VIAŢA DE ZI CU ZI

Povestea peștelui sociopat

După ce și-a luat gândul de la un frățior sau o surioară, copilul a început să negocieze agresiv pentru un animal de companie. Ok, this I can do, doar am făcut cursuri de negociere, nu mă face pe mine un kinder de 5 ani.

Căinele l-am proiectat în viitor, am creat orizonturi de așteptare pentru când vom trăi la curte :). Pisica a fost și ea scoasă din ecuație, pentru că am proiectat-o într-un viitor muuult mai îndepărtat, când va avea el propria casă pe care eu nu o voi vizita dacă există pisică în ea. A promis că nu va avea ever pisică. Mda, I am that good 🙂

Așa că ne-a rămas să ne concentrăm pe animale de apartament de genul acarieni, gândaci de bucătărie, hamsteri, pești. I-am explicat că ne trebuie ceva care să nu necesite suportul nostru pentru nevoile fiziologice, să fie perfect capabil să trăiască din propriiile rezerve de grăsime pe termen lung, să nu scoată zgomot, să nu scuipe, să nu miroasă. Am cedat la un pește, dar unul singur. Nu, nu ton sau păstrav sau crap, ci unul d-ăla cum vedeți pe screensaver la desktop, portocaliu și în borcan

peste beta_pexels

Doar că după ce am zis poate, deci să se consemneze că nu am zis da, m-a luat teama, căci un pește atrage după el încă unul și ăla mai aduce un frate și ăla un văr și uite așa de la un borcan ajung la un ocean. Dar, pentru că sunt credincioasă și țin post, Dzeu nu m-a lăsat la greu.

Am găsit peștele betta, sociopatul perfect! Nu numai că acceptă să stea singur, ba chiar te imploră și, dacă tu n-ai priceput că el este un nebun singuratic și încerci să-l împrietenești cu alt peștișor, îți explică repede cum stă treaba la el în borcan halind, la propriu, intrusul. Peștele ăsta e de studiat la cursul de psihiatrie căci nici măcar o nevastă beta nu tolerează, aici na, nu poți să-l judeci prea aspru. Mă întreb cum se înmulțesc, deși cred că reușesc să supraviețuiesc cu această curiozitate nesatisfăcută.

Ăsta prin selfie înțelege să-și facă singur, poze în care e singur. Nu știu ce-mi pot dori mai mult de la viață. Și nu e totul, micuțul betta e mai psycho decât pare. nu doar că stă singur, nici nu mănâncă, decât așa din paște în crăciun. Orice ființă vie normală se refugiază în mâncare ca să uite de singurătate, numa ăsta e așa de fericit că e singur încât nici nu mănâncă. Mai rămâne să aflu că face și niște flotări dimineața ca să fie în formă când i se reflectă imaginea în borcan.

peste beta

E urât, singur și neprietenos, combinația perfectă pentru ca atunci când moare să nu-și dorească nimeni un înlocuitor. Să mai spună cineva că nu-s o mamă bună! Ceva îmi spune că în familia noastră va mai ajunge un membru. Dar la naiba, iau doi că-s prea buni. A, pardon unul că se mănâncă între ei. Life can be so beautiful 🙂

Sursa foto: pexels.com

Lasă un răspuns