VIAŢA DE ZI CU ZI

Greu cu stilul, mai ales dacă nu-l ai

M-a pus Scaraoschi zilele trecute să mă uit la emisiunea ”Bravo, ai Stil”. Ce-o fi fost în mintea mea? Eu care am refuzat Românii au Talent., Dansez pentru tine și alte emisuni cu lături și scuipat la ceas de seară sau zi.

Încă mi se mai zbate un ochi. Dacă nu v-ați uitat nicodată SĂ NU O FACEȚI. Este ca fumatul, dăunează grav sănătății. Vă fac eu un rezumat scurt și dacă după asta tot mai sunteți curioși, nu`ș ce să zic, dar ceva nu e bine.

fashion_2_pexels

Emisiunea are ca scop scandalul în direct cu fete care se cred feșăniste. Acum ne-am învățat toți că în fiecare astfel de emisiune juriul este pus să se certe și ei în realitate sunt prieteni, doar că aici ăștia nici măcar de asta nu-s capabili plus că mi se pare că ei chiar se urăsc. Aaaa, am uitat să prezint juriul: Răzvan Ciolanu Ciobanu, Iulia Albu chiar ea, unul Maurice, și o tanti ”dă” la mine din cartier. Tanti asta m-a făcut mândră și mi-a dat speranță. Deci cartierul ăsta e pepinieră de feșăn aicon. Când te-ai mai născut și la Focșani…..celebritatea e asigurată.

Întâi să vă spun cu scandalul. Ăștia din juriu nu prea își merită banii, adică nu curge sânge, nu vezi fețe schimonosite, nimic woww, așa că producătorii au apelat la particpante care domne` știu să facă treaba. Când se ceartă ți-e și teamă că nu mai rezistă sticla la televizor și se sparge.

Nu vă mai dau detalii despre cum se îmbracă fesănistele astea care aspiră la titlul de mari stiliste și aicănuri că vă prindeți după juriu cam ce așteptări sunt. Una a venit mergând de parcă stătea pe WC, alta a imitat-o pe Iulia Albu, chiar ea, și a  venit cu găina, alta am crezut că e fugită de acasă că intraseră hoții peste ea și a nimerit accidental în platoul emisiunii iar alta cred că rămăsese pe ea cu hainele de la curățenia de Paștefashion_pexelsCireașa de pe tort însă, e juriul. Răzvan Ciobanu e no comment, iar oricât m-aș uita, din orice unghi și cu orice cantitate de alcool ingerată anterior nu pot să văd în el modă, stil sau ceva pe lângă chestiile astea. Nu pot, retina mea nu este rezistentă la intemperii

Iulia Albu rostește obsedant ”Eu sunt Iulia Albu”. Oare o fi uitat cum o cheamă? Că noi restul n-avem cum să uităm căci mirosul de găinaț răzbate și prin televizor. Partea bună e că nu-ți dai seama, sau eu cel puțin eu, din intonația celor patru cuvinte dacă e de bine sau de rău ce zice. Se declară critic de modă acid și temut. Tot stau și mă gândesc cum arzi etapele și de la soață de cizmar ajungi și critică și temută! Mai am de studiat

Maurice Munteanu, eu personal mă declar incultă nu știam de acest Marceluș care dă tonul în moda românească. Omul ar vrea, dar nu-l ajută fizicul.

Șiii, în aplauzele publicului, Raluca Bădulescu, de nerecunoscut după transformarea fizică. Mie îmi plăcea mai mult ”dă” ea grasă, avea farmec, acum …. cum ziceam este din Rahova:)

Poze nu pot să pun căci dacă din greșeală citiți de pe telefon și trece copilul accidental pe lângă voi, îl marcați pe viață. Avertisment: dacă nu mai puteți de curiozitate și vreți să vedeți lătura emisiunea asta, aveți grijă întâi să încuiați copilul în altă cameră 🙂

Sursa foto: pexels.com

 

Reclame

Un gând despre „Greu cu stilul, mai ales dacă nu-l ai

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s