VIAŢA DE ZI CU ZI

Sexul, mâncarea sau religia- ce avem voie să alegem singuri?

Ieri am ținut post, așa că astăzi mă aventurez pe un tărâm care sigur o să mă facă să ard în flăcările iadului, în timp ce două mame întrețin focul la cazan și altele adaugă smoală:). Mda azi, că tot e joi cu flacăra violet, scriu  sau mai bine spus expun un monolog despre veganismul la copii.

Nu comentez alegerile alimentare, religioase sau de sex ale nimănui, atâta timp cât sunt liber și conștient exprimate. Este foarte adevărat că mintea mea are mari dificultăți în a pricepe de ce renunți la carne pe motiv de toxine și hormoni dar bagi în tine cantitâți industriale de fructe și legume care ce să vezi, sunt stropite cu cine știe ce sau sunt crescute pe soluri care au fost tratate ani de zile cu diverse chimicale. Mda, dacă ai propria ta grădină pe care ai împrăștiat doar răhățel de văcuță bio, poate ai ceva șanse deși în acest caz nu mai pricep de ce nu mănânci și văcuța bio? Sau o păstrezi pentru materia primă, căcățelul bio?

Chestia cu bio este un miraj care mă face să râd cu gura până la urechi de fiecare dată. Guys este marketing curat, nimic din ce are viață de raft 6 luni – un an n-are cum mama lui să fie bio, căci necesită conservanți, iar conservanții nu sunt bio. Și by the way, punga în care sunt ambalate este din plastic bio? Sau cutia de tablă? Și condițiile de păstare? Cum e cu făina aia bio de 40 ron punga? Sigur provine din grâu bio, solul este curat ca lacrima și moara la care a fost măcinată era ca și virgină, iar sitele nu aveau aditivi! Yeah, right 😛

Mama are propria grădină în care nu stropește cu nimic (dacă se face ceva bine dacă nu , nu) dar, să vedeți ghinion, stropește vecinul ei. Și uite așa cultura BIO a mamei se duce de suflet căci vântul al naibii nu ocolește grădina ei și solul se încăpățânează să comunice. Să vă mai povestesc și faptul că semințele provin de la plic și nu le adună mama de pe câmp în fiecare an? Bine, bine, vă las să vă întrebați.

Ăștia care am prins lecțiile la lampa cu gaz am prins și toamnele alea în care casa se transforma în marea bucătărie de pregătire a conservelor. Eu îmi amintesc bine faptul că mama sau bunica nu puneau conservanți la nimic, deci dulceața făcea floare, la fel uneori și compotul dacă nu-l fierbeau bine la baie marină sau nu legau capacele etanș, și orice alt produs atent plasat în cămară. Iar după trei luni de iarnă nimic nu mai avea gust. Dar să lăsăm discuția cu solul și toxinele și să presupunem că totul e curat ca un nou-născut.

Înțeleg că tu adult vrei să fii vegan sau raw vegan, că ai ajuns în momentul ăla din viață în care așa simți că e bine pentru tine. Doar că tu ești adult și procesele tale de creștere s-au cam încheiat ba chiar ai ajuns în momentul în care catabolismul depășește anabolismul (nu știu dacî ați văzut dar sunt foarte puține persoane sub 30 de ani vegane). Și cu toate acestea, ai grijă să aduci cantități corespunzătoare din toți principii alimentari de care are nevoie mașinăria numită corp uman pentru funcționare.

religion and food

Uite ăsta este punctul în care logica pe mine mă părăsește și oricât am citit, și oricâte explicații halucinante am ascultat tot nu mă prind cum te aștepți ca un copil să aibă necesarul zilnic din două lingurițe de migdale și trei de avocado! Pentru că proteina și carbohidrații și vitaminele da, pot fi luate și din vegetale, doar că sunt de calitate inferioară și atunci contează cantitatea, însă la copilul mic exact asta este problema, cantitatea. El mănâncă două lingurițe la o masă, deci departe de kilogramul de migdale necesar pentru echivalența alimentară.

Dar cea mai mare întrebare pentru mine rămâne asta: cum bagi laptele de migdale în țățe? Că cică raw-veganele sunt pro alăptat natural dar cu produse neanimale și ele cică se încadrează la animale deci dau lapte de migdale la prunc. Cum îl bagă în țățe, io asta vreau să știu. Mănânci migdale și te mulgi lapte? Sau cum se face? Bagi țățele la blender după ce ai mâncat migdale? Nu mai alăptez dar fac și eu o mică afacere dacă aflu secretul 😛

Știu că ating niște orgolii dar pentru că am mers la școala care trebuie, nu mă poate convinge nimeni că un copil vegan crește corect. Mda știu cum are mai multă energie, cum se concentrează foarte bine, cum eventual e și gluten free deși n-are vreo boală care să necesite asta, și totul datorită faptului că a eliminat toxinele din carne. Hai să mai vorbim peste 20 de ani când veganismul a trecut sau nu proba timpului

Copilul nu alege, așa cum nu alege să fie catolic sau ortodox sau hindus sau musulman sau orice. Alegem noi pentru ei fără să-i întrebăm, doar pentru că așa ne-a fost nouă bine și musai așa trebuie să le fie și lor. Clar, alegerile noastre pornesc cu cele mai bune intenții, dar din nou se bazează pe experiențele NOASTRE.

Nu-mi ziceți că un copil se naște cu dorința de a nu gusta vreodată produse animale sau pregătit să se roage la sfântul manitou. Nuuu, el se naște pregătit să primească tot ce oferim noi. Vă rog dragi mămici oferiți-le tot ce e mai bun ca să crească armonios și sănătos, și da, la 18 ani să decidă că vor să urmeze calea părinților și să fie vegani, să renunțe la viața primitivă de mâncători de mortăciuni. Dar să decidă ei.

religion

Sursa foto: pexels.com

Reclame

7 gânduri despre „Sexul, mâncarea sau religia- ce avem voie să alegem singuri?

  1. Faceti confuzie. Interesati-va, va rog, ce inseamna „veganism”.

    Vegan si bio sunt doua lucruri total diferite, iar dvs. faceti articole fara sa va informati inainte, asa cum ar fi normal.

    Apreciază

    1. Unul din cele mai comice răspunsuri posibile e ăsta cu ”nu știți despre ce e vorba, informați-vă”. Eventual rostit, nu scris. Din vârful limbii, de parcă se murdărește pe ea ca Mircea Badea. Cu tonul scârbos-grețos al parvenitului care face pe nobilul printre niște sălbatici.

      E un răspuns foarte răspândit printre maniacii religioși.

      Apreciat de 1 persoană

  2. deci diferente:
    1.o vita ajunge la taiere dupa cativa ani. O ridiche dupa 5 saptamani. Diferenta de chimicale e mare. Mai adaugam ca mare parte din carnea din comert e tratata si are X chimicale. Da, am norocul sa iau cate o gaina intreaga de la ferma si o transez eu, sau cumpar o pulpa de porc si o transez, si mia am norocul cu gradina mea. Daca e sa aleg intre carnea de supermarket (si mai ales semipreparatele gen mezel sau din astea) si un morcov, morcovul are prioritate.
    2. pt ca in experienta din jur, am vegani super sanatosi. Adicalea in pofida mostenirii genetice si problemelor de sanatate de acum 20 de ani, cunosc oameni ce nu au intrat in farmacie de ani de zile.
    3. pt ca am colegi de multe generatii vegetarieni. Tot spatiul ala indian e pe jumatate fara carne de X generatii. Si daca ne uitam in lumea IT-ului, vedem ca domina India. Daca erau asa de retardati s-ar fi vazut acolo: niciun vegetarian nu ar fi ajuns mai sus de maturator de strada.
    4. deja fiica mea imi tine morala in fata farfuriei de peste ca…nu e ok ce am facut. Nu are inca 18 ani.. Da, fiica mea de la 3 ani nu a mai consumat nimic din farmacie iar doctorul l-am vizitat pt control anual (un cusut capul spart nu se pune, da? 😀 , si nici samponul anti paduchi 😀 )

    Apreciază

    1. Când ajunge vita la maturitate și când ajunge ridichea nu e o comparație chiar corectă pentru că vorbim despre alt ritm de creștere, despre alte momente în care produsul chimic impactează creșterea, despre altă ”masă” care este expusă. Nu este relevant cât timp am expus două produse complet diferite la ceva toxic ci cantitatea de toxine, modul de expunere, etc. Eu nu comentez însă alegerile nimănui, cum nu comentez religia sau alegerile sexuale. spun doar că trebuie să-i dăm copilului posibilitatea să aleagă: dacă eu nu mănânc conopidă, nu înseamnă că nu-i dau copilului sau dacă eu mă rog de trei ori pe zi nu înseamnă că e și el obligat. Că mi-ar place, ei asta este altceva

      Apreciază

      1. La mine la mancare nu prea are de ales: gatesc un singur fel la toti. Ca nu mananca integral – asta e, dar nu stau si fac 2 feluri la masa, alternativa e de a manca sau nu 😀 . Cum merge si la rude, prieteni, scoala, vecini, petreceri etc. e suficient de diversificata 🙂 . Exemplul meu cu indienii e relevant pt ca acolo sunt familii pur vegetariene de multe generatii (de cand se stiu) si parintii doar asta gatesc. Habar nu am daca au interdictie de mancat carne pe la vecini dar cu siguranta in casa nu au vazut picior de chestii cu sange. Si dincolo de gluma am lucrat cu mai multi indieni super destepti! (ok, am lucrat si cu vreo 2 varza si ipocriti, dar as putea zice acelasi lucru si despre romanii, marocanii, francezii, englezii etc. cu care am lucrat).

        (off topic: aseara nu-s ce o avut dar o infulecat gratar cot la cot cu sotul. S-o stricat copilul 😀 😀 )

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s