VIAŢA DE ZI CU ZI

Încet, încet am scos și sala de pe lista

De ce? Pentru că nu e potrivită pentru mine, d-aia. Pentru că trebuie să ai un anumit psihic, o anumită determinare, care mie îmi lipsesc.Când eram mai tânără m-am dus și eu la sală că așa era moda, plus că speram să-l întâlnesc acolo pe Făt Frumos care să aibă pieptul puternic și tare, așa de tare încât când pun capul pe el să cred că am pus pe bordură.

N-a fost să fie căci sălile pe care mi le permiteam eu la vremea aia aveau densitate mare de mușchi și redusă spre deloc de creier. Eu sunt genul pe care dacă nu-l stimluezi intelectual degeaba ai pătrățele, pachețele, cubulețe, bordurele și alte cele. I-am dat o șansă unui băiat care părea că poate să articlueze o comandă de suc către chelnăr, doar că a simțit nevoia să mă îmbrățișeze la prima întâlnire (am crezut că m-a lovit automatul de cafea) așa că n-a mai existat și a două și m-am întors la selectarea tocilarilor de la medicină 🙂

fitness_2_pexels

Ulterior mi-am permis săli mai bune și deși n-aveam nevoie să slăbesc îmi propuneam în fiecare an că în vara respectivă o să fiu senzația litoralului. O să fiu atât de tonifiată încât  când mă voi dezbrăca pe plajă or să rămână valurile în loc de uimire și sirenele o să-și plângă în pumni de ciudă. Încă mai sper în fiecare an, că ăsta va fi anul ăla de divinitate estivală. Doar că nu mă ajută fizicul și psihicul să-mi îndeplinesc obiectivul. Port XS, mda știu, de ce mă mai plâng atunci? De celulită :).

Când Dzeu m-a pus să aleg între tenia nesătulă de dulciuri și lipsa celulitei am mers pe prima variantă, măcar să mă simt bine în viață. Așa că am dat bani pentru măsura XS și celulită câtă vrea ea atâta timp cât se depune frumos și proporțional și prin adiție de dulciuri. Și-am muncit la ea, să nu credeți că a fost ușor, și d-aia nu pot să-mi bat joc de munca asta de-o viață.

Chiar am încercat, mi-am luat și abonament pe termen lung, deoarece eu sunt cea mai zgârcită ființă pe care ați văzut-o. Adică Hagi Tudose e mână largă pe lângă mine. Sunt genul care mănâncă tot din farfurie dacă a dat banii, chiar dacă nu-i place, așa că ce putea fi mai sigur decât un abonament anual la sală, și antrenor personal? Ați zice că nimic. Greșit, psihicul a trecut și peste asta.

fitness_pexels

După ce am fost disciplinată vreo două luni, am slăbit vreo două kg și hainele s-au așezat mai bine pe mine așa că am zis, what the fuck, look at me! În plus motivația mea se topește ca înghețata la soare în momentul în care intru în sală. Invariabil există cineva mai gras ca mine (v-am zis de XS da?) care își dă sufletul pe bandă sau pe bicicletă sau la aparate. Ei, eu când văd imaginea asta mă cuprinde o relaxare mentală și un pitic mic îmi zice: ”uite cine trebuie să asude la sală nu tu, nu-i lua bietului om locul la aparat, ai milă”.

Și mă umplu de mila asta creștinească față de aproapele meu și plec, sau și mai rău mă sprijin de vreo bandă, beau apă și mă uit la TV, așteptând să treacă blând cele 60 de minute de ședință. Când plec de la sală mă tratez cu niște (niște înseamnă muuult) înghețată sau ciocolată ca să justific nevoia/dorința de a mai merge și altă dată să sprijin aparatele.

cake_pexels

Am încercat și varianta sport acasă crezând că evoluția cu public este cea care îmi umblă la karma. Mi-am făcut program ca în fiecare dimineață după ce duc copilul să fac una oră sport. A funcționat, vreo două zile, după care parcă m-a luat o durere așa într-o parte și am făcut pauză, de două luni, să nu agravez lucrurile, dacă aveam vreo ruptură musculară de la atâta efort.

D-asta vă zic sunt oameni care pot și oameni care nu pot. Eu sunt între ăia care nu pot să fie disciplinați când este vorba de sport. Fac o zi da, șapte ba iar în alea 7 ba, recuperez caloriile pierdute în ziua de da și mai adaug pentru următoarea.

Sursa foto: pexels.com

Un gând despre „Încet, încet am scos și sala de pe lista

Lasă un răspuns