebire de detergenți unde dintr-o poșetă minusculă iese ditamai cutia de detergent, una dintre ele scoate dintr-o geantă cât casa un pachet nou-nouț de Uronat Gold. Deci nu scoate două pastiluțe să spună ”hai fată că știu și eu cum e dar mi-au mai rămas astea două”, nuuu, scoate din geantă un pachet nou nouț!

Plus că tot scenariul este fabulos. Adică imaginați-vă cum e să ieși la Mall cu prietenele, tu începi să te uiți la haine și alea stau ca două coțofene la intrarea în magazin făcând pariu când o să te ia nevoia. Iar tu, când simți momentul, nu le zici: ”băi nu mai pot, mă duc la toiletă și ne vedem aici”, nuuu , le zici pe șoptite că tre să faci treaba mică și arăți așa de rușinată de parcă tocmai ai fluierat ăn biserică!

Pe mine m-au convins, data viitoare când mai ies cu o prietenă care-mi zice că vrea la WC, îi dau un pachet de medicament d-ăsta minune să stăm liniștite la shopping 😛

pipilica_3

Sursa foto: pexels.com

Anunțuri

4 gânduri despre „În caz că vă apucă pipilică pe nepregătite

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s