VIAŢA DE ZI CU ZI

Câte serbări vă mai amintiți?

În fiecare an la grădiniță sunt minim două serbări : cea de Crăciun și cea de vară. Dacă ești foarte ghinionist (eu urăsc serbările) mai sunt încă vreo două/trei care sărbătoresc Paștele, 1 Martie, 8 Martie sau cine știe ce altă sărbătoare. Mie nu-mi plac aceste serbări, sau poate la grădiniță la copil s-au ales modelele greșite de serbare. Singurul lucru pentru care le apreciez este faptul că sunt foarte …condensate.

serbare

Nu înțeleg extazul părinților doritori de astfel de manifestații în care de cele mai multe ori, la vârsta de grădi, este hărmălaie puțin organizată, și nici umflarea în pene pentru performanța copiilor. Sunt praf ăia mici, vă zic sincer. Abia înțelegi ce vorbesc iar când vine vorba de dans…..e valea plângerii, nu se mișcă doi la fel și în același timp. Rar este câte unul care se remarcă din mulțime, și nu, nu îl voi da exemplu pe al meu care nu reușește să execute două mișcări fără să adauge coregrafie proprie 🙂

Știu că se tot spune că sunt o amintire frumoasă pentru copil. Mda, sigur. Căte serbări vă mai amintiți? Eu le-am uitat pe toate mai puțin pe una. Și am avut și eu minim două pe an la grădinița și una pe an la școală, și singura dată când am cea mai scurtă imagine despre ele este atunci când mă uit pe poze. Căci da, tata făcea tone de poze, cum facem și noi acum, doar că erau alb negru și cu Zenith 🙂

zenith_pexels

Cum vă spuneam îmi amintesc doar serbarea de la sfârșitul clasei întâi care a avut ceva special, mama și cu tata n-au fost prezenți. Erau plecați în străinătate și au venit bunicii. Chiar dacă mi-a făcut bunica cele mai frumoase funde din istoria serbărilor și o coafură care a deschis o nouă eră, am renunțat la breton, tot am simțit că singurul copil care e fără părinți acolo sunt eu. Habar nu am dacă mai erau și alții ca mine dar eu doar serbarea asta mi-o amintesc, cu lux de amănunte chiar.

Zilele trecute au fost ceva ce pot fi numite serbări la copil la grădi și anume examen de centură la karate și recital de pian. Recitalul de pian a fost ceva absolut îngrozitor și n-am înțeles sincer de ce s-a făcut așa ceva. La primul copil care a cântat am crezut că aia e încălzirea. Nu se înțelegea nimic și după mine nu a fost creată o aură pozitivă asupra profesoarei de pian și a calităților cântăcioase ale copiilor. Dar așa sunt eu, cârcotașă.

A urmat examenul de karate. Bruce Lee murea de ciudă dacă îi vedea pe ăștia mici. A fost un fel de durere fizică în grup, sau oare eu am fost singurul părinte care a simțit asta? Ceea ce a marcat această demonstrație a fost faptul că trei copii și-au așteptat cu disperare unul dintre părinți în tot acest timp. Disperarea lor a fost și mai mare când au văzut că la unii au venit ambii părinți. O fetiță se ruga de antrenor să nu înceapă că sigur mămica ei este pe drum și tot  ”examenul” a întrebat de ce la ea nu a venit nimeni. De ce la sfărșit ea nu a avut un părinte la care să ducă diploma și s-o pupe?

little girl

Sunt lucruri pozitive sau lucruri negative care fac lucrurile să fie ”speciale” dar oricât de dureroase fizic ar fi pentru mine serbările astea mi-am promis să mă duc la toate chiar dacă fi-miu își va aminti de ele doar din poze. Sper din tot sufletul ca Dumnezeu să fie blând și bun cu mine, să vadă că țin post, să uite că prigonesc credincioșii din biserică și să reducă la una pe an aceste serbări.

Ioan se umflă în pene când mă vede acolo, îmi face semn să-l pozez, verifică la sfârșit ce filmări am făcut. Sigur va uita detaliile specifice ale oricărei manifestări sau competiții școlare dar prezența unuia dintre părinți cu siguranță va fi în subconștientul lui. Probabil că uneori avem motive întemeiate pentru care sărim peste o chestie aparent minoră doar că singurul lucru pe care ni-l vom aminti peste ani este că n-am fost acolo și nu ședința extraordinară la care am strălucit în acel timp.

school celebration_pexels

Mergeți la serbări. Luați pastile, faceți rugăciuni și mergeți. Ei nu-și vor aminti dar voi da 🙂

Sursa foto: pexels.com

Reclame

8 gânduri despre „Câte serbări vă mai amintiți?

  1. Cred că e vorba și de amintirile lor, dar și de ale noastre.
    De pildă nu-mi aduc aminte de toate serbările mele, dar îmi amintesc de fiecare serbare a fetei mele. Și a avut mult mai multe! O fi vârsta și încep să uit? Sau or fi emoțiile când îți vezi copilul la serbări?
    În orice caz, de ale mele, alea care mi le amintesc o fac cu mare plăcere. De ale ei, parcă cu și mai mare.
    Ea? Cel puțin până acum și le amintește pe toate și e foarte încântată de fiecare serbare!
    Simțim diferit, avem amintiri diferite, experințe diferite și e perfect ok;)

    Apreciază

  2. Eu îmi aduc aminte serbările mele pentru că făceam doar de final de an, în clasele 1-4, deci au fost doar 4 în total. în rest am avut multe prestaţii cu corul, unde ne descurcam onorabil. Au fost frumoase şi emoţionante şi mama a venit la toate. La unele cred că şi tata, dar el avea un job care-l ţinea destul de mult plecat. La fii-mea au fost fix 6 serbări (Crăciun şi final de an), la şcoală nu se fac serbări, iar eu le duc dorul. Mie îmi plac bâlbâielile şi emoţiile şi poeziile spuse pe jumătate. Noroc că mai face serbări la gimnastică, chiar dacă nu-s cu poezie, dar se mai potoleşte în mine dorul de a o vedea evoluând în vreun fel 😀

    Apreciază

    1. La băiatul meu serbările sunt urâte dar mie într-adevăr îmi fâlfâie inima de emoție la fiecare reprezentație. Mi-ar place să fac scenete nu doar cântat în șir pe scenă :). Pe ale mele chiar nu mi le amintesc ăentru că aveam voce și cântatul era o tortură pentru mine 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s